Descendent al unei familie nobiliare, Ilie vede lumina zilei în 1883, la Lipău. După absolvirea liceului, se îndreptă către studiul științelor juridice și se înscrie la Facultatea de Drept din Budapesta. Face stagiul în cancelariile marilor avocați din Arad, apoi se implică în acțiunile premergătoare Marii Uniri. La propunerea membrilor ce alcătuiau Consiliului Național Român, este delegat ca reprezentant la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Pe lângă toate acestea, Consiliul Dirigent al Transilvaniei îl va numi subprefect al județului Satu Mare, apoi va conduce delegația românilor sătmăreni care urma să-l întâmpine pe generalul H.M. Berthelot. Odată cu semnarea Arbitrajului de la Viena și instaurarea administrației maghiare, se refugiază alături de familie în orașul Arad, unde va deveni proprietarul unei fabrici de vopsele. Pleacă din această lume pe 6 februarie 1946, în urma unui infarct.
La început de drum
Se naște într-o zi de vară, pe 31 iulie 1883, în localitatea Lipău, județul Satu Mare. Tatăl, Augustin, provenea dintr-o familie înnobilată în anul 1680 de către Mihail Apafi. Mama, Vilhemina Kolbusewski, era fiica unui colonel refugiul în Polonia secolului al XIX-lea. Cei doi soți aveau să aducă pe lume nu mai puțin de douăsprezece suflete, însă nu toți au gustat plenitudinea vieții. După efectuarea studiilor gimnaziale, Ilie își continuă traseul la Liceul Piarist din Carei. În ultimul an de studii se transferă la Liceul de Stat din Baia Mare, unde obține diploma de bacalaureat. Stă bine pe gânduri, iar în cele din urmă decide să pășească pe cărările științelor juridice, la Facultatea de Drept din Budapesta. Perioada studenției a fost marcată de activitățile derulate în cadrul Societății de lectură “Petru Maior”, avându-i colegi pe Ioan Sălăjean, Ioan Tibil, Alexandru Rakoczi Filip, etc. Ulterior, absolvă ciclul licențial în 1907, și face o parte din stagiatură în cancelariile din Arad.
Participant la Marea Unire
De numele său se leagă inițierea acțiunilor organizatorice în vederea constituirii noilor organe ale administrației românești din Satu Mare, cât și pregătirile aferente participării românilor din zonă la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. În așteptarea trupelor române care se îndreptau spre Satu Mare, avocatul Ilie Carol Barbul, este silit să-și părăsească locuința și să se ascundă la sora sa Maria. Revenit din surghiun participă la ședința din 6 noiembrie 1918, a Comitetului comitantes al Partidului Național, în care se decide înființarea Consiliului Național Român comitantes. Tot acum, se hotărăște înființarea consiliilor și a gărzilor la nivelul tuturor localităților. Peste șapte zile are loc adunarea națională din cercul electoral Satu Mare, în care se alege conducerea locală. Ilie este numit președintele Consiliului Național Român din circumscripție, și este desemnat ca reprezentant la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Participă alături de Gheorghe Racoți și Dr. Ioan Tibil la consfătuirea din 30 noiembrie 1918, apoi este admis în Marele Sfat Național Român.
Când un avocat se implică în viața cetății
Odată înfăptuită Marea Unire, se implică în organizarea manifestărilor culturale din Satu Mare. Evenimentele debutează în sala centrului de recrutare, unde susține o conferință, urmând ca la pupitru să urce scriitorul Camil Petrescu și tenorul Traina Cavassi. Ca o încununare a eforturilor sale, Consiliul Dirigent al Transilvaniei, îl va numi în funcția de subprefect al județului Satu Mare, iar ulterior în trei rânduri prefect.
În calitate de prefect, Ilie Carol Barbul a condus delegația fruntașilor români sătmăreni care urma să-l întâmpine pe generalul H.M. Berthelot, aflat într-o călătorie ce avea drept scop evaluarea situației și doleanțelor populației românești din orașele de la granița de vest a României Mari. Pe lângă acestea, Ilie se arată un iubitor al condeiului, motiv pentru care pune umărul la fondarea primului periodic laic românesc din urbea de pe Someș, denumit Satu Mare (1919).
Familia și ultimii ani din viață
Asemeni marilor personalități interbelice, Ilie gustă din viața politică, și este ales senator pe listele Partidului Poporului. În perioada aprilie 1926- mai 1927, va reveni pe fotoliul de subprefect al județului, urmând ca după 1935, să activeze în Partidul Național Creștin. În plan personal, lucrurile mergeau cum nu se putea mai bine. Se căsătorește cu Valeria Lazin, iar mariajul este binecuvântat cu doi copii, un băiat și o fată. Valeria își câștigă popularitatea prin activitățile social-culturale pe care le organizează, ea fiind tot odată și președinta Asociației Româncelor Sătmărene.
După semnarea Arbitrajului de la Viena și instaurarea administrației maghiare, Ilie și familia sunt siliții să caute un loc de refugiu. Se opresc în orașul Arad, iar la scurtă vreme Ilie este numit director al fabricii de vopsele Policrom. La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial hotărăște să rămână definitiv pe meleagurile arădene, unde își va da ultima suflare pe 6 februarie 1946, în urma unui infarct. Avocatul Ilie Carol Barbul, își doarme somnul de veci în cimitirul Eternitatea, alături de alți reprezentanți de seamă ai Unirii, precum Vasile Goldiș sau Ștefan Cicio-Pop.
Surse: 1) Informația de Duminică, din7 februarie 2016; 2) Biblioteca Digitală BCU Cluj.