Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Tag

graffiti

Cine este Adrian, ce pregătire ai și cu ce te ocupi în prezent?

Sunt Adrian Luță, am terminat Facultatea de Teologie, sunt licențiat și masterand în Artă Sacră și doctor în Filologia Artei. Sunt profesor de pictură la Palatul Copiilor din Râmnicu Vâlcea, de 10 ani predau, în timpul liber sunt pictor de biserici și artist stradal. Începând de anul acesta voi face un nou doctorat, la Arte, la Timișoara, unde voi pregăti teza de doctorat pe Artă Stradală.

 

Cum de ai ales să studiezi Arta Sacră? Ce te-a împins către această direcție?

Eu sunt a treia generație de pictori – bunicul meu a fost pictor de biserici, tata tot pictor de biserici, iar eu sunt tot pictor de biserici la bază. Deși îmi place ceea ce fac, îmi place să și ies din partea ce implică sacralitate și să mă axez și pe partea mai modernă.

 

Ce biserici ai pictat?

Am și pictat, am și restaurat – la Mănăstirea Snagov, la biserica din satul Plopu, Ploiești, la Biserica Sf. Dumitru din Vâlcea. Am pictat și în București, am lucrat la câteva șantiere de pictură, când eram la facultate trebuia să mergem pe mai multe șantiere de pictură ca să facem practică.

 

 

Ai intrat în Cartea Recordurilor pentru că ai realizat cea mai mare pictură stradală pe panouri de plexiglas acasă, în Râmnicu Vâlcea. Cum a luat naștere acest proiect?

E o poveste foarte interesantă. Înainte să pictez eu, acolo erau foarte multe accidente rutiere, din cauza faptului că nu se vedeau panourile, fiind transparente. În plus, multe panouri erau măzgălite cu mesaje foarte urâte. Ideea de a le picta a aparținut Primăriei Râmnicu Vâlcea. Am auzit de proiect și m-au dus și mi-am depus dosarul. M-au selectat să pictez aceste panouri, cerința lor fiind ca ele să aibă un scop estetic, dar și practic. Am stabilit o tematică, am decis să pictez toate clădirile și monumentele istorice care au existat și încă mai există în Râmnicu Vâlcea. Să fie și plăcut ochiului, să aibă și partea utilă, să nu mai fie accidente, să aibă și un scop turistic, să promovăm orașul. Mi-a luat aproximativ 7-8 luni, cu tot cu pauze aproape 1 an. Am denumit proiectul Pagini vechi din istoria Vâlcei – toate panourile sunt pictate cu nuanțe de crem, ocru, în așa fel încât să sugereze că sunt pagini de istorie. Toamna și iarna panourile se văd foarte bine – iarna zici că sunt dintr-o poveste și toamna se îmbină foarte bine cu peisajul. Însă în curând le voi schimba. Am evoluat și vreau să fac o evoluție și a picturii de acolo. Voi picta peste ele – aceleași monumente, doar că voi folosi alte nuanțe – turcoaz, albastru, verde, voi încerca acum să le îmbin cu primăvara și vara.

 

Folosești culori speciale, care să dureze mai mult?

Da, folosesc culori speciale, eu am dat garanția pentru pictură 80 de ani. Mai sunt oameni răi, care vin și scrijelesc picturile și atunci trebuie să vin să le refac. Un incident neplăcut a fost când a nins și sarea mi-a afectat pictura și mereu a fost nevoie să merg să o repar. Așa mi-a venit ideea să o schimb cu ceva nou, ca să arăt că arta evoluează odată cu pictorul. M-am gândit că dacă pictura ține 80 de ani, cu aceleași imagini devine monotonie și e plictisitor. Așa că dacă o schimb o dată la 10, 15 ani, lumea are ocazia să vadă ceva nou și astfel vreau să păstrez elementul de noutate.

 

Când vedeam un om că merge trist pe stradă și se uita la o pictură de-a mea și devenea mai vesel, mai fericit, cumva mă ambiționa să muncesc.

 

Cum au reacționat oamenii din oraș, lăsându-i la o parte pe cei care au fost împotrivă? Pentru că știu că a existat o categorie de public care a fost împotriva muncii tale.

Oamenii au reacționat foarte bine, le-a plăcut. Sunt unii oameni care cred că eu am făcut milioane, miliarde din pictura respectivă. Nu a fost așa. M-a ajutat Primăria cu materiale, am primit și bani, într-adevăr, este un lucru pe care l-am recunoscut public, însă în nici un caz miliarde. Am pictat pe frig, pe ploaie, m-am și îmbolnăvit, ca să mă încadrez în data limită de finalizare a lucrării de un an. Uneori mi-a fost greu, am avut porțiuni pe care le-am pictat stând direct pe stradă, pe carosabil. Toate picturile au fost realizate manual, cu pensula, nu cu spray-ul, nu este graffiti.

 

Ce te-a ajutat să reziști, să continui, la ce te gândeai când îți era frig, când ai răcit și totuși ai continuat să pictezi cele 58 de panouri de plexiglas?

Zâmbetul, mulțumirile oamenilor și pasiunea m-au făcut să continui. Când vedeam un om că merge trist pe stradă și se uita la o pictură de-a mea și devenea mai vesel, mai fericit, cumva mă ambiționa să muncesc. Și mulțumirile oamenilor m-au făcut să fiu așa, să pictez. Crede-mă, cât am stat în frig .. nu regret nici măcar un pic, pentru că știam că după ce voi termina oamenilor le va plăcea. Oamenii m-au încurajat, iar pentru mine asta a contat foarte mult. Încurajările lor mi-au dat putere de muncă. Mă simțeam foarte împăcat cu mine, chiar mi-a plăcut foarte mult.

 

 

Știu că lucrezi la o icoană pe sticlă, despre care se spune că este cea mai mare din lume.

Da, pictura este cea mai mare pe sticlă din lume. Eu am cercetat și am aflat că cea mai mare icoană pe sticlă a fost pictată de o româncă din Brașov, o icoană de 1,20 x 70 cm. Icoana la care eu lucrez este formată din trei bucăți de geam, fiecare având 2x3m, formând un triptic. Aș vrea să intru cu ea în Cartea Recordurilor pentru două recorduri: cea mai mare icoană pe sticlă din lume și cel mai mare triptic din lume.

 

Unde o pregătești, ai un atelier?

Primăria mi-a oferit un spațiu de lucru, la Grădina Zoologică din Râmnicu Vâlcea. Am avut ceva peripeții cu icoana – de exemplu, când am transportat-o, unul dintre geamuri mi s-a spart în mână. Lucrez de vreo 2 ani la icoană. Un personaj de pe icoană, un sfânt, are capul de mărimea unui deget mare de la mână. Este greu de lucrat pe geam, trebuie să folosești culori speciale, trebuie să fii atent la proporții, dar încet, încet o termin.

 

Ai lucrat singur la icoană?

Am lucrat împreună cu elevii mei de la Palatul Copiilor, a fost o muncă de echipă. Am întrerupt lucrul la ea pentru că ea a fost făcută din bani proprii și a fost destul de dificil, pentru că a costat destul de mult. Doar o bucată de geam costă în jur de 2.000 lei, la care se adaugă costurile de transport, rama, culorile, m-a dus destul de mult. Dar sper să o finalizez în cele din urmă. Estimez că va mai dura încă vreo 2-3 ani până să o termin, pentru că și lucrez în acest timp, mai am și alte proiecte, este nevoie să gestionez și viața personală, pentru că vreau să îmi fac și eu o familie în timp.

 

S-a întâmplat să existe un moment mai special, să visezi că trebuie să pictezi ceva anume?

Da, de exemplu pe una dintre lucrările pe care le-am făcut am visat-o cu o seară înainte. Am făcut o lucrare la Craiova, am pictat la un loc de joacă pentru copii foarte mare, ZAO Parc. Eu de obicei vorbeam și cu patronii, ce ai vrea să pictăm aici, și nu ne sincronizam. M-am dus acasă, am zis renunț, asta e, nu am ce să fac, nu am inspirație și am visat într-o noapte că trebuie să pictez chestia asta și uite că așa a fost. Este o lucrare de vreo 500 mp, o pictură 3D. Nu am simțit oboseala când am lucrat la ea, mi-a luat vreo 2 săptămâni să o fac. O puteam termina și mai repede, însă în acea perioadă eu și predam, în timpul săptămânii predam, iar la sfârșit de săptămână veneam să pictez la Craiova.

 

Aduc bucurie oamenilor, asta îmi umple sufletul de mulțumire

 

Ce te-au învățat elevii tăi de-a lungul anilor? Ce îi înveți tu pe ei este deja evident.

În primul rând m-au învățat să îi respect mai mult. Îi respectam și înainte, dar acum îi respect și mai mult. M-au învățat ce înseamnă munca de echipă, eu nu știam ce înseamnă munca de echipă lucrând mereu singur. M-au învățat ce înseamnă un nucleu, adică să îți formezi un grup. Mai tot timpul ei învață de la mine și eu învăț de la ei, facem schimb de informații pe partea tehnică a picturii. Îmi place să lucrez cu ei, îi învăț tehnici noi, particip cu ei la concursuri, fac expoziții cu lucrările lor, mă duc în tabără cu ei, îmi place să îi învăț.

 

Care ți-e cel mai drag proiect?

Cel cu panourile, primul meu proiect. Am o amintire foarte frumoasă, pentru că de fiecare dată când pictam acolo mă întâlneam și vorbeam cu oamenii. Mi-am făcut foarte mulți prieteni așa. Când era frig, unii oameni îmi aduceau ceai ca să mă încălzesc, alții s-au oferit să mă ajute cu bani, cu materiale, alții mă felicitau în fiecare zi, a fost foarte frumos. Dacă aș putea, aș da timpul înapoi, ca să mai pot să fac asta din nou.

 

 

Cum alegi tematica lucrărilor tale?

Tematica pentru toate proiectele pe care le-am făcut a fost stabilită împreună cu Primăria, cu reprezentanții Primăriei, cu oameni de cultură. Mulți cred că eu pictez de capul meu, dar de fapt nu este așa. De exemplu, locul în care am pictat câteva desene animate – am ales să le pictez acolo pentru că în spate este un loc de joacă pentru copii. Eu țin foarte mult cont și de zonă, mă adaptez acesteia, astfel încât pictura să fie perfect integrată cu spațiul.

 

De ce faci tot ceea ce faci?

Pentru a aduce bucurie oamenilor, asta îmi umple sufletul de mulțumire.

 

Care este legătura ta cu Dumnezeu?

Una destul de puternică. Tot timpul când m-am rugat la Dumnezeu, Dumnezeu m-a ajutat. Simt că este lângă mine și la bine și la rău, simt asta. Și când termin un proiect, îi mulțumesc – Doamne, mulțumesc că mi-ai dat inspirație. Simt de multe ori că inspirația vine de la El. Am avut momente când nu am avut inspirație și am încercat să mi-o caut, dar nu am reușit. Și de fiecare dată când contemplam și mă gândeam la Dumnezeu și mă închinam simțeam că vine inspirația. Fără Dumnezeu nu aș face nimic. El îți dă putere.

 

Eu cred că Dumnezeu ne-a dat nouă cel mai frumos dar, ne-a dat arta de a crea.

 

Din ce îți iei inspirația, în general?

Îmi vine din senin.

 

Ai avut vreun moment când te-ai gândit că vrei să faci altceva, când erai mic, sau dintotdeauna ai știu că asta vrei să faci?

Dintotdeauna. De când am fost mic am crescut numai cu pensule și cu culori. E frumoasă arta, e ceva aparte.

 

Contează să faci ceea ce îți place?

Am observat că oamenii care fac ce le place parcă atunci stabilesc comuniunea cu Dumnezeu. Când faci ce îți place atunci simți că mai există încă ceva, altceva ce mai ai în tine.

 

Arta reprezintă cheia de la cușca în care este prins sufletul omului, este singura metodă prin care te poți exprima.

 

Ce înseamnă arta pentru tine? Ce trezește arta în tine?

Sufletul. Pentru mine arta este un mijloc prin care îți arăți sufletul, prin care transmiți un mesaj, prin care arăți ce ai tu în tine închis. Arta reprezintă cheia de la cușca în care este prins sufletul omului, este singura metodă prin care te poți exprima. Cred că arta este un dar dat de la Dumnezeu omului. Eu cred că Dumnezeu ne-a dat nouă cel mai frumos dar, ne-a dat arta de a crea. Cumva pictorul este instrumentul prin care Dumnezeu pictează, este instrumentul prin care ne arată ce este cel mai frumos în lume. Este aparte.

 

Cine te-a inspirat când erai mic?

Sursă de inspirație am avut în gimnaziu și liceu, când studiam artiștii – DaVinci, Michelangelo. În schimb, când eram mic, mic, eram fascinat de culori, mă întrebam de ce albastru este cum este, de ce roșu este cum este, ce se întâmplă dacă le combini, cum se obțin culorile, eram fascinat de toate aceste lucruri. Luam cu mâna culoare și o puneam pe pânză și mă uitam la ea, analizam textura, cum curge, ce frumos se combină culorile. Eram fascinat de nuanțe, de tonuri. După ce am învățat să citesc și să scriu i-am studiat foarte mult pe DaVinci și Michelangelo.

 

Dar acum, cine te inspiră?

Am mai mulți pictori care mă inspiră acum. Adrian Ghenie îmi place foarte mult. Îmi mai place foarte mult și Picasso. În top 5 intră și Gaudi, el m-a inspirat recent. De asemenea, Frida mă inspiră, simt că am avut ceva de învățat de la ea, în special pe partea de portretistică, construcție, am studiat-o foarte mult. Și Van Gogh, bineînțeles.

 

Lucrez la cel mai mare mozaic din lume, va fi pe o distanță de 15 km

 

Ce planuri ai pentru 2022?

Lucrez acum la un proiect foarte mare, cu mozaic. Am ales să fac cu mozaic pentru că are garanție foarte mare în timp, ține 100 și ceva de ani, e din marmură și rezistă mai mult în timp. M-am inspirat când am fost în Barcelona și am văzut parcul Güell, de Gaudi. Tot parcul, în mare parte, e îmbrăcat în mozaic, din bucăți de ceramică și marmură. Vreau să fac și eu la mine aici, în Vâlcea, pe o distanță de 15 km – va fi cel mai mare mozaic din lume.

 

În acest moment al vieții tale, din punct de vedere personal și artistic, ce cauți?

În ceea ce mă privește, la mine este un mix între pictura laică și cea religioasă, sacră, le-am experimentat pe amândouă. În acest moment încerc să caut, deși este utopic, nemurirea prin artă, caut longevitatea artei. Îmi doresc ca o lucrare să fie cât mai longevivă, să țină cât mai mult timp, tocmai din acest motiv am trecut de la pictură la mozaic. Pictura este o variantă mai ieftină a mozaicului, prima formă de artă a fost mozaicul. În Istanbul, la Biserica Sfânta Sofia, găsim mozaic de 1000 de ani. Romanii, de asemenea, abordau foarte mult mozaicul. S-a descoperit mozaic și de acum 2000, 3000 de ani, intact. Este cea mai longevivă formă de artă. Pictura după 60-80 de ani se cam duce, mozaicul tinde către nemurire cumva.

 

 

Credit foto: Radu Florian Crețu

Sursă fotografii: https://www.facebook.com/AdrianLutaArtist/?ref=page_internal

 

Cei care încearcă să se desprindă de rutina vieţii, începând să remarce mai mult ceea ce se întâmplă în jurul lor, vor observa arta urbană, un fenomen în plină expansiune, tot mai prezent pe zidurile României. Unii trecători se bucură de acest spectacol mural, în vreme ce alții îl condamnă, îl consideră vandalism, și speră ca polițiștii să aibă puțin mai multă condiție fizică atunci când aleargă artiștii prinși în „flagrant” în ceas de noapte.

Este de prisos să menționăm faptul că graffiti-ul a reprezentat modul de exprimare a individului încă din cele mai vechi timpuri, aspect ușor de intuit, mai ales dacă pornim pe firul etimologiei cuvântului, care provine de la „sgraffo” (din limba italiană), însemnând „a scrijeli”. Însă, graffiti-ul modern își are sorgintea în New York, la începuturile anilor ’20, când metroul a fost acoperit cu desene și inscripții realizate de membrii găștilor de cartier.

Aşa cum este cazul cu orice activitate populară în țara noastră, Capitala este cea care mustește de astfel de opere stradale realizate cu spray-ul. Însă, în paranteză fie spus, deși în București pot fi observate mii de astfel de desene, nu aici s-au pus bazele unui eveniment de profil în toată regula, ci în Timișoara. Anul 2011 a însemnat momentul în care s-a „dat undă verde” în acest oraș, pentru câteva zile, artei urbane, în cadrul primului festival de graffiti din România.

Mural realizat în cadrul Festivalului de profil de la Timișoara

Mural realizat în cadrul Festivalului de profil de la Timișoara Foto: Facebook

Odată ce s-a creat un  precedent, iar publicul a devenit mai tolerant și a înțeles că și graffiti-ul este tot o formă de artă urbană, și alte orașe din țară au avut inițiative similare. Un eveniment reputat în acest sens are loc anual și la Sibiu, sub denumirea de Street ART Festival. Manifestarea reunește 10 artiști – desemnați în urma unui proces de selecție -, care au șansa să-şi dea frâu liber imaginației pe pereții Sibiului.

Mural de la Street ART Festival din Sibiu, al celor de la Sweet Damage Crew

Mural de la Street ART Festival din Sibiu, al celor de la Sweet Damage Crew Foto: Facebook

Străinii vin să picteze pe metroul bucureştean

Poate cea mai memorabilă “urmă” a graffiti-ului autohton o reprezintă, încă, metrourile vechi, întâlnite pe Magistrala 4 a rețelei bucureștene. Aceste trenuri, inaugurate pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, au reprezentat imediat după Revoluţie, la începuturile fenomenului în România, una dintre principalele «pânze» ale artiștilor, atât locali cât şi străini. Ultimii continuă să vină şi azi, special pentru a-şi lăsa “amprenta” pe una dintre ultimele „redute” ale graffiti-ului liber, devenită mitică odată cu trecerea anilor în comunitatea lor.

Motivul pentru care metrourile întâlnite pe celelalte magistrale nu sunt „înzestrate” cu graffiti este acela că problema a fost prevenită «din faşă»: canadienii de la Bombardier, firma care a construit trenurile achiziţionate ulterior de către Metrorex, au folosit o vopsea pe care nu rezistă spray-urile colorate. Altfel spus, cu un burete, puțin săpun și două jeturi de apă, arta unui tânăr dispare cât ai clipi.

Graffiti pe metroul bucureștean

Graffiti pe metroul bucureștean Foto: iqool.ro

Tehnica observabilă pe trenurile Magistralei 4, dar și pe cele mai multe ziduri din țară, se numește tagging şi caracterizează semnătura într-un mod cât mai neinteligibil. Așa cum era firesc, din anii ‘90, lucrurile au mai evoluat, artiștii s-au adaptat și au dezvoltat noi tehnici de a desena ceea ce numim graffiti. Cuvântul cheie al noilor metode este „rapiditatea” – din motive obiective.

În afară de metrou, unde e periculos, Poliția e destul de permisivă în București, fiindcă poliţiştilor le e lene să alerge după artiști

Astfel se face că, la fel de des, întâlnim și desenele realizate prin tehnica «șablonului» (stencil, în limba engleză), iar negativul generat prin pulverizarea culorii rămâne pe perete. Mai mult, uimitor sau nu, tinerii mai au născocit o metodă care le oferă posibilitatea de a-și aplica desenele în mai puțin de 20 de secunde: paste up.

Desene pe un perete de pe strada Arthur Verona din Bucureşti

Desene pe un perete de pe strada Arthur Verona din Bucureşti

Stencil și paste up sunt două tehnici extrem de folosite de artiști, pentru că îți permit să fugi foarte repede. La paste up, ai hârtia, un lipici pe bază de aracet sau unul realizat manual, un trafalet, și aplici desenul, ca și cum ai lipi un tapet. Tehnica are un avantaj destul de mare, pentru că o lucrare se poate aplica pe perete în aproximativ 20 de secunde. Util, în cazul în care apare Poliția! În afară de metrou, unde e periculos, Poliția e destul de permisivă în București, fiindcă poliţiştilor le e lene să alerge după artiști”, a explicat Doru Răduță, reprezentantul Interesting Times Bureau, organizatorul unui scurt tur alternativ de picturi murale din București.

Desenele de pe pereții Bucureștiului nostru nu sunt de talia celor ale lui Banksy, unul dintre cei mai cunoscuți artiști de artă stradală din lume, a punctat Răduţă, dar originalitatea și imaginația tinerilor români compensează cu prisosinţă. Dacă trecătorul deschide ochii și este atent la ce îl înconjoară, s-ar putea să descopere o altă latură a orașului.

Din YouBire pentru oraş

Un exemplu de desen aplicat prin tehnica paste up în București este unul de mari dimensiuni, care ilustrează logo-ul platformei YouTube, cu o mică modificare… sentimentală: YouBire. Mişcătoarea parodie, care îşi propune să sensibilizeze în legătură cu dezumanizarea adusă de tehnologie, respectiv de reţelele sociale, poate fi admirată în apropierea străzii Doamnei.

De aproximativ 7 ani, acest desen aplicat prin tehnica paste up încântă trecătorii din Bucureşti

De aproximativ 7 ani, acest desen aplicat prin tehnica paste up încântă trecătorii din Bucureşti Foto: Mihai Vladu

Deși tinerii creatori ai artei stradale – sau grafferii, cum sunt numiți în branșă – sunt conștienți de faptul că activitatea lor este una ilicită şi riscantă, totuși ei se încumetă să sfideze legea, numai pentru a-și arăta arta sutelor de trecători, sau pentru a-și exprima nemulțumirea față de personalitățile sau de regimurile politice. Cu toate acestea, ei oferă lumii o lecție pe care mulți au uitat-o, aceea că frumosul poate fi întâlnit oriunde, chiar și pe pereții străzilor întunecate, cu clădiri decrepite.

„Artiștii sunt conștienți că arta lor este extrem de efemeră. Dar efemeritatea artei face parte din joc. Un artist, când se duce pe stradă, se așteaptă fie să vină proprietarul imobilului să îi șteargă desenul, fie să vină alt artist să îi vandalizeze opera – poate că e mai bun decât el, poate că e mai puțin bun, nu contează. În momentul în care el se duce și desenează ceva pe un zid, știe că opera nu îi mai aparține lui, ci orașului. Acesta este un aspect care contravine întregii idei de artă, pentru că faci artă care trebuie să dăinuie secole. Dar oamenii aceștia spun: «Nu! Tot ce facem noi este extrem de temporar – astăzi e, mâine nu e. Bucurați-vă astăzi, că mâine, nu se știe!»”.

În cazul în care grafferii nu ciulesc urechile și nu stau cu ochii în patru, amenda pentru această pasiune ilegală este una destul de usturătoare – cel mai adesea, pentru părinții lor -, contravenţia mergând până la 2500 de lei.

Artiștii sunt conștienți că arta lor este extrem de efemeră. Dar efemeritatea artei face parte din joc. Un artist, când se duce pe stradă, se așteaptă fie să vină proprietarul imobilului să îi șteargă desenul, fie să vină alt artist să îi vandalizeze opera

Până aici, am vorbit despre graffiti, o formă de artă urbană interzisă prin lege, dar avem și varianta legală a culturii urbane, numită artă stradală (street art). Opera realizată prin această tehnică este ușor de identificat, pentru că se bucură de mari dimensiuni, este spectaculoasă, iar frumosul este apanajul multor ore de lucru în fața peretelui, lipsite de teama apariției inopinate a Poliției.

Un exemplu de astfel de artă urbană întâlnim în curtea interioară a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti, dar obiectivul reprezentanților instituției cuprinde mai mult decât comandarea unui mural de mari dimensiuni.

Mural din curtea Universității de Arhitectură din București

Mural din curtea Universității de Arhitectură din București

„Peretele de la Universitatea de Arhitectură a fost desenat de către Saddo, în 4-7 iulie 2016, împreună cu un prieten. Ei au petrecut câteva zile pe schele. Când li s-a propus un proiect, Saddo a venit cu un concept și a spus că, dacă stă să se gândească, toată arhitectura – mai ales cea antică – se inspiră din natură. Aici avem o junglă. Intenția artistului a fost aceea de a reda o activitate, care inițial părea extrem de aridă și de abstractă – cum e arhitectura -, dar care are la bază ceva foarte organic. Contrastul este foarte interesant.

Proiectul inițiat de către Universitate presupune ca întreaga clădire, dar mai ales curtea interioară, să se deschidă către publicul larg. S-a început cu acest perete. Un alt perete va fi acoperit cu vopsea specială, care să permită proiecțiile de filme. Din toamna lui 2016, sau de anul viitor, vor deschide terasa pentru a găzdui diverse evenimente, iar din 2018 se dorește să se încerce ceva similar cu cafeneaua de la Muzeul «Grigore Antipa». Totul, în ideea de a deschide întreaga facultate pentru oraș. Cei de la Universitate și-au dat seama că aceasta este una dintre cele mai importante clădiri din centrul orașului, şi totuşi este închisă publicului larg”, a mai spus Răduţă.

Un mural mare pentru oraș, un pas uriaș pentru arta urbană

De cele mai multe ori, muralele impozante sunt comandate de către o instituție, iar cele mai spectaculoase opere de profil din Capitală pot fi admirate pe strada Arthur Verona (autori: Alex Ciubotariu sau Pisica Pătrată, dar şi Sabek), pe strada Eremia Grigorescu (colectivul Sweet Damage Crew), respectiv pe strada Lahovari, în curtea Grădinii cu Filme (aceeaşi Sweet Damage Crew). Strada Arthur Verona reprezintă raiul grafferilor, iar startul a fost dat de către Street Delivery, eveniment ce a debutat în urmă cu 11 ani și care a deschis minţile asupra importanţei culturii urbane. Astfel, în fiecare vară, timp de câteva zile, strada devine a pietonilor, care participă la diferite activități culturale. Tot aici, trecătorii pot admira cel mai vechi mural din România, realizat de către Sabek, reprezentând un vultur. Cei care nu l-au văzut până acum, ar trebui să se grăbească, întrucât în 2016 clădirea care „găzduiește” muralul va fi demolată, pentru a construi un imobil destinat birourilor.

Cel mai vechi mural din România, realizat în urmă cu 11 ani de către Sabek

Cel mai vechi mural din România, realizat în urmă cu 11 ani de către Sabek

Deși această formă de cultură urbană este controversată şi neînţeleasă, ba chiar cvasi-penalizată de către lege, artiștii din România se «înarmează» cu mult curaj şi cu atenție mare, iar dovada faptului că devin din de în ce mai buni la acest „sport extrem” o reprezintă numărul tot mai ridicat de astfel de desene – unele dintre ele, absolut impresionante prin măiestria cu care au fost realizate – pe care le putem admira pe clădirile din București.

graffiti



 
×

Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit

Durează mai puțin de 5 minute și nu costă nimic dar ne ajuți să ne ducem misiunea mai departe.

Redirecționează