Într-un timp grăbit, în care educația riscă să devină un algoritm sau o simplă etapă de bifat, există oameni care reușesc să-i păstreze sufletul viu. Ema este unul dintre acești oameni rari. Educator, curator de emoții, arhitect de lumi ludice – ea nu oferă doar învățare, ci trăire. Construiește contexte în care mirarea copiilor devine formă de cunoaștere, iar joaca – un act cultural în sine.

Lucrând la intersecția dintre pedagogie și expresie artistică, Ema redefinește granițele dintre școală și comunitate. Festivalul Magic&Ludic, pe care îl semnează cu o emoție discretă, dar temeinică, nu este doar un eveniment pentru copii, ci o pledoarie pentru o educație care îndrăznește să se transforme în spectacol, în ritual colectiv de apropiere și sens.

Ceea ce impresionează la Ema nu este doar dăruirea — ci limpezimea cu care își asumă misiunea: aceea de a menține vie „patria copilăriei”, nu ca refugiu, ci ca spațiu esențial al formării umane. Într-un prezent marcat de tehnologii grăbite și relații fragmentate, vocea sa devine un contrapunct delicat, dar ferm, ce reamintește că educația adevărată nu luminează doar mintea, ci și inima.

Ema, mă bucur să povestim și îți mulțumesc că ai răspuns pozitiv invitației mele. Să-ncepem așadar.

„De ceva timp spun că port în mâini și în suflet cea mai frumoasă meserie, cea mai jucăușă și cea mai distractivă. Drept urmare, a păstra vie copilăria în sufletele copiilor înseamnă, de fapt, a le proteja bucuria autentică, curiozitatea și încrederea în lume.”

 

Ema, ce bucurie să fiu acum de partea jurnalistului care întreabă, și acum am în minte interviul pe care tu mi l-ai conturat, este poate cel mai frumos portret pe care cineva mi l-a schițat într-un astfel de context. Ema, ,,copilăria e patria fiecărui om”, ne spunea Antoine de Saint-Exupéry. Cum reușești, prin munca ta, să păstrezi vie această „patrie” în sufletele copiilor cu care lucrezi?

Cu plăcere deosebită am primit invitația ta! De astă dată am schimbat rolurile și îți mulțumesc că vezi în mine un „actor” ce poate presta pe scenă în fața unui public, publicul nostru fiind cititorii. De ceva timp spun că port în mâini și în suflet cea mai frumoasă meserie, cea mai jucăușă și cea mai distractivă. Drept urmare, a păstra vie copilăria în sufletele copiilor înseamnă, de fapt, a le proteja bucuria autentică, curiozitatea și încrederea în lume. Ne hrănim sufletul reciproc. Copilăria nu trebuie grăbită. Merită trăită prin joc și joacă. Merită să lăsăm spațiu de imaginație, să zburde. Nu e vorba de a-i feri de griji, nici despre a le umple programul cu activități, ci despre a nu le stinge lumina din priviri.

„Copilăria nu trebuie grăbită. Merită trăită.”

 

Dacă ai privi educația ca pe un vin bun, care are nevoie de timp și răbdare, ce crezi că îi lipsește sistemului nostru pentru a deveni o „recoltă” valoroasă?

O întrebare foarte bună pe care și eu, la rându-mi, o adresez pentru că, părerea mea, fiecare idee contează și poate deveni o voce puternică. Sistemul nostru are nevoie de echitate,  coerență, predictibilitate, o strategie națională bazată pe cercetare educațională făcută la firul ierbii, curriculum modern bazat pe gândire critică, colaborare, creativitate, educație financiară, digitală, civică și emoțională. Dar „recolta”, că tare frumos te-ai exprimat, e formată și din oameni dedicați care se conjugă cu verbul „ a face”.

„Sistemul nostru are nevoie de echitate,  coerență, predictibilitate, o strategie națională bazată pe cercetare educațională făcută la firul ierbii, curriculum modern bazat pe gândire critică, colaborare, creativitate, educație financiară, digitală, civică și emoțională.”

Într-o lume în care copiii cresc printre ecrane, cum reușești să le redai bucuria de a descoperi lumea reală — iar părinților, bucuria de a o privi prin ochii lor?

Ecranele, ce e drept, au devenit „ferestrele” spre cunoașterea lumii copiilor. Motorul principal al copiilor este curiozitatea pe care, sper să nu se stingă și prin activități în aer liber, activități care cer atingere, miros, gust, mișcare, le-o putem satisface. Noi, adulții, suntem modelele vii. Dacă ne văd pe noi cu o carte în mână, încep întrebările, așa-i?

,,Educația este o armă a păcii.” Cred mult în această expresie mai ales în contextul global actual. În ce fel crezi că un educator de grădiniță poate fi un constructor de pace într-o lume care pare din ce în ce mai agitată și fragmentată?

Care a fost momentul în care ai înțeles că poți transforma educația în eveniment cultural, nu doar în proces școlar?

Cum aduci arta în viața copiilor tăi — fie în grădiniță, fie în cadrul festivalurilor pe care le organizezi la Iași? Și te întreb asta pentru că Brâncuși avea o vorbă … ,,arta ne educă simțurile” și cred cu tărie în vorba asta.

Ce frumos ai conturat întrebarea! Prin activitățile din cadrul festivalului nostru, îi conducem să guste din frumusețe ce vine prin mai multe forme și anume prin cinema în aer liber, prin pictură, prin ceramică, prin teatru, prin dans, prin mișcare creativă, prin jocurile de rol îmbrățișate de personaje din povești sau desene animate.

„Prin activitățile din cadrul festivalului nostru, îi conducem să guste din frumusețe ce vine prin mai multe forme.”

În festivalul Emagic & Ludic, aduni joacă, artă și comunitate într-un spațiu viu. Ce înseamnă pentru tine „magia” acestui eveniment — și care e lecția pe care ți-au dat-o copiii de acolo?

Când privești spre un copil care creează ceva, simți mai multă speranță sau responsabilitate?

Speranță că nu este îngrădit și că nu va fi îngrădit și că va învăța să se exprime liber, dar și responsabilitate să îi fiu far în continuare cu toate instrumentele pe care le cunosc.

„Faptul că mă trezesc cu bucurie dimineață și știu că am găsit sens în viață, e motivul real să cred că meseria nu e doar o profesie. Nu și când copiii sunt puntea.”

Într-un interviu, ai spus că îți dorești ca educația să fie „o experiență, nu o obligație”. Cum transformi un concept atât de idealist într-o practică zilnică, între resurse limitate și sisteme rigide?

Aplecându-mă asupra lor, înțelegându-i, ajutându-i să învețe prin trăire. Viața o descoperă, o experimentează: cum plantează semințe, cum construiesc coșulețe pentru legume, când se joacă la centrul Joc de rol.

În ce momente ai simțit că meseria ta nu e doar profesie, ci un mod de a trăi, pentru că educația este cu adevărat viața însăși.

M-am emonționat! Am avut un traseu liniar, dar îmi aduc aminte că m-am înscris cu mama de mână la liceul cu profil pedagogic în 2004 pentru că o voce masculină puternică mi-a zis „fă-te învățătoare ca mătușă-ta Ana!”. Zis și făcut. Anii au trecut, m-am perfecționat cu dorință în timp. Am descoperit că cei mici au multe surprize lăuntrice, că sunt un soare luminos ce intră în camera inimii mele zilnic și nu este copil în care să nu văd ceva frumos. Faptul că vorbim aici după 16 ani de experiență, nu mă văd făcând altceva decât ce ar pune în centru copilul. Faptul că mă trezesc cu bucurie dimineață și știu că am găsit sens în viață, e motivul real să cred că meseria nu e doar o profesie. Nu și când copiii sunt puntea.

„Faptul că tangențial meseriei s-a născut un festival unde ideile mele și ale colegilor se unesc și creează încântare e iarăși emoționant pentru mine. Orice ediție pe care o construim e inima noastră toată și vine cu satisfacție indiferent de numărul participanților.”

Când organizezi un festival pentru copii, cum alegi echilibrul între distracție și sens? Ce te face să spui „da, ăsta e un eveniment care îi schimbă cu adevărat”?

Ce mesaj crezi că va purta generația de copii pe care o formezi și cum te asiguri că e unul de speranță, nu de teamă? Ema, lasă-mi un gând aici, să-l recitim peste ani și ani.

„Îmi doresc să simtă că sunt văzuți, auziți, înțeleși. Îmi doresc să înțeleagă că orice emoție trebuie testată și, în egală măsură, să înțeleagă că greșelile nu sunt eșecuri, nici nu le conturează un profil.”

Sportivul Sergiu Bejan este un colecționar de merite și medalii. Este unul dintre canotorii care pune România pe harta sportului. A încheiat anul ce tocmai a trecut cu bucuria și mândria de a fi devenit, alături de colegul său, primul echipaj de dublu rame masculin care au obținut titlul de campioni mondiali din istoria canotajului românesc.

Sergiu s-a născut cu o ambiție ieșită din comun, deși viața de vâslitor nu i s-a arătat ca fiind una ușoară. În spatele unui rezultat, stau palme muncite. Oricum e, nu dă înapoi. Se antrenează șapte zile din șapte departe de casă, pe hotarele altei țări, dar a înțeles că un sportiv care face performanță precum el și care își dorește să atingă cele mai înalte culmi, nu are încotro decât să se lase condus de aceeași motivație cu care a început, mai exact când abia ajunsese la prima carte de identitate. Ce l-a învățat sportul pe care-l practică și care este dorința cea mai arzătoare legată de el, aflăm direct de la sursă!

Sergiu, unde te găsesc în prezent?

Ce repede trece timpul! Parcă ieri povesteam despre cum decurge cantonamentul din Italia și despre așteptările pe care le am de la 2022. Iată-ne după un an fantastic, tot la Piediluco pregătindu-ne pentru anul care tocmai a început.

Ce ai luat frumos cu tine din 2022?

O să-mi reamintesc cu dor, drag și bucurie toate momentele pe care mi le-a oferit acest an fabulos. Ce am înmagazinat în acest an? Învățătura că viața ne poate surprinde fix atunci când te aștepți mai puțin și faptul că la un moment dat vei fi răsplătit pentru efortul pe care-l depui zi de zi.

Cum vrei să scrii 2023?

La începutul anului trecut, nu aveam habar cum se va termina, ce rezultate voi obține, dar ceea ce știu cu certitudine este faptul că am dat totul ca să fiu mulțumit la finalul antrenamentului. Îmi doresc să fiu sănătos, să reușesc să trec peste toate momentele dificile și am încredere că totul se va termina fix așa cum trebuie sau de ce nu, poate chiar mai bine.

Cum arată sufletul tău? În ce perioadă a vieții te găsesc?

Consider că sufletul îmi este la fel de frumos precum anul trecut. Am avut parte de multe experiențe pe toate planurile. Unele de vis, altele mai puțin plăcute, că așa este în viață precum valurile peste care vâslim zi de zi. Sunt bucuros, dar mai am de vâslit, atât în viața personală, cât și în cariera sportivă, până voi ajunge să mă simt împlinit cu adevărat.

Cât de mult te onorează locul și rolul pe care l-ai obținut în societate?

Aș spune că modestia este un cuvânt care mă caracterizează, de aceea am încercat să fiu tot eu. Același Sergiu cu care poți povesti, glumi și împărtăși experiențe indiferent de rezultatele pe care le-a obținut. Educația pe care am primit-o de la părinții mei mă ajută să rămân cu picioarele pe pământ și prin fiecare loc prin care pășesc, să las loc de „Bună ziua!” . În același timp, încerc să mă bucur de aceste clipe unice din viața mea.

Sergiu, cu ce noutăți vii către noi? Care sunt ultimele titluri pe care le-ai obținut și unde?

Am pășit în 2022 cu dreptul, dacă pot spune asta. La Memorialul Paolo D’Aloja din Italia am obținut 3 medalii de aur în luna Aprilie. A urmat prima competiție mai importantă din an, Cupa Mondială din Elveția, Lucerna unde împreună cu Marius Cozmiuc ne-am clasat pe locul 7.

Ne-am întors la Snagov, unde am început pregătirea pentru Campionatul European din Germania, Munchen acolo unde am cucerit titlul european împreună cu Marius. Fericirea a trecut repede pentru că urma o perioadă intensă, dar scurtă până la Campionatul Mondial din Cehia, Racice.

Ajungi în luna Septembrie, Marius Cozmiuc și cu mine am trecut primii lunia de sosire astfel devenind primul echipaj de dublu rame masculin care au obținut titlul de CAMPIONI MONDIALI din istoria canotajului românesc. Mândria a fost una de nedescris și sentimentele trăite acolo nu vor fi uitate curând.

Luna Octombrie a venit cu un proiect de suflet. Lansarea proiectului „ARIPI” în colaborare cu Diana Turcu și o mulțime de oameni frumoși care au stat în spatele pregătirii acestui eveniment. Cartea intitulata ” ARIPI” a ajuns în 15 grădinițe de stat din județul Cluj, astfel în momentul de față acești copii se pot bucura de un material didactic pentru studierea păsărilor fotografiate de mine de câțiva ani încoace. Așadar, anul 2022 a fost plin de momente memorabile!

Te-ai gândit atunci când erai la începuturile sportului pe care-l practici că vei ajunge să îmbrățișezi atât de multe diplome, titluri pe care le porți mândru, garantat?

Cu siguranță nu m-am gândit la numărul lor, însă știu sigur ca mi-am dorit să am și eu. Văzându-i pe colegii mai mari care tot primeau trofee și diplome la diferite evenimente, dorința m-a făcut să nu mă opresc nici până în ziua de azi.

Care este dorința ta cea mai mare legată de sportul pe care îl practici?

Îmi doresc să reușesc în continuare să mă surprind pe mine și cel puțin până în 2024 la Jocurile Olimpice de la Paris, să strâng cât mai multe amintiri frumoase demne de povestit nepoților.

Ce îți oferă sportul? Ce te-a învățat până acum?

Un lucru pe care îl apreciez este fără doar și poate disciplina. Sportul de performanță te pregătește atât pentru cariera sportivă, dar mai ales pentru viața de după aceasta. Pe de altă parte, mi-a oferit prietenii, învățături, perspective noi, bucurii, momente triste care ne întăresc și ne ajută să mergem mai departe. Și unul dintre cele mai importante lucruri, oportunitatea de a reuși să-mi fac familia mândră de mine!

Cât de dur este acest sport și nu se vede?

Sportul de performanță este dur în general. Aici putem vorbi de aproape orice ramură sportivă. Fie că stai în cantonament sau ești acasă cu familia ,dar mergi la antrenamente cu echipa, există într-o oarecare măsură niște sacrificii pe care le faci.

Eu cred că atunci când îți dorești cu adevărat să cucerești cea mai strălucitoare medalie, duritatea sportului pe care îl practici o resimți mai puțin. Cu cât totul este mai greu, cu atât plăcerea și mândria de la final este mai mare. Iar dacă stăm să o gândim altfel, este ceva ușor în viață? Nu prea.

Dacă nu ar fi fost performanța în canotaj, oare cu ce ți-ai fi ocupat viața? Când erai mic, ce visai că o să devii?

Am o vagă bănuială că era ceva legat de sport. În clasa a 8 a, am jucat handbal la echipa școlii și pe vremea aceea chiar mă prinsese. Mă duceam cu drag la antrenamente și îmi plăcea spiritul de echipă pe care-l descoperisem acolo.

Care sunt planurile unui tânăr care guvernează în jurul a ceea ce face?

Socoteala din târg nu se potrivește cu cea de acasă, așadar în linii mari aștept Jocurile Olimpice de la Paris și descopăr natura prin obiectivul aparatului de fotografiat. Îmi doresc să fiu sănătos, apoi le fac pe toate la timpul lor.

Cu ce alte atribuții mai jonglezi în societate?

Viața sportivă îmi ocupă o mare parte din timp. Din când în când, mai ies la fotografiat, mă revăd cu prietenii și le ascult sfatul de a nu mă însura prea curând. Glumesc, o să mă însor într-o bună zi!

Ești fericit, Sergiu? Ce înseamnă pentru tine să atingi fericirea absolută?

Depinde cum percepe fiecare această fericire. Eu sunt fericit în fiecare dimineață! Sunt sănătos, văd lumina zilei și am parte de o viață pe care unii și-ar dori-o.

Mi-am petrecut sărbătorile de iarna acasă, cu familia. Ce poate fi mai frumos decât momentul în care îți strângi în brațe mama, stai la povești cu tata și cumnatul, răscolești amintiri cu sora mai mare și te joci cu nepoții până la epuizare? Să-mi văd familia sănătoasă, asta înseamnă fericire!