Tag

Gheorghe Costin

Radio România împlinește 94 de ani de când intră în casele ascultătorilor din țară și din străinătate, 94 de ani de când prestigioasa instituție publică reflectă cele mai importante evenimente.

 

La 1 noiembrie 1928 a avut loc difuzarea primei emisiuni a serviciului public de radio al Societății de Difuziune Radiotelefonică, instituție cunoscută în prezent sub numele de brand Radio România. Astăzi, Radio România continuă să fie un reper, studiile de audiență reflectând popularitatea emisiunilor difuzate.

 

Ca o traducere a misiunii de promovare a culturii asumate de radioul public, dirijorul Mihail Jora a înființat în același an, 1928 Orchestra Radio, astăzi ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, ansamblu ce sărbătorește așadar aceeași frumoasă vârstă de 94 de ani și care dăruiește publicului său, în fiecare an, un concert aniversar.

 

 

Vineri, 28 octombrie 2022, de la ora 19.00, pe scena Sălii Radio va urca dirijorul român Gheorghe Costin, care s-a format sub îndrumarea unor mari personalități dirijorale – Sergiu Celibidache și Erich Bergel – și a fost aplaudat ca dirijor permanent al filarmonicilor din Timișoara, Târgu-Mureș și Iași. A fost invitat să dirijeze la pupitrul tuturor orchestrelor filarmonice din România, dar și peste hotare, fie ca dirijor oaspete al unor prestigioase ansambluri europene, fie împreună cu orchestre românești, în turnee sau în festivaluri.

 

Invitată specială a serii este și pianista Raluca Știrbăț, cunoscută publicului larg ca inițiatoare a campaniei de salvare a Casei Enescu de la Mihăileni (jud. Botoșani). La doar 10 ani, Raluca Știrbăț a debutat alături de Filarmonica Moldova din Iași, sub bagheta lui Ion Baciu. Au urmat concerte cu majoritatea orchestrelor din țară și apoi și-a construit o frumoasă carieră internațională, fiind aplaudată în Austria (Konzerthaus, Musikverein, Yamahasaal din Viena, Mozarteum – Salzburg, Stefaniensaal – Graz) și în festivaluri din Europa, S.U.A și Japonia.

 

 

Concertul aniversar va debuta cu o lucrare a compozitorului român Pascal Bentoiu: Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră. Acesta a avut privilegiul de a studia chiar sub îndrumarea lui Mihail Jora, creatorul Orchestrei Naționale Radio. În a doua parte a serii participanții vor asculta Simfonia nr. 4 de BRAHMS, a cărei premieră absolută a avut loc chiar sub bagheta compozitorului, la Meiningen (Germania), pe 25 octombrie 1885.

 

 

Născută la Iași, Raluca Știrbăț a început studiul pianului la Liceul de Artă Octav Băncilă, iar după un an de studiu la Academia de Muzică „George Enescu” a fost admisă cu punctaj maxim la Universitatea de Muzică din Viena, unde a obținut renumita diplomă Solistendiplom și titlul Magister Artium.

 

 

A realizat numeroase imprimări pentru case de discuri și radio-uri, printre care Integralele creației enesciene pentru pian solo (Hänssler classic, 2015) și violoncel și pian (alături de Rudolf Leopold, Paladino music, Viena, 2021), Gramola (Viena, 2011 și 2013), Music minus one (SUA), Radio Zürich, VDE-Gallo și Radio Svizzera Italiana, Hungaroton, ORF. Înregistrările ei sunt difuzate la posturi radio din Austria (ORF, Radio Stephansdom), Elveția (Radio Zürich, Suisse Romande, Radio Swiss Classic, Radio della Svizzera Italiana), România, Ungaria etc.

 

Raluca Știrbăț a fondat Societatea Internațională George Enescu din Viena, pianista fiind activă și în domeniul muzicologic și pedagogic. Menționăm traducerea în limba germană a Capodoperelor enesciene de Pascal Bentoiu (George Enescu. Meisterwerke, Frank & Timme, 2015), precum și îngrijirea ediției Urtext a partiturilor Creației pentru pian de Enescu (vol. I, Grafoart, 2016). De curând, Raluca Știrbăț a publicat volumul George Enescu – Creația pentru pian (Editura Muzicală, 2022), considerat de personalități marcante ale vieții muzicale românești și nu numai „o carte-scânteie” și „o reușită de referință pentru muzicologia românească”.

 

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvențele Radio România Cultural și Radio România Muzical – și LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, cei interesați sunt invitați să consulte site-ul oficial www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete.

Biletele sunt disponibile și în sistem online pe iabilet.ro. Biletele sunt, de asemenea, disponibile și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele „Muzica”, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, se poate plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.

 

Surse foto: Radio România Cultural

 

 

94 de ani de Radio România, marcați printr-un concert aniversar

26 octombrie 2022 |
Radio România împlinește 94 de ani de când intră în casele ascultătorilor din țară și din străinătate, 94 de ani de când prestigioasa instituție publică reflectă cele mai importante evenimente.   La 1 noiembrie 1928 a avut loc difuzarea...