Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Tag

Ghidul către gândirea critică

 

Maieutica sau Metoda Socratică

Maieutica este o artă. Arta de a moși adevărul. Poate că nu întâmplător Socrate simte să se implice în aducerea pe lume a adevărului. Mama sa, Phainarete, era moașă vestită. Moșitul adevărului, metoda numită maieutica, este una dintre moștenirile pe care omenirea le are și azi la îndemână din partea marelui filosof.

 

Puțin despre învățare

Întotdeauna mi-a fost greu să învăț de la altcineva un subiect cu totul necunoscut. Învățarea nu a putut avea loc dacă nu practicăm singur și dacă nu încercam să replic un rezultat văzut în altă parte. Învățarea nu poate fi un proces unidirecțional în care profesorul transmite cunoștințe elevilor. În timpul liceului am aflat despre metoda socratică, iar în timpul facultății, a devenit una dintre principalele surse de acumulare sau de verificare de cunoștințe. Consider că poate fi un remediu extraordinar pentru provocările pe care le înfruntăm acum. 

 

Adevărurile din dialoguri

Metoda socratică este bazată pe ideea că adevărul poate fi descoperit prin întrebări și dialoguri critice și prin pronunțarea unui răspicat și puternic de ce? 

Socrate reușea să îl pune pe interlocutor în situația de a descoperi, în aparență singur, prin întrebări insistente, adevărul. ADEVĂRUL. Socrate este cel care pune întrebările, este rezervat în fața răspunsurilor, e nedumerit, se miră, pune reflectorul asupra unor lucruri ce nu se potrivesc sau asupra inconsecvenței interlocutorului său, provoacă nemulțumirea acestuia față de ceea ce știa și îi crește deschiderea față de ce pronunță ceilalți, îl determină la analize și implicații care conduc la definirea a ceea ce se dorea clar definit.

Exercițiul creează un punct de vedere critic util, deoarece ne pune în postura nu doar de a ne îndoi de veridicitatea lucrurilor din exteriorul nostru, ci și de a ne privi obiectiv prisma prin care fiecare dintre noi alegem să percepem informațiile. Când găsim un mod de a adapta puncte de vedere diferite, chiar opuse, ne creionam mai bine perspectiva despre ce este și ce nu este valid pentru noi și pentru ceilalți. Metoda aceasta de a vedea lumea ne îndeamnă să luăm punctele celorlalți în considerare și să reflectăm cu atenție asupra propriilor noastre experiențe și a impactului acestora asupra noastră.

 

 

Maieutica și informația

Acum, în contextul educației tinerilor, metoda socratică poate oferi o cale de a înțelege lumea, cunoașterea și sinele și de a depăși prejudecățile și izolarea. Generația mea are acces extraordinar la informație, din multiple surse și din toate perspectivele: de la cărți, documentare, video-eseuri, la programe de televiziune, muzee și infografice. Însă lipsa unui context pentru discuții între egali, prin care tinerii să poată să împărtășească ce au acumulat și totodată să aibă ocazia să apere validitatea descoperirilor și convingerilor proprii, nu ajută. 

Este impetuos necesar ca tinerii nu doar să absoarbă informație, ci să își testează cunoștințele și să le examinează pentru a le apăra.

În metoda socratică de dezbatere, întrebările rămân deschise și provocatoare, toate ideile sunt luate în considerare, dar totodată toate sunt supuse criticii logice. Dialogul între participanți pune sub semnul întrebării convingerile noastre și ne ajută să analizăm critic ce știm. Pentru a analiza subiectele colegilor la discuție, trebuie să începem prin a ne îndoi de propria noastră înțelegere și convingere. 

 

 

Ajutorul din metoda socratică

Pe lângă beneficiile imediate în ceea ce privește înțelegerea subiectului, metoda socratică ne poate ajuta, de asemenea, să cultivăm principii și valori personale. Prin explorarea întrebărilor ce țin de sine, de înțelegerea noastră și de perspectiva proprie, dar și de valori și virtuți, reușim să ne exprimăm credințele și să ne definim identitatea, alături de oameni similari nouă. Consider că deschiderea față de aproape, legarea întru spirit critic este un aspect al formării extrem de relevant, dar pentru care nu se găsește timpul și spațiul mental necesar pentru a fi realizat, de cele mai multe ori, azi. 

Metoda socratică nu este doar o tehnică de predare, ci și un ghid pentru formarea gândirii critice și pentru creșterea personală. Creând un mediu în care se încurajează discuțiile deschise și  autoreflecția, procesul de învățare poate deveni o experiență profundă și semnificativă pentru tineri și ne poate ajuta să ne înțelegem mai bine pe noi înșine și pe semenii noștri. 

Căutând să fim mai buni, trebuie să avem încredere în capacitatea noastră de a ne îndrepta și dezvolta, în puterea noastră de a crește zi de zi.

 

 

Maieutica: Ghidul către gândirea critică și creșterea personală

28 februarie 2024 |
  Maieutica sau Metoda Socratică Maieutica este o artă. Arta de a moși adevărul. Poate că nu întâmplător Socrate simte să se implice în aducerea pe lume a adevărului. Mama sa, Phainarete, era moașă vestită. Moșitul adevărului, metoda numită...