Asociația Vocal, 19 aprilie 2022
La pian: Ieronim Buga și Anatolie Roguț
Prezintă Manuela Mocanu
Bună seara, doamnelor și domnilor, și bine ați venit la cel de-al treilea concert organizat de Asociația Vocal în superba sală a Asociației Culturale Matricea Românească, gazda noastră, căreia îi mulțumim și astăzi pentru primirea călduroasă!
Floriile comemorează intrarea triumfală a lui Iisus Hristos în Ierusalim, unde oamenii l-au întâmpinat cu ramuri de finic, adică de curmal. Dar, cum clima nu permite acestor arbori exotici să crească peste tot, în multe țări se folosesc simbolic ramurile altor plante. De aceea, la noi își serbează onomastica toți cei care poartă nume de flori, iar denumirea sărbătorii este duminica de Florii, sau Duminica Tisei sau pur și simplu a Crengilor. Vă oferim astăzi câteva piese dedicate florilor și personajelor din opere care poartă nume de flori. Ne începem călătoria înmiresmată cu duetul florilor din opera Lakmé de Léo Delibes. Indiencele Lakmé și Malika admiră natura și cântă despre iasomia care formează un desiș ca un dom, împletindu-se cu trandafirii, iar pe lac se văd lotuși albaștri – rudele exotice ale nuferilor.
De pe meleagurile orientale să revenim la cele românești cu o “Rugăciune” pe versurile lui Mihai Eminescu. Această poezie a fost pusă pe note de foarte mulți compozitori, iar noi vă vom oferi astăzi două dintre aceste variante.
Deși ne bucurăm acum de explozia florilor de primăvară, și florile de toamnă sunt superbe. Liedul „Crizanteme” de Sabin Drăgoi pe versuri de Victor Eftimiu folosește o veche tradiție literară – aceea a analogiei între moartea vegetației odată cu apropierea iernii și moartea dragostei.
Revenind la florile primăverii – cea mai celebră violetă muzicală, care se veștejește și moare de tuberculoză la sfârșitul operei, este Violetta Valery din opera La Traviata de Giuseppe Verdi, a cărei premieră a avut loc în 1853, la doar un an după cea a piesei de Alexandre Dumas Fiul care a inspirat-o – Dama cu camelii – iată, altă floare. În roman și în piesă, personajul se numește Marguerite Gautier – tot cu nume de floare – Margareta. În operă mai există un personaj al cărui nume se leagă de sărbătoarea noastră: Flora. Dar astăzi vă oferim din La Traviata celebra arie a lui Giorgio Germont, în care încearcă să-și înduplece fiul să renunțe la relația cu curtezana Violetta Valéry. Pentru a-l atrage acasă, îi evocă frumusețea solului natal din Provence – regiune din sudul Franței cunoscută pentru ierburile sale aromate.
Dafinul este una din plantele cu cel mai vechi simbolism din lume. În Grecia antică simboliza gloria și victoria. În Biblie apare ca simbol al faimei și prosperității. Creștinismul îl asociază cu Învierea lui Iisus Hristos și este una dintre speciile care înlocuiește ramurile de curmal în sărbătoarea Floriilor. Și Richard Strauss a scris o cunoscută operă – Daphne. Astăzi, însă, ne-am orientat spre alt nume inspirat de această plantă, căci dafinul se mai numește și laur. Există un personaj luminos, Laura, în opera La Gioconda de Amilcare Ponchielli. Dar noi astăzi vă oferim celebra arie a Laurettei din Gianni Schicchi de Giacomo Puccini, operă inspirată de Divina comedie a lui Dante Alighieri, a cărei acțiune se petrece în orașul italian Florența, cu nume inspirat tot de flori.
Opera L’amico Fritz de Pietro Mascagni se petrece în Alsacia și a fost scrisă în 1891. Este povestea simplă și emoționantă a iubirii dintre o fată foarte tânără, Suzel și un bărbat matur, Fritz. În actul I, ea îi oferă de ziua lui un mic buchet de violete. Ea își exprimă dragostea ascunsă imaginând ce i-ar spune lui aceste flori dacă ar putea vorbi. „Sunt doar câteva flori”, spune ea, „biete violete, sunt suflul lunii aprilie (iată, chiar luna noastră!), și au parfum ușor. Și pt. dvs. i le-am răpit soarelui. Dacă ar putea vorbi, le-ați auzi murmurând: «Noi suntem fiice timide și pudice ale primăverii, vă suntem prietene; vom muri astă-seară, dar vom muri fericite urându-vă ca Cerul să vă dea tot ce se poate spera.»” Și, prin acest tertip, Suzel îi urează și ea ca viața să-i fie o primăvară veșnică, accentuând faptul că generozitatea acestui om bogat îi ajută mereu pe cei mai puțin norocoși decât el.
Următoarea arie din programul nostru provine dintr-o operă extrem de cunoscută de Giacomo Puccini bazată pe piesa dramaturgului francez Victorien Sardou, în care personajul titular se numește Floria Tosca. În această seară, însă, veți asculta aria personajului negativ – baronul Scarpia, șeful poliției. Gelozia, ura și concupiscența lui sunt magistral contrastate de compozitor sonorităților sacre ale slujbei intonate de cor. Este vorba de un “Te Deum”, slujbă care există și în ritul catolic și în cel ortodox – o doxologie, adică o cântare de slăvire menită să exprime recunoștința, mulțumirea și lauda credincioșilor față de Dumnezeu. Slujba se bazează pe imnul “Te Deum laudamus” din secolul al IV-lea, rămas anonim. Enoriașii preaslăvesc în biserică: “Ajutorul nostru în numele Domnului, Care a făcut cerul și pământul. Binecuvântat fie numele Domnului și acum și pururea și-n vecii vecilor. Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm; pe Tine, Doamne, Te mărturisim. Pe Tine, veşnice Părinte, tot pământul Te cinsteşte.” Dar Scarpia, otrăvit de intențiile lui necurate, strigă în gând: “Tosca, mă faci să uit de Dumnezeu!”
O altă slujbă, de data aceasta pentru veșnica odihnă a morților, este cea de Requiem. Mulți compozitori au scris asemenea liturghii pentru sufletele celor adormiți, între care Giuseppe Verdi a scris una dintre cele mai dramatice și tulburătoare versiuni. Aria mezzosopranei, “Liber scriptus”, este încadrată în celebra secțiune “Dies irae” – “Ziua mâniei”, care se referă la Judecata de Apoi. Textul este următorul: “Va fi adusă o carte / care conține toate lucrurile pentru care fi-va judecată lumea. / Așadar, când Judecătorul se va așeza, / Tot ce a fost ascuns se va revela: / Nimic nu va rămâne nerăzbunat.”
Dar să ne întoarcem la flori – de data aceasta la margarete. Partea I a capodoperei lui Johann Wolfgang von Goethe, poemul Faust, o are ca protagonistă pe Margarethe, cu diminutivul Gretchen. Acest poem și acest personaj au inspirat foarte multe lucrări muzicale. Le amintim doar pe cele mai importante: Faust de Charles Gounod, Mefistofele de Arrigo Boito, Damnațiunea lui Faust de Hector Berlioz, Scene din Faust de Goethe de Robert Schumann, Doctor Faust de Ferruccio Busoni, sau liedurile „Margareta la vârtelniță” de Franz Schubert, Balada Puricelui de ModEst MUssorski și cea de Ludwig van Beethoven. Ne oprim asupra operei Faust de Charles Gounod nu doar pentru că protagonista poartă numele florii, ci și pentru că la final Margareta urcă la cer în apoteoză în duminica de Paști. Mephisto, demonul, este înfrânt sub sabia luminoasă a Arhanghelului Mihail, iar corul intonează din culise „Mântuită! Hristos a înviat, Hristos a renăscut! / Pace și fericire discipolilor Stăpânului!”
Tot o poveste de dragoste spune și cântecul “Altare de lumină” de Sabin Păutza pe versuri de Carmen Pasat. Dar, spre deosebire de poemul lui Goethe, dragostea celor doi este apărată de îngeri: „Prin altare de lumină / Îngerii, purtând coroane, / Ne vor absolvi de vină / Furișându-se-n icoane”.
Un alt celebru duet al florilor apare în opera Madama Butterfly de Giacomo Puccini. Japoneza Cio-Cio-San a așteptat timp de 3 ani întoarcerea soțului ei american. Toți cei din jur i-au spus că a părăsit-o, dar încrederea ei în dragostea lui a rămas nezdruncinată. Acum, când vede în zare apropiindu-i-se nava, o roagă pe slujnica ei Suzuki s-o ajute să împodobească toată casa cu flori în cinstea soțului ei reîntors: totul trebuie să fie plin de flori, așa cum e noaptea de scântei. Ramuri de cireș și piersic, violete, iasomie – orice arbust, sau iarbă, sau pom înflorit, căci pe toate le-a udat cu lacrimile ei – spune Cio-Cio-San. Suzuki se plânge că grădina a rămas goală, dar stăpâna vrea ca toată primăvara să-i înmiresmeze casa: ele seamănă de jur împrejur… aprilie! Trandafiri, crini, violete, tuberoze, verbine – petale din toate florile!
Ne întoarcem din nou la “Rugaciunea” pe versurile lui Mihai Eminescu, de data aceasta scrisă de Șerban Nichifor special pentru Daniela Ciociea.
Trecerea noastră de la programul de Florii la cel de Paști se va face în mod ideal prin opera Parsifal de Richard Wagner, unde în grădina fermecată a vrăjitorului Klingsor sunt 6 flori care sunt, de fapt, fete seducătoare. Pe de altă parte, întreaga semnificație a acestei lucrări se leagă de Paști și creștinism. Prima variantă literară a acestei legende din ciclul Regelui Arthur a fost scrisă în 1190 de francezul Chrétien de Troyes, posibil inspirată din mitologia celtică. La 30 de ani mai târziu, în 1210, a apărut și varianta germană a celebrului menestrel Wolfram von Eschenbach. Aceasta este varianta care l-a inspirat pe Wagner, care povestește că a conceput întregul plan al operei în Vinerea Mare a anului 1857, dar ulterior s-a ajuns la concluzia că inspirația i-a venit la sfârșitul lui aprilie, într-o zi care i s-a părut lui că are exact atmosfera potrivită Vinerii Mari!!! Sunt de atunci exact 165 de ani. Opera a fost compusă abia la 25 de ani după ce a fost concepută. Ea aduce în prim plan legenda regelui pescar, Amfortas, rănit în vintre pentru că a căzut în păcat cu o femeie care nu-i era menită. I se încredințase Sfânta Suliță cu care fusese rănit Iisus pe cruce, dar slăbiciunea lui carnală îl face să uite de ea, drept care vrăjitorul îl rănește cu ea. Nu doar Amfortas devine neputincios și sterp, ci și întregul său ținut. El este Regele Graalului – potirul din care a băut Iisus la Cina cea de Taină și în care a strâns Iosif din Arimateea sângele lui Iisus prelins de pe cruce. Dar nici acesta nu îl poate vindeca, ci doar cavalerul Parsifal, al cărui nume înseamnă “nătâng neprihănit”. “Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este împărăția cerurilor” stă scris în Evanghelia după Matei (5, 3). Prin smerenie, suferință și penitență, Parsifal își înțelege greșelile, regăsește Sfânta suliță și îl tămăduiește pe Amfortas în Vinerea Mare. Este important de reținut că Wagner nu a numit această lucrare operă, ci piesă festivă pentru sfințirea scenei. Să-l ascultăm pe Regele Amfortas vorbind despre rana lui, despre virtuțile Graalului și căindu-se pentru păcatul săvârșit.
Răstignirea lui Iisus pe cruce este povestită și retrăită în multe lucrări muzicale. Unul dintre textele abordate de foarte mulți compozitori este Stabat Mater dolorosa – Stătea maica-ndurerată, un imn de secolul al XIII-lea închinat Fecioarei Maria și suferinței ei când și-a văzut Fiul ucis. Imnul se încheie cu rugăciunea credinciosului către Maica Domnului, căreia îi cere să-i ia apărarea la Judecata de Apoi. În ultimele 2 strofe, credinciosul îl roagă pe Hristos să-i permită să vină la El prin maica Sa și să aibă parte de slava raiului. Una dintre cele mai tulburătoare tălmăciri muzicale ale acestui text a fost făcută de marele compozitor Gian Battista Pergolesi, care a trăit doar 26 de ani.
A venit momentul să cântăm și un fragment dintr-o liturghie – de data aceasta din Mica Misă Solemnă de Gioachino Rossini. Lucrarea este, ca specie, o missa solemnis. Dar calificarea drept mică pe care i-a făcut-o cu umor autorul vine de la faptul că, inițial, spre deosebire de pompa acestui tip de mise, aceasta a fost scrisă doar pentru 4 soliști, formație corală de 8 persoane, 2 piane și armoniu. Aria pe care o veți asculta acum, “Crucifixus”, face parte din Crez, textul ei fiind: “S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat.”
Revenim la Stabat Mater de Pergolesi cu aria “Fac ut portem” în care credinciosul se roagă lui Dumnezeu: “Fă să iau asupra mea moartea lui Hristos, / Lasă-mă să-I împărtășesc patimile / Și să-i țin minte rănile. / Fă-mă să sufăr de rănile lui / Și să mă îmbăt de Crucea / Și sângele Fiului Tău”.
Nu puteam da un concert pascal fără nestemata muzicii vocal-simfonice ortodoxe. Din cauză că ritul ortodox nu folosește instrumente în splendida sa muzică de cult, acest gen – cel vocal-simfonic – lipsește aproape cu desăvârșire din muzica sacră ortodoxă. Marele compozitor Paul Constantinescu a vrut să aibă și poporul român un oratoriu al patimilor lui Hristos și a scris în 1943 Oratoriul Bizantin de Paști, o lucrare monumentală care pune cap la cap cele mai frumoase cântări bisericești. Astăzi vă oferim scena mironosițelor, care este scrisă în original pentru 2 soprane, mezzosoprană, cor și orchestră, dar pe care astăzi o veți asculta într-un aranjament pentru soprană, mezzosoprană și pian.
Oratoriul Patimile după Sfântul Evanghelist Matei de Johann Sebastian Bach face și el aceeași istorisire a evenimentelor care au dus la răstignirea lui Iisus. Vă invităm acum să ascultați sfâșietoarea arie “Aus Liebe”, în care vocea credincioasei cântă: “Din dragoste vrea Mântuitorul meu să moară. El nu știe nimic de un păcat anume. Vrea să moară pentru ca distrugerea veșnică și pedeapsa judecății să nu rămână pe sufletul meu.”
Așa cum am spus mai devreme, mulți compozitori au pus pe muzică textul imnului Stabat Mater. Printre ei, Gioachino Rossini a creat și el o capodoperă. Pentru ca să puteți face o comparație între variante, Antonela Bârnat vă oferă aria cu același text pe care a cântat-o și din versiunea lui Pergolesi: “Fac ut portem” – “Fă să iau asupra mea moartea lui Hristos”.
Acțiunea operei Cavalleria rusticana – Onoarea țărănească de Pietro Mascagni se petrece chiar în duminica de Paști, dar libretul de venă veristă suprapune luminii Învierii și bucuriei sătenilor o poveste sordidă de adulter și trădare. Protagonista se numește în mod ironic Santa – Sfânta, dar este doar o biată femeie slabă care a sperat să se mărite cu bărbatul iubit. Ea însăși se compară cu Maria Magdalena și nu îndrăznește să intre în biserică pentru că a păcătuit și se consideră excomunicată. Dar, rămasă afară, se alătură și ea celor care cântă înăuntru la slujbă antifonul “Regina Coeli”– “Regina Cerului”, scris în secolul al XII-lea și închinat Fecioarei Maria, care se cântă de la Paști până la Rusalii în loc de Angelus. Mulți compozitori celebri au pus acest imn pe muzică, printre care Lully, Brahms și Puccini. În opera lui Mascagni, din biserică se aud prelații intonând în limba latină crâmpeie din antifon: “Bucură-te, Regină a cerului, aleluia, / Căci Acela pe care ai fost vrednică să-L porți în pântec, aleluia, / A înviat precum a zis, aleluia. / Roagă-te pentru noi lui Dumnezeu, aleluia. / Bucură-te și te veselește, Fecioară Marie, aleluia, / Căci Domnul a înviat cu adevărat, aleluia.” Santuzza și consătenii ei preaslăvesc și ei din curtea bisericii “Să lăudam, Domnul nu a murit, / El a deschis fulgerător mormântul, / Să-L lăudam pe Domnul înviat, / Care azi s-a înălțat în slava cerului!”.
Repertoriu:
-
Léo Delibes: Lakmé, Duetul florilor (Lakmé – Malika) – Daniela Ciociea și Alina Bottez
-
Alexandra Cherechiu: “Rugăciune” (pe versuri de Mihai Eminescu) – Antonela Bârnat
-
Sabin Dragoi: “Crizanteme” (pe versuri de Victor Eftimiu) – Alina Bottez
-
Giuseppe Verdi: La Traviata, aria lui Germont – Eugen Secobeanu
-
Giacomo Puccini: Gianni Schicchi, aria Laurettei “O, mio babbino caro” – Daniela Ciociea
-
Pietro Mascagni: L’amico Fritz, aria lui Suzel “Son pochi fiori” – Alina Bottez
-
Giacomo Puccini: Tosca, aria lui Scarpia “Te Deum” – Eugen Secobeanu
-
Giuseppe Verdi: Requiem, aria “Liber scriptus” – Antonela Bârnat
-
Charles Gounod: Faust, aria Margaretei “Elles se cachaient… Il ne revient pas” – Alina Bottez
-
Sabin Păutza: “Altare de lumină” (pe versuri de Carmen Pasat) – Daniela Ciociea
-
Giacomo Puccini: Madama Butterfly, Duetul florilor (Cio-Cio-San – Suzuki) – Alina Bottez și Antonela Bârnat
-
Șerban Nichifor: “Rugaciune” (pe versuri de Mihai Eminescu) – Daniela Ciociea
-
Richard Wagner: Parsifal, aria lui Amfortas – Eugen Secobeanu
-
Gian Battista Pergolesi: Stabat Mater, duetul Stabat Mater – Daniela Ciociea și Antonela Bârnat
-
Gioachino Rossini: Petite messe solennelle, aria “Crucifixus” – Alina Bottez 3’30”
-
Gian-Battista Pergolesi: Stabat Mater, aria “Fac ut portem” – Antonela Bârnat 3’30”
-
Paul Constantinescu: Oratoriul Bizantin de Paști, scena mironosițelor „Necuprinsă este” – Alina Bottez și Antonela Bârnat
-
Johann Sebastian Bach: Matthäuspassion, aria “Aus Liebe” – Daniela Ciociea
-
Gioachino Rossini: Stabat Mater, aria “Fac ut portem” – Antonela Bârnat
-
Pietro Mascagni: Cavalleria rusticana, aria Santuzzei “Inneggiam, il Signor non è morto” – Alina Bottez
