Tag

incultură

Nomen est omen ~ expresie latină

 

Jasmine Popescu are 25 de ani, o căsnicie eşuată şi, deja, probleme cu greutatea. În pofida numelui mic străin, sugerând o viaţă de răsfăţ, lucrează la o alimentară din Alexandria, de unde, când scapă la ora 17, îşi ia fetiţa de la bunici. Urmează o vizită în părculeţul dezolant din localitate, unde, în timp ce copilul e nesupravegheat, Jasmine fumează ca o turcoaică şi stă pe telefoane, stresată. Seara e întotdeauna la fel: junk food şi televiziune tabloidă.

Anais Nae s-a pricopsit şi ea cu prenumele ei demult, când viaţa promitea ceva mai bun. Nici ea nu are o situaţie roz: nu şi-a revenit niciodată din adolescenţă, când consumul de halucinogene, generalizat printre tinerii români în anii 2000 şi după, făcea ravagii. Azi, Anais trăieşte fără ţel, din ajutorul de şomaj şi din pensia părinţilor ei, foşti muncitori în fabrică.

Prietena lui Anais, Arabella Gheorghe, se descurcă ceva mai bine, graţie vocii de silfidă cu care a fost înzestrată. Lucrează la un call center de la marginea Capitalei României, unde nume precum Alessia, Melisa, Antonia, Carmina sau Jennifer ajută foarte mult la customer service. Clienţii asiatici şi arabi n-ar bănui niciodată că e vorba de românce. La urma urmei, nici românii nu bănuiesc.

La polul opus, fiica unor prosperi oameni de afaceri, Vanessa Florescu a decis, după o tinereţe neîmplinită, să plece într-o călătorie de cunoaştere a sinelui. Prenumele, sugerând o femeie de moravuri uşoare, nu i-a făcut un pustiu de bine, însă în cele din urmă năzuinţa după Absolut s-a dovedit mai puternică decât originile suburbane. După 500 de ore de stat în genunchi pe coji de kodukkapuli, Vanessa a fost admisă la ashram, unde speră să îşi găsească scopul în viaţă.

Nu acelaşi lucru se poate spune despre Ezechiel Stancu, ai cărui părinţi ultra-religioşi au fost aduşi în genunchi de apostazia fiului lor, devenit ateu. Nimeni nu ar fi bănuit că micul Ezechiel va ajunge să o ia pe căi greşite, după ce a fost dus la Sala Regatului fără întrerupere, timp de 18 ani.

Părinţii lui Alvin Iordache au fost de părere că este o idee bună să-l numească astfel, după ce au vizionat un film în care personajul titular era un veveriţoi simpatic. Calculul lor a fost greşit, pentru că Alvin a ajuns să fie hărţuit la şcoală de către bătăuşul clasei, Denis Goga, secondat de mâna lui dreaptă, Patrick Toma. Traumele se văd şi azi, când Alvin, 30 de ani, are probleme în a comunica cu încredere cu sexul opus, probleme pe care şi le tratează la psiholog.

Însă nu toate numele străine sunt o idee proastă. Micul Frederic Ignat, rezultat din relaţia bazată pe sentimente sincere a unei româncuţe neaoşe cu un bancher străin, are drumul deschis spre Ivy League şi Wall Street, graţie inspiraţiei cu care a fost botezat, în vreme ce prietenul lui, Noah Dumitrescu, se anunţă deja un producător de top la Hollywood.

 

Acest material este un pamflet şi trebuie considerat ca atare.

Nu trebuie să îţi placă poezia lui Vasile Alecsandri pentru a te simţi profund revoltat de ingratitudinea cu care “naţiunea recunoscătoare” îl tratează pe “Bardul din Mirceşti”. Un (foto)reportaj cutremurător Matricea Românească, acasă la cel pe care Eminescu îl numea “rege-al poeziei”.

Nu îmi place Alecsandri. Şi cu toate astea i-am promis “cu limbă de moarte” acestui mare român, pe care l-am vizitat acum doi ani, că atunci când Dumnezeu mă va pune în postura de a-i face cunoscută tragedia, o voi face. Două lucruri mă răscoliseră profund, tatuându-mi-se în creier şi în inimă: starea decrepită – nimic surprinzător aici – a casei memoriale “Vasile Alecsandri” de la Mirceşti, sat uitat de lume din judeţul Iaşi, pus pe hartă de geniul marelui patriot; dar mai ales interiorul înfiorător al mausoleului ce adăposteşte osemintele lui Alecsandri, respectiv ale familiei sale, unul care seamănă mai degrabă cu camera criminalului din Se7en, decât cu locul de odihnă veşnică al unui mare român.

Un cuvânt, scrijelit abject pe pereţii mausoleului, ocrotit de toţi sfinţii cerului, mă marcase în mod special: METALLICA.

rusine nationala mormant Alecsandri Mircesti interior (11)

Doi ani mai târziu, când Providenţa m-a adus cu mâna ei imperială înapoi la Mirceşti, nimic nu se schimbase în bine, în locul încremenit în timp. Pe uliţă, un băieţandru uscăţiv ni s-a plâns că “nimeni nu i-a dat nici un ban azi”, abia abţinându-se să nu cerşească. A fost atât de simpatic, încât colegul meu Marius i-a dat câţiva bănuţi “să-şi ia cireşe”. Puştiul, poate urmaşul unuia dintre robii ţigani eliberaţi de către Alecsandri, a zâmbit ştrengăreşte şi a tulit-o. După el, potopul.

Imaginile din Mausoleul Alecsandri de la Mirceşti sunt atât de grăitoare, încât comentariile suplimentare sunt de prisos. Conştiinţa fiecăruia va vorbi şi va muşca mai tare decât o poate face subsemnatul.

Mausoleul ce adăposteşte osemintele lui Alecsandri seamănă mai degrabă cu camera criminalului din Se7en, decât cu locul de odihnă veşnică al unui mare român

Nouă, românilor, ne place să ne autoiluzionăm că suntem “poporul ales”, urmaşii “celor mai viteji şi mai drepţi dintre traci”, seminţie tip „buricul pământului” care a cules cele mai frumoase caracteristici genetice ale dacilor şi romanilor, negându-ne totodată orice tare care ne-ar putea strica “profilul psihologic de Instagram”.

Imaginile infame de la Mirceşti pictează o cu totul altă imagine a românilor, cel puţin a celor de azi. Ele, singure, sunt poate cea mai fidelă oglindă a stării morale în care se află România lui 2017, “naţiunea nerecunoscătoare” marilor oameni care au servit-o şi o servesc.

Matricea Românească nu arată cu degetul, nici spre autorităţile competente să rezolve drama lui Alecsandri prin restaurarea sensibilă a mormântului profanat şi printr-o supraveghere video permanentă (fosta cameră a fost vandalizată), dar mai ales prin educaţie, nici spre altcineva anume. Vinovaţi de starea lui Alecsandri, şi a atâtor altor eroi, suntem noi toţi, până la ultimul român indiferent.

Imaginile infame din Mausoleul Alecsandri de la Mirceşti sunt atât de grăitoare, încât comentariile suplimentare sunt de prisos. Conştiinţa fiecăruia va vorbi şi va muşca mai tare decât o poate face subsemnatul

Acum doi ani, i-am promis lui Alecsandri că îi voi cânta durerea. Sper să o fi făcut, chiar dacă „rimele” mele nu au puterea celui încoronat la Montpellier în 1878 şi aclamat de o întreagă Europă.

“Voi muri, sunt sigur, aşa cum am trăit, lucrând pentru gloria şi înflorirea României”, scria Alecsandri, fost mare om de stat şi diplomat. Copiii noştri au misiunea să arate că Alecsandri nu a trăit, lucrat şi murit degeaba, victima mârşavilor care calcă pe cadavre – la propriu – pentru a-şi marca în piatră, pentru eternitate, defulările.

Să ne oripilăm de ororile care se petrec în aceste zile în Anglia şi Europa, din cauza fanatismului religios? Cu siguranţă. Dar să păstrăm indignare şi voinţă de a schimba lucrurile pentru actul egalmente terorist pe care conaţionali fără Dumnezeu (şi fără educaţie) l-au făcut într-un loc sacrosanct: în mausoleul unui  – mai întâi – om, înainte de a fi mare român şi mare poet.

Click pe imagini pentru mărire

rusine nationala mormant Alecsandri Mircesti interior (1)

rusine nationala mormant Alecsandri Mircesti interior (2)

rusine nationala mormant Alecsandri Mircesti interior (3)

rusine nationala mormant Alecsandri Mircesti interior (4)

rusine nationala mormant Alecsandri Mircesti interior (5)

rusine nationala mormant Alecsandri Mircesti interior (6)

rusine nationala mormant Alecsandri Mircesti interior (7)

Imagini ruşinoase pentru România: mausoleul profanat al marelui poet Vasile Alecsandri

rusine nationala mormant Alecsandri Mircesti interior (8)

rusine nationala mormant Alecsandri Mircesti interior (9)

rusine nationala mormant Alecsandri Mircesti interior (10)

rusine nationala mormant Alecsandri Mircesti interior (12)

rusine nationala mormant Alecsandri Mircesti interior (13)

rusine nationala mormant Alecsandri Mircesti interior (14)

rusine nationala mormant Alecsandri Mircesti interior (15)

rusine nationala mormant Alecsandri Mircesti interior (16)

rusine nationala mormant Alecsandri Mircesti interior (17)

Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:

Teodor Burnar

Vice-preşedintele Asociaţiei Culturale Matricea Românească şi editor coordonator al matricea.ro (2016-2018). Are 12 ani în presa românească, a scris trei cărţi şi este doctorand în Istorie. Îl puteţi contacta la teo[at]teodorburnar.com
Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:

Copiii români şi numele lor străine

22 august 2018 |
Nomen est omen ~ expresie latină   Jasmine Popescu are 25 de ani, o căsnicie eşuată şi, deja, probleme cu greutatea. În pofida numelui mic străin, sugerând o viaţă de răsfăţ, lucrează la o alimentară din Alexandria, de unde, când scapă la ora 17,...