Sunt tinere și cuprind în mâini multă energie frumoasă. O dau mai departe copiilor cu care lucrează. Fiecare în parte este bucată din sistemul educațional. Undeva la poalele Tâmpei, în Brașov, la școala Forest School Romania ne putem da întâlnire cu Mădălina Dunăraș. La Școala Româno-Finlandeză ERI din același oraș, acolo unde se aplică o metodologie educațională inspirată din modelul finlandez, întrebăm de Mădălina Moise și spune prezent ca după o strigare la catalog de câțiva ani buni. Au fost colege patru ani, s-au apreciat, s-au ajutat, s-au împrietenit și legătura a persistat dincolo de granițele unității unde au predat.
Împreună le găsim după ore în mediul online pe site-ul „Mădălinele predau”, acolo unde au dat viață unui spațiu dedicat cadrelor unde fiecare își întinde aripile sub formă de sprijin și colaborare împărtășind idei bune de pus în practică cu copiii. Să le cunoaștem!
Când v-ați împrietenit cu gândul de a avea o carieră în învățământ?
D.M. : Pe parcursul ultimilor ani de liceu, am început să conștientizez cu tot mai multă claritate care este drumul meu profesional. În adâncul meu, simțeam că mă apropii de ceea ce îmi era destinat, iar odată cu alegerea facultății, am avut sentimentul că mă aliniez cu menirea mea. Ulterior, pe parcursul carierei, confirmările nu au întârziat să apară, fiecare pas pe care l-am făcut mi-a consolidat tot mai mult convingerea că am luat decizia corectă.
M.M. : Am început să îmbrățișez ideea unei cariere în învățământ în momentul în care am realizat un test de orientare profesională împreună cu psihologul liceului unde studiam. În acea perioadă, mă confruntam cu dificultăți în a-mi găsi direcția profesională. După ce am primit rezultatele testului, am avut o discuție deschisă cu psihologul despre cariera de pedagog și despre impactul pozitiv pe care îl pot avea în această profesie.
De obicei, când suntem mici prin exercițiul imaginației, îmbrățișăm diverse meserii. Pe rând suntem ba medici, ba polițiști, ba pompieri. Dumneavoastră, pe rând, în perioada copilăriei, ce doreați să vă faceți când aveați să creșteți mare?
D.M. : În copilărie și preadolescență, am explorat diverse posibilități de carieră, visând pe rând să devin dansatoare, medic sau scriitoare. Deși, fiind o fire introvertită de fel, îmi plăcea să petrec timpul analizând și observând comportamentelor celor din jur. Crescând, această înclinație naturală m-a determinat treptat să iau în considerare o carieră în psihologie. Ulterior am conștientizat că, prin prisma meseriei pe care o practic acum, am reușit să îmbin multe dintre aspirațiile din copilărie.
M.M. : De când mă știu, nu am putut spune cu exactitate ce îmi doresc să fac atunci când voi deveni adult. Cu toate acestea, am fost mereu convins că voi urma o cale prin care voi avea un impact social semnificativ.
Cum sună frumoasa poveste a escapadei academice? Este una liniară și studiați în domeniul în care activați?
D.M.: Traseul meu profesional a fost unul liniar, fiecare etapă consolidându-mi direcția și confirmându-mi alegerea făcută. Încă de la începutul studiilor liceale, am fost atrasă de profilul uman, optând pentru specializarea intensiv-engleză. Ulterior am ales Facultatea de Psihologie și Științele Educației, continuând să îmi solidific cunoștințele și abilitățile printr-o serie de cursuri specializate, care mi-au consolidat pregătirea profesională.
M.M: Traseul meu profesional a fost, într-un fel, unul antitetic. Am început cu studii în domeniul economiei și contabilității în liceu, dar pe parcursul celor patru ani, am realizat că nu este un domeniu în care aș putea excela. Sub îndrumarea psihologului liceului, pe care îl apreciez și astăzi pentru căldura și sprijinul oferit, am făcut trecerea către profilul uman, unde mi s-a revelat adevărata direcție profesională – pedagogia.
În ce școală vă găsim și de când?
D.M.: Creez magie alături de elevii mei undeva la poalele Tâmpei, în Brașov. Am început de curând al optulea an la Forest School Romania, instituția alături de care am crescut atât profesional, cât și personal.
M.M.: Mă puteți găsi la Școala Româno-Finlandeză ERI din Brașov, unde aplicăm o metodologie educațională inspirată din modelul finlandez. Învățarea este centrată pe nevoile individuale ale fiecărui copil, iar relația dintre părinți, copii și profesori se bazează pe un parteneriat strâns și colaborativ.
Lucrați în aceeași școală? Care este povestea voastră împreună?
Povestea noastră a început în luna august a anului 2017, când amândouă ne aflam la început de drum în aceeași instituție. Una dintre noi se afla la primele interacțiuni cu lumea fascinantă a copiilor, în timp ce cealaltă avea deja un an de experiență în spate. Încă de la început, ne-am sprijinit reciproc și am împărtășit atât provocările, cât și bucuriile acestei profesii. Am crescut împreună, am învățat din fiecare situație și am depășit momente care, deși dificile, ne-au ajutat să ne definim și să ne perfecționăm stilul pedagogic. Fiecare moment petrecut împreună, fie că a fost vorba de realizări sau de lecții învățate, a conturat drumul nostru și ne-a modelat personal și profesional, transformându-ne în pedagogii dedicați și pasionați care suntem astăzi.
De unde și până unde proiectul din online? Cine a venit cu ideea?
Ideea de a construi o comunitate în spațiul online a venit de la Mădălina Dunăraș, din dorința de a da forma pasiunii noastre comune pentru educație. Ne-am dorit să creăm un spațiu dedicat sprijinului reciproc, unde să putem împărtăși resurse, materiale și idei practice pentru activitățile de la clasă. În același timp, am vrut să promovăm o abordare blândă, centrată pe nevoile fiecărui copil și pe conexiunea cu natura, oferind astfel un cadru armonios și incluziv pentru dezvoltarea celor mici.
Ce urmăriți prin acest proiect? Ce v-ați propus?
Ne-am propus să împărtășim și mai mult din darurile și cunoștințele noastre. Intenția noastră este să dezvoltăm un curs special destinat comunității noastre, bazat pe resursele și experiențele acumulate. În plus, ne mai dorim să oferim sprijin personalizat cadrelor didactice din comunitate, în funcție de provocările întâmpinate la clasă.
Apropo de școală, cum e unitatea în care predați prin inima și ochii dumneavoastră?
D.M: Rezonez mult cu această întrebare și îmi place faptul că ne provoacă să ne conectăm profund la sentimentele noastre privind locul în care predăm. Prin inima mea, instituția în care predau înseamnă mult, este locul care rezonează cu viziunea și misiunea mea educațională, integrând în mod echilibrat blândețea și stabilirea unor limite ferme. Acest cadru educațional de înaltă calitate se axează pe dezvoltarea inteligenței emoționale a elevilor, oferindu-le oportunități de dezvoltare diverse, iar toate acestea se desfășoară într-o armonie profundă cu natura.
M.M.: Când vine vorba de locul în care predau, pot spune că este un mediu care favorizează creșterea personală și profesională. Echipa de aici este dedicată în totalitate copiilor, iar toate deciziile, evenimentele și oportunitățile pe care le organizăm sunt orientate către binele lor suprem. Știu că poate suna idealist, dar îți asigur că nu aleg cuvintele la întâmplare.
Sunt diferiți copiii de azi față de copiii de pe vremea dumneavoastră? Cum îi simțiți?
D.M.: Fiind de mulți ani printre copii, pot spune că din punct de vedere emoțional, elevii de azi sunt mult mai conștienți de propriile emoții, dețin multe instrumente de autoreglare emoțională, sunt deschiși în a purta discuții despre sentimentele lor, prezenți și angrenați sănătos în realitatea lumii în care trăim. Apreciez mult la ei faptul că pot să își susțină punctul de vedere, să își respecte limitele personale și să verbalizeze frustrările. Observ că mulți dintre copii cu care lucrez au bucuria de a se juca în aer liber, dar întâmpină și provocări legate de gestionarea și organizarea timpului.
Am remarcat faptul că, în general, copiii și-au păstrat trăsăturile esențiale ale copilăriei, precum curiozitatea, dorința de a explora și de a afla lucruri noi. Deși sunt diferiți din multe aspecte, este impresionant să văd cum rămân prezenți, umani și plini de potențial.
Diferiți, datorită faptului că am evoluat, dar totodată, asemănători din privința multor aspecte.
M.M.: Când am citit cuvântul „diferit”, gândul meu s-a îndreptat imediat către „ERI”, denumirea școlii în care predau, care înseamnă „diferit” în limba finlandeză. Această denumire reflectă perfect filosofia mea educațională și rezonează profund cu mine. Este evident că răspunsul meu este afirmativ, și acest aspect este complet firesc. Într-adevăr, conceptul de „diferit” este esențial pentru evoluția umană și pentru dezvoltarea unui mediu educațional care să sprijine și să stimuleze creșterea personală a fiecărui copil.
Sunteți tinere profesoare care împărtășiți din tainele cunoașterii cu copiii. Ce vârste aveți? Întreb asta pentru că am curiozitatea dacă, oare, părinții au fost sceptici din pricina vârstei? Cum i-ați simțit?
D.M.: Acum am 28 de ani, însă de-a lungul carierei au existat multe momente în care am simțit scepticism din partea părinților, dat fiind vârsta mea fragedă și faptul că eram o tânără învățătoare aflată la început de drum. Cu toate acestea, am primit de zece ori mai multă încredere din partea altor părinți care m-au susținut constant. În timp, am reușit să îmi demonstrez competențele și abilitățile de a-i ghida pe cei mici, însă aspectul tineresc a influențat deseori percepția părinților asupra credibilității mele.
M.M.: La 27 de ani, pot spune cu toată sinceritatea că vârsta mea fragedă și aspectul meu tineresc au avut un impact semnificativ asupra credibilității mele ca pedagog. Conștientizând această situație și efectele ei, am ales să mă concentrez pe acțiuni concrete și pe abordarea mea matură a fiecărei situații. La început, am resimțit scepticismul părinților, dar, cu timpul, am reușit să câștig încrederea lor. Am lucrat intens pentru a consolida această relație și pentru a-mi dezvolta expertiza profesională, demonstrându-le competența și dedicarea mea.
Ce vă luați frumos pentru suflet de la meseria pe care o aveți?
D.M.: Bucuria de a trăi în prezent, de a nu mai lua totul in serios, de a râde cu gura până la urechi, de a mă bucura de cei dragi, de a demonstra că pot, de a nu renunța ușor atunci când îmi doresc ceva cu adevărat, de a dansa, de a mă bucura de fiecare nouă zi și de tot ceea ce mă înconjoară, de a îmbrățișa și zâmbi constant.
M.M: Este extrem de dificil să exprim în cuvinte emoțiile și sentimentele pe care le trăiesc atunci când mă aflu în fața elevilor. Totuși, pot descrie aceste trăiri prin câteva cuvinte-cheie: energie, creativitate, speranță, iubire, empatie, generozitate, puritate și putere.
Și totuși, cine v-a insuflat plăcerea pentru această meserie? Poate un membru din familia dvs.?
D.M: Cu cât am devenit mai pasionată de universul meu interior, cu atât am simțit mai mult faptul că m-am aliniat cu menirea mea pe Pământ. Sunt profund recunoscătoare pentru că am reușit să îmi identific darurile și să le ofer mai departe, iar cu cât evoluez mai mult, mi se confirmă faptul că îmi urmez calea.
M.M: Sunt primul pedagog din familia mea și nu am încă o explicație clară pentru această înclinație.
Ce valori ați primit acasă și doriți să le transmiteți copiilor de la grupe?
D.M.: Am preluat multe de la părinții mei și sunt recunoscătoare pentru faptul că au reușit să îmi transmită valori esențiale, pe care eu am șansa să le ofer mai departe elevilor mei și să le integrez în viața de zi cu zi: bunătate, generozitate, sentimentul de siguranță/apartenență, răbdare și multă, multă iubire.
M.M.: Fiind profund îndrăgostită de patru virtuți esențiale – iubire, empatie, generozitate și răbdare – pot spune că acestea constituie fundamentele solide ale activității mele în clasă.
Ce proiecte ticluiți în perioada următoare?
Momentan, prioritizăm foarte bine lucrurile importante din viața noastră și încercăm să menținem un echilibru profesional și personal. Ne dorim să dispunem de mai mult timp pe care să îl alocăm paginii noastre, deoarece avem câteva planuri schițate. Printre proiectele pe care ne dorim să le realizăm în viitor se numără și scrierea unei cărți sau a unei culegeri de activități și/sau de management al clasei. De asemenea, avem alte idei care sunt încă în stadiul de concept și pe care încercăm să le transformăm în realitate treptat.