inventii

România este o țară cu istorie bogată și o cultură diversă, dar și cu o moștenire științifică impresionantă. În domeniul medicinei, mulți români au făcut descoperiri și invenții care au schimbat cursul istoriei și au salvat milioane de vieți. Victor Babeș, Ion Cantacuzino, Aurel Babeș și Ana Aslan sunt doar câțiva dintre românii de geniu care au contribuit la progresul medicinei în domenii precum oncologie, gerontologie, microbiologie și imunologie.

Victor Babeș (1854 – 1926)

 Medic și bacteriolog român, Victor Babeș a pus bazele microbiologiei moderne. Parte dintr-o familie de intelectuali de origine română, a studiat medicina la Budapesta, Viena, Paris și Berlin, unde a lucrat cu mari savanți precum Louis Pasteur, Robert Koch și Rudolf Virchow. A publicat, împreună cu Victor Cornil, primul tratat de bacteriologie din lume, în 1885. Începând din 1893, a fost membru al Academiei Române.

A făcut numeroase descoperiri și invenții de-a lungul vieții. A demonstrat prezența bacililor tuberculozei în urina persoanelor bolnave și a pus în evidență peste 40 de microorganisme patogene. A descoperit o clasă de paraziți care cauzează febra de Texas la pisici și alte boli la animale vertebrate. A tratat pelagra, rabia, difteria și lepra cu metode inovatoare.

A înființat Institutul de Bacteriologie și Patologie Experimentală din București, care îi poartă numele.

Ion Cantacuzino (1863 – 1934)

Ilustru medic, bacteriolog și om de știință român, recunoscut pentru contribuțiile sale semnificative în domeniul medicinei și al cercetării științifice. Născut într-o familie nobiliară, Cantacuzino și-a început studiile medicale la Paris și Berlin, iar ulterior și-a continuat cercetările la Institutul Pasteur din Paris, unde a lucrat sub îndrumarea celebrului bacteriolog Louis Pasteur. Revenit în țară, a devenit profesor la Universitatea din București și a fondat Laboratorul de Igienă și Bacteriologie, devenind un pionier al cercetărilor medicale din România.

Una dintre cele mai remarcabile contribuții ale lui Cantacuzino a fost descoperirea vaccinului antitetanic în 1913, o realizare cu impact semnificativ asupra sănătății publice. Vaccinul a salvat multe vieți și a rămas un element esențial în prevenirea tetanosului. Cantacuzino a fost, de asemenea, preocupat de studiul altor boli infecțioase, precum tifosul exantematic și holera, și a contribuit la dezvoltarea unor metode avansate de diagnostic și tratament.

Aurel Babeș (1886 – 1962)

Medic român, doctor în medicină și profesor de anatomie patologică la Facultatea de Medicină din București. S-a născut în București, fiind fiul lui Aurel Babeș, profesor de chimie la Facultatea de Medicină Veterinară din București și nepotul lui Victor Babeș, coautor al primului tratat de bacteriologie.

Aurel Babeș a absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București în 1911 și a obținut doctoratul în medicină în 1915 cu teza “Lichidul cefalorahidian: studiu clinic și experimental”, care a fost distinsă cu Premiul Hillel al Facultății de Medicină și Premiul Lazăr al Academiei Române.

După specializarea în patologie, a fost numit în 1921 asistent la Clinica de Ginecologie din Spitalul Colțea condusă de Constantin Daniel. Împreună cu acesta, Babeș a realizat primele studii care au demonstrat că cancerul de col uterin poate fi diagnostica pe frotiuri cervicale, ceea ce a dus la denumirea Spitalului Colțea ca “locul nașterii frotiului cervical”.

În 1929, Babeș a devenit profesor asistent la Universitatea de Medicină și Farmacie, poziție pe care a deținut-o până în 1941. Ulterior, a lucrat la Centrul de Diagnostic și Îngrijire a Cancerului până în 1948, iar apoi ca patolog și cercetător la Institutul de Endocrinologie.

Aurel Babeș a adus contribuții importante în domeniul medicinii, fiind unul dintre descoperitorii testului Papanicolau ca metodă de screening pentru cancerul de col uterin utilizată pe scară largă în întreaga lume. De asemenea, a descoperit testul Babeș-Negri, pentru diagnosticul rabiei.

Ana Aslan (1897 – 1988)

Este una dintre cele mai cunoscute și apreciate personalități românești din domeniul medicinei. A fost medic, biolog, cercetător și academician, care a dedicat o mare parte din viața și cariera sa studiului fenomenului de îmbătrânire și prelungirii duratei de viață.

A descoperit efectele procainei asupra îmbătrânirii și a inventat două produse geriatrice de renume mondial: Gerovital și Aslavital, care au avut efecte benefice asupra sănătății și vitalității a milioane de oameni.

A înființat și condus primul institut de gerontologie din lume, unde a tratat numeroase personalități internaționale. Membră a Academiei Române, de-a lungul vieții, Ana Aslan a fost distinsă cu numeroase premii și recunoașteri pentru contribuția sa la progresul științific și umanitar.

Prin contribuțiile lor excepționale, acești pionieri au schimbat paradigmele și au ridicat standardele medicale la nivel internațional. De la descoperiri fundamentale în domeniul bacteriologiei și imunologiei la inovații remarcabile în gerontologie și tratamentul diverselor boli, acești oameni de știință români au influențat profund progresul medical global. Astfel, prin dedicarea lor și prin realizările care au depășit granițele țării, acești eroi ai medicinei rămân surse de inspirație și mândrie pentru întreaga comunitate științifică și pentru societatea românească în ansamblu.

Sursă foto: Wikipedia

Copil de strungar, Lazăr a cunoscut de mic ce înseamnă munca. Înzestrat cu minte iscusită, puștiul îndrăgește de mic cartea, dar lipsa banilor îi pune mari probleme. Face Liceul “Sfântul Sava” din București, unde trăiește de pe o zi pe alta din meditații. Absolvă, însă rămâne pe tușă un an pentru că nu are bani pentru facultate. Cu toate acestea, nu se descurajează. Muncește pe brânci, pune bani deoparte, iar peste un an plecă la Berlin, unde studiază chimia. De numele său se leagă 212 brevete de invenții, dar apogeul activității sale a fost descoperirea ”procedeului Edeleanu”.

Dormea într-un subsol și trăia de pe o zi pe alta

Viața a fost ca un mountain rousse pentru micul Lazăr. Vine pe lume la București, în data de 1 septembrie 1862, într-o familie numeroasă. Tatăl, Șaie Edeleanu, simplu strungar. Traiul în Capitală nu-i ieftin deloc, așa că familia decid să se mute la Focșani. Puștiul crește frumos, minte-i brici și asimilează ca un burete toate cunoștințele științifice. Ar fi păcat să se risipească, astfel, părinții depun mari eforturi, iar la 12 ani îl retrimit la Capitală pentru a-și continua studiile. Liceul îl face la “Sfântul Sava”, însă condițiile în care se scaldă nu sunt deloc bune. Își câștigă pâinea din meditații și doarme într-un subsol insalubru. În ciuda acestor greutăți, absolvă, dar rămâne pe tușă un an pentru că nu are bani pentru facultate. Cu toate acestea, tânărul nu este descurajat. Se organizează, face calcule, muncește din greu și agonisește suma necesară.

Decide să studieze chimia la Universitatea Humboldt din Berlin. Acolo, Lazăr parcurge toate etapele necesare obținând în 1887, titlul de doctor cu teza  “Asupra unor derivaţi ai acizilor fenilmetacrilici şi fenilizobutirici.” În cadrul cercetării întreprinse a sintetizat substanţa cu efect stimulator-excitant fenilizopropilamina devenită ulterior cunoscută drept amfetamină. Următorii ani îl găsesc la Londra unde este șef de lucrări la Royal Artilery College. În paralel face cercetări alături de Ch.F. Cross și E.J. Bevan în vederea obținerii unui tip de mătase artificială neinflamabilă.

Cu pași mărunți către culmile științei

Londra îi putea oferi o perspectivă mult mai bogată în cercetare, dar Lazăr Edeleanu hotărăște să se întoarcă în țară. Câștigă pe loc aprecierea chimistului Constantin I. Istrati, care îl face asistent, apoi șef de lucrări la catedra de chimie organică a Facultății de Științe din București. Nu abandonează cercetarea. Începe să studieze amănunțit industria petrolieră și să activeze în acest domeniu. În 1897 este numit director al Laboratorului de Chimie din Serviciul Minelor, iar în 1906, șeful Laboratorului de Chimie al Institutului Geologic. Între timp îi încape pe mână și rafinăria Vega, aflată în proprietatea companiei germane Diskont. Activitatea de cercetare merge cum nu se poate mai bine. Alături de Ion Tănăsescu, realizează o monografie a petrolului românesc intitulată “Studiul petrolului român – proprietăţi fizice şi tehnice.”

”Procedeul Edeleanu” recunoscut la nivel mondial

Apogeul avea să fie atins în 1908, odată cu inventarea “procedeului Edeleanu“. Acesta consta în rafinarea produselor petrolifere cu dioxid de sulf lichid ca dizolvant selectiv, care asigura extragerea selectivă a hidrocarburilor aromatice. Pentru început a fost testat în România, la rafinăria Vega, apoi în Franța la Rouen. Procedeul s-a dovedit un real succes și a atras atenția întregii lumi. Iată ce spunea chimistul Costin D. Nenițescu despre noua descoperire: “Procedeul Edeleanu, a devenit și este astăzi încă, sub forma multiplelor sale variante, procedeul de bază al fabricării uleiurilor de calitate superioară.”

În 1910 pleacă în Germania, unde se dedică industrializării procesului de rafinare a petrolului cu bioxid de sulf lichid. Nemții rămân cu gura căscată și îl pun director la Allgemeine Gesellschaft für Chemiche Industrie, care, în onoarea lui își schimbă numele în Edeleanu Gesellschaft.

Muncește fără să cunoască tihna. În dreptul numelui său ajung să figureze nu mai puțin de 212 brevete de invenții, recunoscute în România, SUA, Germania, Franța, Austria, Olanda, etc. Pentru întreaga activitate este distins cu ordinal Regele Leopold al Belgiei, în grad de ofițer.  A fost membru al Societății de Științe Naturale din Moscova și membru onorific la Institute of Petroleum Technologists din Londra.

Renumitul chimist părăsește această viață în data de 7 aprilie 1941, la București. În anul 1960, erau 80 de instalații în întrega lume realizate prin metoda sa. Acest fapt dovedește că moștenirea Edeleanu a schimbat din temelii industria petrolieră din zilele noastre.