emoțiile copiilor

Alina este iritată. Fiica ei ,,a reacționat foarte rău la școală” azi.  A plâns pentru că ea crede că a făcut ,,prost” la lucrarea de la mate. De ce trebuie să se supere pentru atâta lucru? De ce trebuie să dea satisfacție colegilor care sigur ,,sunt cu ochii pe ea”? Și cine știe ce o să creadă doamna? Poate crede că fetița este foarte certată acasă, nu?

Gândurile acestea  aterizează non stop în mintea mamei și îi cresc starea de nervozitate.

Uf! Va trebui să aibă o discuție foarte serioasă cu Manuela pe seară!

Este bine sau nu să ne reprimăm emoțiile?

Ne aducem aminte cu toții de bebelușii noștri! Absolut niciunul nu are nici cel mai mic impuls de a-și reprima emoțiile! Din contră: plâng, țipă până nu mai pot, strigă, râd, zâmbesc, fac tot ceea ce simt imediat. Părintele permite inițial toate aceste emoții și apoi, în timp, începe să meșterească în zona în care emoțiile se manifestă: asta poți manifesta, asta nu. Asta se cade, asta nu se cade. Niciodată să nu mai faci asta, mereu să faci celălalt lucru. Chiar dacă e greu, chiar dacă nu simți. Acestea sunt rigorile, acestea sunt cutumele, așa dai bine, așa nu.

Cele mai grele sunt emoțiile reprimate. Le ducem cu noi în spate ani și ani, le facem depozit și stăm drepți în zilele ce vin cu pietre de moară legate înlăuntru: corect mascate, atent prinse.

Patru emoții provocatoare

Emoțiile noastre mari și provocatoare sunt patru: bucuria, tristețea, furia și teama.

Citește tu, părintele, manifestarea și încadreaz-o acolo unde trebuie; apoi spune-i copilului că îi știi emoția, că ai cunoscut-o și tu, că îl înțelegi, că îl auzi, că e firesc să simtă asta. E bine, poate, să îți amintești că cel ce se află în fața ta nu este un mic adult. Copilul reacționează direct proporțional cu experiența sa de viață, cu ceea ce a trăit efectiv până atunci. Așa că nu este momentul să te gândești la consecințe, la ceilalți, la tine sau la ceea ce se crede despre o anumită manifestare. Este timpul să te gândești cum și ce poți să îți înveți copilul despre ce simte și cum manifestă ceea ce simte.

Unde se duc emoțiile reprimate, când se duc?

De cele mai multe ori, dacă nu ajung să fie exprimate, rostite, emoțiile fie se duc în ,,scorburi” de unde veghează nedorit și izbucnesc când nimeni nu așteaptă, fie vor apărea, hiperbolizate și neadecvate în momente din viață ce nu oglindesc deloc situația de moment.

Sentimentele ascunse și ținute sub capac sfârșesc fie prin implozii fie prin explozii. Fie că sunt somatizate și fac rău înăuntrul corpului, fie că sunt aruncate exploziv și fac rău în jur, reprimatele trăiri ajung să capete încărcătură nocivă și distructivă.

Alina s-a gândit mai bine. Tare nu îi plăcea, mică fiind, să i se spună ce trebuie să simtă sau cum trebuie să se abțină. S-a hotărât azi să își primească acasă fiica în tihnă, să o ajute să își numească singură emoția și să asculte răbdătoare de ce au curs lacrimi și de ce s-a născut suferința.

Și azi și mâine și poimâine este ziua potrivită să încercăm și noi să ne primim la fel copiii.

„Cum crezi că se simte fiica mea? Tu zici că e bine?”, „Să știi că băieții râd și se aleargă prin casă, dar nu știu ce să zic, sunt bine într-adevăr?”, „Le-am văzut pe fete cam gânditoare ieri și nu știu dacă erau speriate de vreun gând sau doar visau cu ochii la cer…”

Frica și calmitatea sunt contagioase

Ne tot gândim cum îi afectează pe copiii noștri starea actuală? Ei bine, sfatul este așa: Să ne autoanalizăm, noi, ca părinți, propriile noastre emoții!

Frica este contagioasă. Îndemn părinții ca în fața copiilor să fie extrem de atenți cu ceea ce exprimă, cu ceea ce transmit.

Vestea bună este că și starea de Calm este tot contagioasă. Cu cât vom reuși să ne calmăm noi mai repede, să realizăm că a fi responsabili ne ajută, însă a fi panicați nu, cu atât vom reuși să dăruim în jur o stare benefică.

Copiii nu înțeleg unele exprimări ale adulților

Nu vom folosi în discuțiile cu copiii noștri sintagme fără înțeles pentru ei: „viața este grea”, „trebuie să faci ceea ce trebuie să faci”, „gândește-te la ceilalți, te rog!”, „facem asta pentru binele suprem”. Sunt termeni greu de interiorizat și fără o însemnătate anume. Copiii au nevoie să perceapă lucrurile prin intermediul lumii lor, cu prieteni, vecini, bunici, unchi, mătuși și prieteni, cu jucăriile și emisiunile preferate, cu povestea plină de învățăminte.

Copiii se liniștesc atunci când știu că nu trec singuri printr-o întâmplare și că și alții sunt „acolo” și rezistă. Recomand părinților să spună copiilor lor că toți copiii lumii simt cu siguranță la fel: frustrare, dezamăgire, durere provocată de depărtare și limitare, stare de încorsetare, singurătate, nesiguranță.

Copiii se liniștesc atunci când știu că nu trec singuri printr-o întâmplare

La sfârșitul zilei, lucrul corect pe care îl putem face, ca părinți este să transmite că e în regulă pentru cei mici să simtă ceea ce simt. „Te văd pe tine, îți văd emoțiile și ți le înțeleg” – iată mesajul intrinsec ce vă va ajuta copiii să treacă prin perioade cu suișuri și coborâșuri.

O stare de bine într-o situație limită

Numiți emoțiile copiilor: „Oh, văd că ești atât de dezamăgit!”. Astfel îi vom ajuta să înțeleagă ceea ce simt și să învețe să numească ceea ce experimentează. Uitându-ne, pe termen lung, copilul va ști cum este capabil să răspundă părintele în fața trăirilor lui, va învăța cum se răspunde emoțiilor celorlalți și, într-o bună zi, va aprecia cu adevărat efortul pe care l-ați făcut atunci când ați dăruit o stare de bine într-o situație limită.

Acum este timpul lui Împreună. Copiii au nevoie de adulți care să le poarte de grijă, cărora să le pese, care să îi vadă, care să îi susțină. Timpul acesta este exact timpul ce trebuie văzut cu încărcătura pozitivă a lui Împreună!