Tag

drept

Îl știm drept un politician de clasă, prim-ministru al României în perioada 1921-1922, gazetar și orator de excepție. Însă puțini cunosc perioada în care uimea în sălile tribunalului. După ce isprăvise cu Facultatea de Drept din Paris și obținuse doctoratul, Take revine în țară și poposește la București. Din punct de vedere profesional avea în față două alternative: fie se avânta în magistratură, fie o pornea pe cărarea avocaturii. A cântărit mai bine și a ales-o pe cea din urmă. Când pleda era mai mare dragul să-l asculți. Logic, concis, fără prea multe citări și la obiect. Așa reușea să le câștige încrederea judecătorilor. O pledoarie este și o operă științifică și o operă artistică.”, spunea Take Ionescu.

 

Primii pași pe cărarea științelor juridice

Sosiră în București la 29 noiembrie 1881. Take și tânăra consoartă pun mâna pe bagaje și pornesc către hotelul Imperial, unde înnoptează zece zile. Fără prea multe parale în buzunar, făcu un împrumut de 6000 lei pentru a putea închiria un apartament modest. Aflat la început, Take se tot perpelea pe ce cărare s-o apuce. Să fie funcționar? Sau poate mai bine magistrat, ori avocat. Desigur, magistratura părea cea mai tentantă, mai cu seamă pentru cei bogați și promitea un viitor de aur. De cealaltă parte, avocatura, îi oferea mai multă libertate de mișcare. Ambele căi erau tentante, însă la îndemnul prietenilor, Take s-a înscris în Baroul de Ilfov.  Debutul la bară și l-a făcut într-un proces de-a dreptul infernal, care părea din start ca și pierdut. Trebuia să apere doi preoți acuzați de escrocherie, șantaj și sacrilegiu. Iată ce spunea Take Ionescu despre debut: ”Când am început cariera mea de avocat, atunci când omul crede, cu naivitatea tinereței, că cel mai bun proces de pledat este cel mai greu de câștigat, am apărat cu d-nii Arion și Dissescu pe doi preoți, care comiseseră un act de escrocherie și de sacrilegiu (…)  Mi-era teamă când am apărut întâia oară la bară să nu pățesc ca Paul Feval când a pronunțat cea dintâi pledoarie.

 

 

Cum necum, Take avu sorți de izbândă și câștigă. Ulterior, au urmat mai multe procese printre care cel mai vestit a fost în septembrie 1882, renumitul proces Nicolae Blaremberg-San Marin. Procesul avea la bază o aventură galantă, care s-a soldat în cele din urmă cu bătăi și lovituri teribile. San Marin a fost condamnat la doi ani de închisoare și plata a 2000 lei. Pledoaria lui Take s-a remarcat printr-o argumentare logică, eleganță și formă concisă. Încă de la primul proces s-a impus drept un avocat bine pregătit, cu solide cunoștințe juridice, iscusit în a construi armonios pledoariile și direct în expunere fără să abuzeze de prea multe citări. În locul pledoariilor lungi, încărcate de digresiuni și material greoi, Take Ionescu introdusese, probabil fără să vrea, pledoaria esențială, rațională, sobră și elegantă. “O pledoarie este și o operă științifică și o operă artistică. Ea trebuie construită armonios”, spune tânărul avocat.

 

Profilul avocatului Take Ionescu   

Cu toate că a pledat într-un număr impunător de procese, petrecându-și o bună parte din viață pe holurile palatului de justiție printre magistrați, confrați și clienți, nu s-a lăsat pradă baroului și nici nu a suferit acea “deformațiune profesională” ce pusese stăpânire pe majoritatea avocaților. Take se ferea de convenționalismul juridic și evita să pledeze în procese unde dreptatea era de partea cealaltă, pentru că ar fi fost nevoit să pledeze fals, pe temeiul unor argumente împotriva adevărului. Faima și-a dobândit-o în procesele mari, dar cele care i-au adus cea mai mare satisfacție au fost acele cazuri mărunte ale unor oameni care nu-i puteau oferi niciun ban. “Dacă am avut în cariera mea de avocat – spune el, – satisfacțiuni de ordin moral – și am avut, trebuie să recunosc, multe – am simțit mai multă satisfacție când câștigam procesele clienților săraci.

 

 

Despre activitatea avocatului Take Ionescu, un fost membru al Curții de Casație afirma: “Take Ionescu nu este un avocat mare numai pentru că vorbește frumos și apără admirabil cauza clientului său. El este, în primul rând, pentru noi magistrații, un regulator de judecată, căci are darul minunat să lumineze și să ajute justiția, urmărind Adevărul, ca un demn slujitor al Dreptului.”

De-a lungul strălucitei cariere de avocat, a contribuit la formarea mai multor jurisprudențe, care s-au publicat în revistele juridice din București și a introdus teorii însemnate de drept: teoria relativă la eredele aparente; teoria asupra efectului retroactive al anexiunei din punct de vedere al naționalității, etc. Chiar dacă unii considerau că perioada avocaturii a reprezentat o slăbiciune în cariera sa, Take Ionescu se simțea mândru de dânsa. La un banchet dat în București cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la apariția revistei “Curierul judiciar”, a declarat: “Eu am fost și sunt mândru că sunt avocat și cu toții trebuie să ne mândrim, pentru că dacă am sta să cercetăm, la baza instituțiilor noastre găsim pe avocat ca întemeietor al lor; găsim pe avocat la temelia României moderne.”

 

 

Surse:  Romulus Seișanu, “Take Ionescu. Viața și opera”, Ed.  Ziarului Universul S.A, 1930

Absolvent al Facultății de Drept din Budapesta, Marta Alexandru își începe ucenicie în Baroul din Arad. După ce obține dreptul de liberă practică, va profesa vreme de zece ani la Lipova. În anul 1915, datorită pregătirii sale temeinice, intră în magistratură ca mai apoi să fie numit consilier la Curtea de Apel din Seghedin, fiind astfel primul român care ajunge într-o astfel de funcție. Chiar dacă nu a participat la ședințele Marii Adunări Naționale, a fost ales membru în Marele Sfat Național, unde i-a fost încredințat Resortul de Justiție. Este fondatorul Asociației Magistraților din Ardeal și Banat, iar alături de Ioan Papp a pus pe picioare Casa Magistraților de la Sovata.

 

Un destin în plină devenire

Se naște în familia unuia dintre cei mai înstăriți țărani din comuna Căprioara, județul Caraș-Severin. Primii ani de școală se consumă în localitatea natală, după care urmează liceul la Arad. Obține diploma de bacalaureat fără mari bătăi de cap, iar după acesta se orientează către Facultatea de Drept a Universității din Budapesta. Fiind un student silitor, tânărul va beneficia pe toată durata studiilor de o bursă acordată de Fundația “Emanoil Gojdu”.  Absolvă în anul 1893, iar peste patru ani devine doctor în științe juridice la Budapesta. La 16 octombrie 1894 se va înscrie ca stagiar în Baroul Arad, iar mai târziu se transferă în Baroul Timișoara, profesând pentru o perioadă la Vinga. Parcurge cu brio etapele necesare obținerii dreptului de liberă practică, stabilindu-se la Lipova. Aici a profesat avocatura vreme de zece ani, iar din anul 1915 intră în magistratură, fiind numit judecător. Profesionalismul de care dădea dovadă i-a adus promovarea la Curtea de Apel din Seghedin. Marta Alexandru a fost primul magistrat român care a ajuns într-o astfel de funcție.

 

Felurite demnități și atribuții

La debutul primei conflagrații mondiale, a fost scutit de front. Cu toate acestea, nu a stat degeaba și s-a avântat în tumultul politic al vremii. Este adeptul activismului liberal și se alătură liderilor mișcării naționale: Aurel Cosma, George Adam, Alexandru Vaida-Voevod, Aurel Vlad, etc. Din anul 1910 face parte din comitetul de conducere al Partidului Național Român la nivelul comitatului Timiș. Chiar dacă nu a fost delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, a fost prezent fratele său Gherasim. După înfăptuirea Unirii este ales în Marele Sfat Național al Transilvaniei. Participă la ședințele acestui organism și este numit secretar general al Resortului de Justiție condus de dr. Aurel Lazăr.

Odată cu desființarea Consiliului Dirigent va fi numit secretar general al Ministerului Justiției cu atribuții în zona Transilvaniei și Banatului. Nu a petrecut mult timp în această demnitate, pentru că la 30 august 1920 trece pe postul de prim președinte la Curtea de Apel Oradea, după care în mai 1921 este numit prim președinte la Curtea de Apel Timișoara până în anul 1938, când atinge vârsta de pensionare.

 

Preocupările unui magistrat de cursă lungă

Dar cu toate acestea, structurile regimului carlist au apelat la experiența sa. Pe 14 august 1938  este repus în funcție fiind numit Rezident Regal al Ținutului Timiș. Mandatul său va înceta pe 30 septembrie 1940 odată cu venirea lui Ion Antonescu la putere. Pe lângă acestea, de numele lui Marta Alexandru se leagă înființarea Asociației Magistraților din Ardeal și Banat, pe care a condus-o ani buni. Alături de omologul său din Cluj, Ioan Papp, a fondat Casa Magistraților de la Sovata. Preocupările magistratului român s-au manifestat și în domeniul cultural, fiind un sprijinitor al ASTREI contribuind totodată la apariția revistei Dacia și susținând înființarea Episcopiei de la Timișoara. Pleacă la cer în data de 3 aprilie 1965 și este înmormântat la Timișoara.

 

 

Surse:  Biblioteca Digitală BCU Cluj;

 

A crescut în casa avocatului Mihai Bontescu de la care a luat microbul științelor juridice. Când crește, se îndreptă către Facultatea de Drept din Budapesta, apoi ajunge stagiar în cabinetul lui Francisc Hossu-Longin. Pledează, face politică și preia conducerea Băncii Agrare din Transilvania. Odată cu debutul Primului Război Mondial este repartizat la Curtea Marțială unde scapă de la moarte cât mai mulți conaționali. Participă la înfăptuirea Marii Uniri și este uns ministru al Industriei și Comerțului în primul guvern al României Mari. Cu trecerea timpului o lasă mai moale cu politica, dar la insistențele vărului său revine în viața publică.  Pe 28 octombrie 1933, la ora patru dimineața, inima îi stă în loc. Este plâns de mai toate personalitățile vremii și înmormântat la cimitirul din Hațeg.

 

La început de viață și carieră

Vine pe lume la 17 februarie 1879, în familia avocatului Mihai Bontescu din Hunedoara. Când se mai înzdrăvenește, junele pășește pe cărările școlii primare din Hațeg, apoi la Orăștie, Blaj și în cele din urmă la Gimnaziul din Brașov. Susține examenul de bacalaureat în 1897, unde este notat la proba scrisă cu calificativul foarte bine. În dorința de a duce mai departe cariera tatălui său, Victor urmează studiile universitare la Facultatea de Drept din Budapesta. După absolvire, își face stagiatura în cabinetul renumitului avocat Francisc Hossu-Longin. În anul 1902 îl vedem printre membri semnatari ai apelului grupului neo-activist de la Orăștie, unit în jurul ziarului Libertatea. Un an mai târziu, este ales membru în comitetul comitantes al Partidului Național Român. Debutul politic nu a fost deloc cel așteptat. În 1905 candidează din partea cercului electoral Hunedoara pentru un loc în Parlamentul de la Budapesta, dar nu obține niciun mandat. Tot acum, va participa la Conferința electorală din ianuarie 1905, ca reprezentant al românilor din Hațeg, fiind desemnat în comisia electorală permanentă prezidată de Aurel Vlad, Nicolae Ivan și Ioan Suciu.

 

De pe câmpul de luptă direct în cetatea Unirii

Prin 1908 devine acționar la Societatea română de editură, unde face echipă cu avocatul Gheorghe Pop de Băsești, Teodor Mihali, Alexandru Vaida-Voevod, Aurel Vlad, Iuliu Maniu, etc. Experiența pe care o dobândise în chestiunile agrare din Transilvania alături de implicarea în reforma agrară, l-au impus ca director al Băncii Agrare din Cluj. Pe lângă acestea, avocatul Victor Bontescu se numără printre fondatorii Băncii Centrale de Industrie și Comerț și a Întreprinderii “Forestiera”, toate cu capital românesc.

Odată cu izbucnirea primei conflagrații mondiale a fost încorporat și repartizat la Curtea Marțială, reușind să scape de la pedeapsa capitală mulți conaționali. Participă activ la reuniunile fruntașilor români de la Arad, fapt care duce la neliniștea autorităților maghiare care decid trimiterea lui pe frontul din Italia. În ciuda neliniștilor, amenințărilor și problemelor cu care se confrunta, reușește să scape. După un timp află că a fost desemnat ca reprezentant al românilor din Hațeg la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, fiind numit membru în Marele Sfat Național. Ulterior, ajunge membru în Consiliul Director și primește pe mână conducerea Resortului pentru Agricultură și Comerț.

 

Victor Bontescu alături de ceilalți membri ai Consiliului Dirigent

 

La apus de carieră și viață

După înfăptuirea Marii Uniri se implică și mai mult în vâltoarea politică. Este uns ministru al Industriei și Comerțului în primul guvern al României Mari sub conducerea lui Alexandru Vaida-Voevod. Din pricina unor neînțelegeri cu liderii Partidului Național Român, guvernul Vaida cade, dar Victor se orientează rapid spre tabăra lui Octavian Goga, de care îl lega o strânsă prietenie încă din timpul studenției. Odată cu înaintarea în vârstă o lasă mai moale cu politica, dar în timpul guvernării țărăniste este readus în luminile rampei de către vărul său, Aurel Vlad. În ziua de sâmbătă, 28 octombrie 1933, la ora patru dimineața, inima îi stă în loc. Trupul neînsuflețit este prohodit de numeroase personalități ale timpului și depus la cimitirul din Hațeg unde își doarme somnul de veci.

 

 

Surse:  Biblioteca Digitală BCU Cluj;

 

Părinții l-ar fi vrut preot, dar el face pasul către științele juridice. Pleacă la Budapesta, iar după finalizarea studiilor intră ucenic pe lângă avocații Simion Popovici Deseanu și Ștefan Cicio Pop. La 8 iulie 1900 ajunge avocat deplin după care își deschide propriul birou la Arad. Se avântă în politică de timpuriu alăturându-se Partidului Național Român. În tot acest timp, menține relații strânse cu românii din Regat și devine colaborator la ziarul ”Românul”. A fost ales delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia figurând printre cei 1228 de reprezentanți cu drept de vot. Continuă activitatea de avocat până la 4 martie 1947, când autoritățile comuniste îl radiază din Barou. Sănătatea începe să-i joace feste și cade la pat. Neavând familie, a fost îngrijit de o nepoată, urmând ca în anul 1956 să plece la cer.

 

Refuză preoția și merge către avocatură

Se naște pe 30 mai 1876, în casa preotului Ioan Iancu din Cintei, luptător de nădejde pentru cauza națională. Capul familiei le-a insuflat celor trei feciori dragostea de neam. Dintre ei, doar Ioan și Aurel au îmbrăcat straiele preoțești participând alături de alți fruntași români arădeni la felurite activități naționale. Cornel rămâne reticent la ideea unei cariere în ogorul bisericii, motiv pentru care schimbă macazul și decide să aprofundeze științele juridice. Urmează Facultatea de Drept la Budapesta, devenind unul dintre cei mai cunoscuți avocați arădeni. Face stagiatura în Camera Avocaților din Arad și fură meserie de la Simion Popovici Deseanu și Ștefan Cicio Pop. La 8 iulie 1900 devine avocat cu acte în regulă stabilindu-se definitiv la Arad. Nu i-a trebuit prea mult timp pentru a se face remarcat. Pledează magistral și câștigă admirația contemporanilor după ce i-a apărarea țăranilor răsculați la Șepreuș (1904-1905).

Face de timpuriu pasul în politică alăturându-se Partidului Național Român. În 1907 se aruncă în luptă și candidează pentru un loc în congregația cercului electoral de la Grăniceri, unde PNR a repudiat o victorie zdrobitoare. Îl reîntâlnim la alegerile din 1910 de la Cintei, unde participă la adunarea electorală alături de Octavian Goga, candidatul național pentru alegerile din Dieta budapestană.

 

Participant la Marea Unire cu drept de vot

Între timp, avocatul Iancu întreține legături strânse cu românii din Regat și are mai multe întrevederi cu I.L. Caragiale în casa acestuia din Piața Avram Iancu. Iubitor al literelor prin excelență, se alătură echipei formate din Alexandru Vaida Voevod, Iuliu Maniu, Ștefan Cicio Pop și Iustin Marșieu, care coordona ziarul “Românul”. Pe 5 noiembrie 1911 participă la adunarea populară de la Comloșu Mare, unde a luat cuvântul alături de alți lideri români. Datorită implicării depline în mișcarea națională, a fost ales delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia figurând printre cei 1228 de reprezentanți care au votat unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Regatul României. Pe 1 noiembrie 1919 este uns deputat în Primul Parlament al României Mari pe listele PNR.

Tumultul vieții politice îl determină să facă un pas în spate și să revină la vechea dragoste, avocatura. Tot în această perioadă se decide să intre în mai multe afaceri. În 1933 cumpără de la Nadasdy Ferencz mai multe imobile și 120  hectare în satul Iratoșu din județul Arad. Devine membru al consiliului de administrație al Societății de Agricultură ”Corvin” și arendaș al dreptului de vânătoare în pădurile statului din Ilteu, Toc, Slatina, Baia, Julița, Pârnești și Lupești. Pe lângă toate acestea deține acțiuni la Uzinele Reşiţa, la ITA, Întreprinderea Forestieră Română etc.

 

Amărăciunea ultimilor ani 

Succesul de care s-a bucurat în carieră l-a ocolit în viața personală. Nu a fost căsătorit niciodată și nu s-a putut bucura de urmași. Chiar dacă ajunsese mare la oraș, Cornel nu a uitat Cinteiul din care plecase. Revenea des în locurile natale și îi plăcea să stătea la povești cu sătenii pe care îi ajuta cu donații. A continuat să se ocupe de biroul său până la 4 martie 1947, când autoritățile comuniste îl radiază din Barou. Sănătatea începe să i se degradeze și cade în grija nepoatei Cornelia, fiica lui Iustin Iancu. Pleacă la cer în anul 1956 fiind îngropat la Arad, dar după câțiva ani este deshumat și depus în cimitirul de la Cintei, alături de părinții săi.

 

 

Surse: Ioan Tuleu, Dr. Cornel Iancu, „avocat” al românităţii arădene

 

Maria și Alex sunt elevi în clasa a XI-a, în cadrul Colegiului Național Gheorghe Lazăr” din București. Se implică în acțiuni de voluntariat și sunt pasionați de domeniul juridic pe care vor să-l aprofundeze în Olanda. Într-o zi, văzând că în România educația judiciară este o floare rară, cei doi au dat zvon în țară și au strâns o mână de colegi pasionați de lumea avocaturii și nu numai. În februarie 2021, după terminarea vacanței intersemestriale, au pus pe picioare .Justice Magazin, singura revistă menită să problematizeze teme din sfera juridică. Echipa este structurată foarte bine, fiecare membru are în grijă un departament special, iar conținutul articolelor este redactate de elevi din Cluj, Timișoara, Constanța, Suceava, etc. Am stat de vorbă cu fondatorii .Justice Magazin și am povestit despre proiectul lor, cum văd domeniul juridic, ce raport există între dreptate și compromis, beneficiile voluntariatului și planuri de viitor.

 

Interviul pe scurt:

  • Când nu ai alternative, acționezi: ”Vorbeam cu mai mulți colegi despre faptul că în România nu se găsesc prea multe oportunități în zona informațiilor juridice dedicate elevilor. Am găsit câteva cursuri pe teme juridice (…) iar după aceea ne-am gândit că ar trebui să ne apucăm noi să facem ceva mai mult.”- Alex
  • .Justice Magazin, un demers necesar:“Majoritatea elevilor care scriu pentru .Justice Magazin sunt din București, dar mai avem și elevi din Cluj, Timișoara, Constanța, Suceava, etc. Vrem ca ei să scrie articole din plăcere și să descopere lucruri noi făcând acest lucru Indiferent dacă studiezi la Facultatea de Drept sau nu, poți afla lucruri despre domeniul juridic.”- Maria
  • Voluntariatul în viața elevilor: “Voluntariatul m-a învățat cum să mediez un conflict. Prin voluntariat interacționezi cu foarte mulți oameni și cred că este foarte important să știi cu cine te înconjori. Plus că există și colaborarea cu ceilalți membri din echipă, așa vei dezvolta noi prietenii.”- Alex

 

Dacă nu există, atunci facem noi!

O zi însorită de marți. Ajung cu jumătate de oră la locul întâlnirii și arunc un ochi să văd dacă totul este în regulă. Îmi trag un scaun și mai recapitulez încă odată întrebările pe care le-am pregătit cu minuțiozitate. Da, e bine, afirm satisfăcut și mă uit la ceas care indică ora 13:55.  În cele cinci minute până la fix, ies până în curte și respir puțină primăvară. Semnalul sonor al telefonului mă aduce cu picioarele pe pământ și mă informează că invitații au ajuns. În spatele ușii, vizibil emoționați, așteaptă Maria și Alex. Facem prezentările, ne zâmbim și facem pași către masa discuțiilor. Atmosfera se destinde treptat, iar după ce aflu câteva detalii ce țin de CV-ul unui elev, vreau să aflu cum s-a născut ideea din spatele proiectului .Justice Magazin. “Vorbeam cu mai mulți colegi despre faptul că în România nu se găsesc prea multe oportunități în zona informațiilor juridice dedicate elevilor. Am găsit câteva cursuri pe teme juridice, despre care nu se prea știa, iar după aceea ne-am gândit că ar trebui să ne apucăm noi să facem ceva mai mult“, își începe relatarea Alex.

 

,,Vrem ca ei să scrie articole din plăcere și să descopere lucruri noi făcând acest lucru”

 

Ușor ușor, au început să dea zvon în rândurile prietenilor interesați de lumea juridică. Încântarea atinsese cote maxime, asta și pentru că majoritatea celor implicați socoteau idee drept o pârghie către ceva nou. În urma unui concurs pregătit în cele mai mici detalii, echipa .Justice Magazin a selectat mai mulți elevi din țară cu care colaborează pentru alcătuirea articolelor. “Convenția Europeană a drepturilor omului”, “Justiția juvenilă în Uniunea Europeană”, “Drepturile elevului”, “Începutul dreptului roman”, sunt dor câteva din temele care vă așteaptă pe .Justice Magazin. O rog pe Maria să ne dea mai multe detalii despre cum își aleg subiectele. “Noi facem o ședință lunară cu toți cei din revistă și ne punem ideile pe masă, apoi le discutăm. La final alegem împreună ce considerăm că e mai interesant. Majoritatea elevilor care scriu pentru .Justice Magazin sunt din București, dar mai avem și elevi din Cluj, Timișoara, Constanța, Suceava, etc. Vrem ca ei să scrie articole din plăcere și să descopere lucruri noi făcând acest lucru. Indiferent dacă studiezi la Facultatea de Drept sau nu, poți afla lucruri despre domeniul juridic“, explică Maria.

 

Echipa .Justice Magazin

 

Despre domeniul juridic și calitățile unui avocat de succes

Maria și Alex au planuri mari. După liceu vor să studieze în Olanda și să devină avocați cu acte în regulă. Dar până acolo, îmi îndrept privirea către Alex și-l întreb ce crede că-i lipsește domeniului juridic din România. “Faptul că nu există mai multe oportunități pentru tineri. Cred ca dacă s-ar face educație juridică, România ar ajunge mult mai sus din toate punctele de vedere. Sunt foarte mulți tineri care sunt pasionați de acest domeniu, numai că nu găsesc oportunități și de multe ori își pierd interesul pe parcurs.” Arunc un ochi Mariei și ascult părerea ei. “Singurele oportunități pe care le-am găsit sunt mai mult în străinătate. Este un curs Introduction in Law în Marea Britanie, și mă întrebam ce se întâmplă în România. La noi din nefericire tinerii nu știu nici măcar două puncte din statutul elevului, iar din cauza acestei necunoașteri se întâmplă tot felul de lucruri în neregulă. Avem de-a face cu anumite lipsuri și ar fi bine ca oamenii să știe care le sunt drepturile.”

 

,,La noi din nefericire tinerii nu știu nici măcar două puncte din statutul elevului”

 

Și pentru că tot am adus în discuție domeniul juridic autohton, vreau să aflu de la Maria și Alex, care sunt calitățile pe care ar trebui să le aibă un avocat bun. “În primul rând trebuie să fie foarte comunicativ, să discute cu oamenii, să interacționeze cu ei. Mi se pare că aici e cheia, să convingi oamenii și să reușești prin argumentele pe care le aduci. Apoi aș zice logica, e foarte important ca un avocat să știe să-și exprime ideile în mod logic și să nu aducă în discuție teme care nu au la bază un sistem logic”, spune Alex. De cealaltă parte, Maria stă puțin pe gânduri și completează. “Pe lângă ce a zis Alex, ar mai fi caracterul și răbdarea. Cred că un avocat bun trebuie să aibă un caracter destul de puternic, iar în momentul în care ai un proces complicat trebuie să dai dovadă de răbdare și să-l întorci pe toate părțile.”

 

Dreptate, compromis și voluntariat

Încerc să-mi pun în dificultate interlocutorii și îi întreb dacă dreptatea și compromisul pot sta sub aceeași umbrelă. Cu mâna la bărbie, Alex cade pe gânduri, apoi ia cuvântul. “Eu leg dreptatea de legi și mă gândesc că atunci când există compromisuri, ignorăm conștient o lege. În această situație nu mai putem vorbi de noțiunea de dreptate. Compromisul este un factor care va duce la o dreptate strâmbă care își pierde din atribuțiile reale.” Maria aruncă o privire fulger către Alex și-i dă dreptate. Însă nu mă las: Dar ce te faci când legea pe care tu trebuie să o aplici nu e bine scrisă? “Cred că o lege ar trebui să acopere cam tot, pentru că noi românii avem un spirit de observație bine dezvoltat și atunci când avem o lege începem să-i găsim acel punct care o face să fie în avantajul nostru, chiar dacă am greșit. E mai bine ca legea respectivă să fie făcută în așa fel încât să acopere cât mai multe situații, iar înainte de promulgare să-i testăm și latura practică. Unele legi arată bine pe hârtie, dar când trebuie aplicate sunt un adevărat fiasco”, spune Alex.

 

,,Unele legi arată bine pe hârtie, dar când trebuie aplicate sunt un adevărat fiasco”

 

După această lecție juridică, duc discuția într-un alt registru și vreau să aflu despre acțiunile de voluntariat la care au luat parte și despre învățămintele pe care le-au cules. Începem cu Maria. “Eu fac voluntariat din clasa a IX-a, iar actualmente sunt membră Interact, un ONG care se ocupă de organizarea evenimentelor cu scop caritabil. Voluntariatul îți arată că nu ești singur. Momentul în care vezi niște oamenii care au nevoie de ajutor, te pune pe gânduri și te face să te întrebi cum îi poți ajuta să se ridice. Este ceva de nedescris. Din păcate voluntariatul este văzut de cele mai multe ori ca un mod de a obține o diplomă sau de a-ți îmbogăți CV-ul.”

Îmi îndrept acum atenția către Alex. “Sunt membru într-un ONG internațional care se ocupă cu promovarea păcii. Am avut diferite workshop-uri în Israel și Austria, unde veneau delegații din mai multe țări și discutam probleme de natură internațională. Voluntariatul m-a învățat cum să mediez un conflict. Prin voluntariat interacționezi cu foarte mulți oameni și cred că este foarte important să știi cu cine te înconjori. Plus că există și colaborarea cu ceilalți membri din echipă, așa vei dezvolta noi prietenii.”

Sfârșitul dialogului bate la ușă. Chiar dacă peste un an de zile Maria și Alex vor pleca la studii peste hotare, proiectul .Justice Magazin va continua. Dar cum? “Ne-am gândit ca la anul să avem alegeri în care să desemnăm anumite persoane din cadrul revistei care să ducă mai departe ce am început noi”, conchide optimistă Maria.

 

 

Tatăl, Simion Pop, preot greco-catolic. Mama, descendentă din vestita familie Bariț. Dragostea lor aduce rod pe 15 iunie 1875, când apare micul Iustin. Are parte de o educație solidă, iar din clasa a V-a, tânărul devine secretarul societății de lectură a elevilor români. Mai marii vremii îl descoperă și fac presiuni pentru a scăpa de el. Își continuă studiile la Gimnaziul Superior din Blaj, unde se remarcă prin talentul oratoric și literar. În studenție, Iustin adună mai mulți colegi și încearcă să reînființeze Societatea academică de lectură Iulia“. În 1900 devine doctor în drept și începe practica de avocat la cabinetul lui Francisc Hossu-Longin. Atunci când venea vorba de procese, nu făcea selecții. Sărac sau bogat, orășean sau simplu țăran, Iustin Pop pleda cu același zel. A publicat articole în care lua partea românilor, a susținut conferințe și a organizat evenimente culturale. În 1919, cu ocazia sfințirii unei școli, îndeamnă oamenii să intoneze imnul național, fapt pentru care este dat în judecată.

 
Iustin Pop, un tânăr cu inițiativă

În toiul unei veri toride, mai exact, pe 15 iunie 1875, preotul greco-catolic Simion Pop, își ține feciorul în brațe. Timpul trece fără să bagi de seamă, iar Iustin își ocupă locul în băncile școlii primare, ca pe urmă, să urmeze cursurile Liceului Piarist din Cluj. Se dovedește un elev silitor, dovadă stau rezultatele bune din anii III și IV, care îl scutesc de plata taxelor de școlarizare. Pe când era în clasa a V-a, tânărul devine secretarul societății de lectură a elevilor români, o mare responsabilitate. Direcțiunea îl descoperă și face presiuni pentru a părăsi liceul. În cele din urmă, se transferă la Gimnaziul Superior din Blaj, unde a beneficiat de o bursă a Fundației “Gojdu”. După o perioadă de acomodare, Iustin devine un orator de clasă și un iscusit mânuitor al condeiului. Este ales președinte al Societății de lectură a junimii studioase, implicându-se în mai multe activități din sfera mișcării naționale și a Memorandumului.

În 1894, își începe viața de student la Facultatea de Drept a Universității ”Francz József” din Cluj. Aici, Iustin devine un adevărat lider. Pe când era în anul I mobilizează mai mulți colegi și încearcă să reînființeze Societatea academică de lectură ”Iulia”,  ce fusese desființată  în 1884. În anul II de facultate, este membru în comitetul de conducere al tinerimii, iar mai târziu ajunge președintele acesteia. În ciuda eforturilor susținute, studențimea ardeleană a fost împiedicată să realizeze ce și-a propus. Cu toată ostilitatea, studenții au reușit să organizeze o serie de activități cultural-politice.

 

În biroul său de avocatură, românismul era acasă

Absolvă ciclul licențial fără mari bătăi de cap, iar pe 16 mai 1900, își ia doctoratul în drept. Tot acum debutează ca ucenic la cabinetul de avocatură deținut de Francisc Hossu-Longin, aprig susținător al românilor văduviți de drepturi. Pop iubea forte mult tinerii, și credea în suflul pe care îl pot imprima activismului. După câteva sesiuni de căutare prin zona Hunedoarei dă peste mai mulți voinici alături de care va pune bazele gazetei Libertatea. În 1903, la un an după înființare, publicația joacă un rol semnificativ în campania electorală care l-a propulsat pe avocatul Aurel Vlad în funcția de deputat în Dieta maghiară. Maghiarizarea firmelor de avocatură, l-a făcut pe Iustin Pop să desfășoare în 1905, un amplu protest. Tot atunci a devenit membru al Congregației Comitantese, funcție din care a luptat pentru drepturile românilor.

 

2

 

Strămutarea la Deva a însemnat un nou capitol în viața avocatului Iustin Pop. Biroul de avocatură nou înființat, ajunsese pe buzele tuturor. Clienții năpăstuiți îngroșau coada, iar după o vreme, biroul devine un veritabil centru de organizare a vieții românești din oraș și împrejurimi. Atunci când venea vorba de procese, nu făcea selecții. Sărac sau bogat, orășean sau simplu țăran, Iustin Pop pleda cu același zel.

 

Sprijinitor al culturii și avocat de primă mână

Când nu era ocupat cu procese, se îndeletnicea cu mânuirea condeiului. Publică numeroase articole în comitatul Hunedoarei și la Budapesta, prin care promova ideile activiste și drepturile românilor. În calitate de membru activ al asociației ASTRA din Deva, Iustin a susținut conferințe și s-a implicat în organizarea de evenimente cu caracter cultural. La 1918, alături de alți hunedoreni, avocatul Iustin Pop, se află în șirul oamenilor care participă la Marea Adunare de la Alba Iulia.

 

3

 

După izbânda Marii Uniri, a ocupat funcția de consilier juridic al Departamentului de Justiție al Consiliului Dirigent din Cluj. Încununarea carierei de avocat avea să vină în 1923, când a devenit primul decan al Baroului Deva. În ciuda funcțiilor deținute, Iustin nu a fost un vânător de onoruri, ele au venit firesc, ca rod al muncii și devotamentului cu care și-a tratat profesia. Nu de puține ori a fost în situația de a refuza posturi importante, cum a fost cel de profesor la catedra de Drept Penal, sau cel de consilier al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cu nouă zile înainte de a împlini 68 de ani, mai exact pe 6 iunie 1943, avocatul Iustin pop se stinge în orașul Deva.

 

 

Surse: 1) Biblioteca Digitală BCU Cluj

 

În 1884, aterizează la Paris și se înscrie la Facultatea de Drept. Francezii sunt scandalizați de gestul româncei. Cum tu, femeie, să îndrăznești să participi la cursurile cu profil juridic și să aspiri la o profesie destinată exclusiv bărbaților. Încep să îi pună bețe în roate, portarul universității nu o primește în clădire, iar când trece de el, profesorii o scot din sala de curs. Muncește din greu, iar la sfârșitul primului an de studii câștigă admirația corpului profesoral. La 23 de ani, Sarmiza uimește o lume întreagă: devine prima femeie avocat din Europa și prima din lume cu un doctorat în Drept.

 

Surghiunită de profesori este ținută pe la uși închise

Se naște în familia boierului Dumitru Bilcescu, la 27 aprilie 1867. Familia o alintă “Miza”, iar feciorii lui Brătianu îi spun ”voinica”, pentru că se lua mereu la trântă cu flăcăii de prin preajmă. Până la șase ani, l-a avut drept dascăl pe Vasile Păun, ca mai apoi să frecventeze cursurile Colegiului Sfântul Sava din Capitală. Cu o doză mare de ambiț, Sarmiza își ia bacalaureatul fără mari probleme. Dorește să se înscrie la Facultatea de Litere din Paris, dar în ultimul moment schimbă macazul și merge la Facultatea de Drept.

 

Maria Bilcescu alături de micuța Sarmiza

Maria Bilcescu alături de micuța Sarmiza

 

Într-o vreme în care rolul femeilor în societate era pe deplin subestimat, gestul Sarmizei pune pe jar o lume întreagă. Avocatura era apanajul bărbaților, o femeie nu avea ce căuta într-o instanță judecătorească. Este admisă la Facultatea de Drept de la Sorbona, unde are parte de o primire groaznică. La primul curs, profesorul Paul Sonday face o criză de nervi și o scoate afară. Conducerea face presiuni în speranța că va abandona cursurile și îi interzic accesul în clădire. Românca nu se lasă intimidată și înaintează o plângere către corpul profesoral în care spune că o asemenea atitudine contravine motto-ului “Liberté, égalité, fraternité“.

 

Sarmiza, prima femeie din lume cu doctorat în Drept

Profesorii nu au încotro, o reprimesc la cursuri. La sfârșitul primului an universitar, hulitorii Sarmizei flutură steagul alb. În frunte cu profesorul de Drept Civil, Colmet De Santerre, toți o felicită și o caracterizează drept “neobosită, demnă de toată lauda şi cu un comportament ireproşabil“. În cei cinci ani de studii, Sarmiza Bilcescu a avut-o alături pe mama ei, Maria, care și-a urmat fiica peste tot, inclusiv la cursuri.

 

Foaia de titlu a tezei de doctorat

Foaia de titlu a tezei de doctorat

În 1887, tânăra își ia licența în Științe Juridice, iar trei ani mai târziu obține doctoratul în drept cu teza, De la condition légale de la mère. Episodul a stârnit un interes ieșit din comun. Susținerea tezei a fost o adevărată conferință de presă. Sala era plină cu reporteri și fotografi veniți să asiste la acest eveniment unic în lume. A doua zi, cotidianele ofereau amănunte în exclusivitate despre examen, iar fotografia candidatei era pe primele pagini.

 

Intră în Barou și devine prima femeie avocat din Europa

După ce uimește o lume întreagă, Sarmiza Bilcescu se întoarce pe meleagurile natale, unde șochează din nou. La 23 de ani, face o cerere către Baroul Ilfov și solicită să fie înscrisă ca avocat. Situația era tare delicată deoarece la vremea respectivă nu exista nicio țară în Europa care să aibă vreo femeie avocat. Baroul era prezidat de ilustrul avocat și om politic, Take Ionescu. Cererea a fost întoarsă pe toate părțile, iar în cele din urmă a fost aprobată.

 

Știre apărută în ziarul Epoca din 15 octombrie 1897

Știre apărută în ziarul Epoca din 15 octombrie 1897

 

Decizia a fost întâmpinată cu frenezie de către oficialii europeni, care s-au întrecut în cuvinte de laudă. Decanul Facultăţii de Drept din Bruxelles, Louis Frank, trimite o epistolă Consiliului Avocaţilor în care spune: “România are onoarea de a fi introdus pentru prima dată o mare inovaţie în existenţa baroului.“ În ciuda pregătirii strașnice, clienții o evitau, așa că nu a profesat deloc. În una din corespondențele sale, Sarmiza pare resemnată: “Mă mărginesc să dau consultațiuni și pot chiar – grație lui Dumnezeu și părinților mei – să am marea bucurie de a le da gratuit.

 

Mama necăjiţilor, sprijinul studenţimii și ambasador peste hotare

Timpul trece, iar în 1897 se căsătorește și devine doamna Alimănișteanu. Tot acum se retrage din Barou dedicându-se operelor filantropice. Pune umărul la înființarea Societății Domnișoarelor Române și devine președinte executiv în cadrul Asociației Femeilor Universitare. Neobosită, Sarmiza începe să lupte pentru dreptul la educație al femeilor. Se înscrie în comitetele de patronare ale mai multor baluri de caritate. A dorit să ducă frumusețea tradițiilor populare peste hotare. Astfel, a început să trimită unor doamne importante din străinătate costume naționale și tablouri ce ilustrau imagini de la țară.

 

Poza nr 3

 

Foaia populară din 31 mai 1898, o descrie astfel: “Cine nu a văzut-o în comitetul de patronare a atâtor baluri cu scopuri de binefacere? Cine nu a zărit-o ore întregi la societatea “Furnica”, unde, ca o adevărată furnică, aduna din toate părțile spre a ajuta atâtea fete sărace, care și azi o binecuvântează?

 

Sfârșitul o găsește înveșmântată în ie

După o vreme, Sarmiza se retrage la țară, unde cade la pat. În ultimele zile de viață o vizitează cea mai bună prietenă, Regina Maria. Le întovărășiră dragostea de țară și orele de limba română pe care suverana le lua de la avocată. În seara zilei de 26 august 1935, suferința se sfârșește. La aflarea veștii, Maria înmoaie pana în călimară și îi scrie lui Dumitru, fiul Sarmizei: “Te rog a primi cele mai sincere condoleanțe la moartea vrednicei tale mame, care a fost una din cele mai distinse și mai destoinice dintre femeile române.” Înmormântarea are loc la Bilcești, în straie populare, așa cum și-a dorit.

 

 

Surse: 1)Forbes; 2) Historia; 3)Wikipedia

 





.Justice Magazin și povestea proiectului juridic născut din pasiunea mai multor liceeni. Alex Lungu, co-fondator: “Cred ca dacă s-ar face educație juridică, România ar ajunge mult mai sus”

19 aprilie 2021 |
Maria și Alex sunt elevi în clasa a XI-a, în cadrul Colegiului Național “Gheorghe Lazăr” din București. Se implică în acțiuni de voluntariat și sunt pasionați de domeniul juridic pe care vor să-l aprofundeze în Olanda. Într-o zi, văzând că în...