Tag

Gherla

Asculta muzică rock, cânta la baterie și nu rata niciun prilej de ieșire cu gașca. Cu toate acestea era pasionat de istoria religiilor. A fost un interes progresiv, iar întâlnirea cu opera lui Mircea Eliade, celebra Istorie a Religiilor, a pus paie pe foc. Ortodoxia nu avea ce căuta în acest peisaj  fiind catalogată drept învechită și plictisitoare. Într-o zi, pe când participa la un forum despre alchimie, s-a dat la vorbă cu un român stabilit în Insulele Mauritius care l-a întrebat: ”Faci isihasm?” Nici nu auzise de așa ceva. Au debutat lecturi pe această temă, iar printre meditațiile yoga pe care le practica și-a făcut loc rugăciunea inimii. A fost o explozie de bucurie și de lumină, întărită de o altă carte de căpătâi, Jurnalul fericirii. Ulterior, a absolvit Facultatea de Teologie din Cluj, obținând un doctorat la Universitatea Aristotel din Tesalonic, iar din 2006 a făcut pasul către viața monahală. În prezent face misiune în proximitatea unui loc al durerii, Cimitirul Cărămidăriei din Gherla, loc în care au fost îngropați foști deținuți politici. Aici a fost improvizată o bisericuță, s-a constituit Asociația Memorialul Gherla, iar în viitor se dorește ridicarea unui memorial care să amintească de pătimirile martirilor din epoca comunistă. Am stat de vorbă cu părintele Grigorie Benea despre regăsire, istoria acestui loc al rezistenței și planuri de viitor.

 

Interviul pe scurt:

  • Drumul anevoios către identitatea spirituală: “Vorbeam despre alchimie, ezoterism, yoga, kabala, iar la un moment dat mă întreabă: Faci isihasm? Nici nu știam despre ce e vorba. Atunci mi-a zis să citesc Sfântul Siluan Atonitul și Părintele Ghelasie de la Frăsinei. A fost un prim declic, realizam că există ceva de care nu știu și eram interesat să aflu.”
  • Când faptele se cer împlinite: ”Veniseră copii din România și Ungaria, iar la un moment dat după ce le arătasem cimitirul, un profesor din Ungaria a spus că este extraordinar ce le-am povestit și a întrebat cum se face că un loc cu o asemenea încărcătură simbolică și memorială arată în acest fel. Am început să îndrug câteva scuze și atunci am avut un moment în care am zis: Sunt doar scuze. Sau faci, sau taci!
  • O rană care se vindecată prin rugăciune și cunoaștere: “Pe 1 octombrie 2017, Arhiepiscopia a înființat mănăstirea, după ce în vara aceluiași an am făcut Asociația Memorialul Gherla dedicată comemorării deținuților din punct de vedere istoric. Prin asociație avem ocazia de a vorbi despre detenție la modul general, nu strict confesional. Mănăstirii îi revine astfel rostul de a vindeca cu rugăciune rana acestui loc, este un demers prin care dorim să descoperim adevărul.”

 

 

Vâltoarea lumii și setea de cunoaștere

Ardelean get-beget, părintele Grigorie Benea s-a născut la Dej. Aici a urmat cursurile Școlii nr. 1, iar ulterior  Colegiul Național “Andrei Mureșanu”. În adolescență asculta muzică rock, cânta la baterie într-o formați de profil, se declara ateu și ieșea cu gașca la discotecă. Pasionat de studiul paleontologiei și ecologiei, nu rata nici un prilej de a se informa, iar printre acestea și-a făcut loc și interesul pentru istoria religiilor. “În acea perioadă plăcerea era singurul rost pe care îl aveam. Asta și pentru că veneam dintr-o familie în care nu exista nicio grijă financiară, prin urmare nu îmi rămânea decât să mă bucur de viață. Am început cu o carte, Religiile lumii și am continuat să cercetez pe tot parcursul liceului. Eu de felul meu sunt un om care își trăiește viața cu inima, iar când am descoperit opera lui Mircea Eliade, am vrut să aprofundez tot ce ține de sfera religiosului, mai puțin Ortodoxia care mi se părea o religie înapoiată și plictisitoare”, povestește părintele Benea.

 

,,Am vrut să aprofundez tot ce ține de sfera religiosului, mai puțin Ortodoxia”

 

Debutul erei internetului a constituit un prilej bun de a-și lărgi cunoștințele. Era prin jurul anului 2000 când participa la un forum despre alchimie. Aici s-a dat la vorbă cu un un român stabilit în Insulele Mauritius care l-a pus în dificultate. “Vorbeam despre alchimie, ezoterism, yoga, kabala, iar la un moment dat mă întreabă: Faci isihasm? Nici nu știam despre ce e vorba. Atunci mi-a zis să citesc Sfântul Siluan Atonitul și Părintele Ghelasie de la Frăsinei. A fost un prim declic, realizam că există ceva de care nu știu și eram interesat să aflu. Între timp, auzisem de rugăciunea inimii și s-a format o concepție potrivit căreia în Ortodoxie, partea duhovnicească se manifestă prin rugăciunea inimii. La vremea respectivă făceam niște meditații yoga și în cuprinsul acestor meditații am început să spun rugăciunea. Când am început să o rostesc, pur și simplu a fost ca o explozie de bucurie și lumină. După, am început să citesc Jurnalul fericii al părintelui Nicolae Steinhardt, o carte de turnură care mi-a prezentat Ortodoxia ca fiind cu totul altceva față de ce credeam eu.”

 

 

Când Dumnezeu te cheamă, nu-i loc de scuze

Cu timpul, acea stare de bucurie și pace a început să fie tot mai intensă. Nimic nu o putea substitui. Nici ieșirile la bar, nici escapadele la discotecă nu își mai găseau locul, deveniseră derizorii și plictisitoare. Dar hotărârea de a urma calea preoției a venit mai târziu, tot în urma unei lecturi de căpătâi, Jurnalul unui preot de țară de Georges Bernanos. În 2006, a fost rasoforit la Nurenberg de către Înalt preasfințitul Serafim Joantă, apoi hirotonit diacon. După  doar un an pe tărâm german, a revenit în țară și a gravitat în jurul a doi poli: Mănăstirea Nicula și Tesalonic, unde urma un doctorat.“Mi-am dedicat cercetarea doctorală vieții duhovnicești din temnițele comuniste, însă nu mai știu exact cum am descoperit cimitirul deținuților politici de pe Dealul Cărămidăriei. Locul era părăsit și se găsea în paragină. La Nicula îi ghidam pe cei care doreau să cunoască mănăstirea, iar dacă prindeam un context favorabil le vorbeam și despre Gherla, despre detenția politică și cei care doreau să afle mai mult le spuneam despre existența cimitirului și le arătam unde se află”, afirmă părintele Benea.

 

,,Am avut un moment de declic în care am zis: Sunt doar scuze. Sau faci, sau taci!”

 

Contextul a fost de așa natură încât un grup de tineri care participau la un proiect dedicat memoriei victimelor totalitarismului, să facă o vizită la Gherla. “Întâmplarea a făcut ca ei să sune la mănăstire și să le răspund chiar eu. Veniseră copii din România și Ungaria, iar la un moment dat după ce le arătasem cimitirul, un profesor din Ungaria a spus că este extraordinar ce le-am povestit și a întrebat cum se face că un loc cu o asemenea încărcătură simbolică și memorială arată în acest fel. Am început să îndrug câteva scuze și atunci am avut un moment în care am zis: Sunt doar scuze. Sau faci, sau taci!

 

 

Vindecarea prin memorie și rugăciune

Și pune-te pe treabă. Pentru început a fost curățat locul, apoi părintele Benea a bătut la ușa Înalt preasfințitului Andrei Andreicuț, aducându-i la cunoștință faptul că la Gherla se găsește un cimitir al deținuților și că ar merita făcut un memorial. “Atunci eram încă doctorand, iar Înalt preasfințitul a spus să-mi termin mai întâi studiile și apoi vedem. După doctorat au fost clipe dificile. Se vehicula faptul că Mănăstirea Nicula trebuie să se ocupe de construirea memorialului, și pentru că eu viețuiam acolo sarcina îmi revenea. În cursul anului 2017 am obținut pământul pe care se afla cimitirul în urma unui schimb între mănăstire și Primăria orașului Gherla, apoi s-a decis înființarea unei mănăstiri separate cu hramul Sfinții 40 de mucenici, dedicată comemorării victimelor din închisorile comuniste. Pe 1 octombrie 2017, Arhiepiscopia a înființat mănăstirea, după ce în vara aceluiași an am făcut Asociația Memorialul Gherla dedicată comemorării deținuților din punct de vedere istoric. Prin asociație avem ocazia de a vorbi despre detenție la modul general, nu strict confesional. Mănăstirii îi revine astfel rostul de a vindeca cu rugăciune rana acestui loc, este un demers prin care dorim să descoperim adevărul. În definitiv  asistăm la o lucrare pe care o face Dumnezeu și asta se vede prin modul cum s-a făcut mănăstirea și proiectul memorialului, realizări care sunt peste puterile mele”, spune cu tărie părintele.

 

 ,,În acest fel întreaga țară este un memorial”

 

Prezența crucilor și mărturiile orale care afirmau că în cimitir zac foști deținuți politici au fost confirmate de rezultatele apărute în urma unor săpături evaluative. În etapa a doua, se dorește identificarea propriu zisă a celor care au pătimit aici și construirea unui memorial care să adăpostească un osuar, un muzeu și un spațiu în care să fie pomeniți aceștia. L-am întrebat pe părintele Benea care sunt următorii pași și cum pot ajuta cei care sunt interesați.“Am inițiat Arhiva Gulag, în care adunăm mărturii ale foștilor deținuți politici, ultimii care mai sunt în viață. Acest demers ne-a făcut să înțelegem faptul că nu poți fragmenta experiența detenției politice pe locuri geografice, pentru că marea majoritate a deținuților au fost închiși în mai multe locuri. În această arhivă adunăm mărturii video, audio, dar și obiecte care au aparținut foștilor deținuți. Tot în acest context am decis să înființăm Fundația Gulag și să demarăm proiectul Epitaf. Ideea este următoarea: aici la Gherla avem un cimitir al deținuților, însă mulți dintre ei au ieșit din închisoare și au murit în alte locuri. În acest fel întreaga țară este un memorial, ori noi vream ca prin acest proiect să marcăm mormintele foștilor deținuți din toată țara, nu doar cei de la Gherla. Cum mai exact? Mai întâi printr-o plăcuță la locul respectiv pe care să scrie cine a fost acel om, iar de cealaltă parte vrem să facem o aplicație care să-i ajute pe oameni să găsească mormântul unui deținut politic și să afle mai multe. Noi am început acest demers la Cluj, dar vrem să ne lărgim, așa că oamenii care doresc ne pot sprijini atât prin donații, dar și prin implicare propriu zisă. Este nevoie de aparatură de înregistrare, de oameni care să facă interviuri cu deținuții care mai trăiesc, avem nevoie și de un grafician pentru că vrem să dezvoltăm site-ul, sunt multe de făcut”, conchide părintele Grigorie Benea.

 

 

Născut într-o familie de țărani înstăriți, Ioan nu a dus lipsă de nimic. A primit o educație aleasă, ce a culminat cu absolvirea Facultății de Drept și Științe politice din Budapesta. Ucenicia și-a făcut-o în orașul Târgu Mureș, ca după un timp să-și desăvârșească cariera de avocat la Reghin. Apără neobosit interesele românilor din regiune, iar în toamna lui 1918 participă la evenimentele revoluționare din Transilvania. Este ales la cârma Consiliului Național Român, apoi reprezentant al cercului electoral din Reghin la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Nici aportul la unitatea națională, nici măiestria de care dădea dovadă, nu au contat în ochii bolșevicilor. În 1950, fără niciun fel de proces, avocatul este întemnițat la Gherla. Sănătatea îi dă mari bătăi de cap, iar după un an, comuniștii îl eliberează cu domiciliu forțat la Reghin.

 

Un avocat pe frontul din Galiția

În satul Milășel din județul Mureș, Ilisie și Maria așteptau venirea pe lume a celui de-al șaselea prunc. Pe 12 aprilie 1872, se aude primul scâncet. Părinții, țărani înstăriți, i-au asigurat o educație solidă. Puștiul absolvă gimnaziul superior greco-catolic din Blaj, apoi își continuă studiile la Facultatea de Drept și Științe politice din Budapesta. Termină cu bine, așa că se angajează “practicant cu plată” la Tabla Regească din Târgu Mureș. Data de 5 februarie 1898, a însemnat o nouă izbândă, obținerea titlului de doctor în științe juridice la Universitatea din Cluj-Napoca.

Harșia socotește că e mai bine să practice avocatura la Reghin, unde apără cu precădere interesele românilor din regiune. Între 1910-1940 preia frâiele Despărțământului Reghin al Astrei, apoi se implică în activitatea Societății pentru crearea unui fond de teatru român, dar și a Societății meseriașilor români. Între timp izbucnește Primului Război Mondial. Este mobilizat și trimis să lupte pe frontul din Galiția. Acolo, în răsunetul bombelor și al gloanțelor, Ioan intră pe mâna trupelor rusești, dar providența îl scapă ca prin miracol și revine în Reghin, în toamna lui 1918.

 

A participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia

Tot atunci alege să se implice în evenimentele revoluționare care măcinau Transilvania. În colaborare cu fruntașii locali pune bazele Consiliului Național Român și este ales la conducerea acestuia. Pe 28 noiembrie 1918, avocatul Ioan Harșia este ales de către membrii adunării electorale din Reghin ca reprezentant la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Participă la întrunirea care a dezbătut hotărârea ce urma să fie prezentată delegaților români din Transilvania, Banat și Crișana.

 

Untitled design (1)

 

Prinde repede gustul politicii, iar în 1920 se înscrie în Partidul Poporului și devine senator. Între timp se ivesc noi oportunități. Lasă de-o parte mandatul de senator și preia funcția de primar al orașului Târgu Mureș. Peste ani, va trece de partea Frontului Renașterii Naționale, unicul partid creat de Regele Carol al II-lea.

 

Închis la Gherla, comuniștii îi sabotează funeraliile

Perioada interbelică a însemnat apogeul carierei pentru Ioan Harșia. Numele său ajunsese la loc de cinste între membrii comunității. Fără niciun fel de ezitare devine un sprijinitor fervent al culturii, economiei, administrației, etc. A slujit avocatura până la retragerea din viața publică. Harșia a fost membru în Baroul Reghin, iar mai apoi delegat în Consiliul superior al Uniunii avocaților din România. Întreaga activitatea i-a fost încununată cu Ordinul Coroana României în grad de ofițer și cu Medalia Meritul Comercial și Industrial, clasa I.

 

Untitled design (3)

 

Nici aportul la unitatea națională, nici măiestria de care dădea dovadă, nu au contat în ochii bolșevicilor. În 1950, fără niciun fel de proces, este întemnițat la Gherla. Sănătatea îi dă mari bătăi de cap, iar după un an, comuniștii îl eliberează cu domiciliu forțat la Reghin. La 26 ianuarie 1953, avocatul Ioan Harșia părăsește această lume. Autoritățile minimalizează înmormântarea, astfel, au putut participa doar membri direcți ai familiei. Pe mormânt nu s-a dat voie să se scrie absolut nimic. Regimul dorea cu ardoare ca oamenii de calibrul lui Harșia să fie dați definitiv uitării.

 

 

Surse: Biblioteca digitală BCU Cluj-Napoca

 


Povestea avocatului Ioan Harșia. Apărătorul românilor din Reghin luptă pe frontul din Galiția și cade prizonier la ruși. Comuniștii l-au batjocorit și au interzis să-i fie scris numele pe mormânt

31 iulie 2020 |
Născut într-o familie de țărani înstăriți, Ioan nu a dus lipsă de nimic. A primit o educație aleasă, ce a culminat cu absolvirea Facultății de Drept și Științe politice din Budapesta. Ucenicia și-a făcut-o în orașul Târgu Mureș, ca după un timp...