inchisoarea de la sighet

Dragostea pentru științele juridice a venit pe filieră paternă. Junele parcurge cu brio toate etapele școlare, iar la vremea studenției se orientează către Facultatea de Drept din Cluj.  După obținerea doctoratului, se stabilește la Blaj, unde ajunge avocat al Mitropoliei Române Unite. Camaraderia cu Ion Rațiu îl apropie de tabăra PNR. În 1906, Maniu dă prima lovitură și prinde un loc de deputat în Parlamentul de la Budapesta. Odată cu izbucnirea Primului Război Mondial va fi  încorporat  în armata austro-ungară la Aiud și trimis pe frontul italian. În vara lui 1918 se satură de război și dezertează. Ajuns la Arad, a contribuit la adoptarea hotărârii care prevedea separarea deplină de Ungaria fiind delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. După Unire, partidul condus de Maniu a obținut o majoritate zdrobitoare, ajungând în cele din urmă la conducerea statului, dar Carol al II-lea se reîntoarce în țară și-l dă jos. A fost printre cei mai aprigi luptători împotriva preluării puterii de către comuniști. În dorința de a scăpa de liderii țărăniști, sovieticii pun la cale înscenarea de la Tămădău, în urma căreia Maniu va fi judecat și condamnat al închisoare pe viață.

Spița familiei Maniu

Vine pe lume la 8 ianuarie 1873, în satul Bădăcin din județul Sălaj. Tatăl, Ion Maniu, a fost nepotul lui Simion Bărnuțiu, cel care l-a călăuzit pe cărarea științelor juridice la Universitatea din Pesta și Viena. În 1865, se va căsători cu Clara Coroianu, fiica vicarului Demetriu Coroianu. Din acest mariaj vin pe lume cinci copii: Cassiu, Iuliu, Sabina, Cornelia și Elena. Iuliu Maniu a copilărit în localitatea natală, urmând școala primară la Blaj și liceul calvin din Zalău. Obține diploma de bacalaureat în anul 1890, iar un an mai târziu se înscrie la Facultatea de Drept din Cluj, desăvârșindu-și pregătirea juridică la Budapesta și Viena. În studenție, este membru și președinte al Societății Academice ,,Petru Maior”. După obținerea doctoratului în anul 1896, se stabilește la Blaj unde ajunge avocat al Mitropoliei Române Unite, demnitate pe care o va îndeplini până în anul 1915.

Luptele politice și zgomotul armelor

Asemeni marilor avocați, Iuliu nu a putut sta departe de febra vieții politice. A fost un apropiat al lui Ion Rațiu, președintele Partidului Național Român, implicându-se în promovarea cauzei românilor din monarhie. Debutul anului 1902 îl găsește pe Maniu alături de alți tineri vizionari precum Aurel Vlad, Ioan Mihu, Victor Bontescu, punând bazele ziarului Libertatea de la Orăștie. Vocea tinerimii din partid s-a făcut auzită și în cadrul conferinței PNR de la Sibiu, afirmând importanța politicii activiste în detrimentul celei pasiviste folosite până atunci. În anul 1906, alături de alți intelectuali români, Maniu a reușit să intre în Parlamentul de la Budapesta ca deputat al cercurilor electorale transilvănene. Pe lângă toate acestea, a făcut parte din comisia de tratative româno-maghiare desfășurată după anul 1910, implicându-se cu timp și fără timp în lupta de emanciparea a românilor din Transilvania.

În momentul declanșării primei conflagrații mondiale, a fost încorporat  în armata austro-ungară la Aiud și trimis pe frontul italian. A luptat vitejește, sfidând moartea în fiecare clipă. Este promovat ofițer de artilerie în regimentul 26, fiind detașat pe frontul sudic în munții Tirolului. Clipele dificile prin care trecea armata austro-ungară în vara lui 1918, l-au făcut pe Maniu, care ajunsese între timp comandat de baterie, să dezerteze și să meargă la Arad, unde se reunise consiliul de conducere al PNR. Pleacă pentru o scurtă perioadă de timp la Viena, ca reprezentant al poporului român și formează un comandament românesc și un senat militar menite să apere capitala Austriei și să asigure ordinea publică.

Războiul cu Carol al II-lea și prigoana comunistă

La 14 noiembrie 1918, Iuliu Maniu revine la Arad unde contribuie la adoptarea hotărârii care prevedea separarea deplină de Ungaria. Va fi delegat din partea cercului electoral Vințul de Jos la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. După înfăptuirea Marii Uniri, este ales președinte al Consiliului Dirigent. În momentul dizolvării acestei structuri, se va implica și mai mult în viața politică a României Mari. În anul 1926, PNR va fuziona cu Partidul Țărănesc al lui Ion Mihalache, constituindu-se Partidul Național Țărănesc. După alegerile din 1928, partidul condus de Maniu, a obținut o majoritate zdrobitoare, ajungând în cele din urmă la conducerea statului. Văzând cele întâmplate, Carol al II-lea se reîntoarce în țară și-l dă jos pe Maniu de la conducerea Guvernului. Între cei doi era o tensiune permanentă alimentată de opoziția acerbă pe care Maniu o manifesta față de guvernarea autocratică a lui Carol și înființarea Frontului Renașterii Naționale.

Iuliu Maniu la proces

După 23 august 1944, Iuliu a fost printre cei mai aprigi luptători împotriva preluării puterii de către comuniști. S-a opus instalării guvernului Groza și a protestat față de încălcarea democrației trimițând mai multe memorii către puterile occidentale. Nici victoria zdrobitoare obținută în alegerile din 19 noiembrie 1946 nu a putut face nimic, deoarece rezultatele au fost falsificate de comuniști. Maniu devenise un ,,element” periculos de care trebuia scăpat cât mai repede. Momiți cu promisiunea că vor putea pleca din țară, fruntașii PNȚ pășesc pe aeroportul din Tămădău la 14 iulie 1947. Acolo ce să vezi? Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Ilie Lazăr, Nicolae Carandino și mulți alții, au fost săltați de autoritățile comuniste fiind puși sub acuzare pentru „încercare de fugă într-o țară străină”. De acum PNȚ intrase în ilegalitate, iar Maniu a fost judecat pentru înaltă trădare și condamnat la închisoare pe viață. La cei 74 de ani a fost trimis la penitenciarul din Galați, urmând ca în 1951 să fie transferat la Sighet alături de alți țărăniști. Frigul, foametea și bătăile, i-au grăbit sfârșitul. După câteva zile de grea suferință se va stinge la vârsta de 80 de ani. Gardienii n-au avut milă de el nici după moarte, aruncându-i trupul într-o groapă comună din Cimitirul Săracilor.

Surse: Biblioteca Digitală BCU Cluj;

Născut în orașul Câmpeni, Valer a crescut în ambianța științelor juridice. Începe studiile în drept la Budapesta, însă le termină la Cluj, unde va obține și titlul de doctor. A profesat în Dumbrăveni, Bistrița, Brașov, stabilindu-se în 1903, la Turda. Aici, își deschide propriul birou de avocatură și ajunge unul din membrii reprezentativi ai elitei din comitatul Turda-Arieș. Între două procese scrie în presa românească din Transilvania, unde era prezent încă din anii studenției, și predă drept canonic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj. În ceea ce privește traseul politic al avocatului Moldovan, acesta este strâns legat de Partidul Național Român, care i-a adus cinci mandate de deputat și patru de senator. În noaptea de 5/6 mai 1950, este arestat alături de alți 82 de foști demnitari și dus la Penitenciarul Sighet. Vârsta înaintată și chinurile la care a fost supus, i-au grăbit sfârșitul. Își dă ultima suflare pe 19 iulie 1954, și este înmormântat în cimitirul săracilor de la Cearda.

Avocatura, o profesie transmisă din tată în fiu

Pe ulicioarele Câmpeniului de secol XIX, familia avocatului Anania Moldovan nu are liniște. Frați, surori, bunici, unchi, toți așteaptă cu sufletul la gură venire pe lume a noului membru. Primul scâncet se aude pe 5 august 1875. Este botezat Valeriu și i se prevede un viitor presărat cu de toate. Clasele primare le face la Turda, apoi este trimis la Gimnaziul din Brașov, iar în cele din urmă se transferă la Blaj. Primii doi ani de liceu îi face la Sibiu, iar următorii doi se consumă la Brașov. Absolvă în 1894, și în mod firesc, se înscrie la Facultatea de Drept din Budapesta, dar licența o va obține la Cluj. La formarea sa, a contribuit și bursa pe care o primise din partea Fundației “Gojdu”, ajutor de care beneficiau tinerii sârguincioși și de viitor. În studenție, Valer a făcut parte din comitetul de conducere al Societății de lectură “Petru Maior”, iar în 1897, este ales președintele societății studenților români a Universității din Cluj.

Prima încercare de a profesa, un eșec

Tot la Cluj, va obține și titlul de doctor în drept, apoi face practica la Dumbrăveni și Bistrița. În 1902, susține examenul de avocat la Curtea de Apel din Târgu-Mureș. Mare i-a fost mirarea când, la afișarea rezultatelor, în dreptul numelui său era scris “RESPINS”. Cu toate acestea, nu face o tragedie și își continuă ucenicia la Brașov. Revine mult mai pregătit, iar în 1903 promovează cu brio examenul și devine avocat cu acte în regulă. Tot atunci, se stabilește definitiv în orașul Turda, unde își deschide propriul birou într-o zonă centrală, mai exact pe strada Egyhazfalva, nr. 7. Prestanța și profesionalismul său, l-au propulsat printre membrii de seamă ai elitei din comitatul Turda-Arieș, unde leagă prietenii cu Iuliu Maniu, Alexandru Vaida Voevod și Teodor Mihail.

Când nu pleda la bară, scria în presa românească din Transilvania, unde era prezent încă din anii studenției. Între 1903-1905 publică de zor în ziarul Libertatea de la Orăștie, organ reprezentativ al grupului reformator condus de avocatul Aurel Vlad. Mesajul pe care dorea să-l transmită, era dublat de o fantastică pregătire juridică. De numele său se legă fondarea ziarului Românul, unde i-a avut parteneri pe Aurel Vlad, Teodor Mihail, V. Lucaciu și Alexandru Vaida. Va publica până la izbucnirea Primului Război Mondial, când preia frâiele secției juridice a Despărțământului Astrei din Turda.

Scăpă de război și participă la Marea Adunare de la Alba Iulia

Notorietatea de care se bucura în rândul populației române, a stârnit pizma autorităților maghiare, motiv pentru care îl trimit forțat în focurile războiului. Din pricina vârstei și a faptului că avea o familie numeroasă, formată din cinci copii, este încorporat în aparatul administrativ al lagărului de prizonieri din orașul Linz. Revine pe meleagurile turdene, unde este primit ca un erou. Participă la adunarea din 24 noiembrie 1918, și este desemnat ca reprezentant al cercului electoral Turda la Marea Adunare de la Alba Iulia, alături de avocatul Augustin Rațiu. Pe 1 decembrie, este ales membru în Marele Sfat Național, și numit secretar general al Resortului de Organizare, aflat sub comanda lui Ioan Suciu.

În perioada de după Unire, a continuat să profeseze avocatura, după care este ales decan al Baroului Turda, funcție pe care o va deține până în 1928. Între timp, se face remarcat la catedră. Predă drept canonic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj, istoria dreptului roman și drept administrativ, la Facultatea de Drept. A redactat o serie de lucrări reprezentative pentru dreptul canonic românesc: Biserica Ortodoxă Română (1921), Curs elementar de drept bisericesc (1930), Principiile fundamentale ale organizației bisericești de astăzi (1933), Dieta Ardealului 1863-1864, etc. Pentru întreaga activitate desfășurată în ogorul juridic și nu numai, avocatul Valer Moldovan este distins cu Ordinul Steaua României, în grad de comandor.

Prigoana comunistă și pătimirile de la Sighet

Asemeni marilor avocați, nici Valer nu a putut sta departe de viața politică. În 1919, candidează din partea Partidului Național Român, pentru funcția de deputat în circumscripția electorală Turda. În timpul guvernării național-țărăniste, a fost secretar de stat la Ministerul Instrucțiunii Publice, apoi la Ministerul Cultelor. Pătimirile aveau să înceapă odată cu preluarea puterii de către autoritățile bolșevice. Până în momentul arestării, este urmărit, i se anulează pensia, casa îi este naționalizată, iar familia lăsată fără mijloace de existență. Se refugiază pe la rudele din Banat și Toplița, dar totul a fost în zadar. În noaptea de 5/6 mai 1950, în baza ordinului emis de Colonelul Gavril Birtaș, urmau să fie arestați 82 de foști demnitari în frunte cu Valer Moldovan. Avea 75 de ani în momentul încarcerării la penitenciarul Sighet.

Pe dosarul său de la securitate cu numărul 2535 stă scris ”STRICT SECRET”! Din documentele de urmărire este caracterizat drept: “manist, naționalist, propagandist țărănist, reacționar, susținător al imperialiștilor, dușman înfocat la regimului comunist și al partidului clasei muncitoare.” Vreme de patru ani, a îndurat frigul, înfometarea și bătăile călăilor. Într-o notă din memoriile sale, istoricul Constantin Giurescu spunea: “L-au bătut pe Valer Moldovan, om de 78 de ani, pentru că se ridicase în vârful picioarelor să vadă cât e ceasul la clopotniţa bisericii. Era, împreună cu Gheorghe Strat, la celula nr. 74.” Pe 13 august 1957, își dă ultima suflare în celula 87 de la etajul II al închisorii. Pe actul de moarte nr. 145, înregistrat la Sfatul Popular din Sighet, la rubrica “cauza morţii” era scris: ”insuficienţă circulatorie, miocardită cronică senilă”. Își doarme somnul de veci în cimitirul săracilor din Cearda.

Surse: Biblioteca Digitală BCU Cluj;

Ardelean get-beget, avocatul Dan Sever s-a îndrăgostit din studenție de ideea unității naționale și politice a românilor. A desfășurat o bogată activitate publicistică, a condus redacția ziarului Românul din Arad, iar când a început să devină un erudit lider politic, autoritățile maghiare l-au închis în lagărul de la Sopron. În toamna lui 1918 revine în țară, prin urmare românii din satul Cojocna îl desemnează ca reprezentant la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Ajunge deputat în circumscripția Mociu, ca în decursul următorilor ani să ocupe funcții ministeriale. În 1935, se alătură Frontului Românesc, partid înființat de Alexandru Vaida-Voevod. Preluarea puterii de către bolșevici, a pus punct carierei politice. Este arestat și aruncat în temnițele de la Sighet.

O tinerețe cu condeiul în mână

Iarna lui 1885, în ziua de 23 februarie, medicul Ioan Dan din comuna Mociu îl privește cu candoare pe noul născut. După ceva vreme, aproape fără să poți sesiza, puștiul debutează în viața de școlar. Este îndrumat către cursurile școlii elementare din localitate. Când atinsese vârsta adolescenței, părinții l-au purtat prin trei instituții: Liceul German din Bistrița, Liceul Piarist din Cluj și Liceul românesc greco-catolic din Beiuș. În 1904, tânărul își ia bacalaureatul și e pus pe fapte mari. Studiază științe juridice la Universitatea din Cluj, loc în care obține și doctoratul în științe politice și juridice.

Perioada tinereții coincide cu acumularea unor valori cu care va călători toată viața, iar cea mai de preț a fost unitatea culturală și politică a românilor. Așa se explică participarea în 1904, la serbările Putnei închinate memoriei domnitorului Ștefan cel Mare. Tot atunci începe să cocheteze cu presa, și nu o face deloc rău. Scrie articole la ziarele românești din Transilvania, la Neamul românesc din București și la ziarul Ramuri din Craiova. Nu lasă condeiul din mână nici după absolvire, ba din contră, combate mult mai fervent și astfel, în 1910, este numit director la Gazata Transilvaniei.

Ungurii nu-l văd cu ochi buni și-l aruncă îl lagăr

După obținerea dreptului de liberă practică, Dan Sever își deschide propriul birou de avocatură. Viața îi este împărțită între lungile sesiuni de pledat la bară, unde se descurcă de minune, și gazetăria. Munca asiduă, talentul și devotamentul cu care a slujit, l-au propulsat către Partidul Național Român, unde a ocupat funcția de secretar al Comitetului executiv. Tot atunci, pe plan literar, îi este încredințată conducerea ziarului Românul din Arad. Popularitatea tot mai mare, principiile după care se ghida și crezul național, i-au adus notorietatea în rândurile populației. Autoritățile maghiare, vizibil deranjate de ascensiunea românului, căutau un prilej ca să-l prindă. Nu au trebuit să aștepte prea mult, iar în august 1916, odată cu intrarea României în război de partea Antantei, ungurii pun mâna pe Sever și-l internează în lagărul de la Sopron.

Era prima piatră de poticnire și o pregătire pentru ceea ce avea să urmeze. Este captiv doi ani, apoi în toamna lui 1918 revine acasă. Dacă autoritățile maghiare credeau că avocatul român se va retrage pentru a preveni o nouă arestare, se înșelau amarnic. Dan se implică și mai mult în acțiunile pentru preluarea puterii în circumscripția electorală Cojocna, după care, este delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia.

Închis de comuniști la Sighet pentru că și-a slujit țara

Odată înfăptuită unirea, se va avânta și mai mult pe tărâmul politic. În 1919, este propulsat către deputăție în circumscripția Mociu, iar un an mai târziu în cea de Cojocna. În timpul guvernării național-țărăniste, Sever ajunge pe rând subsecretar la Ministerul Finanțelor, ministru al Sănătății și Ocrotirilor Sociale, iar între 1932-1934, se ocupă de administrarea Băncii Naționale a României. Tihna politică din acele vremuri este tulburată de conflictul ivit între Iuliu Maniu și Alexandru Vaida-Voevod. Sunt aruncate vorbe grele, se dezbat idei, se fac calcule, iar în cele din urmă, Vaida aruncă prosopul și pune bazele unui nou partid, Frontul Românesc. Cum necum, reușește să-l convingă pe Sever să i se alăture, dar nu pentru mult timp. În timpul regimului carlist, dă dovadă de inspirație politică și trece în barca Frontului Renașterii Naționale. Alipirea de formațiunea lui Carol al II-lea, îi aduce încă un mandat de deputat și de senator în parlament.

Închisoarea de la Sighet

Suferințele avocatului Dan Sever încep odată cu preluarea puterii de către bolșevici. Era evident că oamenii de factura lui trebuiau scoși din schemă cât mai repede. Securitatea îl arestează și-l aruncă în penitenciarul de la Sighet. Într-o zi, conform mărturiei istoricului Constantin C. Giurescu, Sever a fost bătut cu bestialitate de directorul închisorii pentru că a găsit asupra lui o cruce de lemn pe care și-o confecționase din ce găsise. Foametea, frigul, nesomnul, tortura psihică și fizică, l-au țintuit la pat. În 1955, comuniștii decid să-l elibereze, oricum nu mai avea mult de trăit. La șase ani după eliberare, cel care odinioară luptase pentru unitatea culturală și politică a poporului român, se stingea singur și uitat de lume.

Surse: Biblioteca digitală BCU Cluj-Napoca