Cu 33 de ani în urmă, la scurt timp după revoluția anticomunistă, poezia „Un răsunet”, de Andrei Mureșanu (1816-1863), denumită ulterior „Deșteaptă-te, române!”, a fost adoptată oficial ca imnul național al României. Poetul de factură romantică a redactat versurile, apoi le-a publicat în revista „Foaie pentru minte, inimă și literatură” în timpul altei Revoluții, cea din 1848.
Aflat în acea perioadă la Brașov, unde activa ca profesor la Colegiul Latino-German și redactor la suplimentul literar amintit al periodicului românesc “Gazeta Transilvaniei”, lui Andrei Mureșanu i-a revenit misiunea de a compune un cântec de luptă menit să mobilizeze masele, alături de proclamațiile și articolele din presa acelor timpuri. Odată această misiune îndeplinită, mai rămânea de identificat o melodie care să pună în valoare mesajul versurilor și care să fie în același timp facil de reținut.
Există mai multe teorii legate de posibilul autor al melodiei. Cea mai răspândită și încetățenită în rândul opiniei publice îl creditează pe Anton Pann – celebrul culegător și profesor de muzică veche – drept autor al melodiei. O melodie care, de altfel, se pare că ar fi avut o largă circulație în epocă fără a i se cunoaște cu certitudine autorul. Compozitorul ucenic al lui Pann, George Ucenescu, a susținut, pe de altă parte, că el ar fi “autorul moral” al melodiei, pe care ar fi intonat-o, la cererea poetului, aflat în căutarea celei mai potrivite variante pentru versurile sale.
O altă teorie vehiculată este aceea că însuși Andrei Mureșanu ar fi autorul melodiei. Nu în ultimul rând, există și ipoteza, perfect plauzibilă, de altfel, conform căreia la originea melodiei actualului Imn de stat al României s-ar afla cântecul religios „Din sânul maicii mele”. Dincolo de toate aceste controverse, ceea ce se știe cu siguranță este că prima interpretare a melodiei a fost realizată în Statele Unite ale Americii, pe disc, în anul 1900, în interpretarea solistului Alexandru Pascu. Abia zece ani mai târziu, este realizată prima înregistrare instrumentală a melodiei, pentru aceasta fiind reunite fanfara Batalionului 2 Pionieri din București cu fanfara Regimentului Ștefan del Mare din Iași. În același an 1910, corul “Ion Vidu” din Lugoj înregistrează pe disc varianta corală, prima de acest tip a melodiei.
Acest imn i-a însoțit pe români la toate evenimentele importante din istoria țării, grație mesajului de patriotism și libertate pe care îl transmite. Venirea comuniștilor la putere în România a adus, însă, interzicerea acestui cântec, așa cum se întâmplase și cu alte marșuri și cântece patriotice după abdicarea forțată a fostului suveran al României, Mihai I, la 30 decembrie 1947. În pofida interdicțiilor, imnul nu a fost uitat și așa cum le fusese aproape românilor în timpul Războiului de Independență sau în cele două Războaie Mondiale, le-a fost alături și în ziua revoltei de la Brașov, din 15 noiembrie 1987, dar și în momentele revoluției din 1989, când a unit întregul popor. Instituirea sa ca Imn național a venit, astfel, ca un gest firesc, fiind consfințită prin Constituția din 1991. Iar în 1998, data de 29 iulie a fost proclamată Ziua Imnului Național al României. De menționat mai este și faptul că în două rânduri acesta a fost, de asemenea, imn național al Republicii Democratice Moldovenești (1917-1918) și al Republicii Moldova (1991-1994). Imnul de stat al României este alcătuit din 11 strofe, la ocazii festive intonându-se prima strofă, a doua, a patra și a unsprezecea.
Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată, croiește-ți altă soartă,
La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani.
Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!
Înalță-ți lata frunte și caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai așteaptă și sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbați, juni, tineri, din munți și din câmpii!
Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine,
Româna națiune, ai voștri strănepoți,
Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine,
“Viața-n libertate ori moarte!” strigă toți.
Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Și oarba neunire la Milcov și Carpați!
Dar noi, pătrunși la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea frați!
O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-și și azi mână d-ajutori,
Și blastămă cu lacrămi în ochi pe orișicare,
În astfel de pericul s-ar face vânzători!
De fulgere să piară, de trăsnet și pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inima duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie și foc!
N-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale și azi le mai simțim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!
N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morți numai o dăm!
Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri!
Strigați în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă și silă, viclene uneltiri!
Preoți, cu crucea-n frunte căci oastea e creștină,
Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’pământ!
Sursă bibliografică și foto: https://cersipamantromanesc.wordpress.com, Rador