Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Tag

elevi

După două ediții BANDA ASAP desfășurate în 2023, prin care elevii din București, Brașov, Constanța și Iași au reprezentat prin sute de lucrări eroul reciclării, programul ASAP România, în parteneriat cu Animest, continuă concursul de benzi desenate în județele Sibiu și Neamț! Astfel, elevii de gimnaziu și de liceu din aceste județe sunt invitați începând cu data de 4 martie să se înscrie cu lucrări pe tema reciclării – „2040. În România încă se mai aruncă plastic la gunoi. Un erou/o eroină decide să ia soarta plasticului în propriile mâini”. 

 

Concursul presupune desenarea unei povești într-un șablon de benzi desenate, care se descarcă de pe site-ul oficial ASAP România, din pagina dedicată.  Povestea trebuie gândită și desenată de elevi și apoi înscrisă în concurs de către un profesor din școala la care învață fiecare elev, până pe 4 aprilie 2024. Câștigătorii concursului vor fi anunțați pe 19 aprilie, după etapa de jurizare.

 

Biciclete pentru elevii câștigători

Benzile desenate vor fi evaluate de un juriu format din experți în benzi desenate: Anna Júlia Benczédi, ilustratoare și creatoare de benzi desenate din Cluj-Napoca, ale cărei lucrări au trecut granițele țării și au fost publicate în antologii în Polonia, Ungaria și Serbia, Ligia Soare, cofondatoare și coorganizatoare a Festivalului Animest, și Adrian Barbu, scenarist și autor de benzi desenate, ilustrator de cărți, cofondator și coordonator al Comics Club Cluj.

Lucrările vor fi jurizate pe categorii (școli gimnaziale / licee), pe baza următoarelor criterii: respectarea temei de concurs, creativitatea autorului și aspectul vizual al desenului.

 

Premiile acestei ediții BANDA ASAP sunt 8 biciclete! Câte 4 pentru fiecare județ, 2 pentru elevii de gimnaziu și 2 pentru cei de liceu. Școlile elevilor câștigători vor primi fiecare câte o tablă interactivă. Pentru profesorii îndrumători ai copiilor și adolescenților premianți, organizatorii concursului oferă un curs de dezvoltare personală, respectiv de consiliere vocațională.  

 

Puterea exemplului, prin care comunități întregi ajung să se implice, și puterea grupului, care lucrează pentru un scop comun, sunt fantastice. Asta mi-au confirmat cu tărie cele două ediții BANDA ASAP de până acum. Aștept cu mare entuziasm să văd ce idei și povești vor exprima grafic elevii din Sibiu și Neamț, dar și la ce stiluri de desen vor apela să-și construiască eroii reciclării. Spor la imaginat!”, a menționat Ligia Soare, cofondatoare și coorganizatoare Animest.

 

„BANDA ASAP e unul dintre proiectele noastre importante, cu care ne dorim să ajungem la cât mai mulți adolescenți, asta pentru că le animă nu doar creativitatea, spiritul artistic sau imaginația, ci și curiozitatea pentru tema reciclării, trezind totodată în ei dorința de a găsi soluții pentru un mediu mai curat, prin acești eroi cărora le dau viață. Suntem entuziasmați de cât de frumos crește acest concurs și ne dorim să fie la fel de îndrăgit de tinerii din Neamț și Sibiu, așa cum a fost de participanții edițiilor anterioare”, a precizat Mihaela Tutunaru, coordonator program ASAP.

 

Scopul concursului BANDA ASAP este de a crește nivelul de informare și de conștientizare cu privire la colectarea separată și reciclare, dezvoltarea spiritului ecologic al elevilor și responsabilizarea lor, prin implicarea activă într-o competiție pozitivă și constructivă.

Toate detaliile despre procesul de înscriere, desfășurarea concursului, criteriile de jurizare și premii sunt disponibile în regulamentul BANDA ASAP – aici.

 

Kit-ul pentru Săptămâna Verde, actualizat

În plus, pentru și mai multe idei de activități la clasă, ASAP România vine în întâmpinarea profesorilor din întreaga țară cu kit-ul digital pentru Săptămâna Verde, actualizat. Acesta conține un ghid de reciclare, planșe de activități și o fișă cu instrucțiuni de utilizare. Față de kit-ul din 2023, acesta include jocuri noi, precum: „ASAP pe Culori”, „Diagrama Economia Circulară” sau „ASAP Șerpi și Scări”.

Kit-ul, care include și versiunea acestuia lansată în 2023, este disponibil pentru descărcare pe site-ul ASAP, astfel că oricine poate avea acces la el.

 

Despre ASAP România

ASAP (Armata Selectării Atente a Plasticului) este un program de responsabilitate socială inițiat de Fundația The Institute, care urmărește să genereze schimbare în comportamentul adolescenților față de plastic, de la utilizare la colectare separată și reciclare. Obiectivul ASAP este acela de a contribui activ la promovarea educației pentru mediu în rândul publicului țintă și de a crea cea mai mare infrastructură unitară pentru colectarea separată a deșeurilor în vederea reciclării în toate școlile din România. În prezent, programul e activ în peste 1.600 de școli din 36 de localități și municipii reședință de județ din România, informațiile despre colectare separată și reciclare ajungând la peste jumătate de milion de elevi din ciclurile preuniversitare.

 

ASAP este un program susținut de Lidl România, care contribuie la obiectivele strategiei REset Plastic a Grupului Schwarz, din care retailerul face parte. Strategia REset Plastic cuprinde cinci zone de acțiune – de la evitarea folosirii plasticului în ambalaje și regândirea designului acestora, la reciclare și acțiuni de ecologizare, până la inovare și educare în domeniu.

Toate informațiile despre programul ASAP sunt disponibile pe site-ul oficial ASAP România și pe conturile de social media, Facebook, Instagram și TikTok.

 

 

Atunci când te identifici cu ceea ce faci, nimic nu ți se pare o corvoadă. Din contră, te implici din ce în ce mai multe proiecte și te reinventezi pentru copiii erei noastre. Diploma din liceu o recomanda să fie învățător-educatoare, dar cum ambiția este aliatul fiecărui învingător, profesoara Liliana Olărașu a ales să se înscrie la facultatea de matematică. Singura din clasa sa de la acea vreme, iar de atunci au trecut mai bine de trei decenii de când joaca cu numerele se întâmplă zilnic, matematica devenind un limbaj universal.

Opțiunea de a fi profesor, în special din sfera științelor, este cam la finalul listei de profesii pe care tinerii și le doresc, dar profesoara este un bun reper pentru societate. Îi pasă, este implicată în multe proiecte, ticluiește altele noi. O motivează elevii care, la rândul lor, au înțeles că profesoara Liliana a îmbrățișat o altă abordare a predării matematicii. O face jucându-se cu cărțile de joc, ba Minecraft. Să o cunoaștem!

 

 

Vă găsesc la momentul prezent printre fișe de lucru, scriind poezii sau cântând în interiorul unuia dintre cele două coruri din care faceți parte?

…Câte un pic din fiecare și multe altele…

Tocmai am terminat de corectat cele 60 de lucrări de la Simularea Evaluării Naționale.

La fișe lucrez, atât pentru clasele mele cât și în cadrul programului DataMathLab inițiat de Fundația Aspire Teachers, un proiect care a început în 2021, fiind „primul program din România care dă viață matematicii prin știința datelor și probleme în contexte autentice” și își propune transformarea practicii profesorilor de matematică de gimnaziu astfel încât să producă impact la clasă.

Weekend-ul trecut am fost la Bacău, unde am susținut, împreună cu o colegă, un atelier pentru profesorii de matematică și științe în cadrul Forumului MERITO Moldova: „Întoarcerea la De Ce în era digitalizării”, despre strategii de intensificare a învățării de bază și a celei profunde la orele de științe.

Pe 18 ianuarie am participat la o cafenea MERITO, un webinar pentru profesori unde am discutat despre motivarea elevilor spre învățare. Pentru toate aceste evenimente mă pregătesc citind cărți de pedagogie, de preferat, cât mai recente, experimentez la clasă, văd ce merge cel mai bine, adaptez,  reflectez, și apoi dau mai departe.

Poezii, mai mult le citesc, sau descopăr poezie în jurul meu și mai răspund în versuri la câte un mesaj, unor persoane dragi.

De cântat, mai mult prin casă și duminica, atunci când ajung (astăzi a fost  să fie) în corul bisericii, care sună foarte bine, pentru că  am  norocul să cânt alături de artiști profesioniști. Din păcate corul Camerata, al profesorilor, a cam tăcut odată cu pandemia. Am avut totuși un concert de colinde înainte Crăciun, care a fost tare frumos.

Vinerea, după orele de curs, mă văd cu copiii de la Clubul IMPACT36 CreActorii, un club de inițiativă comunitară, unde inițiem și implementăm proiecte de service learning, după ce facem o analiză de identificare a problemelor din comunitate. Programul național educațional IMPACT (Implicare, Motivare, Acțiune, Comunitate, Tineri ) este un model de educație care utilizează două abordări importante: educația prin serviciul în folosul comunității și educația prin aventură și este inițiat de Fundația Noi Orizonturi.

 

Cine ar fi zis că un om care este îmbrăcat cu atât de mult talent este profesor de matematică? Ați iubit dintotdeauna numerele și le-ați socotit mereu?

E cam mult spus „îmbrăcat cu talent”, dar recunosc că simt și mă atrage tot ceea ce este frumos în artă și în muzică în mod special (am fost o cântăcioasă de când mă știu). Despre cifre, nu-mi amintesc să fi avut vreun aha în copilăria mică, știu doar că la matematică înțelegeam ușor, mă descurcam destul de bine și nu-mi era clar de ce unora li se pare greu. Ce pot să spun, este că primele mele opțiuni pentru o profesie s-au conturat odată cu școala. În clasa a V-a mă gândeam că mi-ar plăcea să devin profesoară de limba română, evident datorită profesoarei mele care era foarte elegantă, blândă și sensibilă. Apoi, prin clasa a VII-a m-am îndrăgostit de profesoara de chimie, (venise altă profesoară la limba română) și mă visam profă de chimie. S-a schimbat și profesoara de chimie și cum diriginta mea era de limba engleză și îmi era foarte dragă, mă gândeam că n-ar fi rău să fiu profesoară de limba engleză. Trebuie să recunosc că am avut și o constantă în toată această diversitate : voiam să fiu profesoară (nu de matematică, încă).

Pe de altă parte simțeam că și acasă începe să fie o preocupare în ceea ce privește liceul la care urma să merg. Părinții mei erau oameni simpli, dar foarte isteți: mama mea era muncitoare la o fabrică de mătase, iar tata era ceferist. Tata citea foarte mult, tot ce prindea și știa valoarea cărților pentru că, de fiecare dată, când lua salariul, cumpăra o sacoșă de cărți și fiecăruia: celor patru copii și mamei câte o ciocolată ROM. Astfel noi aveam o bibliotecă acasă, cu cărți bune pe care le și citeam. De câte ori găsea copii la scara blocului, tata îi lua la întrebări din toate domeniile, insistând pe literatură: le recita versuri și le cerea autorul sau întrebări de genul : „Cine a scris poezia Lidice?”, sau de matematică: „25 , dar 52 ?,de ajunseserăm să ni se spună în cartier, că suntem de-ai lui „Cultivatu’ ”, asta și pentru că eram cu toții foarte buni la școală și se mândrea mult cu noi. Pentru mama era o bucurie să meargă la ședințele cu părinții, pentru că primea doar laude și i se făcea inima cât un bostan de fericire. Am avut o copilărie frumoasă alături de cei trei frați, unul cu șase ani mai mare și ceilalți doi mai mici, cu trei, respectiv patru ani. Nu ni se părea neobișnuit că locuiam toți șase într-un apartament cu două camere, la etajul 4, care atunci mi se părea foarte mare.

Pentru că mama avea un frate intelectual (cu o poveste impresionantă vis-à-vis de regimul comunist), a cărui soție era educatoare s-au sfătuit că o meserie foarte potrivită pentru o fată ar fi de educatoare/învățătoare și că ar fi bine să merg la Liceul Pedagogic , dacă tot mă descurcam așa de bine la școală. A fost cea mai înțeleaptă decizie, pentru că am avut norocul să-mi placă foarte mult. La Liceul Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași am avut o baterie de profesori extraordinari, adevărate modele pentru viitorii dascăli, cărora le sunt recunoscătoare.

Cum am ales să mă îndrept către matematică?…Fratele meu mai mare era student la Politehnică și traseul meu părea firesc că va trebui să urmez și eu o facultate.

Am decis să merg la Facultatea de matematică, și din comoditate, pentru că la admitere se dădeau trei examene, dar toate de matematică: algebra, analiză matematică și geometrie și nu mai trebuia să mă mai pregătesc și la altă disciplină.

 

 

Dacă ar fi să mă luați de mână și să mă conduceți spre omul căruia îi mulțumiți pentru că v-a insuflat iubirea pentru această materie, care ar fi acela?

Dincolo de aparenta comoditate a examenului de admitere am făcut această alegere grație doamnei profesoare de matematică din liceu, Veronica Barnea care avea talentul de a explica atât de bine, încât înțelegea oricine, atât lecțiile  de matematică superioară, și mai ales pe cele de metodică. De multe ori o regăsesc în modul în care explic eu însămi la clasă.

Când am anunțat-o ce vreau să urmez, știind că examenele sunt foarte grele, mi-a spus ceva care m-a surprins : „noi vă pregătim să fiți buni învățători”, dar în același timp mi-a dat încredere că merită să încerc, dacă simt asta. Am fost singura din liceu, din generația mea care a mers în acel an la universitate, nu pentru că nu ar mai fi putut și alții, dar în acel moment colegii mei au ales să fie buni învățători. Pentru că am avut o medie foarte bună, care îmi permitea să obțin un post în oraș, am ales să fiu și învățătoare și studentă în același timp, și bine am făcut. A fost ucenicia perfectă.

De asemeni sunt foarte recunoscătoare bunului meu învățător din clasele a doua și a treia, domul Stoica Gheorghe, care a fost un model de dascăl, o bucurie pentru copii, cu el învățai cu drag.

 

Cum sună povestea frumoasei escapade academice?

Doamna Rodica Măcăreanu, distinsa noastră dirigintă din liceu, profesor de limba și literatura română, dar mai ales un om extraordinar, ne spunea „voi veți merge la ȘCOALĂ, nu la serviciu, să nu uitați asta”. La 1 septembrie 2023 s-au împlinit 40 de ani de când merg, cu drag, la ȘCOALĂ, la aceeași școală de 40 de ani.

În prima zi de școală, ca învățător, mă îndreptam spre școala la care fusesem repartizată la care știam cu aproximație cum să ajung pentru că era o școală nouă, cu un an vechime. Pe drum am văzut în fața mea trei doamne care mergeau în aceeași direcție și una dintre ele mi se părea că seamănă cu diriginta mea din gimnaziu- profesoara de engleză. Era chiar ea și după ce ne-am îmbrățișat am realizat că mergem în același loc pentru că ea era director la acea școală. Mi s-a părut din nou că sunt extrem de norocoasă.

La doi ani după ce am terminat facultatea am avut, șansa de a prinde un post de profesor de matematică la aceeași școală. Când am avut oportunitatea de a trece pe catedra de profesor, a fost o luptă cu mine însămi pentru a face asta, pentru că îmi plăcea foarte mult să fiu învățător. Am fost învățător 7 ani. Ulterior mi-am dat seama că am făcut cea mai bună alegere, cu atât mai mult cu cât am devenit profesor și diriginte elevilor cărora le fusesem învățător. A fost o trecere lină și era la fel de frumos.

 

Școala românească se confruntă cu un deficit de cadre didactice, în special în zona științelor. De ce oare? Care este accepțiunea dumneavoastră?

Este adevărat, astăzi, opțiunea de a fi profesor, în special din sfera științelor, este cam la finalul listei de profesii pe care tinerii și le doresc. Să fie din cauza banilor, a percepției sociale a profesorului , a dificultății și stresului ?… Nu prea știu să vă răspund. N-ar strica niște studii în rândul studenților pe această temă.

Știu că dacă ești pasionat de ceea ce faci, poți să surmontezi toate aceste aparente neajunsuri.

 

Ce are un profesor de matematică și nu au alți profesori?

Un profesor de matematică are șansa de a-și cunoaște mai bine elevii, pentru că are mai multe ore pe săptămână la aceeași clasă și dacă mai este și un profesor care urmărește ce fac elevii săi, nu doar îi supraveghează, cu siguranță și elevul va simți că este văzut și va crește.

Un profesor de matematică mai are presiunea examenelor, care cer multe ore de pregătire suplimentară.

Și ca să nu mă fac că nu înțeleg întrebarea, adevărul e că profesorii de matematică sunt creativi, comunică, au simțul umorului, sunt pasionați de ceea ce fac, sunt generoși și dornici de perfecționare.

 

 

Nu căutați să adunați diplome în palmaresul dumneavoastră, poate doar, cândva, calificări de perfecționare. Totuși, ați obținut un titlu în 2022 și ați fost aplaudată la scenă deschisă. V-a responsabilizat și mai mult?

Am fost surprinsă când am aflat vestea că voi fi printre cei 12 profesori MERITO, pentru că nu mă simțeam atât de specială, ca să merit așa o onoare. Atunci m-am gândit la elevii mei, la cât de important este și pentru ei să fie văzuți.

A fost o emoție specială, pe care nu am mai experimentat-o, care a venit la pachet cu bucurie, dar și cu responsabilitatea de a mă perfecționa, de a citi mai mult, de a face lucrurile din ce în ce mai bine, de a folosi oportunitățile care mi se oferă, fără nicio presiune, pentru că așa aleg eu să fac.

Îmi amintesc cu drag de mesajul meu către profesori, care mi-a trecut atunci prin cap și în care cred cu adevărat: Refresh, Update and Share!

 

Există de acasă presiune de note mari, așa cum ați mai menționat. Cum reușiți să îi scăpați pe elevi de această presiune măcar la școală?

Până acum presiunea notelor mari era generată de procentele care cântăreau la examen, acum parcă e și mai mare din cauza burselor.

Mesajul meu către elevi și părinții lor este că învățarea este o activitate grea, care presupune muncă, că este firesc să greșim și să învățăm din greșeli, că notele sunt pe măsura implicării și a efortului lor.

 

Ce valori doriți să sădiți mereu în inima elevilor dumneavoastră? Cu ce convingeri doriți să plece în viață?

Îi provoc pe elevii mei să fie curioși, dornici să descopere și să înțeleagă lumea din jurul lor și să fie deschiși la idei noi.

De asemeni îmi doresc să fie onești, să-și asume responsabilitatea pentru acțiunile lor și să respecte valorile morale și etice. Promovez învățarea și practicarea empatiei și a respectului față de cei din jur, compasiunea și toleranța.

Le creez contexte de învățare în care să gândească creativ și critic, să-și pună întrebări,  ca să își dezvolte abilități de rezolvare a problemelor și de luare a deciziilor în mod independent și inovator.

Și nu în ultimul rând , mi-aș dori ca elevii mei când termină gimnaziul, deja să știe să-și răspundă la întrebarea: „Ce mă pasionează cu adevărat?”, de aceea îi încurajez să exploreze domeniile de care sunt interesați, cu perseverență și rezistență în fața dificultăților, și să nu renunțe niciodată la visurile lor și să viseze cât mai înalt.

 

Cine ar fi zic că matematica se poate îmbina atât de armonios cu româna? Ce înseamnă concret L.I.R.A?

Proiectul L.I.R.A. (lecturez, înțeleg, rezolv, aplic), este o programă a unui opțional integrat (limba română și matematică), pe care am realizat-o împreună cu un coleg de limba română. Decriptarea acronimului L.I.R.A. dezvăluie obiectivele de dezvoltare a competențelor de literație, necesare rezolvării problemelor, pe care ni le-am propus, prin abordarea unor probleme de matematică îmbrăcate în texte cu conținut din viața reală, dar care pot fi abordate și din perspectivă literară.

 

Ce proiecte ticluiți pe viitor?

Îmi doresc să fiu sănătoasă, să-mi păstrez energia de a face toate câte le doresc: să petrec timp de calitate cu familia mea frumoasă, să citesc, să mă implic eficient în viața școlii, să le fiu de folos elevilor mei și să-mi fac timp pentru proiectele dragi mie: din Fundația Noi Orizonturi, Organizația Aspire Teachers și Proiectul Merito.

 

Astăzi, în incinta Liceului Teoretic Waldorf din București, a avut loc un eveniment deosebit în cadrul proiectului “Matricea Românească în Școli – Dezbateri pentru Viitor”. Acest proiect reprezintă o inițiativă ce oferă elevilor de liceu din România o platformă de dezbatere și explorare a temelor relevante pentru dezvoltarea lor intelectuală.

 

 

Participanții au fost încurajați să se angajeze în dezbaterea socratică, o metodă de discuție profundă și interactivă, unde esența temelor este explorată și înțeleasă prin contribuțiile fiecărui participant. Acest cadru a oferit elevilor posibilitatea de a-și exprima opinii, de a-și argumenta ideile și de a înțelege perspective diverse asupra subiectelor abordate.

 

 

Astfel, în atmosfera stimulatoare creată de către Luca Onica și Ispas Andrei Gabriel de la Asociația Culturală Matricea Românească, tinerii au avut oportunitatea de a reflecta și de a împărtăși gânduri despre aspecte importante ale vieții și societății contemporane. Colaborarea lor în organizarea evenimentului a contribuit la atmosfera caldă și deschisă în care elevii au putut să-și exprime ideile și să interacționeze în mod constructiv.

 

 

Dorim să transmitem sincere mulțumiri Liceului Teoretic Waldorf din București pentru găzduirea acestui eveniment și pentru sprijinul acordat în promovarea dialogului și a dezvoltării intelectuale a elevilor. Inițiative precum aceasta sunt esențiale pentru formarea unei generații de tineri activi, implicați și deschiși către schimbare și progres.

 

 

Pentru ASAP România, programul de responsabilitate socială al Fundației The Institute, anul 2023 a fost unul al consolidării parteneriatelor regionale, atât cu administrațiile locale, cât cu instituțiile de învățământ, prin reprezentanții lor: cursurile de instruire în managementul deșeurilor au înregistrat o creștere semnificativă a interesului participanților comparativ cu anul 2022. Nu mai puțin de 911 profesori și personal auxiliar au fost instruiți de către partenerii de la Asociația Ecoteca despre obligațiile legale ale unităților de învățământ cu privire la managementul și gestionarea deșeurilor, economie circulară și soluții de eficientizare a procesului de administrare a deșeurilor în școli.

 

 

Activități desfășurate în 2023 de ASAP România

Echipa ASAP a reușit în 2023 să îmbine subiectul colectării separate și componenta ludică și să îi facă pe adolescenții din întreaga țară curioși, activi, mai informați și mai responsabili față de mediu. Jocul „Adevăr sau Reciclare” cu întrebări și provocări despre plastic, creat de Alex Zamfir, a fost jocul vedetă cu care ASAP a desfășurat ateliere și workshopuri pentru elevii din întreaga țară, incluzând capitala. Jocul a ajuns și în școli, pentru a putea fi folosit în clasă, ca material didactic. Două astfel de resurse extrem de utile, de data aceasta pentru profesori, a dezvoltat ASAP în 2023: un kit digital pentru Săptămâna Verde, cu activități și informații despre reciclare, și un ghid de bune practici despre colectare separată.

 

Programul ASAP are ca scop crearea celei mai mari infrastructuri unitare pentru colectarea separată a deșeurilor în școlile din România, așa încât, în 2023, a desfășurat acțiuni pentru elevii din întreaga țară. Atelierele cu Alex Zamfir, concursul BANDA ASAP, pe tema reciclării, cu premii pentru elevii din București, Brașov, Iași, județele Ilfov și Constanța, sau Școala ASAP+, în care 6 licee vor deveni școli model, sustenabile, sunt acțiunile care certifică obiectivul programului ASAP.

În plus, pentru că reciclarea e cool, echipa ASAP a căutat și în 2023 cele mai interesante evenimente unde să le povestească adolescenților despre plastic și colectare separată; așa s-au continuat parteneriatele cu Electric Castle, cu Gala Societății Civile, cu Forumul Orașelor Verzi din Brașov sau cu alte organizații de mediu în cadrul „River Cleanup Collective @Dunăre”.

 

 

Peste 1,600 de școli partenere; 10% au digitalizat complet raportarea deșeurilor

Până în prezent, programul ASAP include peste 1,600 de școli partenere din 36 de localități și municipii reședință de județ din România și 4 sectoare ale capitalei, cu 7 orașe mai mult față de anul 2022, și peste jumătate de milion de elevi din ciclurile preuniversitare care au acces la informații, ateliere sau workshopuri desfășurate în școlile din care fac parte.

114 instituții de învățământ au digitalizat complet raportarea deșeurilor în 2023, ghidate de ASAP, și urcă cifrele direct în platforma expert-deseuri.ro

 

Cantități de deșeuri colectate și amprenta de carbon

Școlile parte din programul ASAP au raportat date despre deșeurile colectate în 2023. Vorbim despre 721 de tone colectate în total, dintre care 82 de tone reciclabile și 639 de tone menajere, cu o cantitate medie / cap de elev de 15.74 kg, în creștere față de anul 2022 – 14,31 kg.

Conform datelor furnizate de partenerii de la Asociația Ecoteca, școlile care s-au implicat în 2023 în programul ASAP au contribuit la reducerea amprentei de carbon cu echivalentul a 22,41 tone.

 

2023 a fost cu siguranță un an al consolidării parteneriatelor create în toată perioada de activitate a programului și credem că e necesar, atunci când ai ca obiectiv principal dezvoltarea unei rețele naționale de infrastructură pentru colectarea separată în școli, să te asiguri, periodic, de buna colaborare a tuturor celor implicați. Am organizat astfel, în 2023, 10 întâlniri virtuale cu peste 400 de reprezentanți ai școlilor, pentru a se familiariza cu programul, a afla noutăți și a primi îndrumări, și 5 mese rotunde la Brașov, Iași, Călărași, Constanța și București, cu aproximativ 100 de participanți – reprezentanți ai școlilor, ai administrațiilor locale, salubriști, autorități de mediu etc. – pentru a pune pe foaie idei, a clarifica situații, a dezbate pașii următori și a trage concluzii. Ne bucurăm că subiectul colectării separate nu mai e privit cu reticență și că există din ce în ce mai multă deschidere din partea tuturor celor implicați”, a menționat Mihaela Tutunaru, coordonator program ASAP.

 

 

Planuri și obiective, în 2024, pentru ASAP România

Ca obiectiv general al anului 2024, ASAP România vizează creșterea nivelului de interacțiune cu comunitatea activă a programului și dezvoltarea de instrumente utile de educare pe teme de responsabilitate socială, cu precădere pe cea a protecției mediului.

Mai mult, ASAP își propune să continue demersurile începute în 2023 – promovarea metodelor alternative de educare în școli și nu numai, cu privire la colectarea separată, și instruirea profesorilor și a personalului administrativ pe teme de sustenabilitate și protecția mediului. Activitățile prin care ASAP va interacționa cu elevii, atât în școli, cât și în mediul digital, continuă și în 2024.

 

Toate informațiile despre programul ASAP sunt disponibile pe site-ul oficial ASAP România și pe conturile de social media, Facebook, Instagram și TikTok.

 

***

Parteneri media: Ambasada Sustenabilității în România, Hotnews, Rock FM.

 

***

Despre ASAP România

ASAP (Armata Selectării Atente a Plasticului) este un program de responsabilitate socială inițiat de Fundația The Institute, care urmărește să genereze schimbare în comportamentul adolescenților față de plastic, de la utilizare la colectare separată și reciclare. Obiectivul ASAP este acela de a contribui activ la promovarea educației pentru mediu în rândul publicului țintă și de a crea cea mai mare infrastructură unitară pentru colectarea separată a deșeurilor în vederea reciclării în toate școlile din România. În prezent, programul e activ în peste 1.600 de școli din 36 de localități și municipii reședință de județ din România, informațiile despre colectare separată și reciclare ajungând la peste jumătate de milion de elevi din ciclurile preuniversitare.

 

ASAP este un program susținut de Lidl România, care contribuie la obiectivele strategiei REset Plastic a Grupului Schwarz, din care retailerul face parte. Strategia REset Plastic cuprinde cinci zone de acțiune – de la evitarea folosirii plasticului în ambalaje și regândirea designului acestora, la reciclare și acțiuni de ecologizare, până la inovare și educare în domeniu.

 

 

I-am cunoscut în cadrul unui eveniment caritabil, la care erau prezenți pentru a dărui poezia lor.

Atenți și manierați, curioși și emoționați, febrili și sensibili.

 

Așa i-am perceput noi pe adolescenții minunați ce au făcut o sală întreagă să vibreze, în timp ce le asculta versurile!

Și ne-am dorit să știm ce este cu ei… Cum de scriu versuri și cum de recită atât de frumos și cum de au puterea de a își pune sufletul pe tavă!

 

 

,,De multe ori mă simt ca într-un labirint cu idei,

Cu multe gânduri și sentimente în care mă pierd”. (Ilinca Goga)

 

,,Dar ce-mi place mie la oameni?

Îmi place onestitatea,

Faptul că pot avea încredere în ei…” (Ștefan Antonie) 

 

,,Pragul te oprește, te doboară,

Dar pe tine nu trebuie să te doară.

Să te ridici, să îl învingi

Ăsta-i scopul pe care trebuie să îl atingi…” (David Bratu)

 

În clasa a X-a, în pedagogia Waldorf, își face apariția Epoca de Poetică.

Adolescenții sunt îndrumați spre cărările lăuntrice, acolo unde sălășluiește împărăția versurilor. Își cheamă emoțiile, le întâlnesc, se împrietenesc cu ele. Le iau apoi de mână și le împletesc în cuvânt.

 

Tinerii pe care i-am cunoscut sunt liceeni Waldorf. Cei mai mulți dintre ei sunt împreună în această școală mică și liniștită, Liceul Teoretic Waldorf București, încă de pe vremea clasei pregătitoare.

Au crescut împreună, s-au înălțat împreună și se susțin zi de zi.

 

 

,,Eu sunt lumina unei dimineți de iarnă,

Apusul într-o seară de vară,

Bătaia vântului de toamnă,

Mugurii primăverii”. (Gabriel-Cristian Roșu)

 

,,Dar între sesiuni cu munți de teorie,

O să te uiți în trecut cu bucurie

La zilele în care cel mai mare stres era să scrii o poezie…” (Tudor Pavelescu)

,,Ce caut în mine?

Ce caut în tine?

Caut răbdare,

Caut înțelegere,

Caut iubire”. (Catinca Popa)

 

,,Oamenii care îmi plac se țin de cuvânt

Și nu se dau bătuți

Și te ajută fără să aștepte ceva.

Și nu-și plâng de milă

Și- mai ales- nu judecă!

Aș merge cu ei pân’ la capătul lumii!” (David Onică)

 

Epoca de Poetică durează trei săptămâni. În zilele acestea, în care poezia e lipită de inimă, adolescenții își lasă imaginația să zboare, cunosc creațiile poeților din toate timpurile, se ascultă unii pe ceilalți, caută surse de inspirație și permit radiografie pe suflet de câteva ori pe săptămână.

 

,,Îmi plac oamenii care se aventurează,

Oamenii care adoră adierea vântului de primăvară,

Oamenii care privesc cerul și se întreabă:

Ce e dincolo de tot?” (Rosemarie Benciu)

 

,,Lumina mea este ca soarele de dimineață,

Strălucind puternic, aducând speranță.

Întunericul meu este ca noaptea fără stele,

Un loc de adăpost pentru tristețe”. (Ilinca Ioniță)

 

,,Îmi doresc să primesc mereu lumina ca pe un dar

Și să îmi încarce întreg corpul cu veselie și căldură”. (Mihai Banoti)

 

,,Deși am citit de atâtea ori creațiile lor, de fiecare dată mă emoționează versurile autentice și profunde. Mă bucur mult că am împărtășit bucuria noastră cu oamenii speciali ai evenimentului” ne spune profesorul lor de limba și literatura română, Roxana Duțan.

 

,,Sunt o combinație de sentimente,

Așa cum e amestecul de afine, zmeură, mure… (Anastasia Aron)

 

,,Îmi plac oamenii care se opresc și te așteaptă când rămâi în spate.

Oamenii care nu simt mereu nevoia să spună ceva.

Oamenii în compania cărora poți sta în liniște cu orele fără să te simți stingherit.

Oamenii pe care îi poți numi <<acasă>>”. (Eva Hanganu)

 

,,Sper să îmbătrânim împreună

Și chiar să avem o familie,

Dar până atunci voi reveni în lumea mea

Și la visurile mele…” (Radu Cozmincă)

 

,,Este foarte greu să descrii tot ce simți când emoțiile sunt copleșitoare!
Bucurie, duioșie, mândrie, uimire… Pe toate le simți lângă acești tineri!
Stau și mă întreb, iar și iar, de unde vine această profunzime în copiii aceștia minunați, profunzime pe care eu o descopăr zi de zi…” (profesorul-diriginte Cătălin Ion Voinea)

 

,,Îmi caut scopul, menirea în această lume.

Îmi caut visul care nu mă lasă să dorm.

Caut răspunsul la întrebările ce nu mi le-am pus încă”. (Antonio Marinache)

 

,,În ceilalți caut o sursă de inspirație,

Perspective diferite, idei ce mă provoacă…” (Andrei Rotaru)

 

,,Ce caut în mine însămi?

Îmi caut inima ce arde.

Caut povestea demult deșirată.

Caut vocea firavă, tremurată…” (Yasmin Saban)

 

,,Colindele se aud în colțuri de stradă,

În timp ce oamenii se adună și cântă cu bucurie și dragoste neîncetată”. (Daria Popescu)

 

,,Îmi plac oamenii direcți,

Pentru că ei nu fac risipă de cuvinte…

Îmi plac oamenii care plâng des,

Pentru că aceia vor deveni cei mai puternici…” (Bianca Rusu)

 

,,Crezul meu e unul singur,

Trei litere îl formează.

Însuși Domnul îl comandă,

Lumea-ntreagă îl urmează” (Felician Pintilie)

 

 

Adolescenta este o perioadă cu mult tumult, plină de descoperiri și schimbări; actul de a scrie poezie devine o cale expresivă esențială în acest drum al autocunoașterii. Prin versuri, adolescenții explorează și își articulează emoțiile complexe, transformând trăirea interioară într-o formă de artă. Scriind poezie, ei devin arhitecții propriilor lor gânduri și sentimente, folosindu-și vocea într-un mod creativ. Acest proces al creației nu numai că îi ajută să se elibereze de povara emoțională, ci îi și motivează să-și dezvolte gândirea critică. Poezia devine un refugiu în care adolescenții se pot exprima liber și autentic, construindu-și identitatea și înțelegând mai profund lumea din jurul lor.

 

,,Ce este iubirea?

Ce enigmă ea ascunde?

Dar ce mare e uimirea!

Și ce bine ea se vinde…” (Hande Koramaz)

 

,,Am uitat de amor,

Am uitat de dor,

Devin folclor,

Odată-n popor

Și parcă mor” (Daniela Crăciun)

 

,,Stau oarecum pitit

De lume, vorbe și bârfit,

Mă simt singur, luat de soartă și trântit

Și sper ca mâine să fie o nouă zi.

O zi.

O zi?

Nu, că ar fi la fel de trist.” (Caterina Dumitrescu)

 

,,Noaptea pare secretoasă, întunecată și misterioasă,

Dar de îndată ce apar stelele, întunericul se destramă alene…” (Adriana Hobjilă)

 

,,Piatra mea, dacă eram, lumea altfel o vedeam…

Lumea-i uneori afonă, afonă și monotonă” (Octavian Onu)

 

În zile ca acestea, în care întâlnești astfel de tineri, te întărești și simți că viitorul este unul luminos, plin de speranță.

 

Și dacă stai să te întrebi: dar oare se mai simte poezie, se mai citește poezie, se mai recită poezie?- răspunsul este: în București, pe strada Soldat Savu Marin numărul 29, da!

 

 

Realizat de membrii Victor Ovidiu Plutașu și Natalia Ilie

Coordonat de către prof. dr. Bogdan-Florin Romandaș

 

Dincolo de ușile bibliotecii…

În fiecare zi de școală, diverși tineri, cu propriile pasiuni, trec pragul sălii de lectură a colegiului, pentru diferite scopuri. Printre aceștia, se numără și câțiva elevi, de liceu și de gimnaziu, care se întâlnesc deseori, într-un colț al bibliotecii, pentru a descoperi misterele trecutului și pentru a comemora numeroase momente importante ale istoriei României, dar și ale celei universale. Aceia sunt membrii Clubului de Istorie „Alecu Aslan”, despre care sper că veți avea plăcerea de a descoperi cât mai multe povești.

 

Fondare și Performanțe

Pe 6 decembrie 2021, un grup de tineri elevi (format din Victor Ovidiu Plutașu, Andrei Marcu, Alex Andrișca, Ana-Maria Bucur și Andreea Vasilică), coordonat de prof. dr. Bogdan-Florin Romandaș, au pus bazele Clubului de Istorie din cadrul Colegiului Național „Dimitrie Cantemir” Onești care, în ianuarie 2023, a luat titulatura de „Alecu Aslan”.

Acest club reprezintă produsul unei generații strălucite în domeniul istoriei, elevii acestuia participând an de an la Olimpiada Națională de Istorie (ONI): Victor Ovidiu Plutașu (Premiu I la ONI Târgu Mureș 2022 și participare la ONI Râmnicu-Vâlcea 2023), Alex Andrișca (Mențiune la ONI Târgu Mureș 2022) și Natalia Ilie (participare la ONI Râmnicu-Vâlcea 2023).

 

 

Conducerea Clubului de-a lungul timpului

Prima formulă a Conducerii, din Anul Școlar 2021-2022, a fost formată din președinta Ana Bucur, vicepreședinții Victor Plutașu și Andrei Marcu și secretarii Alex Andrișca și Andreea Vasilică. Mai târziu, în Anul Școlar 2022-2023, Conducerea a fost formată din președintele Alex Andrișca, vicepreședintele Victor Plutașu și secretara Ana Bucur. Din ianuarie 2023, reprezentanții actualei Conduceri sunt președintele Victor Plutașu, vicepreședinții Natalia Ilie și Andrei Marcu și secretarele Ana Bucur și Miruna Pelin.

 

Activitățile Clubului de Istorie

Pe lângă performanțe, Clubul de Istorie ia în considerare implicarea și munca în echipă. Orice sărbătoare comemorativă reprezintă un prilej de a organiza diverse activități educative și distractive, de la dezbateri și ateliere până la simpozioane și excursii (Atelierul limbilor uitate, depunerea unei coroane comemorative la Mănăstirea Trei Ierarhi din Iași, la mormântul Marelui Domnitor Dimitrie Cantemir, patronal spiritual al școlii noastre) care nu doar că sunt formatoare de amintiri frumoase, dar contribuie și la promovarea colegiului nostru. Printre activitățile întreprinse până acum de club se numără…

 

  1. Atelierele de vară

În vacanța de vară, Clubul de Istorie a avut inițiativa de a organiza o școală de vară pentru cei pasionați de misterele trecutului. La această sesiune de ateliere au fost prezente și câteva invitate de la universități și muzee din Bacău, București și Iași, care au avut plăcerea de a ne prezenta câteva aspecte importante ale fiecărei perioade istorice. Printre acestea se numără Cristiana (Chircu) Murariu, masterantă la Facultatea de Istorie a Universității din București, și doamna profesor Andreea Gabor, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

 

  1. Concursurile Cantemir

În fiecare an, pentru elevii de gimnaziu ai școlilor din Onești și din apropiere, se organizează interactivele „Concursuri Cantemir”, la toate obiectele de studiu. În anul școlar 2022-2023, Clubul de Istorie s-a ocupat de organizarea Concursurilor de Istorie, având ca tematică viața lui Dimitrie Cantemir, reușind să transforme această responsabilitate într-un succes observat pe chipurile mulțumite ale participanților.

 

 

  1. Hora Unirii

Se pare că, în ciuda vremii răcoroase de ianuarie, spiritul patriotic a luat amploare și la colegiul nostru! Mica Unire de la 24 ianuarie 1859 a fost sărbătorită și anul acesta, de către toți tinerii cantemireni, printr-o voioasă Horă a Unirii.

 

  1. Clubul de Istorie susține elevii basarabeni

În amintirea Unirii Basarabiei cu România, de la 27 martie 1918, clubul nostru a organizat, la Biblioteca „Marin Sorescu” a colegiului, o mini-petrecere cu tort și multă veselie, la care au fost invitați colegii noștri din Republica Moldova, care au ales să-și petreacă anii de liceu la noi. Evident, toți tineri prezenți la eveniment, inclusiv cei basarabeni, s-au bucurat de această reuniune, dar și de mult așteptatul tort de ciocolată!

 

Cu toții avem o datorie: să promovăm valorile noastre naționale și europene, precum iubirea de patrie, combaterea discriminării, incluziunea socială și respectarea diversității culturale și lingvistice. Facem parte cu toții parte din același întreg al societății umane, fiindcă oamenii ar trebui să-și urmeze pasiunile. Acestea ne vor face mai fericiți decât orice altceva (Elon Musk).

 

 

Datoria morală a unui cadru didactic este aceea de a contribui la conturarea personalității a celor a căror destine îi sunt încredințate. Ioana Stegariu a îmbrățișat de tânără această responsabilitate frumoasă și prețioasă, dorindu-și chiar de mică să fie unul dintre pilonii importanți din viața copiilor. Se pare că planurile de atunci, din vremea copilăriei sale, coincid cu cele de acum.

A fost inspirată de propria învățătoare pe care a avut-o și care a reușit, prin exemplu, să îi insufle iubirea pentru tot ce înseamnă sistemul educațional. A plecat în călătoria sa academică cu valori și convingeri bine închegate transmise în interiorul familiei sale care, cred cu tărie, au ajutat la formarea și creșterea dezvoltării sale. I-a venit rândul să împărtășească. Nu o face oricum, ci cu multă dăruire și dragoste sinceră față de toți copiii, mai ales față de cei din mediul rural, unde se cunoaște că șansele din comunitățile rurale sunt mai mici.

Ioana e omul care face bine societății. Redă portretul clar și concis al unui dascăl tânăr care și-a găsit un vector în viață.

 

 

Ioana, ce este un profesor pasionat în accepțiunea ta?

Pentru mine, profesorul pasionat este acel om care nu doar transmite un set de informații, ci inspiră elevii și colegii profesori, cultivând dorința pentru învățare, înțelege și de ce crește ca individ.  Un profesor pasionat este acel educator care se dedică cu inima și sufletul meseriei de a învăța și de a ghida elevii.

În accepțiunea mea, un profesor pasionat trebuie să aibă anumite trăsături definitorii: entuziasm contagios (atât în raport cu elevii, cât și cu profesorii), dedicare și devotament, înțelegere profundă a rolului pe care îl deține vizavi de viitorul elevilor, empatie și susținere, comunicare asertivă, inspirare și modelare a caracterului, flexibilitate și adaptabilitate.

 

Tânără, dar cu viziuni mărețe. Ce planuri ai pentru tine?

În ansamblu, planurile mele implică creștere continuă, dezvoltare personală și contribuție la dezvoltarea comunității în care trăiesc. Sunt hotărâtă să aduc schimbări pozitive și să îmi urmez planurile cu pasiune și determinare.

 

Ce valori dorești să le insufli elevilor tăi?

Caut să insuflu elevilor mei valori care să nu-i ajute doar în sala de clasă, ci care să îi ajute să devină indivizi echilibrați și etici, niște cetățeni activi și contributivi în societate: curiozitate, respect, empatie, responsabilitate, colaborare, autodisciplină, confidență, perseverență.

 

 

Ce valori ai primit la rândul tău în interiorul familiei tale? Cu ce povețe ai plecat în viață insuflate de ai tăi părinți?

Valorile pe care un copil le primește de la părinți joacă un rol important în dezvoltarea sa personală și își găsesc ecoul și îndrumarea în întreaga viață. La fel este și în cazul meu. Le sunt foarte recunoscătoare părinților în primul rând pentru iubirea și suportul necondiționat. Ei mi-au insuflat dragostea pentru școală, sădindu-mi astfel dorința de învățare, m-au învățat ce este empatia, înțelegerea, respectul și toleranța. M-au ajutat să-mi dezvolt încrederea în propriile forțe și să devin un adult echilibrat din toate punctele de vedere.

 

Ce dorințe avea fetița Ioana când era mică legate de meseria pe care o va alege în viață? Coincid planurile de atunci cu cele de acum?

Am vrut să fiu învățătoare încă din copilărie. Am fost inspirată de propria mea învățătoare. Dincolo de conținuturi m-a învățat cum să învăț eficient, ceea ce mi-a fost un real ajutor ulterior în parcursul academic.

Planurile mele din copilărie, de a ghida elevi în procesul de învățare, s-au materializat. Sper să aduc lumină în mintea și sufletul meu, așa cum am primit la rândul meu.

 

Cum sună frumoasa ta escapadă academică?

Totul a început în satul natal, Vânători, unde am învățat de la grădiniță și până la finalul ciclului gimnazial. Am continuat studiile liceale la Pașcani, unde am făcut naveta zilnic.

Am făcut Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, specializarea PIPP la UAIC Iași, după care m-am angajat. Cu încredere și hotărâre am ales să continui cu un masterat în domeniu, Diadactici aplicate pentru învățământul primar, în cadrul aceleiași facultăți.

 

 

De când faci parte din programul Teach For Romania și ce ți-ai luat frumos pentru suflet în acest timp?

După doi ani la catedră mi-am spus că am nevoie de noi provocări și contexte care să mă ajute să-mi dezvolt competențele. Fac parte din programul Teach for Romania de un an, timp în care am reușit să creez conexiuni profunde cu oamenii din comunitatea Teach, am învățat să gestionez provocările cu încredere, să văd impactul acțiunilor mele. În acest program am fost încurajată să învăț constant și să-mi dezvolt abilitățile de predare, gestionare a clasei și comunicare. Am participat la numeroase ateliere metodice care mi-au arătat să mereu este loc pentru mai bine.

 

De ce ai ales să faci parte din această organizație și să îți dedici toată dragostea și cunoștințele față de copiii din mediul rural?

Sunt la bază un copil din mediul rural. Mi-am dorit dintotdeauna să mă întorc în mediul rural și să produc un impact pozitiv prin activitatea mea. Cred cu tărie în puterea educației de a schimba vieți. Am văzut mereu învățarea ca pe o cale de eliberare și am simțit că pot aduce o schimbare reală în viața copiilor prin oferirea accesului la educație de calitate.

Experiențele mele personale m-au învățat că fiecare copil are un potențial uriaș, indiferent de contextul socio-economic sau familial din care provine. Deseori, copiii din comunitățile rurale nu au aceleași oportunități ca ceilalți, prin urmare, văd învățarea ca pe o modalitate de a deschide uși și oferi șanse pentru un viitor mai bun.

Decizia de a preda în mediul rural nu a avut o legătură directă cu organizația. Ceea ce m-a condus de fapt spre Teach for Romania a fost faptul  am simțit că pot aduce propriile mele abilități și resurse în acest efort colectiv de a transforma sistemul de învățământ și de a oferi șanse egale tuturor copiilor.

În final, aleg să-mi dedic dragostea și cunoștințele față de copiii din mediul rural pentru că sunt de părere că fiecare  copil merită să fie încurajat, susținut și ghidat să își atingă potențialul maxim.

 

Ioana, ce ai învățat de la copii? Se spune că și noi, oamenii mari, învățăm de la cei mici la rândul nostru.

Am învățat multe lucruri importante de la copii în ultimii trei ani, însă cea mai importantă lecție e legată de bucuria din lucrurile simple. Fie că este vorba de un joc nou, de o metodă nouă, o reușită sau un material didactic copiii se bucură sincer. Ei găsesc bucurie în cele mai mici si simple lucruri. Acum apreciez frumusețea din momentele cotidiene și să nu neglijez micile bucurii ale vieții.

 

 

Dacă ar fi să faci un exercițiu de imaginație, unde te-ai vedea peste zece ani?

Peste 10 ani m-aș vedea într-un punct al vieții caracterizat de dezvoltare personală și realizări profesionale semnificative. Dar, indiferent de cum vor evolua lucrurile mă văd încă alături de copii, sprijinindu-i în procesul lor de învățare și dezvoltare. Indiferent de direcția în care se îndreaptă lucrurile în viitor, angajamentul meu față de educație și față de copii rămâne neschimbat. Vreau să continui să inspir și să ajut noile generații să își atingă potențialul maxim, să descopere lumea înconjurătoare și să devină cetățeni responsabili și bine pregătiți pentru viață.

 

Șahul este o pasiune pe care o insufli și copiilor?

Da, șahul este o pasiune pe care o insuflu copiilor pentru că o consider o activitate extrem de benefică pentru dezvoltarea lor. Șahul nu doar dezvoltă abilități logice și strategice, ci are și o serie de beneficii cognitive, emoționale și sociale. Pe lângă timpul alocat acestui sport la școală, o parte dintre elevii mei participă în weekend la antrenamente organizate de Asociația Club Sportiv „Pionii Regelui” și concursuri lunare.

Încerc să transmit și colegilor profesori din toată țara importanța practicării acestui sport la vârstele mici, prin intermediul rolului de formator în cadrul proiectului național „Educație prin șah” furnizat de CCD Ialomița în parteneriat cu Federația Română de Șah.

 

Când ai descoperit jocul minții?

Am descoperit șahul în copilărie, ghidată de tatăl meu. Încă de mică știam să joc șah, dar nu înțelegeam pe deplin valoarea sa. Cu toate acestea, în urmă cu patru ani am avut o revelație în ceea ce privește impactul său, în momentul în care am intrat în contact cu Pionii Regelui. Mai exact când am cunoscut copiii care practică acest sport. Acest club mi-a arătat cât de profund poate influența dezvoltarea abilităților cognitive și a gândirii strategice și m-a inspirat să explorez mai mult această lume.

De atunci am devenit pasionată de șah și am început să împărtășesc beneficiile sale cu alții, copii și adulți, în speranța că vor experimenta valoarea extraordinară a acestui joc minunat cât mai mulți copii.

 

Șahul este o pasiune sau a devenit un mod de viață având în vedere că o parte din familia afiliată datorită căsătoriei tale a fondat Pionii Regelui? Ce poți împărtăși cu noi? Ce rol ai?

În ceea ce privește legătura mea cu șahul și implicarea în clubul Pionii Regelui, pot să împărtășesc cu voi că pentru mine, șahul nu este doar o pasiune, ci un mod de viață și o sursă constantă de inspirație. Îmi place să văd cum acest joc complex îi învață pe oameni să gândească strategic, să ia decizii înțelepte și să dezvolte calități precum răbdarea și concentrarea.

Alexandru și Vlad Stegariu au pus bazele clubului Pionii Regelui cu dorința sinceră de a aduce beneficiile acestui sport comunității. Împărtășesc această viziune și m-am angajat să contribui la dezvoltarea clubului prin promovarea valorilor și beneficiilor jocului de șah. În calitate de voluntar, am avut ocazia de a interacționa cu mulți copii talentați și pasionați de șah.

Am avut bucuria de a-i cunoaște și de a-i ajuta pe numeroși copii care au trecut pragul clubului Pionii Regelui. Prin lecțiile de șah și activitățile organizate, am fost martorul evoluției lor pe tabla de șah, dar și în dezvoltarea lor personală. Am văzut cum șahul îi învață să-și canalizeze creativitatea în strategii de joc, să-și dezvolte abilitățile de rezolvare a problemelor și să-și construiască încrederea în sine.

Faptul că acești copii au venit la club și au luat parte la activitățile noastre a demonstrat că șahul are puterea de a aduce împreună oameni cu interese similare și de a construi comunități solide. În calitate de învățătoare și voluntar, am fost mândră să îi susțin pe acești tineri jucători în călătoria lor de a deveni mai buni atât în jocul de șah, cât și în viață.

În încheiere, am învățat că șahul nu este doar un joc, ci o călătorie de autodescoperire și dezvoltare personală, iar prin clubul Pionii Regelui, am avut șansa să împărtășesc această călătorie cu mulți copii minunați și să îi încurajez să-și urmeze pasiunea pentru șah și să crească învățând din fiecare mutare.

 

 

Dascălii sunt cei care pun lumină în drumul cel mai important pe care-l parcurge un elev în viață, cel al dragostei pentru carte. Ei sunt cei care răspândesc flacăra caldă a învățăturii. Pun și apă constant la rădăcinile lor ca să crească frumos și armonios. Nu uită să adauge dragoste, multă dragoste precum presară învățătoarea Marinica Achiței, care se află printre copii, în mijlocul lor, de când a terminat la rându-i prima etapă de studii, pe domeniu, în Iași. Tot în Iași predă, la Școala „Vasile Conta”, din 1992.  

A înțeles că odată ce a ales să îmbrățișeze această meserie, nu poate să stea cu mâinile la spate. A trecut prin etapa în care credea că temele lungi, în cantitate mare, dar și a predării rigide pot fi instrumentele perfecte prin care te poți impune în fața elevilor. Copiii i-au schimbat percepția asupra actului educativ. Clasa a III-a, Cercetașii Inventivi, sunt elevii din prezent ai învățătoarei care zilnic învață lecția iubirii, fericirii, empatiei, a colegialității, a stării de bine. Ceea ce fac împreună, îi ajută să se adapteze mult mai ușor situațiilor de viață, să-și înțeleagă, să-și accepte emoțiile, să fie empatici, să aibă încredere în potențialul lor, să știe să-și spună/ argumenteze punctul de vedere.

 

Marinica Achiței este și coordonatoarea inițiativelor „Școala de Fericire la Școală” și ,,Școala de Fericire Acasă” în cadrul Academiei de Bine condusă de Cătălin Stoica. La Iași, în acest weekend, sub egida acestui proiect, vor fi două zile foarte antrenante unde sunt invitați să participe gratuit la workshop-uri atât cadre didactice, cât și părinți care vor să devină creatori de viitor și să descopere cele mai bune metode ce comunicare și motivare la clasă, cât și acasă și care să înțeleagă tiparele emoționale și comportamentale ale celor pe care îi educă. Mai multe, în interviu!

 

 

Care este frumoasa poveste a escapadei academice?  Sunt puțini sau mulți ani buni de când vă aflați printre copii?           

Interesantă asocierea ,,escapada academică”. Dacă ne gândim, că eu sunt dintre acele cadre didactice care au ajuns la catedră imediat după absolvirea liceului și mai ales, într-o perioadă de intense transformări sociale și politice, ale anului 1989, poate fi considerată o ,,escapadă academică” debutul meu în învățământ.

 

Ce a stat la baza alegerii acestei meserii?

Asta m-au întrebat și Cercetașii mei. Mă număr printre fericiții copii, cărora mama le-a ales ,,meseria” și chiar s-a întâmplat să-mi placă. În clasa a șasea am pășit pentru prima dată în Liceul Pedagogic ,,Vasile Lupu” și am rămas până am ajuns la catedră. Și de atunci, în fiecare zi, în fiecare an, cu fiecare generație, am tot scris povestea profesorului, dar mai ales a omului din spatele profesorului.

 

Să facem un exercițiu: cum sunteți ca dascăl?

Sunt un dascăl căruia îi place să se reinventeze, să ajungă la sufletul copiilor și să le facă și lor, vocea auzită.

Recunosc, nu am fost mereu așa. Am stat și eu, o perioadă, în șabloanele ,,temelor lungi”, a ,,predatului rigid”, am crezut și eu că nota este cea mai bună salvare când vine vorba de autoritatea unui profesor.

Dar, în timp, mi-am coborât privirea și am privit cu mai multă atenție ochii și sufletele celor pe care-i aveam în clasă și am descoperit, că uneori umerii aceia firavi duceau poveri mult mai grele, iar rostul meu nu era de a-i mai adăuga una sau de ,,a-i tăia aripile”.

 

Prezentați-ne câteva aspecte esențiale care definesc relația cu elevii.

Cea mai bună definiție ar fi: ,,Gândesc cu sufletul în CLASA ÎN CARE EU MĂ SIMT EU”. Da, la noi în clasă, fiecare este pus în valoare, iar starea cu care venim și plecăm de la școală, se citește pe chip și poartă numele ,,FERICIRE”.

 

 

Care este profilul elevilor de la clasă? Ce clasă aveți în acest an școlar?

Clasa noastră se numește CLASA CERCETAȘILOR INVENTIVI și este clasa a III-a.

Dacă ar fi sa fac un profil al clasei, aș spune că este clasa în care fericirea, îmbrățișările, starea de bine, fac parte din rutina zilnică. Este clasa pe care cel mai bine și-au definit-o ei: ,,Suntem 32 de Cercetași care vor schimba viitorul, în clasa noastră nu sunt doar 32 de corpuri care vin la școală, ci și 32 de suflete”.

 

În ce școală predați, de cât timp și ce semnifică pentru suflet unitatea în care vă practicați meseria?

Profesez în Școala Gimnazială ,,Vasile Conta ” din 1992, pot spune că am evoluat profesional, în această școală. Ce semnificație are pentru suflet…Îmi place întrebarea! Faptul că un elev, din prima promoție din această școală, îmi este coleg de cancelarie, iar actualii elevi, Cercetașii Inventivi își doresc să doarmă măcar o zi în școală sau, că au îmbrățișat de cum au auzit prima dată ideea ,,Școlii de fericire la școală”, cred că este cel mai potrivit și complet răspuns.

 

Care sunt cele mai importante probleme care vă pun piedici în actul educațional?

Atunci când ai un colectiv de elevi și părinți ca al nostru, problemele se transformă în oportunități de învățare și împreună, căutăm cele mai bune soluții și strategii didactice. Dar, mai ales, suntem preocupați în permanență să accesibilizăm conținuturile, să le vedem aplicabilitatea în practică.

,,Cum putem folosi informația, în viața de zi cu zi?” este întrebarea care încheie fiecare oră de curs.

 

Credeți că Școala trebuie și/sau poate să educe?

Cred cu convingere, în ideea că Școala/ educația nu se rezumă doar la o clădire în care se desfășoară procesul instructiv-educativ. Cel puțin, nu așa o văd eu și nici elevii mei nu o privesc așa. La noi, fiecare oră este abordată transdisciplinar, iar ora de Educație civică este mereu prezentă, deoarece atitudinea, valorile morale sunt inseparabile. Textele de la limba română sigur au și niște valori morale, o învățătură care face trimitere la ora de civică.

 

Îi pregătim suficient pe copii pentru viață în accepțiunea dvs.?

Eu vorbesc din punctul meu de vedere și al Cercetașilor Inventivi.

Da. Ceea ce facem noi la clasă , îi ajută să se adapteze mult mai ușor situațiilor de viață, să-și înțeleagă, să-și accepte emoțiile, să fie empatici, să aibă încredere în potențialul lor, să știe să-și spună/ argumenteze punctul de vedere.

Pot spune cu convingere, că elevii pe care-i îndrum, sunt echilibrați emoțional, au curajul să-și spună opiniile, știu să aducă argumente logice și mature atunci când părerea  nu coincide cu a colegului.

Proiectele de antreprenoriat social ,,Porția de sănătate”, ,,Stil de viață sănătos” , ,,Design Futures”, realizate ca urmare a parteneriatului cu Asociația AllGrow, Podcasturile ,,Pauza mare”, ,,Camp-urile virtuale ” din perioada școlii on-line, sunt dovezile reale ale faptului, că Cercetașii inventivi au încredere în potențialul lor.

 

Unde ar trebui să fie schimbarea? Să înceapă de la nivel macro sau micro?

,,Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume”, este motto-ul care m-a ghidat și mă ghidează în tot ceea ce fac.

Schimbarea începe cu fiecare dintre noi, cu a vedea ce se ascunde dincolo de cuvinte, de a vedea strălucirea din ochii și sufletul fiecărui copil. Și da, eu cred că schimbarea începe și de la nivel micro. Iar elevii mei, așa cum gândesc și acționează, sunt sigură că vor face lumea mai bună.

 

 

Sunteți coordonatorul proiectului „Școala de fericire la școală”. De ce ați ales să fiți coordonatorul proiectului? Ce a stat la baza motivației de a vă implica astfel? 

De fapt, nu sunt coordonatorul proiectului ,,Școala de fericire la școală”. Conceptul acesta îi aparține lui Cătălin Stoica. El l-a creat și implementat prin școli, în cadrul Academiei de Bine, iar noi am rezonat foarte mult cu ideea, care a venit firesc, ca o definiție a tot ce făceam  la clasă. Mie mi-a revenit coordonarea noului concept, aceste două conferințe ,,Școala de Fericire la Școală” și ,,Școala de Fericire Acasă”.

Cercetașii Inventivi sunt magici și s-au făcut mereu cunoscuți. De aceea, de câte ori am avut ocazia, i-am pus în valoare. Așa s-a întâmplat și de această dată. În septembrie, am ales să particip la un workshop al Academiei de Bine, ,,Școala de fericire la școală”. Mi-a plăcut denumirea și am vrut să văd dacă mai am vreo noutate de dus Cercetașilor.

Povestind despre activitățile pe care le făceam noi la clasă și despre cât de minunați sunt elevii mei, am reușit să convingem Academia de Bine să vină la Iași, la invitația Cercetașilor. Și, în decembrie, timp de trei zile, Școala de fericire la școală, a fost nu numai în cele 4 școli, în care s-au desfășurat ateliere pentru elevi, profesori și părinți, și-a găsit loc și în sufletele celor prezenți.

 

Cum implementați concret în rândul elevilor? Ce fel de activități desfășurați? Sub ce forme? Individuale sau în echipă?

Activitățile noastre sunt diverse: de la activitățile cu abordare transdisciplinară, orele de curs, la activitățile extrașcolare, proiecte de antreprenoriat social, podcasturi. Toate acestea pun în valoare fiecare copil din clasa noastră, fiecare este bun la ceva, fiecare are emoțiile lui, urcușurile și coborâșurile firești, dar și momentele de strălucire.

Creștem împreună, învățăm unii de la alții, evoluăm spre cea mai bună versiune a noastră, umană și profesională. Da, sunt un cadru didactic care învață de la elevii săi!

 

Cât de importantă este bunăstarea elevilor în școli?

Este starea fără de care noi nu am concepe orele petrecute la școală. Starea de bine este o stare firească, la noi în clasă.

Fiecare își cunoaște plusurile și minusurile, și le acceptă, le îmbunătățește, ne bucurăm de reușite/ de progresul cât de mic al colegilor, punem accent pe exemplul pozitiv, excludem critica, căutăm să vedem ce este de îmbunătățit, atât la nivel cognitiv cât și emoțional.

 

Atrage atmosfera prietenoasă în sala de clasă rezultate mai bune?

Da! Faptul că poți să spui ce simți, pentru că știi că atunci când ai nevoie de ajutor, îl găsești, să ieși la tablă, să-ți ,,permiți ” să greșești știind că nimeni nu râde de tine, să ți se dea șansa să fii mâine, mai bun decât ai fost astăzi, conduce la încredere în sine, la echilibru emoțional și implicit, la progres și ,,rezultate mai bune”, pe care și le dorește fiecare.

Consider că primii ani de școală, debutul școlarității sunt foarte importanți pentru evoluția viitoare a fiecărui copil, atât ca elev cât și ca viitor adult. Traumele copilăriei  urmăresc și viitorul adult.

 

Ce se întâmplă mai exact pe 11 și 12 februarie la Iași? Este prima dată când aduceți acest proiect în orașul nostru?

O să încep cu ultima întrebare. Da, este prima dată când aducem ,,Școala de fericire…” într-un astfel de concept, iar orașul nostru este ,,primul beneficiar” al acestuia.

Până acum, acest tip de activități inițiate de Cătălin Stoica și Academia de Bine, se desfășurau sub formă de ateliere, în diferite școli/ orașe din țară. Așa s-a întâmplat și la Iași, în decembrie.

Evenimentele de pe 11 și 12 februarie au venit ca o materializare a dorinței unor părinți și profesori, care au rezonat cu ,,starea de bine și fericire în școală” și au dorit ca aceasta  să ajungă la cât mai multă lume și să poată ,,fi luată și acasă”.

Pe 11 februarie, în Sala Eminescu de la Grand Hotel Traian, se va desfășura un workshop facilitat de Cătălin Stoica și Alexandru Chiru, pentru profesorii care vor să devină creatori de viitor și să descopere cele mai bune metode ce comunicare și motivare la clasă, să înțeleagă tiparele emoționale și comportamentale ale celor pe care îi educă.

12 februarie, este ziua dedicată părinților. În aceeași locație și același interval orar, se va desfășura workshop-ul ,,Școala de Fericire Acasă”, o activitate interactivă în cadrul căreia părinții vor descoperi cum pot să relaționeze mai bine cu copiii, care este importanța inteligenței emoționale și sociale și cum pot descoperi cele mai valoroase metode de comunicare și motivare a copiilor, dar și care este influența tiparelor comportamentale asupra evoluției fiecăruia dintre noi.

 

 

Este Iașul pregătit de astfel de conferințe? Îmbrățișează profesorii și părinții astfel de participări? Cum simțiți acest freamăt la nivel local?

Și da și nu.

Ca de fiecare dată, ceea ce este nou, te scoate din zona de confort și în primă instanță, te obligă să privești cu scepticism o astfel de inițiativă. S-au înscris oameni din localități mult mai îndepărtate de Iași (Pitești, Bacău, Piatra Neamț), care au demonstrat că atunci când îți dorești să începi schimbarea de ,,la tine” distanța nu este un impediment. La polul opus am auzit și remarca ,,Eu știu să-mi educ copilul, n-am nevoie să-mi spună altcineva”.

Însă, cu toate acestea, s-a simțit nevoia unei astfel de inițiative , ,,copiii ne împing de la spate” și ne obligă să privim viața/ viitorul prin ochii și sufletul lor.

Așa mi s-a întâmplat și mie, când am decis să-mi asum această responsabilitate/ provocare și să organizez cele două evenimente gratuite, la Iași. Mulțumesc pe această cale parteneriatului real școală-familie de la nivelul colectivului de părinți din clasa mea. Acest proiect nu are finanțare, iar activitățile din decembrie și cele de acum au reușit să se materializeze datorită unor părinți care au înțeles, că dacă ne dorim o schimbare, nu trebuie să așteptăm un ministru, un guvern. Schimbarea poate să înceapă și de jos și depinde de fiecare dintre noi, iar starea de bine, fericirea vine în primul rând din interior.

 

V-ați gândit ca anumite activități să fie deschide către participarea și a părinților? Am înțeles bine că duminică este ziua dedicată lor?

Da, duminică este ziua dedicată părinților. Ba chiar am putea spune că ,,Școala de Fericire Acasă” a fost/ este cadoul pe care Cercetașii Inventivi, Cătălin Stoica, Alexandru Chiru și Academia de Bine îl oferă tuturor părinților care își doresc o relație cât mai bună cu copiii lor, o redescoperire a copilului din fiecare dintre noi.

Este ca o călătorie în trecut (copilăria adultului) ghidată de prezent (copiii de astăzi) și orientată spre viitor (copiii de astăzi, adulții de mâine).

Vă așteptăm să ne fiți alături în această călătorie!

 

 

Maria și Alex sunt elevi în clasa a XI-a, în cadrul Colegiului Național Gheorghe Lazăr” din București. Se implică în acțiuni de voluntariat și sunt pasionați de domeniul juridic pe care vor să-l aprofundeze în Olanda. Într-o zi, văzând că în România educația judiciară este o floare rară, cei doi au dat zvon în țară și au strâns o mână de colegi pasionați de lumea avocaturii și nu numai. În februarie 2021, după terminarea vacanței intersemestriale, au pus pe picioare .Justice Magazin, singura revistă menită să problematizeze teme din sfera juridică. Echipa este structurată foarte bine, fiecare membru are în grijă un departament special, iar conținutul articolelor este redactate de elevi din Cluj, Timișoara, Constanța, Suceava, etc. Am stat de vorbă cu fondatorii .Justice Magazin și am povestit despre proiectul lor, cum văd domeniul juridic, ce raport există între dreptate și compromis, beneficiile voluntariatului și planuri de viitor.

 

Interviul pe scurt:

  • Când nu ai alternative, acționezi: ”Vorbeam cu mai mulți colegi despre faptul că în România nu se găsesc prea multe oportunități în zona informațiilor juridice dedicate elevilor. Am găsit câteva cursuri pe teme juridice (…) iar după aceea ne-am gândit că ar trebui să ne apucăm noi să facem ceva mai mult.”- Alex
  • .Justice Magazin, un demers necesar:“Majoritatea elevilor care scriu pentru .Justice Magazin sunt din București, dar mai avem și elevi din Cluj, Timișoara, Constanța, Suceava, etc. Vrem ca ei să scrie articole din plăcere și să descopere lucruri noi făcând acest lucru Indiferent dacă studiezi la Facultatea de Drept sau nu, poți afla lucruri despre domeniul juridic.”- Maria
  • Voluntariatul în viața elevilor: “Voluntariatul m-a învățat cum să mediez un conflict. Prin voluntariat interacționezi cu foarte mulți oameni și cred că este foarte important să știi cu cine te înconjori. Plus că există și colaborarea cu ceilalți membri din echipă, așa vei dezvolta noi prietenii.”- Alex

 

Dacă nu există, atunci facem noi!

O zi însorită de marți. Ajung cu jumătate de oră la locul întâlnirii și arunc un ochi să văd dacă totul este în regulă. Îmi trag un scaun și mai recapitulez încă odată întrebările pe care le-am pregătit cu minuțiozitate. Da, e bine, afirm satisfăcut și mă uit la ceas care indică ora 13:55.  În cele cinci minute până la fix, ies până în curte și respir puțină primăvară. Semnalul sonor al telefonului mă aduce cu picioarele pe pământ și mă informează că invitații au ajuns. În spatele ușii, vizibil emoționați, așteaptă Maria și Alex. Facem prezentările, ne zâmbim și facem pași către masa discuțiilor. Atmosfera se destinde treptat, iar după ce aflu câteva detalii ce țin de CV-ul unui elev, vreau să aflu cum s-a născut ideea din spatele proiectului .Justice Magazin. “Vorbeam cu mai mulți colegi despre faptul că în România nu se găsesc prea multe oportunități în zona informațiilor juridice dedicate elevilor. Am găsit câteva cursuri pe teme juridice, despre care nu se prea știa, iar după aceea ne-am gândit că ar trebui să ne apucăm noi să facem ceva mai mult“, își începe relatarea Alex.

 

,,Vrem ca ei să scrie articole din plăcere și să descopere lucruri noi făcând acest lucru”

 

Ușor ușor, au început să dea zvon în rândurile prietenilor interesați de lumea juridică. Încântarea atinsese cote maxime, asta și pentru că majoritatea celor implicați socoteau idee drept o pârghie către ceva nou. În urma unui concurs pregătit în cele mai mici detalii, echipa .Justice Magazin a selectat mai mulți elevi din țară cu care colaborează pentru alcătuirea articolelor. “Convenția Europeană a drepturilor omului”, “Justiția juvenilă în Uniunea Europeană”, “Drepturile elevului”, “Începutul dreptului roman”, sunt dor câteva din temele care vă așteaptă pe .Justice Magazin. O rog pe Maria să ne dea mai multe detalii despre cum își aleg subiectele. “Noi facem o ședință lunară cu toți cei din revistă și ne punem ideile pe masă, apoi le discutăm. La final alegem împreună ce considerăm că e mai interesant. Majoritatea elevilor care scriu pentru .Justice Magazin sunt din București, dar mai avem și elevi din Cluj, Timișoara, Constanța, Suceava, etc. Vrem ca ei să scrie articole din plăcere și să descopere lucruri noi făcând acest lucru. Indiferent dacă studiezi la Facultatea de Drept sau nu, poți afla lucruri despre domeniul juridic“, explică Maria.

 

Echipa .Justice Magazin

 

Despre domeniul juridic și calitățile unui avocat de succes

Maria și Alex au planuri mari. După liceu vor să studieze în Olanda și să devină avocați cu acte în regulă. Dar până acolo, îmi îndrept privirea către Alex și-l întreb ce crede că-i lipsește domeniului juridic din România. “Faptul că nu există mai multe oportunități pentru tineri. Cred ca dacă s-ar face educație juridică, România ar ajunge mult mai sus din toate punctele de vedere. Sunt foarte mulți tineri care sunt pasionați de acest domeniu, numai că nu găsesc oportunități și de multe ori își pierd interesul pe parcurs.” Arunc un ochi Mariei și ascult părerea ei. “Singurele oportunități pe care le-am găsit sunt mai mult în străinătate. Este un curs Introduction in Law în Marea Britanie, și mă întrebam ce se întâmplă în România. La noi din nefericire tinerii nu știu nici măcar două puncte din statutul elevului, iar din cauza acestei necunoașteri se întâmplă tot felul de lucruri în neregulă. Avem de-a face cu anumite lipsuri și ar fi bine ca oamenii să știe care le sunt drepturile.”

 

,,La noi din nefericire tinerii nu știu nici măcar două puncte din statutul elevului”

 

Și pentru că tot am adus în discuție domeniul juridic autohton, vreau să aflu de la Maria și Alex, care sunt calitățile pe care ar trebui să le aibă un avocat bun. “În primul rând trebuie să fie foarte comunicativ, să discute cu oamenii, să interacționeze cu ei. Mi se pare că aici e cheia, să convingi oamenii și să reușești prin argumentele pe care le aduci. Apoi aș zice logica, e foarte important ca un avocat să știe să-și exprime ideile în mod logic și să nu aducă în discuție teme care nu au la bază un sistem logic”, spune Alex. De cealaltă parte, Maria stă puțin pe gânduri și completează. “Pe lângă ce a zis Alex, ar mai fi caracterul și răbdarea. Cred că un avocat bun trebuie să aibă un caracter destul de puternic, iar în momentul în care ai un proces complicat trebuie să dai dovadă de răbdare și să-l întorci pe toate părțile.”

 

Dreptate, compromis și voluntariat

Încerc să-mi pun în dificultate interlocutorii și îi întreb dacă dreptatea și compromisul pot sta sub aceeași umbrelă. Cu mâna la bărbie, Alex cade pe gânduri, apoi ia cuvântul. “Eu leg dreptatea de legi și mă gândesc că atunci când există compromisuri, ignorăm conștient o lege. În această situație nu mai putem vorbi de noțiunea de dreptate. Compromisul este un factor care va duce la o dreptate strâmbă care își pierde din atribuțiile reale.” Maria aruncă o privire fulger către Alex și-i dă dreptate. Însă nu mă las: Dar ce te faci când legea pe care tu trebuie să o aplici nu e bine scrisă? “Cred că o lege ar trebui să acopere cam tot, pentru că noi românii avem un spirit de observație bine dezvoltat și atunci când avem o lege începem să-i găsim acel punct care o face să fie în avantajul nostru, chiar dacă am greșit. E mai bine ca legea respectivă să fie făcută în așa fel încât să acopere cât mai multe situații, iar înainte de promulgare să-i testăm și latura practică. Unele legi arată bine pe hârtie, dar când trebuie aplicate sunt un adevărat fiasco”, spune Alex.

 

,,Unele legi arată bine pe hârtie, dar când trebuie aplicate sunt un adevărat fiasco”

 

După această lecție juridică, duc discuția într-un alt registru și vreau să aflu despre acțiunile de voluntariat la care au luat parte și despre învățămintele pe care le-au cules. Începem cu Maria. “Eu fac voluntariat din clasa a IX-a, iar actualmente sunt membră Interact, un ONG care se ocupă de organizarea evenimentelor cu scop caritabil. Voluntariatul îți arată că nu ești singur. Momentul în care vezi niște oamenii care au nevoie de ajutor, te pune pe gânduri și te face să te întrebi cum îi poți ajuta să se ridice. Este ceva de nedescris. Din păcate voluntariatul este văzut de cele mai multe ori ca un mod de a obține o diplomă sau de a-ți îmbogăți CV-ul.”

Îmi îndrept acum atenția către Alex. “Sunt membru într-un ONG internațional care se ocupă cu promovarea păcii. Am avut diferite workshop-uri în Israel și Austria, unde veneau delegații din mai multe țări și discutam probleme de natură internațională. Voluntariatul m-a învățat cum să mediez un conflict. Prin voluntariat interacționezi cu foarte mulți oameni și cred că este foarte important să știi cu cine te înconjori. Plus că există și colaborarea cu ceilalți membri din echipă, așa vei dezvolta noi prietenii.”

Sfârșitul dialogului bate la ușă. Chiar dacă peste un an de zile Maria și Alex vor pleca la studii peste hotare, proiectul .Justice Magazin va continua. Dar cum? “Ne-am gândit ca la anul să avem alegeri în care să desemnăm anumite persoane din cadrul revistei care să ducă mai departe ce am început noi”, conchide optimistă Maria.

 

 

A simțit chemarea pedagogiei încă din copilărie. Într-un spirit ludic, Nicoleta își aranja păpușile exact cum vedea la școală, apoi începea să le explice pe îndelete lecția. Cu trecerea timpului, lucrurile au început să prindă contur. A urmat cursurile Colegiului Național ,,Elena Cuza“ din București, loc în care s-a lăsat modelată de doamna profesoară Elisabeta Georgescu, iar, mai apoi, a debutat  la catedră. Se întâmpla în anul 1996. Pe atunci, existau doar Grădinițele ,,Arc-en-Ciel” și Clasele ,,Anastasia Popescu”. Aici, șirul întâlnirilor a continuat, iar Nicoleta a găsit un sprijin de nădejde în doamna Monica Șerbănescu, fondatoarea Grădinițelor și a Școlii. Predă cu zâmbetul pe buze, este adepta învățării practice și rămâne mereu  un partener de nădejde în relația cu elevii săi. Astăzi facem cunoștință cu profesoara pentru învățământul primar Nicoleta Nedelescu și povestim despre debutul la catedră, misiunea unui pedagog și relații sănătoase în procesul de învățare.

 

Interviul pe scurt:

  • Emoțiile debutului la catedră: ,,Emoțiile pe care le aveam atunci le am și acum. Le mărturisesc acest lucru și elevilor mei care sunt destul de timizi atunci când trebuie să dea un răspuns în fața clasei. Trăiesc și azi cu emoție pentru că îmi doresc ca lucrurile pe care le împărtășesc copiilor să fie primite bine, ca mesajul meu să ajungă acolo unde trebuie și când trebuie.”
  • Atuul unui pedagog de succes: ,,Pedagogul poate să sporească potențialul fiecărui copil dacă își propune să fie alături de el, dacă lucrează cu metodele potrivite și desigur, dacă primește din partea copilului și a familiei un răspuns pozitiv la acest dialog.”
  • Tehnologie și pedagogie: ,,Tehnologia și pedagogia se pot ajuta reciproc. Desigur nu se poate numai într-un fel, trebuie să facem ca cele două să se întâlnească. Eu consider că atâta timp cât tehnologia este văzută ca un instrument care ajută actul de învățare și nu ca un scop în sine al învățării, atunci lucrurile pot să meargă într-o direcție bună.“

 

A fost odată ca niciodată…

Așa poate începe povestea de viață a Nicoletei Nedelescu. Când o întrebai ce își dorește să devină când va crește mare, copila răspundea apăsat: învățătoare! Asta simțea că va face pe viitor. Primul model pe acest drum l-a regăsit în doamna învățătoare care reușise să le insufle bucuria de a cunoaște. Când nu era la școală, Nicoleta aranja atent păpușile de acasă, după care începea să le explice pe îndelete lecția învățată la școală. ,,Vedeam profesia de învățător ca fiind ceva foarte important și așa consider și acum. Ulterior, am urmat clasele Colegiului Național ,,Elena Cuza” din Capitală, unde am avut profesori foarte buni. În liceu am trăit niște revelații în raport cu procesul de învățare și cu decizia legată de calea pe care  ar trebui să o urmez. Am avut un model în doamna profesoară Elisabeta Georgescu de la care am învățat că, atunci când studiezi, este foarte important să faci asocieri între lucrurile pe care le înveți. Modelul de învățare de până în liceu nu era bazat pe această perspectivă. Se mergea mai curând pe reținerea informației în mod mecanic. Atunci am înțeles că a învăța înseamnă mai mult decât a reține, este important cum folosești acele informații, ce legături intuiești între ele și asta încerc să le transmit elevilor mei.”, spune Nicoleta Nedelescu pentru Matricea Românească.

 

,,A învăța înseamnă mai mult decât a reține, este important cum folosești acele informații.”

 

După absolvirea liceului, a debutat la catedră fără niciun fel de ezitare. Se întâmpla în anul 1996. Pe atunci, existau doar Grădinițele ,,Arc-en-Ciel” și Clasele ,,Anastasia Popescu” aflate într-un parteneriat cu Școala Nr. 85 din București.  ,,Atunci am avut bucuria de a o cunoaște pe doamna Monica Șerbănescu și am aflat de acest parteneriat. Pot spune că am crescut din punct de vedere profesional odată cu liceul și, evident, am avut-o pe doamna Șerbănescu director, dar, mai ales, mentor, în tot ceea ce a urmat în cariera mea.“

 

Emoțiile în procesul de învățare

Nicoleta nu s-a mulțumit cu jumătăți de măsură. Este pe deplin conștientă că procesul de învățare are un început, dar este fără sfârșit. În acest sens, a urmat cursurile Facultății de Pedagogie din cadrul Universității București, iar, ulterior, a obținut și un master în management și evaluare educațională. Am fost curios să aflu ce sentimente a trăit atunci când a debutat la catedră. ,,Emoțiile pe care le aveam atunci le am și acum. Le mărturisesc acest lucru și elevilor mei care sunt destul de timizi atunci când trebuie să dea un răspuns în fața clasei. Trăiesc și azi cu emoție pentru că îmi doresc ca lucrurile pe care le împărtășesc copiilor să fie primite bine, ca mesajul meu să ajungă acolo unde trebuie și când trebuie. Pun suflet în ceea ce fac și de aceea cred ca acest sentiment nu are cum să ne părăsească. Este o emoție care se naște din trăirea și bucuria de a fi alături de copii, pentru că, atunci când sunt în fața lor, trebuie să realizez această conexiune sufletească, or, fără emoție, acest lucru nu este posibil“, afirmă cu tărie Nicoleta.

 

 

„Trăiesc și azi cu emoție pentru că îmi doresc ca lucrurile pe care le împărtășesc copiilor să fie primite bine”

 

Relația pe care o are cu elevii este fundamentată pe cordialitate, colaborare și empatie. Nu-i genul de pedagog care să taxeze greșeala, ba din contră, vede în ea o pârghie fantastică de a învăța mai bine lucrurile care sunt mai greu de înțeles. ,,Le transmit faptul că îi iubesc, că îmi sunt dragi, iar teama de greșeală dispare. Greșeala este firească și trebuie să învățăm din ea și le spun destul de des elevilor mei că nu au motiv de frică. Eu am urmat o școală în care modelul evaluării era mai degrabă o armă a profesorului, era privită ca o pedeapsă, ori eu cred în caracterul formativ al evaluării. Încerc să le transmit că evaluarea este o activitate firească în viața noastră și numai așa putem să învățăm, să progresăm. Evaluare ne poate da bucuria lucrului bine stăpânit, este un mod prin care copiii își pot confirma că munca depusă nu a fost în zadar. Sigur, nu este ușor să transmiți acest lucru pentru că în societatea noastră evaluarea și competiția au un statut greu de modificat: evaluarea trebuie să sperie, iar competiția, să primeze. La Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu”, indiferent de clasă, noi ne străduim  să schimbăm perspectiva aceasta, dar nu este deloc simplu, fiindcă ne confruntăm, nu doar cu programa, ci și cu mentalitatea generală. Totuși, parcă încep să apară semne bune și în privința aceasta.“

 

 

Pedagogul între chemare și misiune

Și, pentru că tot am deschis acest subiect, al învățării și, implicit, al evaluării, mergem către un altul și anume relația dintre profesor, părinte și elev. Cum să colaboreze acești actori în procesul de învățare? ,,Trebuie clădit un parteneriat solid între aceste trei elemente, pentru că numai așa lucrurile vor merge într-o direcție bună. Deseori vin în întâmpinarea părinților cu recomandări, observații, bazate pe activitatea și munca pe care o depun copiii lor la școală. Încerc să-i atrag pe părinți către dialog și perseverez, chiar dacă, uneori, unii nu mă înțeleg de la început. Rolul meu, ca profesor, este să deschid această poartă a dialogului. Deci consider că profesorul trebuie să vină către părinte. Profesorul trebuie să aibă o educație și o cultură în acest sens“, lămurește Nicoleta Nedelescu.

 

,,Pedagogul poate să sporească potențialul fiecărui copil dacă își propune să fie alături de el.”

 

Cugetând la cele menționate mai sus, vedem că pedagogul este acea punte care face legătură între două limanuri. Ascultând cu cât suflet vorbește Nicoleta Nedelescu, întrebarea următoare vine spontan: Care este menirea unui pedagog? Să transmită un set de informații? ,,Este mai mult de atât! Fiecare copil reprezintă o poveste, iar pedagogul trebuie să cunoască această poveste și să o dezvolte împreună cu familia. Pedagogul poate să sporească potențialul fiecărui copil dacă își propune să fie alături de el, dacă lucrează cu metodele potrivite și, desigur, dacă primește din partea copilului și a familiei un răspuns pozitiv la acest dialog. Menirea unui pedagog este de a fi empatic față de fiecare dintre elevii lui, să-i ajute să-și crească și mai mult aripile pe care le-au primit la naștere.“

 

 

Un loc în care lucrurile se petrec altfel decât ne-am aștepta

În clasă, afară, pe teren sau la joacă, în excursii, ori în tabere, Nicoleta Nedelescu știe să creeze situații de învățare. Ca majoritatea pedagogilor dedicați, dorește cu ardoare să le transmită elevilor sentimente care să le consolideze tot ce studiază: ,,Doresc să le insuflu încrederea și bucuria că ceea ce au realizat s-a datorat forțelor proprii. Eu am norocul să lucrez cu copii din clasele primare, vârstă la care entuziasmul și dorința de cunoaștere se află la cote foarte înalte. Îmi doresc să păstrez cât mai mult acest entuziasm, bucuria și curiozitatea pe care o au în această etapă. Este o perioadă pe cât de frumoasă pe atât de importantă în formarea lor“, punctează doamna învățătoare  Nicoleta Nedelescu.

 

,,Ne preocupăm și de duhul nostru, nu numai de puterea minții.”

 

Ca membră cu vechime în familia Liceului Pedagogic ,,Anastasia Popescu”, Nicoleta scoate în evidență faptul că aici domnește un spirit unitar, că este o comunitate strânsă în jurul adevăratelor valori. ,,Oamenii care lucrează aici, părinții și copii lor, au în comun bucuria unor relații frumoase și empatia față de celălalt. Aici credem în continuare că trebuie să rămânem oameni. De aceea consider că lucrurile merg într-o direcție bună, atât pentru elevi cât și pentru profesori, pentru că ne preocupăm și de duhul nostru, nu numai de puterea minții.“

Ticăitul alert al ceasului ne vestește finalul acestui dialog. Nu încheiem fără a dezbate, pe scurt, un subiect care a pus pe jar educația românească în ultima vremea și anume: relația dinte tehnologie și pedagogie. Sunt complementare sau se exclud? ,,Tehnologia și pedagogia se pot ajuta reciproc. Desigur nu se poate numai într-un fel, trebuie să facem ca cele două să se întâlnească. Consider că atâta timp cât tehnologia este văzută ca un instrument care ajută actul de învățare și nu ca un scop în sine al învățării (câtă vreme nu suntem în situația unei specializări, care poate veni în anii liceului, ori ai facultății), atunci lucrurile pot să se ajute reciproc. Relația mea și a claselor mele cu tehnologia a început înainte de pandemie. Am încercat să aduc la ore tehnologia pentru că am simțit din partea elevilor această dorință, dar și pentru multiplele facilități și deschideri pe care eu însămi le-am întrevăzut. Este o realitate că noi, profesorii, ne-am străduit să ne îmbunătățim competențele în utilizarea a cât mai multor mijloace pe care le tot descoperim în această perioadă și pe care, desigur, nu le vom abandona la revenirea deplină în clase, fiindcă sunt, evident, valoroase“, conchide Nicoleta Nedelescu.

 

 

Ne pregătim de școală!

Începe școala și anul acesta, dar în situații atipice, așa cum de altfel s-a mai întâmplat de multe ori în ani demult apuși, astupați de negura uitării.

Începe școala și e mai greu decât știam cu toții și e musai să ne adaptăm și să facem slalom printre știri contradictorii, hotărâri și răzgândiri.

Începe școala și singura constantă din tumultul emoțional din copiii noștri suntem noi. E în sarcina noastră, a părinților, să îi pregătim în suflet cum se cuvine pentru a primi cunoștințe importante în formarea lor academică și socială.

Începe școala. Ce putem face?

 

Calmul părintelui, exemplu de urmat

Ca părinți putem decide modul în care va participa copilul nostru la actul educativ. Când decidem ceva, să o facem cu inima deschisă, cu hotărâre, fără a comenta, eticheta, bagateliza hotărârile altor familii.

Copiii noștri au auzit nenumărate știri și conversații din martie și până azi. Câte vești, câte necunoscute! Un comportament al părintelui dominat de calm și pragmatism îl va ajuta pe copil să evite stările de anxietate, prin puterea exemplului. Realizează o listă cu ceea ce îl îngrijorează, în ordinea elocvenței frământărilor. Elaborează un plan, vezi ce este în puterea voastră să rezolvați și ce nu. Ajută-l să vadă că uneori gândul că trebuie să faci ceva e mai îngrijorător decât acțiunea în sine. Poți schimba ceva? Atunci notează rezolvarea. Nu poți schimba nimic? Atunci e timpul să lași să treacă acel lucru.

 

Învățăm bine în perioadele de calm

Nu este niciun secret: învățăm cu spor în perioadele cu stare de calm; profesorii și părinții (mai ales) trebuie să fie convinși că nevoile copilului vor fi satisfăcute în această direcție. Comunicarea clară, fără panică, cu argumente clare, cu blândețe și înțelegere pentru ceea ce simte copilul, ne vor ajuta pe noi toți să trecem peste această încercare anume.

Școala este despre actul de a învăța în egală măsură în care este despre socializare, despre șlefuirea abilităților de relaționare în grupurile de copii, pe orizontala interconectării. Relaționarea s-a modificat în ultimele luni. Ținem legătura cu cei dragi, desigur, chiar dacă doar în întâlniri on-line. Ne întâlnim, însă ne conectăm fizic mai puțin, respectăm distanțarea fizică din grijă către cei pe care îi îndrăgim. Este bine să îi încurajăm pe fiii și fiicele noastre să își asculte cu seriozitate colegii și prietenii fără a le ridiculiza temerile. Când grijile se adună iarăși, este potrivit să revedem listele create, să gonim din nou îndoiala și frica.

 

Ascultă-ți copilul! 

Ascultă, ascultă, ascultă! Acesta este sfatul meu. Uneori un copil are nevoie doar de o discuție scurtă, de lămurire clară și în cuvinte puține pentru a își reveni dintr-un episod de tremur lăuntric. Reformulați ceea ce ei au exprimat pentru a le dovedi că au fost ascultați, nu doar auziți. Acest aspect are un rol vindecător și încurajator, cu siguranță.

 

Ritm și siguranță 

Să creăm în familie un sentiment de siguranță identificând aspecte repetabile, un ritm al zilei și al săptămânii. Un program clar structurat, cu evenimente ce nu se schimbă și nu se anulează vor oferi copilului o ancoră într-o mare tumultoasă de incertitudini.

Da, suntem într-un proces de schimbare și da, debutul acestui an școlar a însemnat că ne-a fugit pământul de sub picioare chiar și de mai multe ori pe zi. Poate că vom avea parte de o a doua perioadă de carantină, poate că nu, însă modul în care transmitem informația copilului nostru trebuie să fie departe de a fi caracterizat drept alarmist. Presară certitudini tu, părintele, rămâi far ce ghidează cu lumină clară și constantă.

 

După un timp intensitatea oricărei situații scade, se stinge. Ceea ce lași tu în sufletul copilului, cu orice ocazie, este o oază de siguranță care, învățată, va fi transmisă din generație în generație.

 

 

 

Povestea echipei AutoVortex începe în anul 2011 printr-o întâmplare neașteptată. Într-o zi, telefonul lui Ionuț începe să sune. La celălalt capăt, directorul Liceului Tehnologic ”Nicolae Bălcescu” din Voluntari, care îl invită să preia o echipă de robotică. Până în acel moment, Ionuț nu construise niciodată un robot, dar în final a acceptat să-i cunoască pe elevi. Calendarul le era potrivnic, deoarece aveau la dispoziție două săptămâni să pună pe picioare un robot competitiv. Și-au trasat drept obiectiv o prezență decentă la concurs, dar ce să vezi, novicii produc surpriza și obțin locul I. De atunci, AutoVortex a câștigat medalii pe bandă rulantă și a participat la concursuri în America, Asia, Australia, Canada, Rusia, iar lista poate continua.

 

Interviul pe scurt:
  • Cum privesc românii robotica: “Din păcate este privită foarte prost. În România progresul și lucrurile se întâmplă doar dacă sunt forțate sau doar dacă trebuie făcute. România are un potențial imens“
  • Emoțiile primului concurs: “Noi nici nu știam că trebuie să avem un slogan, un logo, un echipament, eram îmbrăcați ca de pe stradă. Atunci am decis să ne spunem AutoVortex. Concursul a fost transparent, cine era bun era răsplătit, și am reușit să câștigăm locul I“
  • Echipa care dă fiori străinilor: ”În Olanda au început să nu ne mai primească invocau tot felul de motive, sau făceau concursuri între ei și nu ne anunțau. În Franța au zis că nu ne mai primesc pentru că suntem țigani, aveam senzația că nu eram doriți. Clar nu suportau să fie bătuți de români, pentru că îi băteam și al scoruri mari”

 

1

 

Telefonul care a pus în mișcare lucrurile  

O întâmplare neprevăzută a dus la formarea primei generații AutoVortex. În anul 2011, Ionuț Panea, un simplu asistent universitar la ASE, a primit un telefon de la directorul Liceului Tehnologic ”Nicolae Bălcescu” din Voluntari. ”Atunci, Școala Americană din Pipera hotărâse să organizeze un campionat de robotică în România. Cum nu erau atât de multe echipe care s-au înscris, organizatorii s-au gândit să introducă în program și doua școli de stat. S-a nimerit ca liceul din Voluntari să aibă profil tehnic și să fie invitat. Directorul, bun prieten cu mine, îmi spune de concurs primiseră un ghid cu care nu știau ce să facă, iar în final mi-a propus să mă ocup de copii”, povestește Ionuț Panea pentru Matricea Românească.

 

“La început era un sentiment de reticență, de ce să ne înscriem, ne gândeam să abandonăm”

 

Problema era că Ionuț nu plămădise până atunci niciun robot, dar în cele din urmă a spus că îi va cunoaște pe copii, cinci la număr. “Erau mai speriați ca mine. Împreună ne-am hotărât să ne apucăm de robot. Aveam doua săptămâni la dispoziție. Am făcut designul robotului, iar antrenamentele aveau loc la Școala Americană. La început era un sentiment de reticență, de ce să ne înscriem, ne gândeam să abandonăm, dar când am văzut atmosfera de la Școala Americană, energia de acolo, efectiv ne-a făcut să tragem tare în cele două săptămâni. Vine ziua concursului și un arbitru american ne întreabă care este numele echipei. Nici nu știam că trebuie să avem un nume, un slogan, un logo, un echipament, eram îmbrăcați ca de pe stradă. Atunci am decis să ne spunem AutoVortex. Concursul a fost transparent, cine era bun era răsplătit, și am reușit să câștigăm locul I. Eram foarte bucuroși. Nebunia cea mare o aflasem după, echipa câștigătoare reprezenta România la campionatul mondial din SUA“, mărturisește Ionuț.

 

Ionuț Panea coordonatorul echipei AutoVortex

Ionuț Panea coordonatorul echipei AutoVortex

 

Când drumul se bifurcă și trebuie să alegi

Pe tărâm american, echipa AutoVortex a ocupat un loc la mijlocul clasamentului. Odată repatriați aveau în față două variante: ori se mulțumeau că au văzut America și gata, ori mergeau mai departe cu robotica. Au ales-o pe cea din urmă, și  au început să ducă robotul la un alt nivel. L-am întrebat pe Ionuț dacă are vreun criteriu de selecție, și dacă da, în ce constă acesta.“La început nu puneam niciun fel de criteriu, pentru că efectiv aveam nevoie de resurse umane. Am fost pe principiul că dacă eu, un economist, am reușit să coordonez o echipă și să pun la punct un robot, cu pricepere și ambiție poți dezvolta multe lucruri. Ideea era să dăm o șansă tuturor copiilor. Chiar dacă acum vin copii din foarte multe licee din București, nu-i întreb la ce profil sunt, le dau un test bazat mai mult pe sistemul de joc al concursurilor, uneori le mai dau și întrebări bonus, mă interesează să văd cum gândesc“, a spus Ionuț.

 

“Ne avem ca o familie, ne ajutăm, ne iertăm când mai greșesc unii”

 

Hub-ul din curtea Politehnicii freamătă până la ore târzii. Lipsa rigidității specifică mediilor academice, cordialitatea și colaborarea, sunt doar câteva din ingredientele care te fac să-ți dorești să mai revii. “Poate de aceea le place, nu e un formalism, ne avem ca o familie, ne ajutăm, ne iertăm când mai greșesc unii. Copiii nu mai pierd timpul pe internet sau pe jocuri, mulți părinți se miră ce la fac. De fiecare dată ne facem un buget prin care să acoperim o parte din piese, și în același timp să găsim finanțe pentru deplasări. Trebuie să luam și copii mai mici pentru a se acomoda cu concursurile, numai așa se va realiza transferul de generații“, a zis Ionuț Panea.

 

Locul 1 și medaliile de aur de la Campionatul Internațional de Robotics FIRST Russia Championship Krasnoyarsk Siberia 2020

Locul 1 și medalii de aur la Campionatul Internațional de Robotics FIRST Russia Championship Krasnoyarsk Siberia 2020

 

AutoVortex, coșmarul echipelor de peste hotare

Cu o asemenea rețetă nu ne mai miră performanțele obținute. AutoVortex a reprezentat țara la concursuri din Rusia, Asia, Spania, Hong Kong, Africa de Sud, Australia, Canada, Israel, și de cele mai multe ori nu se întorceau cu mâna goală. După toată această înșiruire de țări, am fost curios să aflu unde le-a fost cel mai greu. “Cele mai mari probleme le-am avut în Europa. Ne-am confruntat cu situații de-a dreptul bizare. Fiind o echipă foarte competitivă și impulsivă, ne doream să mergem la concursuri, iar asta deranja. În Olanda au început să nu ne mai primească invocau tot felul de motive, sau făceau concursuri între ei și nu ne anunțau. În Franța au zis că nu ne mai primesc pentru că suntem țigani, aveam senzația că  nu eram doriți. Clar nu suportau să fie bătuți de români, pentru că îi băteam și al scoruri mari. Aveam o echipă atipică, nu eram o armată de copii tocilari și necomunicativi, ba din contră“, povestește Ionuț.

 

“Fiind o echipă foarte competitivă și impulsivă, ne doream să mergem la concursuri, iar asta deranja”

 

Perioada pandemiei le-a cam încurcat planurile. Calendarul competițional a fost dat peste cap, însă, și în aceste condiții au decis să pună umărul la treabă, de această dată cu scop medical. “Am zis să construim un robot medical care să ajute la păstrarea distanței dintre medic și pacient. Aveam câțiva roboți de concurs, am stricat doi dintre ei, am extras piesele și am construit primul robot medical, Sorana. Acesta este gândit să care diverse lucruri de la doctor, sau de la asistentă, către pacient. Am anunțat autoritățile despre invenție, dar nu am primit nici un semn“, a spus pe final Ionuț Panea.

 

 

În timpul studiilor de la Charing Cross Hospital din Londra, Sarah Grant a avut o mulțime de joburi, de la asistent de vânzări în magazine, până la babysitter. În timpul celor 22 de ani petrecuți la Paris, Sarah a întâlnit mulți români. Fascinată, a învățat rapid limba română, și s-a îndrăgostit pe loc de opera lui Caragiale și cultura noastră.

 

Născută în orașul care găzduiește cel prestigios turneu de tenis al lumii, Wimbledon, Sarah a absolvit Universitatea din Londra, apoi a făcut un master la Universitatea Cambridge. Auzise de România și dorea să ne viziteze țara, dar prietenii îi spuneau că nu poate veni aici pentru că nu vorbea limba, era o țară fostă comunistă deci, era foarte periculos. În ciuda acestor impedimente, Sarah a luat avionul și a aterizat pe pământ românesc. Era în anul 2000, “imediat ce am pășit pe acest pământ am început să plâng, simțeam că sunt acasă, și am știut că voi trăi aici cândva”, povestește Sarah Grant.

 

Turneu caritabil la Londra și Paris pentru copiilor din Sighetu Marmaţiei

De atunci a început să viziteze de trei ori pe ani diferite regiuni din România și stătea cât de mult îi permitea programul. Nu au fost simple excursii, la acea vreme Sarah făcea parte dintr-o asociație care îi sprijinea pe copiii din familiile sărace. A început să strângă fonduri pentru un proiect îndrăzneț: renovarea unei creșe în Sighetu Marmației. La acea vreme, Sarah avea mulți prieteni muzicieni, ea însăși cânta într-un cor național. Impresionată de activitatea elevilor din Sighetu Marmației, a organizat împreună cu prieteni muzicieni concerte caritabile, unul la Londra și două în Paris.

 

Sunt unele locuri care au o energie cu care rezonezi, iar România rezona perfect cu mine

 

Scopul turneului a fost să strângă fonduri pentru creşa din Sighetul Marmaţiei. “Tot ceea ce făceam era pentru România, pentru promovarea ei și pentru copiii de aici, nu puteam să suport ignoranța ce afecta România”, a spus Sarah pentru Matricea Românească.

 

1

 

Ore de engleză interactive, cu teatru și muzică

Sarah  predă engleză și este trainer pentru adulții care vor să-și perfecționeze cunoștințele de limba engleză. Însă a avut  în pregătire și câțiva elevi promițători. ”Nicăieri nu am întâlnit tineri așa de isteți, entuziaști, muncitori, ca în România”, a mărturisit Sarah Grant. Devotamentul cu care predă i-a motivat de-a lungul timpului pe unii părinți să facă sacrificii mari. Constrânși de posibilitățile materiale reduse, ei au vândut ce avea mai de preț în scopul educației copiilor lor. “În 2007-2008, am cunoscut o doamnă care își vânduse inelul de logodnă pentru a plăti cursurile copiilor ei. M-am simțit incredibil de onorată și înfricoșată,  pentru că aveam o mare responsabilitate”, povestește Sarah. La orele profei Grant nu ai cum să te plictisești. Folosește cu precădere programarea neuro-lingvistică, întrebuințează teatrul, muzica, jocurile, pentru a facilita procesul de învățare. “Metoda mea încearcă să le reamintească studenților că au aripi și că le pot folosi. Eu nu cred în greșeală, cred în ceea ce înveți din greșelile pe care le faci”, a zis Sarah.

 

Un sistem de educație bazat pe memorare și repetare nu învață un om să gândească și să fie curios

 

Nimeni nu părăsește clasa de engleză fără să învețe ceva nou, fie măcar un cuvânt sau o idee. E una din legile nescrise ale lui Sarah Grant. “Dacă nu învață cu zâmbetul pe buze și nu sunt fascinați de ceea ce fac, înseamnă că am dat greș. Îmi doresc să învețe să fie mândri de ei, și să folosească în societate ce au învățat de la mine”, a mărturisit Sarah. Întrebată de Matricea Românească despre cât de mare e rolul pedagogului în viața unui elev, profa Grant a spus că respectul este cel mai important principiu în relația dintre cei doi. “Dacă un elev de-al are o prezentare în limba engleză și aceasta nu a ieșit bine, mă simt groaznic, pentru că nu i-am dat resursele necesare”, a spus Sarah.

 

Empatia: modelul danez

Și-ar dori ca sistemul educațional din România să-i învețe pe copii empatia față de cei din jur. Așa se întâmplă de ani buni în Danemarca, țara cu unele dintre cele mai performante licee și universități din lume. “Copiii danezi învață încă de la 7 ani să fie generoși, să fie atenți la nevoile colegilor, să lucreze în echipă și nu în ultimul rând să se ajute la teme în funcție de afinitatea fiecăruia”, spune Sarah Grant.

Astăzi, studiul peste hotare este privit cu ochi buni de tinerii români care nu ezită să aplice la universitățile de prestigiu din Occident. Sarah consideră o astfel de experiență mai mult decât benefică, e un lucru esențial pentru viață. “Chiar și pentru un an de zile e bine ca un tânăr să trăiască în străinătate la studii. De ce? Pentru că atunci când ești departe de casă înveți să apreciezi ceea ce ai avut, devii mult mai atent la cultura ta”, a concluzionat Sarah Grant.

 

Mona Șerbănescu este directorul general al Liceului Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” și președintele Fundației „Preasfânta Fecioară Maria”. Este educator de vocație și este foarte preocupată de întrebarea cum trebuie să arate educația copiilor pentru a-i pregăti cu adevărat pentru viață. Mona Șerbănescu a oferit Matricei Românești un interviu din care extragem câteva idei puternice.

  • Trecutul este singura garanție a viitorului. Dacă nu ne cunoaștem trecutul, avem senzația că noi suntem nimeni. Într-o Europă care trece prin disensiunile pe care le știm, noi am putea să ne autodistrugem, gândindu-ne că nu mai avem nicio valoare.
  • Fără trecut, noi suntem o frunză-n vânt. Copilului trebuie să-i dai sentimentul apartenenței, pentru că dacă nu-l are, atunci va putea oricine să vină să-i spună cine este și pe unde să o apuce.
  • Esențial este ce simți că ești, nu ce ți se spune că ești. Iar dacă simți legătura aceasta de familie, de neam, cu siguranță nu vei putea să te rătăcești irecuperabil în viață.

  • Viitorul este clădit pe cunoașterea trecutului și pe valorizarea a ceea ce trecutul ne-a oferit ca lecție.
  • Este esențial să înțeleg ce urmează să fac. Și să nu fac un pas fără să am în spate o reflecție.
  • Valorizând lecția trecutului, pot să pășesc în viitor. Nu e vorba nicidecum să mă întorc cu spatele la viitor. Din contră, în felul acesta aș putea să spun că am patru ochi: cu doi ochi privesc trecutul pe care îl înțeleg pentru că îl privesc și cu ochiul minții și cu al sufletului, iar cu alți doi ochi limpezi privesc viitorul.

Ce este Matricea? Este formă originară, este locul rădăcinilor, este simbol, este sufletul neamului. Așa au răspuns elevii Liceului Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” în ziua de 29 noiembrie 2018, când această întrebare le-a fost adresată cu prilejul lansării numărului 2 al revistei „Matricea Românească”. Prin cuvintele rostite apoi, reprezentanții Asociației Culturale Matricea Românească le-au oferit elevilor un fin ghidaj către reperele esențiale ale formării lor.

Povestea dramatică a ilustratelor vechi de 101 ani

„Astăzi se încheie Zilele Educației Creștin Ortodoxe în liceul nostru”, a spus Mona Șerbănescu, directorul general al instituției, după care le-a arătat copiilor două exemple de dăinuire prin memoria lucrurilor. Primul a fost o ie care pare nouă, dar în realitate este veche de 130 de ani. Albă, brodată pe piept și la mâneci, ea este purtată de unul dintre elevi, care povestește că a fost lucrată de străbunica lui pentru fiul ei. Al doilea este o colecție de cărți poștale din 1917, care conțin o poveste dramatică: au fost trimise între  Bulgaria și România de către o familie de băcăuani care-și avea în lagărul de la Sliven un fiu, căzut prizonier în Primul Război Mondial. Îngrijorările și speranțele lor, cuprinse în cele câteva rânduri ale fiecărei cărți poștale, au traversat suta de ani până la noi, dovedind că oamenii nu mor de tot, dacă amintirea lor nu dispare din sufletul celor rămași.

Cine și cum schimbă România?

Cristina Cazan, brand manager Bulboacă & Asociații, a vorbit apoi despre cum schimbăm România. Și a sugerat că îmbrăcați în ii românești suntem în starea de spirit potrivită pentru o schimbare profundă în bine, pentru o reîmprospătare cu aerul tare al originilor neamului nostru. Ana Nițu, brand & business services officer Bulboacă & Asociații, le-a făcut elevilor o pledoarie pentru a crește, a se educa, apoi a explora lumea și a culege din ea experiențele ziditoare – pentru ca apoi să urmeze întoarcerea acasă, la mediul roditor al unei țări care are nevoie de minți și mâini care să-l lucreze.

Patru idei exprimate de Adrian-Cătălin Bulboacă, partener coordonator Bulboacă & Asociații, președintele Asociaţiei Culturale Matricea Românească:
  • Ceea ce face Liceul „Anastasia Popescu” reflectă însăși esența Matricei Românești, care este esența sufletului românesc: dragostea față de frumos, dragostea față de cultură și de învățare, dragostea de țară și dorința de a face bine;
  • Frumosul este esențial în construcția noastră ca oameni;
  • Trebuie să cunoaștem lumea, dar în primul rând să ne cunoaștem țara, cu oamenii, locurile, monumentele ei reprezentative;
  • Există un dar al povestirii, care se primește de la bunici și părinți și se dezvoltă în școală, iar prin el împărtășim experiențe esențiale și valori definitorii.

După un veac de la Marea Unire care a creat România Mare, este de remarcat activitatea acelor învățători – apostoli care au contribuit la mișcarea de ridicare culturală a satelor românești din Vechiul Regat, acțiune generată prin Decizia privind organizarea cercurilor culturale, semnată de către Spiru Haret ca ministru al Instrucțiunii Publice, pe data de 21 februarie 1902. Grupând preoți și învățători din cel mult nouă școli, cercurile culturale înființate la sate vizau „ridicarea stării morale a sătenilor, prin cultivarea în ei a sentimentelor frumoase, și a celei materiale, prin îmbogățirea minții lor cu cunoștințe practice”. Haretismul, mișcarea „ridicării satelor”, ca doctrină și acțiune socială, a prefigurat realizarea Marii Uniri, Biserica și Şcoala fiind încă o dată pilonii acelei națiuni preponderent rurale care s-a întregit în anul 1918. „Dascăl între dascăli”, actor discret în generaţia Marii Uniri, învăţătorul Radu Bocioacă rămâne emblematic.

continuare

Din anul 1907, învățătorul Radu H. Bocioacă va fi pentru multă vreme, până în 1926, director al Școlii din Padina, sau diriginte, conform titulaturii epocii respective. În 1926 a ieşit la pensie cu sentimentul datoriei împlinite. La pensionarea acestui învățător extrem de popular, va fi înlocuit pe postul de director cu un alt învățător vestit al satului Padina, Radu P. Drăgoi, numit de săteni „Domnu’ Răducanu”. În ultimii ani ai vieții, având sănătatea zdruncinată, se va retrage în orașul Buzău, unde se va produce inevitabilul sfârșit al unui om și, o dată cu el, al unei epoci din istoria satului Padina-Macoveiul.

formă clasică de caligrafie Radu Bocioacă învăţătorul din generaţia Marii Uniri România Mare

„Avutu e singuru acela care este înzestratu cu virtute….” Lecţie de caligrafie clasică (şi de morală) predată de către învăţătorul Radu Bocioacă, unul dintre eroii tăcuţi ai Marii Uniri. Fotografie redată prin amabilitatea prof. drd. Gheorghe Miu

La 21 decembrie 1939, a fost condus la locul de veci un apostol din generația eroică a lui Spiru Haret, a murit fostul învățător din comuna Padina, Radu Bocioacă – așa scria revista „Vlăstarul” (Vlăstarul, I, 1923, p.1-2) , publicație a Corpului didactic primar din județul Buzău din perioada interbelică. Așa se sfârşea la Buzău, la vârsta de 71 de ani, învățătorul-apostol al Padinei, Radu H.Bocioacă, fiind pomenit de Asociaţia învăţătorilor din județ, care a depus o coroană de flori și a adus un pios omagiu fostului dascăl.

Învățătorimea haretistă este o componentă primară a generației care a făcut Marea Unire de la 1918

Învățătorimea haretistă este o componentă primară a generației care a făcut Marea Unire de la 1918. Fără acești învățători-țărani, fără acești apostoli ai neamului românesc, nu ar fi prins contur coeziunea națională și proiectul de țară – România Mare. Fiecare sat românesc și-a avut apostolul său, fiecare școală din România poartă amintirea unui învățător ridicat din rândul țăranilor români și dedicat propășirii neamului, care la rându-i a modelat generații de săteni în tainele caligrafiei, socotitului și științei de carte.

Radu H. Bocioacă a fost învățătorul de renume al satului Padina-Macoveiul și al școlii vechi tradiționale, un dascăl între dascăli.


Cum poți să te joci la matematică? Profesoara premiată Merito Liliana Olărașu: „În proiectul L.I.R.A, problemele de matematică sunt îmbrăcate în texte cu conținut din viața reală, dar care pot fi abordate și din perspectivă literară”

11 martie 2024 |
Atunci când te identifici cu ceea ce faci, nimic nu ți se pare o corvoadă. Din contră, te implici din ce în ce mai multe proiecte și te reinventezi pentru copiii erei noastre. Diploma din liceu o recomanda să fie învățător-educatoare, dar cum ambiția este...

Matricea Românească în Școli #1

28 februarie 2024 |
Astăzi, în incinta Liceului Teoretic Waldorf din București, a avut loc un eveniment deosebit în cadrul proiectului "Matricea Românească în Școli - Dezbateri pentru Viitor". Acest proiect reprezintă o inițiativă ce oferă elevilor de liceu din România o...


Poet la 16 ani

11 ianuarie 2024 |
I-am cunoscut în cadrul unui eveniment caritabil, la care erau prezenți pentru a dărui poezia lor. Atenți și manierați, curioși și emoționați, febrili și sensibili.   Așa i-am perceput noi pe adolescenții minunați ce au făcut o sală...

Clubul de Istorie „Alecu Aslan”

15 decembrie 2023 |
Realizat de membrii Victor Ovidiu Plutașu și Natalia Ilie Coordonat de către prof. dr. Bogdan-Florin Romandaș   Dincolo de ușile bibliotecii… În fiecare zi de școală, diverși tineri, cu propriile pasiuni, trec pragul sălii de lectură a colegiului,...



.Justice Magazin și povestea proiectului juridic născut din pasiunea mai multor liceeni. Alex Lungu, co-fondator: “Cred ca dacă s-ar face educație juridică, România ar ajunge mult mai sus”

19 aprilie 2021 |
Maria și Alex sunt elevi în clasa a XI-a, în cadrul Colegiului Național “Gheorghe Lazăr” din București. Se implică în acțiuni de voluntariat și sunt pasionați de domeniul juridic pe care vor să-l aprofundeze în Olanda. Într-o zi, văzând că în...

Nicoleta Nedelescu, un destin în slujba educației armonioase a elevilor. ,,Fiecare copil reprezintă o poveste, iar pedagogul trebuie să cunoască această poveste și să o dezvolte împreună cu familia.“

29 martie 2021 |
A simțit chemarea pedagogiei încă din copilărie. Într-un spirit ludic, Nicoleta își aranja păpușile exact cum vedea la școală, apoi începea să le explice pe îndelete lecția. Cu trecerea timpului, lucrurile au început să prindă contur. A urmat...

Spre școală, în echilibru

14 septembrie 2020 |
Ne pregătim de școală! Începe școala și anul acesta, dar în situații atipice, așa cum de altfel s-a mai întâmplat de multe ori în ani demult apuși, astupați de negura uitării. Începe școala și e mai greu decât știam cu toții și e musai să...



De ce cunoașterea trecutului este esențială pentru un viitor bun

10 decembrie 2018 |
Mona Șerbănescu este directorul general al Liceului Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” și președintele Fundației „Preasfânta Fecioară Maria”. Este educator de vocație și este foarte preocupată de întrebarea cum trebuie să arate educația copiilor...