Tag

încredere

Teodora își privește fiica: Miruna e veselă și prietenoasă. Este plinuță și adoră să deseneze. Nu își dorește ore de balet, iar de pian s-a lăsat de la a treia ședință. Teodora și-a dorit toată copilăria să facă balet. Și-a promis ca fiica ei va face! Și balet, și pian, și gimnastică ritmică! Miruna nu se potrivește deloc în schema visată. Are 9 ani și are deja opiniile ei. Care nu seamănă deloc cu ceea ce gândește Teodora pentru ea. Uneori Miruna încearcă să își mulțumească mama. Acceptă să se înscrie la un curs nou de dans. Și se străduiește să facă piruete. Teodorei nu îi place ce vede în sala de repetiții. Miruna nu e grațioasă și nici dedicată. Ochii mamei fug spre alte capete cu coc perfect și picioare lungi. Miruna oftează. Știe că mama ei o iubește. Însă simte că mama ei nu o place.

 

Să ne vedem copiii prin ceea ce sunt, nu prin ceea ce nu sunt

Îi vezi și îi simți. Sunt copiii care nu sunt plăcuți de părinții lor. Iubiți? Da, sunt iubiți. dar nu plăcuți. Nu s-au aliniat. Nu au împărtășit afinitățile și preocupările, nu s-au deschis în unghiul potrivit, nu au urmat drumul pavat cu aur deschis de părinți. Au fost „mai puțin” acolo unde familia se aștepta ca ei să fie „mai mult”. Au fost văzuți prin ceea ce ei nu sunt. Și prea puțin prin ceea ce ei ERAU și puteau să dăruiască.

Întotdeauna acești copii vor simți, undeva, că nu valorează suficient. Și nici nu merită pe măsură.

 

Fiica_2

 

Reacțiile părinților: barometru și cântar pentru copii

Părinții încep să trăiască emoții negative atunci când copiii nu se ridică la înălțimea așteptărilor lor. Le spun des copiilor lor că îi iubesc, însă copiii simt imediat când părinții se supără din cauza greșelilor, deficiențelor, rămânerilor în urmă, nealinierii.

Reacțiile părinților sunt deseori singura modalitate prin care copiii se pot aprecia; unicul lor barometru și cântar. Când copiii sunt pe cale să își facă o părere bună despre ei înșiși, este bine ca părinții să își revizuiască constant așteptările, reacțiile, astfel încât emoțiile negative să nu iasă la iveală.

 

Să ne valorizăm copiii ori de câte ori putem și ocazia se ivește

 Una din nevoile fundamentale ale copiilor este aceea de a fi valorizați. Acest lucru înseamna ca ei au nevoie de aprecierea noastră verbală în acțiunile pe care le întreprind, în modul lor de a fi sau de a se comporta. Câteodată, chiar atunci când suntem foarte mulțumiți de copiii noștri uităm să le-o spunem.

  • Sunt mândru de tine!
  • Mi-a plăcut cum te-ai descurcat!
  • Mă bucur să văd că ai atâta putere de stăpânire!
  • Îți mulțumesc că ai avut curajul să recunoști!

Cuvintele sunt simple și propozițiile sunt scurte; ele descriu însă bucuria din sufletul părintelui. Copiii vor simți recunoașterea a ceea ce sunt cu adevărat, iar această apreciere va contribui în mod semnificativ la consolidarea stimei de sine.

 

Să păstrăm intact respectul de sine al copiilor noștri

Dacă ar fi să aleg un singur sfat, unul singur pe care să îl repet și iar să îl repet părinților, el s-ar închega așa: păstrați intact respectul de sine al copiilor voștri atâta timp cât sunt în școală! Pierderea respectului de sine este riscul major, MARELE RISC pentru succesul lor în viață și, până la urmă, pentru păstrarea sănătății lor mentale. Odată ce vor păși dincolo de porțile metaforice ale școlii, lumea va fi cu totul alta. Vor găsi cu siguranță o falie prin care să se strecoare, o nișă în care nu va mai conta dacă au început să citească în clasa a III-a sau au stăpânit tabla înmulțirii în clasa a V-a.
Dacă ei, copiii noștri, se vor privi pe ei înșiși strict prin prisma rezultatelor școlare, dacă vor începe să deteste școala și actul învățării – ei bine, cei mai mulți se vor prăbuși într-o prăpastie din care se vor strădui toată viața să iasă afară!

 

Fiica_3

 

Lauda benefică

Dați-le ocazia copiilor să vă audă lăudându-i. Două principii de bază:

  1. Lauda e grozav să se întâmple când copiii nu sunt chiar lângă tine dar cu siguranță te aud!
  2. Împărtășește cu prietenii/bunicii/nașii/oricine este dispus să te asculte faptele grozave ale copilului, reușita sa. Folosește un ton scăzut, plin de mândrie. E grozav când copilul aude ce ecou a avut în inima părintelui ceea ce el a înfăptuit.

Iată două exemple:

  • „Daaaa… și ce voiam să îți spun este că azi Matei și-a împrumutat balonul unui copil ce și-l spărsese pe al său și plângea. Am fost impresionată de puterea lui de a dărui!”
  • „….și când intru în casă, totul strălucea! Ana pusese toate lucrurile la locul lor și ștersese și praful! Ce ordonată și harnică e!”

 

Părinții – depozitul momentelor speciale din viața copilului

Fiți depozitul momentelor speciale din viața copilului vostru; scoateți la lumină, în momente cheie, clipe în care a fost special.

  • „Îmi amintesc când mi-ai adus flori: m-am simțit iubită!”;
  • „Parcă ieri îți mângâiai prietena care căzuse și plângea; numai tu ai ajutat-o!”

Un moment special din trecut poate lumina oricând un prezent gri. Este important să aducem în prim-plan clipele bune ce stau adormite în cufere ori de câte ori situația o cere.

 

Happy-end

Teodora a înțeles că Miruna este o pictoriță talentată. Au cumpărat culori împreună, ba chiar și un șevalet. Ieri au studiat tipuri de pensule și au ales un album de artă. Merg des la expoziții de pictură amândouă, iar Teodora se minunează de explicațiile Mirunei. Mama e încântată cu adevărat.

Iar Miruna? Miruna strălucește ori de câte ori simte bucuria cu care o înconjoară privirea mamei.

 

 

 

Mult râvnita criptomonedă Bitcoin, sau cărţi şi educaţie, într-o lume care valorizează câştigul imediat? Posibile răspunsuri, mai jos, într-o opinie Matricea Românească.

Să tot fie un an şi jumătate de când, asaltat de informații privind Bitcoin, noua monedă a umanității, care promite să ne revoluționeze însuşi modul de viață, am verificat dintr-o curiozitate explicabilă, cu ajutorul Fratelui cel Mare Google, rata de conversie a monedei – minune. La acea vreme (2016), un bitcoin se vindea contra a 1700-2000 de lei.

„Un salariu de profesor român pentru un bitcoin!”, mi-am zis, ca un Richard al III-lea al erei digitale. După care am abandonat complet problema, tratând-o – precum majoritatea conaţionalilor – drept o modă, efemeră ca orice modă, un moft. Bitcoin? În România? Loc unde, probabil, 9 milioane de oameni încă au toaleta în curte? N-o să prindă niciodată, zise flegmatic românaşul din mine.

Repede-nainte până în noiembrie 2017, când bitcoin – ul a depăşit bariera psihologică de 10.000 de dolari, trimițând trepidații din China până în spațiul carpato-danubiano-pontic.

Faceți abstracție de faptul că bitcoin e o monedă extrem de volatilă, care îşi poate pierde 25%, 50% sau 99% din valoare într-o singură zi. Riscul e regula jocului, în finanțe ca şi în viață. Jocul de siguranță e valabil în snooker, nu în existența ultrarapidă de secol XXI, unde e sinonim cu paralizia, uitarea şi moartea – indivizilor şi afacerilor. În plus, nu era dolarul cea mai sigură monedă din lume în octombrie 1929, puțin înainte de Marțea Neagră care a dezvăluit – nu atât volatilitatea oricărei monede, cât inconsistența unui mod de viață uman? Ce a urmat, se ştie.

Imaginați-vă că, posedat de febra bitcoin, aş fi achiziționat, speculativ, în 2016, când criptomoneda era în scutece, doi bitcoini. Nu mai mult. În continuarea speculației, m-aş fi „retras” recent, pe creasta valului, băgând în buzunar circa 20-30.000 de dolari.

Ar fi urmat, în cazul fericit, probabil noi investiții, mai mult sau mai puțin inspirate: o casă mai mare, sau un troller mai mare şi călătorii în jurul lumii. Reversul era egalmente posibil: explozia „mămăligii” bitcoiniene şi pierderea investiției inițiale.

Fără încredere – în partener, țară, viitor – am fi sclavii fricii. Iată de ce trăim printre sclavi, sute de ani după abolirea sclaviei

Dar, viața nu se construieşte pe „ce-ar fi fost”. Bitcoin, ca orice monedă din această lume, nu există, iar Papa Francisc are perfectă dreptate când spune că „banii sunt o iluzie”. O iluzie, ce-i drept, girată de încrederea a miliarde de oameni. Zeii greci nu mai există pentru că oamenii şi-au confecționat zei mai buni, iar vechii idoli au devenit ridicoli, relicva unui trecut prăfuit. Ce ne face să ne îndemnăm pe trecerea de pietoni când semaforul arată verde e tocmai încrederea că totul va decurge „aşa cum trebuie”, iar un psihopat nu se va plictisi de aşteptat şi nu va demara în trombă, ucigându-ne cu zâmbetul pe buze. Similar, ce ne face să ne lăsăm acasă dimineața soția (mai tânără sau mai bătrână) e încrederea mutuală că totul va merge cum trebuie, iar fiecare se va achita cu, onestitate, in absentia, de obligațiile matrimoniale – şi nu în bitcoini! Fără încredere – în partener, țară, viitor – am fi sclavii fricii. Iată de ce trăim printre sclavi, sute de ani după abolirea sclaviei.

Dar să revenim la bitcoinii noştri! Sigur că vă puteți îmbogăți din bitcoin, cumpărând ieftin (la momentul oportun) şi vânzând scump. Nu e nevoie de nici o inteligență pentru asta. Adevărata inteligență rezidă în a investi în voi, în cultura voastră şi în educația voastră.

Prin urmare, de-ați avea bani cât pentru un bitcoin sau doi, puneți mâna şi vă faceți biblioteci. Citiți. Investiți în „bula” numită creierul vostru, care nu se va „sparge” niciodată, oricât aţi „pompa” în ea. Bitcoinii nu sunt reali. Cărțile şi înțelepciunea din ele, da! Iar ele nu se vor devaloriza niciodată, indiferent de cum „merge” Bursa. Cărțile sunt calea spre îmbogățire, atât spirituală cât şi financiară. Ele vă vor deschide sipete pline cu bogății nebănuite. Aşa că, apucați-vă de „minat”, dar nu bitcoin, ci săpați după cunoaştere. Cum spune o frumoasă expresie neaoşă, „orice cal de curse ajunge gloabă, dar nu orice gloabă a fost cal de curse”.

Poate orice prost să aibă bitcoini? Desigur. Însă doar un om inteligent va folosi cum trebuie noii „talanți” ai secolului XXI.

Foto deschidere: thongtincointiemnang.com/