Viața industriașului Dumitru Mociorniță este demnă de o mare ecranizare. Copilul care nu avea ce încălța, urma să devină “regele pantofilor“ din perioada interbelică. Un drum presărat cu determinare, muncă și viziune antreprenorială, așa poate fi descrisă lupta de o viață a marelui întreprinzător care a încălțat o bună parte din populația României.
Industriașul Dumitru Mociorniță, un produs al lui I.C. Brătianu
În familia sa săracă, ce se îndeletnicea cu munca pământului, Dumitru Mociorniță era unul din feciorii sortiți să ducă mai departe traiul alor săi. Se născuse în data de 5 august 1885, în localitatea prahoveană Țintea. Asemeni copiilor din sat, Dumitru merge la școală, unde viața îi predă prima lecție: nu avea încălțăminte, iar lumea spune că învățătorul l-a exilat în ultima bancă. Cu toate acestea, puștiul termină primele patru clase și decide să nu se oprească aici. Se mută la Ploiești pentru clasele V-VIII, apoi vine în București unde se înscrie la Liceul Economic Kretzulescu.
Pe durata studiilor din Capitală oferă meditații la franceză și germană. Bacalaureatul, o simplă formalitate, promovează cu brio. Mustind de talent și inteligență, tânărul este remarcat de I.C. Brătianu care îi oferă o bursă la Școala Superioară de Comerț. Absolvă Magna Cum Laudae, iar creditul din partea liberalului continuă cu o nouă bursă, de data aceasta la prestigioasa instituție École Supérieure de Commerce et d’Industrie de Paris.
O idee născută în plin război
Dobândește o vastă experiență din sesiunile de practică în fabricile de textile din Franța și în industria chimică din Germania. Nici pe meleaguri străine nu scapă neremarcat și primește un post de reprezentant comercial al unei firme de produse chimice în portul Hamburg. De prisos să mai spunem că de cealaltă parte americanii trăgeau de el, dar refuză ambele oferte.
Cu bagajul de cunoștințe, o viziune occidentală și experiența de pe piața străină, Dumitru decide că e timpul să se întoarcă în România. Revenit aici, se angajează la tăbăcăria industriașului Nicola Prodanof, unde îl va cunoaște pe viitorul său socru, Grigore Alexandrescu.
La doar 24 de ani era unul din stâlpii companiei, însă vine nenorocirea: Primul Război Mondial. Este încorporat în armată și luptă cu vitejie pe frontul moldovenesc și pe cel basarabean. În mocirla tranșeelor acompaniată de bubuitul tunurilor, Dumitru gândește în cheie antreprenorială și identifică nevoia trupelor militare. Pe loc, îi vine ideea de a confecționa bocanci, șei pentru cai, cizme pentru comandanți și alte accesorii de piele. Împrumută 30 de milioane de lei și cu ajutorul socrului său, cumpără două hectare de teren la marginea Bucureștiului. Acolo, avea să se înalțe o fabrică dotată cu mașinării luate în leasing din Germania și Marea Britanie.
Tovarășii sapă la temelia imperiului
Cu trei magazine de desfacere în Capitală și în marile orașe, 370 de milioane lei capital și 1.000 de angajați, brandul Mociorniță pune stăpânire pe piața autohtonă. Nici debutul celui de-al Doilea Război Mondial nu a putut opri elanul dezvoltării, ba din contră, fabrica devine furnizorul principal de echipamente pentru Armata Română. Totul a fost gândit ca un business de familie, astfel, în 1942 înregistrează societate pe acțiuni, apoi împarte funcții și procente către frații și fiii săi. Mediul de lucru pe care îl crease pentru angajații săi concurează cu cel din marile corporații de azi: se oferea asigurare medicală, cantină, unii primeau chiar și locuință, iar copiii conștiincioși ai muncitorilor primeau burse de studiu.
Imperiul care rezistase unui război mondial nu a mai avut ce face în fața tăvălugului comunist. În 1945, sovieticii preiau frâiele fabricii care ajunsese la un capital de aproape un miliard de lei! Doi ani mai târziu, averea familiei începe să fie confiscată. Fiul industriașului, Ioan Mociorniță, este aresta în 1948, iar Dumitru cade la pat într-o sărăcie lucie. Își petrece ultimele clipe îngrijit de una din cele două fiice ale sale. Comuniștii sperau că se va însănătoși pentru a-l putea încarcera, dar pe 17 septembrie 1953, pierde lupta cu boala.
Milionarul care a rămas om până la capăt
Dumitru Mociorniță a știut să nu devină robul banilor. Își putea permite orice extravaganță, dar a optat pentru un trai în cheia bunului simț. Exemplu stă episodul achiziționării unei case în Capitală. A avut de ales între Casa cu Lei, situată pe Calea Victoriei și cea de pe strada Paris, mult mai modestă, pe care a și ales-o. Explicația era simplă: “Cum pot eu, băiat de ţăran, de la Băicoi, să stau într-o casă cu lei la uşă şi atâta somptuozitate? Sunt bogat doar prin prisma generaţiei şi ar fi ruşinos să afişez atâta opulenţă“.
În 1937, a investit în cel mai performant dispensar din București și a donat sume considerabile pentru ridicarea Maternităţii Bucur. Un rol important la jucat investiția în educație. Dumitru a fost unul din finanțatorii fideli ai Liceului Gheorghe Șincai.