Tag

I.D. Sîrbu

Ce este Petrila în mentalul colectiv românesc? Loc de sărăcie, mine abandonate, lipsă de soluții, sursă de probleme. Și, mai ales, nefericita memorie a mineriadelor. Dar oare poate fi Petrila și altceva?

 

Valea Jiului este un loc de poveste între munți. Poți descoperi plaiurile sale așa cum o fac ciobanii locului, adică momârlanii, pornind cu mioarele de la Jina sau Păltiniș, pe lângă Tăul Bistra sau Oașa, peste culmile Șureanului, pe lângă Vârful lui Pătru, coborând apoi în Răscoala și Cimpa către Petrila, locul de baștină al scriitorului Ion Dezideriu Sîrbu.

Dar la fel de bine îți poți abatele turmele din luncile Dunării în sus pe Jiu, pe lângă Tismana, peste vârfurile Munților Vâlcanului, pe lângă Straja, către Paroșeni apoi spre Dealul Babii ori către Petroșani, pe care traversându-le, să lași oile libere prin Cheile Roșiei sau Cheile Tăii să coboare apoi tot către Petrila lui I. D. Sîrbu.

 

Casa muzeu I.D. Sîrbu din Petrila, un loc însuflețit de Ion Barbu și voluntarii din echipa sa

Casa muzeu I.D. Sîrbu din Petrila, un loc însuflețit de Ion Barbu și voluntarii din echipa sa

 

Dar cine mai știe de nu vii cu turmele pe Olt în sus, caz în care, de n-o apuci către Polovragi, atunci musai ai apucat-o către Voineasa și, pe la Obârșia Lotrului, cazi în Lonea sau direct în Petrila, din nou în colonia minerească în care a văzut lumina lumii cu ochii de copil același I. D. Sîrbu.

 

Fericiți cei ce mai pot râde!

 

Poate că am enumerat locuri de care ați auzit și pe care să le fi și văzut. Ați fost poate la schi în Straja sau Parâng, ori v-ați abătut de la Voineasa cu schiurile în picioare sau pur și simplu într-o aventură de vară pe Lacul Vidra și apoi, din curiozitate ați trecut puțin și de Obârșia Lotrului ca să vedeți mânăstirea Oașa sau mânăstirea de la Groapa Seacă, care închide, spre culme, Cheile Jiețului.

Și celor care au văzut, dar și celor care nu au ajuns să vadă acele locuri și să se desfete cu priveliștea munților din Meridionalul Carpaților, le propun să descopere acolo o nouă planetă, cu mirarea cu care, cândva, ciobanii au descoperit plaiurile cu iarbă grasă de la izvoarele Jiurilor; o planetă pe care a visat-o și a descris-o I. D. Sîrbu, în domiciliul său forțat de la Craiova, pentru ca apoi graficianul Ion Barbu, alt fabulos om al locului, să o contureze în imagini și tablouri vii: Planeta Petrila.

 

I.D. Sîrbu, înspre finalul vieții

I.D. Sîrbu, spre finalul vieții

 

I.D. Sîrbu, un intelectual în mină, admirat de ortaci

Mai întâi, însă, câteva cuvinte despre primii doi locuitori ai Planetei Petrila. I. D. Sîrbu s-a născut în colonia minieră Petrila în anul 1919, evident în familia unui miner care pleca de acasă cu noaptea în cap cu lămpașul aprins, către rampa puțului de unde colivia îl cobora în măruntaiele minei.

A urmat la Cluj cursurile Facultății de Litere și Filozofie și a ajuns, cum îi plăcea să spună, primul filozof român plecat dintr-o familie cu tradiție minerească. I-a fost profesor și mentor Lucian Blaga și, în anii ′40 ai secolului trecut, a făcut parte din Cercul Literar de la Sibiu, alături de alte mari personalități ca: Radu Stanca, Ștefan Augustin Doinaș, Ovidiu Cotruș, Eugen Todoran etc.

Regimului comunist de inspirație sovietică, instalat în România după al doilea război mondial, trecutul și ideile filozofului și literatului I. D. Sîrbu nu i-au fost pe plac, așa că, după revoluția anti-bolșevică de la Budapesta, din anul 1956, a fost arestat și condamnat la o detenție de șapte ani. După ce a fost eliberat din detenție, în 1964, s-a angajat la mină, la fel ca odinioară tatăl său, dar nu pentru mult timp.

Comuniștii nu erau confortabili cu un I. D. Sîrbu admirat de mineri și, pentru că întotdeauna minerii le-au dat frisoane politicienilor cu solidaritatea lor de breaslă, au decis să-l scoată pe prezumtivul agitator din mină și i-au fixat domiciliul forțat la Craiova, unde i-au dat postul de secretar literar al Teatrului Național. A trecut dintre cei vii în Craiova, cu trei luni înainte ca Revoluția să-l alunge pe dictatorul Ceaușescu.

Casa copilăriei lui I. D. Sîrbu a scăpat ca printr-o minune de avalanșa sistematizării orașului Petrila, care a înlocuit locuințele minerilor din vechea colonie cu blocuri din plăci prefabricate din beton cu aspect sumbru. Și a fost nevoie ca un alt creator genial al locului, caricaturistul Ion Barbu, să se ridice și să îndemne comunitatea la salvarea rădăcinilor petrilene ale lui I. D. Sârbu.

 

Ion Barbu, ironist. Omul care a schimbat fața Petrilei

Ion Barbu ne este multora cunoscut pentru caricaturile din publicații ca Dilema Veche, Academia Cațavencu, Adevărul, România Liberă ș.a.m.d. El nu s-a mărginit însă să dea viață, alături de alte conștiințe ale comunității Petrilei, doar casei copilăriei lui I. D. Sîrbu ci, respectând crezul filozofului și literatului petrilean – Fericiți cei ce mai pot râde! – a creat pe ruinele mineritului din Petrila un alt univers, poate paralel, care a devenit pur și simplu o Planetă.

Astăzi, când intri în Petrila dinspre Petroșani, imediat ce treci peste calea ferată pe care, tot mai rar, trenuri cu cărbune caută drumul spre pântecele fierbinte al vreunei termocentrale, te întâmpină mesajul de avertisment al filozofului, vopsit pe pereții unei case azurii: ”Petrila, o lume ce nu seamănă cu nicio așezare posibilă, cu nimic și nimeni de nicăieri…”. În spate se profilează peisajul trist a ceea ce, cândva, a fost mina de huilă Petrila.

 

Peretele care te avertizează că în Petrila nu e totul așa cum te aștepți

Peretele care te avertizează că în Petrila nu e totul așa cum te aștepți

 

Cu vopseluri și talent, cu generozitate și dragoste, Ion Barbu și concetățenii săi, mereu prin voluntariat, puțin sau deloc ajutați de autorități, au urmat crezul lui I. D. Sîrbu desenând zâmbete pe fața îngrozită a unei localități care moare câte puțin în fiecare zi.

Întâi a fost Muzeul I. D. Sârbu, în casa de mineri a copilăriei sale. Pereții sunt multicolori și veseli, dar mesajele extrase de Ion Barbu vorbesc despre o realitate crudă și nu rareori despre moarte, dar și despre Dumnezeu: ”Crezi în Dumnezeu? îl întreabă cineva pe tânărul Ion Dezideriu. Cred! Crezi că există? Există! De unde știi? inserează preopinentul îndoiala. Mi-a spus mama și mama niciodată nu a mințit! îi răspunde tânărul Ion Dezideriu.”

Mai apoi Ion Barbu a creat Micul Paris, colorând pereții casei sale și a altor case din împrejurimi, garduri și pereții blocurilor cenușii din apropiere, pe care a înșirat povești vesele și triste, legende și mituri, speranță și îndoială. Pe strada Vulturului a creat Muzeul Mamei, iar pe gardul casei a vopsit textul primei epistole descoperită vreodată, adresată unei mame, un papirus în care un egiptean spune: ”Dragă mamă sunt bine, nu-ți mai face griji cu mine.

 

ID Sarbu_A

 

Nu departe de Casa Memorială I. D. Sârbu, Ion Barbu a luptat cu birocrația guvernamentală și locală și, în cele din urmă, a salvat de la demolare câteva bucăți din istoria minei Petrila. Casa pompelor a transformat-o, în felul său caracteristic, în Centrul Pompadour.

Dacă veți ajunge în Petrila, așa cum am ajuns și noi, nu descurajați dacă veți găsi că agenții de pază nu vă permit să vizitați Centrul Pompadour sau dacă nu găsiți deschise nici Muzeul Mamei și nici Muzeul I. D. Sârbu. Totul funcționează acolo prin voluntariat, prin efortul dedicat al câtorva oameni ce încă mai au speranță și pe care trebuie să-i căutați, ca ei să vă deschidă drumul către comorile pe care le veți găsi aici mai apoi.

Veți găsi indicii, numere de telefon la care poate nu imediat cineva va răspunde, intrați în vorbă cu localnicii, înduplecați cerberii care păzesc ruinele minei Petrila, câștigați-le acestor oameni încrederea, pentru că merită! Nimic din ce contează nu se obține ușor, mai ales acolo unde speranța nu mai este de ajuns ca să renască încrederea. Purtați un zâmbet cald ce va fi de mare ajutor.

 

Afișul filmului documentar Planeta Petrila, de Andrei cosmescu, care transformă orașul minier într-o revelație

Afișul filmului documentar Planeta Petrila, de Andrei Dăscălescu, care transformă orașul minier într-o revelație

 

I.D. Sîrbu și Ion Barbu, cu oarecare sprijin din partea primarului Petroșaniului, au lovit din nou și au creat din vorbele și crezul filozofului, dar și din substanța realităților pe care le-am trăit până nu de mult și, iată, le retrăim și astăzi, deși le credeam revolute, Muzeul Instalatorului Român: o uriașă instalație a hazului de necaz și a ironiei usturătoare.

Nu vreau să vă ofer eu detalii prin care să destăinui ce anume puteți găsi odată intrați în Muzeul I. D. Sârbu, în Muzeul Mamei, în Muzeul Instalatorului Român, sau în Centrul Pompadour. Și nu o fac nu pentru a conserva surpriza, nu ar avea niciun sens, ci pentru că nu există două experiențe similare odată intrat, așa cum nici obiectele expuse nu pot fi aceleași în ochii fiecăruia dintre noi: ele se transformă încărcându-se cu emoțiile și trăirile noastre, cu dragostea, cu ura, cu admirația, cu sublimarea înțelegerii sau superficialitatea respingerii pe care le interpunem.

Pentru cei care nu pot ajunge să străbată Planeta Petrila cu pașii lor, poate pentru că nu văd nimic interesant într-un astfel de demers, poate pentru că aceasta pare mult mai departe de soare decât un resort la Mediterana, ori pur și simplu pentru că încă mai asociază Valea Jiului cu hoardele de mineri conduși de Miron Cozma și Ion Iliescu și care au devastat capitala în anul 1990 și mai apoi și în 1991, mai există totuși o soluție: filmul.

Andrei Dăscălescu, regizorul și scenaristul filmului documentar care a luat numele Planetei Petrila, cum se vede și pe afiș, l-a cunoscut pe Ion Barbu odată cu realizarea, în anul 2008, a unui alt documentar de succes al său, cel privind proiectul Tășuleasa Social.

Apoi, așa cum se întâmplă cu mulți dintre noi, în anul 2013, aflat aproape, la Târgu Jiu, s-a gândit: ce-ar fi să-i fac o vizită în Petrila, să văd ce-i pe acolo, că nu-i departe? Ion Barbu l-a primit, i-a arătat locurile, iar Planeta lui I. D. Sârbu i s-a strecurat lui Andrei Dăscălescu în suflet. Mai departe, povestea v-o spune filmul său, care și-a făcut debutul în lume la un festival din 2016, de la Amsterdam, apoi a fost vedetă la TIFF în anul 2017.

Dacă, însă, nu aveți niciodată de gând să ajungeți să gravitați, fie și pentru câteva ceasuri, în jurul Planetei Petrila, sfatul meu este să nu încercați să vedeți filmul. E mai sigur. Pentru că, altminteri, imaginile vă vor contamina, vor sădi germenele curiozității care va crește mereu și nu veți mai avea pace. Va trebui, la un moment dat, să vă călcați pe inimă și să porniți spre Valea Jiului.

Dacă se va întâmpla, nu vă neliniștiți, ca orice călătorie inițiatică nu va avea un alt efect decât acela de a vă schimba o dată pentru totdeauna!

 

 

Petrila, planeta lui I.D. Sîrbu. Ghid și entertainer: Ion Barbu

13 Mai 2019 |
Ce este Petrila în mentalul colectiv românesc? Loc de sărăcie, mine abandonate, lipsă de soluții, sursă de probleme. Și, mai ales, nefericita memorie a mineriadelor. Dar oare poate fi Petrila și altceva?   Valea Jiului este un loc de poveste...