Explozia frustrării
-NUUUUUU, nu!, mi-a ieșit oribil, urăsc girafa asta, nu sunt în stare să desenez o girafă!
Hârșșștiiiiiiii! Sunet de foaie ruptă. Ai auzit și tu?
Cum reacționăm ca părinți?
Stai puțin, nu te grăbi! Vrei să-i spui copilului tău perfecționist că vrei să-l ajuți? Păi… nu va ajuta, mai mult ca sigur! Transformi totul în discuție despre tine (tu știi și tu poți), iar el are nevoie să își reconfirme că el poate! Așa că mă gândesc că ar fi bine să mergi spre fiul tău și să îi spui cu o voce mică: ,,Ajutor?” (adică: ai avea nevoie de ceva ajutor?). Chiar așa, un singur cuvânt: ,,Ajutor?”
Ce să facem dacă spune NU sau DA?
Dacă spune NU, este un nu ferm. Dacă spune DA, atunci implică-te cât mai puțin posibil, cât mai delicat, și dă-i puterea să încerce iar. Folosește-te de nonverbal: arată-i fața ta tristă care înțelege prin ce trece, spune ce vezi: ,,nu a fost să fie de data asta”, fii gutural: mmmmm, ufff, mdaaa, îhhhh. Empatizează nonverbal cu ceea ce simte acum, în dorința sa de a crea ,,desenul perfect”. Așa ne putem ajuta copiii să stea cu frustrarea, să învețe să o tolereze și să o depășească.
Frustrarea și rolul său în dezvoltare
Frustrarea este o emoție naturală, dar greu de gestionat, mai ales pentru copii. Este sentimentul care povestește așa: ai vrea să obții un rezultat, dar ceva te împiedică. În fața eșecului, un copil poate deveni furios, dezamăgit sau chiar poate să renunțe cu totul. Dar tocmai aici este cheia rezilienței – capacitatea de a încerca din nou, de a învăța din greșeală și de a nu se lăsa copleșit de emoție.
Cum îi ajutăm pe copii să fie rezilienți?
Ce putem face noi ca părinți? Să fim alături de ei fără să îi grăbim, să îi lăsăm să experimenteze frustrarea fără să le oferim imediat soluția. Copiii trebuie să simtă că frustrarea nu este un capăt de drum, ci doar o etapă în procesul de învățare. Să le arătăm că eșecul nu este un dușman, ci un profesor care ne ajută să creștem.
Lecția finală
În final, când copilul reușește să își stăpânească frustrarea și să încerce din nou, fără presiune și fără panică, învață o lecție esențială: că poate să facă față greutăților și că nu trebuie să fie perfect pentru a fi valoros. Asta este adevărata reziliență!
După câteva momente de liniște se așază din nou la masă și ia o altă foaie. Cu un oftat ușor, dar cu determinare, începe să traseze din nou conturul girafei. Mama îl privește cu ochi plini de încredere, fără să intervină, doar oferindu-i siguranța că poate reuși. Încet, frustrarea se transformă în curaj, iar curajul în progres. Mmmmm…Ce girafă gro-za-vă!