Un om simplu, cu pasiuni, sentimente, trăiri și mereu dornic de a-i face fericiți pe cei din jur. Așa se prezintă invitatul de azi. Născut în beznă, a cunoscut lumea prin intermediul mâinilor și al celorlalte simțuri. Cu toate acestea, muzica a fost, este și va fi totul pentru el. Cântă de la patru ani, iar de pe la nouă era deja pe scenă. Când anii au mai trecut, Ioan s-a lăsat pe mâna unor pedagogi care i-au șlefuit talentul nativ, iar azi este absolvent al Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, secția pedagogie. A devenit cunoscut publicului larg odată cu participarea la show-ul X Factor, unde a încântat jurații și a luat trei de DA. De atunci, a străbătut diverse culmi, a doborât noi frontiere, a scos melodii și nu se oprește aici. Am stat de vorbă cu Ioan Man despre copilărie, anii de studiu, mentalități artistice și planuri de viitor.
Interviul pe scurt:
Ambiția unui altfel de început: “A fost un șoc intrarea la Academie pentru că nu știam cum vor reacționa cei din jur. Însă spre norocul meu am avut colegi superbi. Am fost înconjurat de oameni cu care am rămas prieten și colaborator. Profesorii nu știau cum să se comporte cu mine și au zis că am nevoie de un asistent. Însă am replicat: «Nu dragilor, eu nu am nevoie. Vă voi învăța ceea ce nu știți despre mine, iar voi mă veți învăța muzică.»”
Despre misiunea artistului azi: “Misiunea artistului este să-și iubească publicul, să-l respecte. Indiferent de condițiile prin care trecem, indiferent cât de mult am fi văduviți, limitați, noi trebuie să ne reinventăm și să fim alături de publicul nostru prin orice mijloace.”
Cantitate vs calitate: “Cantitatea se poate oferi pe un termen limitat și după dispari. Însă calitatea e mai greu de oferit și rămâne pe un timp mai îndelungat. Un album de calitate durează mult mai mult decât un album scos la cantitate. Sincer, prefer calitatea și un public cât mai restrâns.”
Un talent care se cere șlefuit
Muzica a fost o prezență constantă în viața lui Ioan. Este nevăzător din naștere, dar asta nu l-a împiedicat să viseze și să doboare granițe ce păreau de netrecut. Primele tangențe cu muzica au venit timpuriu, la numai patru ani. “Atunci am început să o descopăr, iar primul meu contact cu o scenă a fost undeva pe la 8-9 ani. Pentru mine muzica a contat în totdeauna și mereu mi-am dorit să fiu pe scenă și să bucur oamenii. Sigur că la vârsta aceea nu mă gândeam la o carieră, dar știam că atunci când voi fi mare o să cânt”, povestește Ioan Man pentru Matricea Românească.
,,Au fost mulți profesori care m-au modelat”
Și anii s-au dus, iar Ioan a început să pună mâna pe pian. La început a fost autodidact, dar pe parcurs, mai mulți profesori au început să-i simtă talentul și să-l sprijine. “Din clasa a V-a până în clasa a VII-a, am făcut pian cu domnul profesor Radu Lungu de la Liceul cu Deficiențe de Vedere. Sigur că de-a lungul anilor au fost mai mulți profesori care m-au modelat și aici aș aminti câțiva: Claudia Bataragă, Crina Mardare, Mihaela Cernea. Ei bine, fără un sprijin din partea celor care sunt pregătiți să ne îndrume nu se prea poate. Au fost mulți profesori care m-au modelat și pe care îi iubesc și le port o stimă enormă.”
Depășirea limitelor și admiterea la facultate
A petrecut doisprezece ani în învățământul dedicat persoanelor nevăzătoare, iar când a fost vorba de facultate a decis să facă saltul către Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj. Mai întâi de toate, vreau să aflu cum au fost acești ani petrecuți în învățământul special. “Școala de nevăzători te formează ca om, îți construiește niște repere în viață, dar te și limitează. De ce spune asta? Pentru că nevăzătorii nu sunt îndrumați să exploreze lumea exterioară școlii. Cel puțin pe vremea mea eram foarte restricționați când era vorba de ieșiri. Nu erai învățat să te orientezi cum trebuie, plus că lecțiile de orientare să făceau pe un perimetru foarte restrâns gen curtea școlii și spatele ei. Deci te limitează pentru că îți îngustează universul, iar atunci când încerci să ți-l lărgești ești constrâns să nu o faci. Sigur am avut și profesori care s-au dedicat mai mult pentru formarea noastră ca elevi și ca oameni. Au fost profesori care au avut răbdare cu noi și care ne-au pus pâinea și cuțitul în mână”, rememorează Ioan.
,,A fost un șoc intrarea la Academie pentru că nu știam cum vor reacționa cei din jur”
Alegerea facultății a fost o adevărată provocare. Limitat de perspectiva mediului pe care i-l dădea lumea nevăzătorilor, Ioan a decis să facă pasul către o facultate normală. “A fost un șoc intrarea la Academie pentru că nu știam cum vor reacționa cei din jur. Însă spre norocul meu am avut colegi superbi. Am fost înconjurat de oameni cu care am rămas prieten și colaborator. Profesorii nu știau cum să se comporte cu mine și au zis că am nevoie de un asistent. Însă am replicat: «Nu dragilor, eu nu am nevoie. Vă voi învăța ceea ce nu știți despre mine, iar voi mă veți învăța muzică.» Și explicându-le cum merge treaba atât în ceea ce privește învățarea cât și în ceea ce privește răspunsurile la examen, modalitățile de examinare, am ajuns să termin singur Academia de Muzică. Ieșirea din liceu și intrarea la facultate a fost un pas către dezvoltarea mea.”
Despre emoție, artă și artiști
În prezent, Ioan este compozitor, orchestrator și interpret în trupa “Regal Transilvan”. În cele ce urmează vreau să aflu de la Ioan Man ce își propune să transmită publicului de fiecare dată când este pe scenă și care este misia unui artist. “Încerc să le transmit ceea ce simt eu, emoția din suflet. Dacă nu reușesc să transmit asta înseamnă că nu am funcționat ca artist. Misiunea artistului este să-și iubească publicul, să-l respecte. Indiferent de condițiile prin care trecem, indiferent cât de mult am fi văduviți, limitați, noi trebuie să ne reinventăm și să fim alături de publicul nostru prin orice mijloace. Nu am putut concerta în pandemie, ok. Trebuie să găsești o soluție pentru a fi mai aproape de oameni. Faci un live pe YouTube, înregistrezi un cover, faci un podcast, deci te faci auzit și văzut ca publicul să știe că ești acolo pentru ei. În momentul în care te dedici artei trebuie să te reinventezi permanent pentru public. Dar nu să te reinventezi prost, ci mai degrabă să te reinventezi atâta timp cât te simți bine și cât placi publicului. În momentul în care nu mai ai ce să scoți din tine și nu mai ai ce oferi, te retragi”, lămurește Ioan Man.
,,Dacă nu reușesc să transmit asta înseamnă că nu am funcționat ca artist”
Dacă tot suntem la capitolul artă și artiști, îl provoc pe Ioan să-mi spună ce îi conferă unui om pecetea de artist: cantitatea sau calitatea operei sale? ”Depinde de publicul la care ne referim. Dacă ne referim la un public care vrea cantitate, atunci pentru cei ca ei vei fi domnu’ artist. Dacă ne referim la un segment de public care dorește calitate, nu o să ți se spună foarte ușor domnu’ artist. Cantitatea se poate oferi pe un termen limitat și după dispari. Însă calitatea e mai greu de oferit și rămâne pe un timp mai îndelungat. Un album de calitate durează mult mai mult decât un album scos la cantitate. Sincer, prefer calitatea și un public cât mai restrâns. În ultima vreme muzica a început să se industrializeze, sa se comercializeze. Muzica a devenit un produs. Dacă produsul pe care îl faci nu este pe gustul celor care dau tonul sau dictează ceea ce se ascultă, nu ești valorificat. Dacă produsul este pe placul lor și scoate bani, automat ești băgat în față. Am ajuns într-o poziție în care din păcate banul dictează.”
Gânduri de viitor
Discutând despre nevoile oamenilor nevăzători, primesc o listă întreagă cu piedicile de care se lovesc în fiecare zi: lipsa transportului în comun adaptat, absența semafoarelor sonare, a ghidajului special când un nevăzător caută un birou într-o instituție publică, etc. Cu toate acestea, oamenii ca Ioan se încăpățânează să lupte și să zâmbească în fața nepăsării colective.
Nu-mi doresc să închei dialogul în această notă tristă, așa că mai plusez cu o întrebare referitoare la viitoarele proiecte. “Vreau să scot o piesă, chiar acum ceva timp am lansat una care se numește Zboară, un duet, iar într-un viitor destul de apropiat pregătesc și un album”, conchide Ioan Man.