Facultatea de Litere din Bucureşti

Matricea Românească a participat la prezentarea unor cărți – document de o valoare istorică incontestabilă și de o importanță majoră pentru reîntregirea tabloului nostru istoric: „ Foametea în Moldova sovietică (1946-1947) ”, semnată de către cercetătorul științific Anatol Țăranu și „ Rädda Barnen și Securitatea ”, semnată de către istoricul și diplomatul Vadim Guzun.

Omul este una dintre ființele cele mai adaptabile dificultăților. Nu se știe dacă acest fapt poate fi pus pe seama evoluției biologice, a rădăcinilor adânci în istorie sau, pur și simplu, se datorează unei rezistențe psihologice deosebite. Cu toate acestea, el, acest homo sapiens modern, rămâne a fi un soldat nedeclarat, dar înrolat în armata existenței proprii.

Cu toate acestea, câteva episoade sângeroase din istoria umanității au dat lovitura de grație popoarelor slabe, decimându-le populația cu o viteză fulminantă. Printre cele mai acute crize care au atins vertiginos fața omenirii se numără și foametea de la 1946 – 1947, cea care a „măturat”, vorba contemporanilor, podurile românilor din dreapta și din stânga Prutului, dar nu numai.

Despre acest subiect foarte sensibil, de astfel nerecunoscut nici până acum de unul dintre vectorii majori ai apariției acestui fenomen, fosta nomenclatură sovietică, dar și de urmașii săi, au fost duse discuții în cadrul unui eveniment de o deosebită importanță, organizat de către Facultatea de Litere a Universității din București cu sprijinul Cristinei Bogdan, prodecan al Facultății gazdă. A fost vorba despre prezentarea volumelor Foametea în Moldova sovietică (1946-1947), semnat de către cercetătorul științific cordonator al Academiei de Științe din Republica Moldova Anatol Țăranu, respectiv Rädda Barnen și Securitatea: Documente româno-suedeze, 1946-1949, semnat de către istoricul Vadim Guzun.

Evenimentul a fost găzduit de către Facultatea de Litere a Universității din București, și moderat de prodecanul Cristina Bogdan. Foto: Facultatea de Litere

Aceste două cărți-document, căci anume această catalogare este propice, reprezintă fațetele în reflexie simetrică a unei probleme de ordin istoric, care încă necesită elucidare completă, ținând cont de adevărurile istorice. Așa precum a menționat și Cristina Bogdan, evenimentul a avut scopul de a dezvălui realități despre situația populației afectate de foamete de pe ambele maluri ale Prutului, dar și despre curajul unei fundații de dincolo de Cortina de Fier, venite să ofere o mână de ajutor indispensabilă victimelor.

Importantă pentru înțelegerea noastră este reprezentarea nemijlocită a acestui fenomen de foamete colectivă, care nu doar a lovit în fizicul românilor, ci și a accelerat acel proces de dirijism social, numit sovietizare. În aceeași ordine de idei, această molimă, care de altfel s-a vrut a fi o metodă de înfierare a populației băștinașe, s-a dezvoltat în proporții și maniere diferite, deoarece Basarabia se afla atunci în componența nemijlocită a U.R.S.S., pe când România era situată doar pe poziția de republică – satelit.

Basarabia înfometată. Un studiu de Anatol Țăranu

Antiteza sângeroasă pe care românul a resimțit-o în acele vremuri era, așa cum a menționat Excelența sa Mihail Gribincea, Ambasadorul Republicii Moldova la București, că soarele, cu care poporul se însoțise de secole, a devenit în vara secetoasă a anului 1946 echivalentul morții, al suferinței. Idee reluată în discursul dumneai și de către filologul și profesorul de Istoria artei Ileana Stănculescu, ce a menționat: „Soarele pe care românii îl iubesc atât de mult a devenit pentru ei un inamic„.

Ce nu știau, dar posibil intuiau, oamenii acelor vremuri era faptul că acel gigantic mecanism, acea frustrantă și malefică mașinărie sovietică își arogase rolul decident în privința lor. Datele istorice completează și confirmă aceste spuse, deoarece în timp ce românii mureau răpuși de foamete, chipurile din cauza secetei, plătind un tribut al roadelor muncite, în haznalele de la Moscova putrezeau peste 1.000.000 tone de grâne.

Intervine aici întrebarea firească: oare nu am avut de a face cu un genocid? Cu riscul de a fi atacată de specialiștii în Drept, voi răspunde afirmativ, căci în ciuda lipsei unei componențe unitare din punct de vedere etnic, au fost uciși oameni aflați în aceeași clasă socială, egalată atunci de sovietici. În favoarea acestei afirmații ne vin datele de ordin fiscal, care de facto au și provocat marea criză alimentară a acelor ani.

Cercetătorul Anatol Țăranu expune, în noul său volum „Foametea în Moldova sovietică”, o compilație de acte de importanță istoriografică majoră. Foto: Facultatea de Litere

Anatol Țăranu a menționat în speță despre situația existentă în Basarabia acelor vremi: „Faptul majorării volumului colectărilor de cereale pentru anul 1945 este confirmat și de deficitul cronic de material de însămânțare în Republică. Conform situației de la începutul anului 1946, nivelul de asigurare cu semințe a colhozurilor era doar de 88%, iar al gospodăriilor individuale – de 71%. Deficitul de semințe era compensat prin împrumut de la stat. Pentru asigurarea semănatului din primăvara anului 1946 statul le-a împrumutat colhozurilor din Republică 4857 de tone de cereale, iar gospodăriilor țărănești individuale – 7200 de tone. E relevant dezechilibrul împrumuturilor acordate colhozurilor și gospodăriilor țărănești în condițiile în care nouă din zece hectare de pământ din raioanele din dreapta Nistrului erau lucrate de gospodării individuale”.

Tabel din volumul „Foametea în Moldova sovietică”, în care se reflectă bilanțul colectivizării forțate începând cu 1945

Desigur, nu infirmăm prezența unor condiții climaterice nefavorabile, dar acest fapt nu justifică rea voința guvernării comuniste, care încerca de fapt, în defavoarea propriului popor (situația nu era mai propice nici în alte enclave sovietice) să colecteze o cantitate impunătoare de bunuri agricole, care urma să fie exportată. Datele statistice demonstrează că, în timp ce o foamete crâncenă „mătura” viețile oamenilor, indiferent de vârstă, gen și activitate, puterea centrală de la Kremlin exporta circa 6.000.000 tone de grâne.

Extras din volumul cercetătorului Anatol Țăranu, „Foamea în Moldova sovietică (1946-1947), în care se regăsește bilanțul mortalității în urma foametei din anii 1946-1947

A nu se înțelege că acei călăi s-au rezumat doar la cereale. În același volum Foametea în Moldova sovietică (1946-1947), Anatol Țăranu scoate în vileag cifre înspăimântătoare, astfel: „În afară de cereale statul sovietic a stors din țăranii Moldovei în anul foametei 1946, 25.659 de mii de ouă, 419,9 tone de brânză, 12.792 tone de lapte, 8607 tone de fructe, 4477 de tone de legume, 10.082 tone de sfeclă de zahăr și alte produse agricole”.

Și pentru că o foamete dură tulbură mințile și lipsește de discernământ victimele, Basarabia a fost lovită în plin și de canibalism, o halucinantă dorință de a păstra vie flacăra vieții. Cercetătorul Anatol Țăranu menționează în volumul său câteva cifre, care în prezent ar părea rupte de realitate și oripilante: „Per ansamblu, în Republică, din ianuarie până la 15 februarie 1947, au fost înregistrate 39 de cazuri de canibalism, cu 40 de victime”.

Rädda Barnen și Securitatea, un volum despre filantropie și despre luptă

Dacă Anatol Țăranu ne-a prezentat un compendiu de documente de certă valoare istorică incontestabilă, care pe bună dreptate ar servi drept probă într-un potențial proces al umanității, în cazul istoricului Vadim Guzun și al volumului său Rädda Barnen și Securitatea avem în față unul dintre puținele episoade luminoase ale acelei dificile perioade, întruchipat în asistența umanitară acordată de asociația „Salvați copiii” din Suedia, direcționată către populația din regiunea Moldovei din dreapta Prutului, prin crearea cantinelor sociale, prin distribuția de alimente, de medicamente, dar și de haine persoanelor afectate.

Istoricul Vadim Guzun a efectuat cercetări chiar în arhivele suedeze, unde se păstrează mărturiile acțiunii umanitare efectuate de misiunea „Salvați Copiii”. Foto: Facultatea de Litere

Cu vaste incursiuni în arhivele suedeze, autorul demonstrează importantele reușite ale unei acțiuni de caritate care a salvat nenumărate vieți românești nu doar de efectele imediate provocat de foamete, ci și de cele ulterioare.

Însoțit și de o proiectare a filmului documentar realizat de misiunea suedeză, volumul lui Vadim Guzun dezvăluie munca acerbă și eforturile inedite pe care societatea „Salvați copiii” și le-a asumat prin sosirea în imediata apropiere a lagărului ideologic comunist.

Documentar realizat de către misiunea suedeză „Salvați copiii”, despre acțiunile de caritate întreprinse în zona Moldovei de pe malul drept al Prutului

Evenimentul de prezentare a acestor două cărți – document, care a fost găzduit în data de 21 februarie de biblioteca Facultății de Litere, cu sprijinul și efortul prodecanului Cristina Bogdan, era o necesitate de ordin moral, deoarece trecutul ne oferă cele mai veridice lecții despre cât de malefic poate fi omul pornit împotriva omului și cât de morbid poate să devină un regim politic cu aspirații pozitive. Aceste volume cu cifre pe post de mărturie sunt rezultatul unei munci de cercetare impresionante, fapt pentru care merită deplina admirație și necesită a fi introduse pe listele de cărți obligatorii spre lectură. Matricea Românească salută admirabilul efort pentru Adevăr, reflectat în cele două cărți.

Catrinel Popa este lector dr. la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti şi titular al unui curs de literatura română în perioada paşoptistă şi post-paşoptistă. Cu ea, Matricea Românească a discutat despre primul poet naţional de dinainte de Eminescu, azi uitat – ba, mai rău, profanat sau, în cuvintele altui profesor universitar consultat de către MR, “violat în grup” de conaţionali devianţi – Vasile Alecsandri.

Matricea Românească: Vă povesteam despre o situație gravă, rușinoasă, de la mausoleul lui Alecsandri din Mirceşti, de la locul unde el se odihnește. E o stare de fapt obiectivă – sunt lucruri scrise în piatră, cum s-ar spune. De ce credeți că s-a întâmplat lucrul acesta?

Catrinel Popa: Ar fi mai multe răspunsuri posibile. Cred că spune multe despre modul în care noi, ca națiune, suntem în măsură, la ora actuală, să ne conservăm valorile de patrimoniu, în general. Și nu e un caz singular, din câte știu, din câte am mai citit. Din mărturiile mass media, se pare că și în cazul Casei Memoriale Brâncuși, și în alte cazuri, au existat situații asemănătoare. Din păcate e un lucru simptomatic pentru o mentalitate destul de răspândită astăzi, și cred că ar trebui să se implice mai mult nu numai oamenii ca atare, indivizii, ci și instituțiile, în conservarea patrimoniului, în restaurare și în demersuri de felul acesta.

Matricea Românească: Care a fost reacția viscerală când ați văzut imaginile de la Mirceşti?

Catrinel Popa: Cred că e incalificabil ce s-a întâmplat acolo. Mi-e și greu să îmi exprim indignarea în momentul acesta. Cred că cel mai nimerit ar fi ca factorii decidenți să vă răspundă într-un fel, să ia atitudine și să remedieze situația.

Cred că e incalificabil ce s-a întâmplat la Mausoleul Alecsandri din Mirceşti. Mi-e și greu să îmi exprim indignarea

Matricea Românească: Cel mai dureros ar fi să continue indiferența și, poate când ne vom întoarce peste un an, să fie la fel sau mai rău. Într-un an se mai scrijelește mult.

Catrinel Popa: Da, într-adevăr. Atâta vreme cât există totuși vizitatori care se indignează, cred că nu e totul pierdut. Adică, un prim pas e bine că s-a făcut, că ați avertizat cu privire la această stare de fapt. În rest, eu, ca om de litere, cumva mai puțin înclinată către acțiune, nu cred că aș putea să mă gândesc la acțiuni concrete, dar în mod evident s-ar putea face mai mult pentru memoria unui scriitor canonic. Spun asta mai cu seamă cu cât am observat că, atunci când vine vorba de trezirea interesului cititorilor mai tineri – elevi, studenți -, în general casele memoriale, locurile concrete, vizitarea lor, excursiile organizate în scopul acesta, automat generează interes și pentru re-lectura operei.

Deci, din momentul în care vor dispărea cu totul astfel de repere concrete, cu atât mai greu ne va fi prin argumente de natură teoretică să încercăm să facem ceva pentru re-interpretarea, re-lectura autorilor români.

Catrinel Popa este lector dr. la Facultatea de Litere din Bucureşti şi specialist în literatura română paşoptistă şi post-paşoptistă

Matricea Românească: De ce credeţi că ne este greu să trezim respectul şi interesul generațiilor tinere pentru ei? Fac o paralelă poate exagerată, dar la casa lui Shakespeare nu se întâmplă așa ceva. O dată, pentru că ai fi amendat de nu te-ai vedea, și în al doilea rând pentru că, totuși, Shakespeare a fost făcut să redevină relevant. Nu știu dacă și-a pierdut vreodată relevanța, în orice caz s-a păstrat interesul pentru el.

Catrinel Popa: Cred că e și o diferență vizibilă – dincolo, ca atare, de statutul evident diferit al celor doi – de mentalitate. În general, culturile occidentale, cu o tradiție consolidată, știu mult mai bine să-și conserve și să-și pună în valoare patrimoniul.

Matricea Românească: Aveți încredere că se va întâmpla asta și la noi?

Catrinel Popa: Eu sper. Au italienii o vorbă, sperare non costa niente. Dar semnale încurajatoare nu prea văd în realitatea înconjurătoare. Cred, totuși, că dincolo de acțiunea unor ONG-uri și a autorităților, chiar indignarea unora ca Dvs. – care ați ajuns acolo, ați văzut, ați fotografiat, ați atras atenția – e un pas important înainte. Poate fi un început. Nu e totul pierdut, din moment ce mai există persoane care sunt interesate de reperele culturii noastre și încearcă să facă ceva pentru conservarea patrimoniului național.

Nu e totul pierdut, din moment ce mai există persoane care sunt interesate de reperele culturii noastre și încearcă să facă ceva pentru conservarea patrimoniului național

Matricea Românească: Vorbeați despre patrimoniu – într-adevăr, aici este cazul unui patrimoniu material, dar în acelaşi timp e vorba și despre cel imaterial, dacă vorbim despre Alecsandri și poezia lui. Ce reprezintă Alecsandri pentru poezia românească?

Catrinel Popa: Este poetul național de până la Eminescu și, din perspectiva destinului postum al operei lui, cred că, într-un fel, în raport cu cazul Eminescu, faptul că a fost detronat din postura de poet național sau «rege al poeziei» – chiar dacă poate părea paradoxal ce spun acum – i-a servit, în sensul că n-am asistat la un proces de mitizare, de mumificare. Aceasta ar fi o primă constatare. Pentru că nici opera ca atare, nici personalitatea lui nu au produs mitizarea evocată – totuși, în comparație cu Eminescu, n-are, evident, același statut -, şi cred că este mai ușor să-l recitim astăzi fără prejudecăți, din motivul acesta. S-ar putea chiar să avem surprize plăcute.

E drept că puțină lume mai face lucrul acesta de plăcere, și chiar studenții, specialiștii sau viitori specialiști în Litere, de obicei recitesc o poezie sau chiar o proză de-a lui Alecsandri din obligație – dar eu cred că este o obligație mai plăcută decât în cazul altor autori din epocă. Fiindcă astăzi (în ziua interviului, n.r.) este 14 iunie, ziua de naștere a lui Alecsandri – stabilită după unele indecizii ale exegeților ca fiind 14 iunie 1818 – ei bine, și eu am făcut exercițiul acesta și am recitit ceva din Legenda Ciocârliei. Pot să spun, de pildă, că Legendele și Pastelurile pot fi socotite două compartimente rezistente ale operei lui.

O discuţie la rece, înt-o zi toridă, despre Vasile Alecsandri, poetul uitat al românilor

Însă ceea ce mi se pare un lucru pe care trebuie să-l subliniem – nu numai când vorbim de Alecsandri, dar despre toți autorii perioadei pașoptiste şi post-pașoptiste – e că meritele lor, sau motivele pentru care ar trebui să le conservăm memoria și să avem mai multă grijă când vine vorba de restaurarea caselor memoriale și a lucrurilor care pot fi socotite un soi de locuri ale memoriei, chiar în sens propriu, făcând cumva și trecerea către o cartografie imaginară, o hartă a reperelor, a valorilor, ei bine meritele lor trebuie judecate global.

Faptul că a fost detronat din postura de poet național sau «rege al poeziei» i-a servit lui Alecsandri, în sensul că n-am asistat la un proces de mitizare, de mumificare. S-ar putea să avem surprize plăcute, citindu-l

Într-adevăr, generația romantică – și meritul lui Alecsandri e unul dintre cele mai mari între membrii generației – e acela de a fi edificat nu numai societatea ca atare, dar și reperele ei fundamentale, acele axe pe care s-a construit, atât cât s-a construit, până în prezent. Alecsandri nu a fost numai unul dintre poeții, prozatorii și dramaturgii importanți ai epocii, a fost și un revoluționar activ, care a contribuit la redactarea programului Revoluției din Moldova, Prințipiile noastre pentru reformarea patriei. A fost, de asemenea, un diplomat care a susținut cauza Principatelor pe lângă Marile Puteri din Europa, cauza alegerii domnitorului Alexandru Ioan Cuza, în ambele Principate, atunci când nu existau foarte mari șanse să fie acceptată această Unire, și a reușit în ceea ce și-a propus.

A fost inițiatorul unor publicații, precum România literară în 1855. Apariția ei își leagă numele de cel al scriitorului. La fel, nu mai spunem de contribuția lui la edificarea teatrului ca instituție. Repertoriul dramatic autohton din secolul al XIX-lea i se datorează în proporţie de peste 80%. Cred că trebuie să-l judecăm în ansamblul personalității sale, și să nu ne concentrăm doar pe valoarea estetică a operei sale care, într-adevăr, nu mai corespunde poate decât într-o măsură foarte mică orizontului de așteptare actuală.

Dar, pentru epoca în care a scris și s-a manifestat pe toate aceste paliere, Alecsandri reprezintă, cred, încă un reper, și chiar un model. Ceea ce îmi mai place mie, în mod particular, la personalitatea scriitorului e că avea câteva calități care se reflectă destul de bine și în operă. Avea un simț al umorului foarte dezvoltat – și asta e o calitate a unui scriitor. Se vede nu numai din comedii, din piesele antologice care o au ca protagonistă pe cucoana Chirița, dar cam din tot ceea ce a scris el se vede această calitate demnă de readus în atenție.

Matricea Românească: S-ar spune că era un om serios, dar în același timp era un om care știa să ia lucrurile în ușor.

Catrinel Popa: Era un om de lume, în primul rând, cu arta conversației, un causeur veritabil, calitate care se reflectă destul de bine și în proza lui. Era, în plus, un personaj care, într-o epocă destul de frământată de animozități și de rivalități între confrați, știa să aplaneze conflictele. Era, prin excelență, un spirit conciliant și care chiar atunci când era ținta unor campanii de denigrare, știa să iasă elegant din astfel de situații și, din punctul acesta de vedere, cred că putem să-l socotim un model, sau am putea să-l privim ca pe un posibil model, într-o epocă nici ea străină de animozități, conflicte, frământări, cum este a noastră.

Meritul lui e acela de a fi edificat nu numai societatea ca atare, dar și reperele ei fundamentale, axele pe care s-a construit până în prezent. Alecsandri nu a fost numai unul dintre poeții, prozatorii și dramaturgii importanți ai epocii, a fost și un revoluționar activ

Matricea Românească: Știa să-şi ridiculizeze detractorii.

Catrinel Popa: Știa cu eleganță, fără să ajungă la instrumentele distrugătoare la care apela un Ion Heliade Rădulescu, fără să uzeze de asemenea strategii pamfletare. Umorul lui rămâne în permanență amabil, detașat. O eleganță aristocratică îl caracterizează și în atitudinile cotidiene, și acest fel de a fi  se poate citi printre rânduri și în proza lui, chiar în ceea ce a scris. De pildă, Pastelurile întotdeauna – sau în foarte multe cazuri – se încheie pe un ton ludic, umoristic. Întotdeauna, când e amenințat de afectare sau de riscul de a se lăsa copleșit de melancolie, găsește o vorbă de duh, un calambur cu care să echilibreze lucrurile. Iarăși, nevoia de echilibru, cred, și de armonizare a lucrurilor l-a caracterizat în mare măsură pe Alecsandri. Un atu și acesta, după părerea mea.

Matricea Românească: Apropo de eleganță, era un moldovean autentic, avea vorba dulce, era un maestru al cuvântului.

Catrinel Popa: Deși – să nu uităm – avea şi sânge grecesc, din partea mamei!

Matricea Românească: De unde vine poezia lui Alecsandri? Ce-l animă?

Catrinel Popa: În genere, cum se întâmplă și cu alți colegi de-ai săi de generație, sunt două influențe mari, îndeobște puse în lumină și de exegeți, de istoricii literari. Pe de o parte, și la Alecsandri, cu pondere covârșitoare, este influența literaturii populare, a folclorului. Alecsandri își descoperă vocea proprie ca poet după ‘43, după ce descoperă literatura populară – și Doinele sale (volumul Doine și lăcrămioare) sunt, în mod evident, tributare acestei influențe. Nu e un lucru singular în epocă – și nici măcar nu trebuie să vedem lucrurile strict în contextul particular al literaturii române.

„«Pastelurile și Legendele» reprezintă, din poezia lui Vasile Alecsandri, piese de rezistență”, crede Catrinel Popa

Sub influență herderiană, în general, romanticii sunt preocupați de folclor, de revalorificarea tradițiilor. Dar la Alecsandri este interesant că își descoperă vocea proprie când conștientizează această importanță a rezervorului pe care-l oferă poezia populară. Ceea ce e mai interesant, în momentul în care tratează el lucrurile, e faptul că avem senzația că într-un fel tinde să anihileze diferența între producția proprie și textele culese. Baladele culese pe teren sunt îndreptate de scriitor. Chiar cu privire la Miorița s-a spus că, în bună parte, ar fi creația lui Alecsandri, fiindcă intervine asupra textelor culese. Iar pe de altă parte, în volumul Doine, avem sentimentul că scrie efectiv poezie folclorică.

Avea un simț al umorului foarte dezvoltat – și asta e o calitate a unui scriitor. Umorul lui rămâne în permanență amabil, detașat. O eleganță aristocratică îl caracterizează în atitudinile cotidiene, iar asta se vede și în proza lui, în ceea ce a scris

Numai un cititor foarte atent și experimentat poate să descopere acolo că avem de-a face cu produsul unui autor rafinat, degustător și valorificator al producției populare. Deci e interesantă chestiunea aceasta, a tratamentului atipic pe care-l aplică acestui model, sursei pe care o reprezintă folclorul. Iarăși, un aspect important în perioada sa de maturitate – în deceniul opt al secolului al XIX-lea: se întoarce, în ciclul Legendelor, la acest model oferit de literatura populară, dar exploatează un filon mai de adâncime, o serie de şabloane arhetipale, care țin mai curând de imaginarul folcloric – în Legenda Ciocârliei, Legenda Rândunicii, și altele asemenea. E interesant că, în asemenea compoziții epice de mare anvergură, cumva îmbină și cele două influențe de care pomeneam la început, cea folclorică și cea cultă. Fiindcă și modelul hugolian se vede destul de limpede, dar le îmbină într-un mod personal, anticipând în bună parte desfășurările epice de mare anvergură din postumele eminesciene.

Multe dintre legende sună eminescian avant-la-lettre, fără să fie vorba de influență directă. Material, nu ar fi putut fi vorba de așa ceva, dar cred că sunt câteva piese în această categorie care ar merita recitite cu atenție. După mine, cum spuneam, Pastelurile și Legendele reprezintă, din poezia lui Alecsandri, piese de rezistență. În rest, dacă ne gândim la ansamblul creației sale lirice, este un poet al evenimentului. Multe dintre poeme ni se par astăzi destul de «datate», de pildă cele din ciclul Ostașii noștri, sau celebra Hora Unirii. În epocă aveau, desigur, un alt rol, altă funcție decât cea pentru care citim noi astăzi poezie. Erau, în mod evident, un instrument mobilizator. Serveau mobilurilor unioniste, de unitate și de independență națională.

View this post on Instagram

Să nu îl uităm pe Alecsandri! Mulţumim! http://matricea.ro/rusine-nationala-mircesti-alecsandri-se-rasuceste-in-mormant/ #respectAlecsandri #identitate #cultura #modele #MatriceaRomaneasca

A post shared by Matricea Romaneasca (@matricearomaneasca) on Jun 14, 2017 at 1:46am PDT

Matricea Românească: În orice luptă, de la Homer încoace, e nevoie de un poet.

Catrinel Popa: Desigur. În general, poeții pașoptiști și post-pașoptiști au fost, în parte, și un soi de misionari și de profeți.

Repertoriul dramatic autohton din secolul al XIX-lea i se datorează în proporţie de peste 80% lui Alecsandri

Matricea Românească: Apropo de asta, Alecsandri spune undeva că își datorează talentul poporului român, „comoară de nesecată poezie”. Mărturiseşte şi că a lucrat „pentru gloria și înflorirea României”. Vi se pare că oamenii de litere din vremea lui Alecsandri erau mai conștienți de rolul lor de formatori?

Catrinel Popa: Sigur, era și alt context. Erau mai conștienți, pentru că se vedeau în postura ingrată de a edifica de la zero instituții. Chiar nu prea aveau pe ce să se bazeze instituțiile culturii naționale și instituțiile României moderne, ca atare, în primele decenii ale secolului al XIX-lea.

Imagine din Casa Memorială „Vasile Alecsandri” de la Mirceşti, care ilustrează activitatea politică a marelui poet şi om de stat întru realizarea Unirii de la 1859

Asta îi făcea mai responsabili însă, în același timp, nici nu prea aveau de ales. De multe ori, se întâmpla ca același personaj să cumuleze varii atribute. Am văzut chiar în cazul lui Alecsandri o mulțime de roluri, de posturi. Poate Alecsandri e încă un caz privilegiat, în sensul că și-a permis să se consacre în mai mare măsură literaturii. După încercarea de a absolvi studii de Medicină, apoi de Drept în Franța, și-a dat seama că vocația lui autentică e aceea de scriitor, și toate celelalte activități și interese ale lui au pivotat în jurul acestui rol central. Dar alții – de pildă Kogălniceanu, Ghica – erau scriitori doar în timpul liber, nu prea aveau timpul necesar. În cazul lui, și-a asumat acest rol și și-a dat seama că vocația lui fundamentală merge în această direcție.

Va urma

• Despre
• Ultimele Postari

Urmăriţi-mă:

Teodor Burnar

Vice-preşedintele Asociaţiei Culturale Matricea Românească şi editor coordonator al matricea.ro (2016-2018). Are 12 ani în presa românească, a scris trei cărţi şi este doctorand în Istorie. Îl puteţi contacta la teo[at]teodorburnar.com

Urmăriţi-mă:

Ultimele postari ale lui Teodor Burnar (vezi toate)

• Băieţelul român care îi învaţă pe americani cum se găteşte (şi trăieşte) româneşte - 02-11-2018
• Cea mai importantă lecţie pe care am învăţat-o de la Mama - 23-10-2018
• Nu confundaţi Biserica cu Uber - 11-10-2018