Introducere la un ghid incomplet
pentru descoperirea patrimoniului cultural imaterial
5 aprilie 2023, ora 18.00, sala Media
Muzeul Național al Țăranului Român
Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă miercuri, 5 aprilie 2023, ora 18.00, la Sala Media, la o nouă ediție a Conferințelor de la Șosea. Tema acestei ediții este Noi vrem UNESCO! Introducere la un ghid incomplet pentru descoperirea patrimoniului cultural imaterial
Conferențiază: Ioana Baskerville – Departamentul de Etnologie al Institutului de Filologie Română „A. Philippide” – Academia Română – Filiala Iași; punct focal național pentru Convenția UNESCO din 2003
Moderează: Corina Iosif – Muzeul Național al Țăranului Român
România se mândrește, din 2008 până astăzi, cu 9 înscrieri câștigătoare în prestigioasa listă a UNESCO pentru patrimoniul cultural imaterial al umanității. De la ritualul Călușului la meșteșugul cămășii cu altiță, forme de acțiune magică, muzici și dansuri tradiționale, vechi îndeletniciri au primit consacrarea și eticheta „UNESCO”. În ciuda entuziasmului oficial și civic manifestat față de fiecare succes în această direcție, dincolo de adeziunea emoțională tacită la nivelul publicului și asimilarea implicită la nivelul științelor etnologice autohtone, „imaterialul” – fenomen patrimonial central sau secundar în construcția noastră identitară, prin excelență static sau derutant de dinamic, fenomen universal, național sau local – stârnește controverse și curiozități.
Care este raportul real de forțe între brandul global și realitățile patrimoniale locale? Cum ne încurajează sau descurajează UNESCO să idealizăm țăranul român anistoric și să ne lăsăm fascinați de contribuția acestuia la „eternitatea” românească? Care e diferența dintre folclor și patrimoniul cultural imaterial? Cine este adevăratul deținător și gestionar al acestei forme de patrimoniu? UNESCO, statul, organizatorul de evenimente, primăria sau omul de rând? Care sunt, în anul 2023, strategiile și prioritățile Convenției UNESCO pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, la 20 de ani de la adoptarea acesteia? Cum plasăm propriile afinități și descoperiri patrimoniale în raport cu standardele UNESCO? Cum să devenim din activiști pasionați activiști informați? Care este diferența dintre patrimoniul pasiv și patrimoniul viu și care este rolul societății civile și al experților în asigurarea vitalității patrimoniului cultural imaterial? Cine și cum decide viitoarele dosare de înscriere în lista UNESCO?
Ioana Baskerville va răspunde la aceste întrebări din perspectiva experienței acumulate în cadrul grupurilor naționale și internaționale de experți pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial care acționează sub egida Convenției UNESCO din 2003 și a calității de coordonator, din partea României, a două dosare multinaționale recente pentru Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității.
Conferința este un eveniment prilejuit de sărbătorirea a 20 de ani de la adoptarea Convenției UNESCO din 2003.
Intrarea este liberă.