A fost anul în care percepția despre mine s-a schimbat probabil cel mai mult și am reușit să dobândesc o înțelegere a sinelui pe care nu mi-o imaginam posibilă. Experiențele intelectuale și emoționale intense și dese, oamenii diverși și interesanți în care m-am oglindit, timpul ales de autoanaliză, toate aceste lucruri mi-au șlefuit abilitatea de a-mi prezice mișcarea, gândirea și simțirea. Esențe ale mele care erau adormite sau înnodate una de alta sunt acum distincte și bine înțelese de sinele meu.

Locul și timpul pentru “pandemia care răstoarnă lumea”

Mi-am dat seama că probabil am prins momentul și locul în care să pot învăța cel mai mult din pandemia care răstoarnă lumea și ne arată toate problemele pe care de prea mult timp le ascundeam- noi, oamenii lumii- sub covor. M-am aflat într-un loc pentru care cei responsabili au luptat să rămână sigur. M-am implicat în susținerea unui climat clar și sănătos. Campusul nostru, care încă găzduia peste 700 de studenți, a rămas o enclavă a grijii și a unei relaționări pline de siguranță.  Ne-am bazat cu toții pe respectul reciproc: sănătatea mea depinde de sănătatea ta și sănătatea tuturor depinde de sănătatea noastră. Trăiam zilnic cu mici discomforturi și momente iritante. Și trăiam zilnic cu spiritul de comunitate și de solidaritate viu.

Doar atunci când realizezi că nu poți să-ți îmbrățișezi prietenii sau nu poți să discuți cu colegii tăi de curs afară, pe iarbă sau la o masă, în foișor și când știi că cei dragi de acasă vor putea fi văzuți mult timp de acum încolo doar pe ecranul telefonului, realizezi cât înseamnă ceilalți pentru tine și tu pentru ei. Prietenii mei au trait provocări mari: trei colegi dintr-o țară a Caucazilor au fost trimiși înapoi de la aeroport – țara lor nu-i mai dorea acum; “…poate peste trei luni”, mi-au spus cu vocea pierdută. O altă prietenă s-a întors înapoi în Germania din America Latină pentru că țara ei devenise prea periculoasă pentru a trăi în ea, chiar și în izolare. Printr-un mod nemaiîntâlnit, simțeam empatie unii pentru ceilalți fără multe explicații sau povestiri. Iar limitata interacțiune directă permisă între noi a fost mereu folosită pentru susținere și ajutor reciproc, chiar și atunci când ne cunoșteam puțin. Cu toții știam că trebuie să contribuim la binele și siguranța celorlalți, atât cât ne duceau puterile.

Întoarcerea la punctul de plecare, orașul meu, îmi descoperă noile perspective deschise în mine după zece luni departe de viața mea de cuib.

Caut unghiurile ancorate în realitatea obiectivă

Orice informație, problemă sau opinie pe care o întâlnesc astăzi este analizată dintr-o perspectivă globală și de cele mai multe ori îmi pun la îndoială primele puncte de vedere, căutând un unghi cât mai ancorat în realitatea obiectivă. Sunt conștient că tot ceea ce știu nu este tot ceea ce văd și tot ceea ce văd nu este ceea ce există. Deși durează acum mai mult până să-mi fac o părere fermă, sunt împăcat cu faptul că măcar o mică parte din realitatea mea este dincolo de o perspectivă subiectivă.

Așa e de când lumea?

Nimeni nu este bun, rău, harnic sau leneș pentru că așa îi stă în fire unei rase sau nații. Zicalele precum „așa e de când lumea!” sunt tot mai greu de justificat.

Harta geografică și harta interioară

Există mari diferențe între harta geografică și harta din mine; în harta mea interioară, România este acum învecinată cu Grecia, Albania, Germania, Africa de Sud, Columbia și Nepal. Tineri din toate aceste locuri îmi împărtășesc idealurile. Mi-au înțeles problemele și mi-au venit în ajutor în cele mai grele momente. Formăm un grup aparte în care membrii nu-și pierd niciodată individualitatea, iar caracterul fiecăruia strălucește. Deși prejudecățile ar putea deveni cele mai mari obstacole în calea prieteniei, puterea acesteia din urmă poate vindeca chiar și cea mai gravă formă de ignoranță.

Nici marile victorii nici cele mai grave accidente nu au loc doar în timpul marilor competiții

Așa cum am învățat în timpul carierei mele sportive, nici marile victorii nici cele mai grave accidente nu au loc doar în timpul marilor competiții. O lovitură puternică ne poate dărâma în cea mai liniștită zi. O lecția sau un gest care ne-ar schimba perspectiva poate să se petreacă într-un ungher. În haosul lumii, învățăm să trăim împăcați cu incertitudinea, cu gândul că viața noastră sau a celor apropiați nouă se poate schimba când nimeni nu se așteptă.

Puterea exemplului

Puterea exemplului este probabil tehnica cea mai eficientă când vrem să provocăm schimbare în jurul nostru. Niciun film, nicio carte, reclamă, sau povestire nu se va putea compara cu puterea de influențare și de determinare a unui profesor care lucrează și își pune munca sa pe primul loc atunci când predă. Un termen banal al statisticii poate fi văzut ca un posibil element definitor al vieții mele atunci când profesorul vrea și este pregătit să-mi transmită asta. Cinci minute de prezentare strălucitoare pot avea în spate șase ore de muncă. Acum știu asta din proprie experiență.

Am terminat acest prim an de facultate; probabil cea mai frumoasă, intensă și creatoare perioadă pe care am trăit-o. Pe lângă Teorie economică, Relații internaționale, Metode de cercetare sociologică și Istorie modernă, am învățat să exist fericit și responsabil în lumea largă ce este azi curtea din spatele casei generației mele.

Sunt mereu cu gândul la “iarba verde de acasă”. Știu că de aici, de acasă îmi voi contura locul în lume și voi crea viitor. Rădăcinile îmi sunt puternice, iar crengile îmi cresc cât mai înalte.

Mulțumesc Matricei Românești pentru că mi-a oferit un spațiu ales în care să-mi analizez evoluția la rece și să o împărtășesc tuturor. Acest loc a fost ca o punte deschisă către casa mea, pe care am pășit de fiecare dată când am simțit o creștere. Și sper că v-a bucurat.

Sunt în nordul Germaniei de două săptămâni și încă nu m-am dezmeticit total în legătură cu ce mi s-a întâmplat. La Jacobs University, Bremen, totul este foarte nou, însă noul acesta îmi e – ciudată senzație – familiar. Sunt înconjurat de tineri din întreaga lume. Reușim cumva să ne înțelegem cu toții. Sunt mirat și curios în orice secundă. O parte din mine cere acces permanent la tot bagajul meu de cunoștințe acumulat de acasă. Și în miez de noapte sau în zorii senini, gândurile mele se învălmășesc și capătă forma aceasta: care este cu adevărat scopul pentru care sunt aici și ce înseamnă acest lucru pentru toți oamenii importanți pentru mine de acasă? Cum mă simte lumea și cum mă percep cei pe care îi întâlnesc? Ce va trezi povestea mea în oamenii pe care vreau să îi servesc în viitor? Ce este pentru mine datoria și care îi este adevăratul rost astăzi?

Sunt Luca Onică și am 19 ani. Tocmai am terminat 14 ani în sistemul de învățământ alternativ Waldorf în București și mi-am dedicat ultimele 16 luni (sau poate toți anii mei) pregătirii academice și emoționale pentru a mi se permite accesul la o facultate de prestigiu. Se vede că munca mi-a fost răsplătită: sunt azi acolo unde mi-am dorit să fiu, cu bucurie lângă sacrificiu, cu nopți tremurânde lângă dimineți încrezătoare, cu eseuri scrise cât pentru o carte despre crezuri, cu îndoieli ce te îngenunchează lângă cuvinte de îmbărbătare ce te fac să zbori.

Întotdeauna am căutat să privesc dincolo de mine, asigurându-mă că și celorlalți le merge bine

Am fost destul de norocos să fiu educat să am în vedere nu doar binele meu ci și pe cel al celorlalți și am aflat destul de devreme că a duce o luptă înverșunată doar pentru a demonstra că ai dreptate este inutil într-o lume care se bazează în primul rând pe relațiile de calitate dintre oameni. Mi s-a spus că am o putere aparte de a ridica lumea. Nu știu dacă am neapărat un talent anume în acest sens, însă întotdeauna am fost concentrat pe oameni. Privind înapoi, încă din copilările i-am ajutat pe competitorii rivali să își dea mâna, am sugerat mereu reguli care ar fi îmbunătățit orice joc la care luam parte și i-am îndrumat mereu pe cei pierduți. Trăind astfel, am învățat cum să folosesc fereastra atunci când ușile sunt închise. Acest principiu pare să fi prins rădăcini puternice în mine și să mă fi ghidat în toate alegerile mele de până acum. Întotdeauna am căutat să privesc dincolo de mine, asigurându-mă că și celorlalți le merge bine.

În Jacobs University Bremen conviețuiesc 111 naționalități în campusul universității. Este locul ideal pentru mine, pentru că sunt interesat de istorie, evoluția relațiilor internaționale, cultură și comunicare.

Mă simt ca și cum m-aș uita la toate canalele de știri din toate colțurile lumii în același timp

Când visam ”la facultate” mi-am dorit să găsesc un loc în care să pot crește în toate planurile mele, să descopăr noi orizonturi în care să investesc și mai ales un loc în care să fiu provocat în fiecare zi. Jacobs este toate acestea și mai mult decât atât. Mă simt ca și cum m-aș uita la toate canalele de știri din toate colțurile lumii în același timp. Este normal să vorbesc zilnic despre discrepanța condițiilor de viață din Statele Unite ale Americii sau Mexic, despre mobilitatea în politica recentă din țările din America de Sud, despre Brexit și despre ce se va întâmpla în Germania în următoriul deceniu, despre starea din fiecare țară balcanică, migrația educațională din întregul continent african, conflictele din Orientul Mijlociu și Îndepărtat și chiar divizarea pregnantă dintre generațiile din Japonia. Uneori uit câte lucruri am discutat și trebuie să reiau în mintea mea toată ziua pentru a înmagazina surplusul de informație. Este extraordinar că toți cei care sunt aici sunt deschiși, prietenoși și răbdători cu mine și mă simt binecuvântat că am întotdeauna în jurul meu acești ”profesori” de o seamă cu mine. Ne creștem unii pe ceilalți, ne susținem unii pe ceilalți.

Deși este foarte solicitant și îmi este tot mai dor de familie și casă, știu că este cel mai bun loc în care aș fi putut fi acum.

Încep să simt că în nicio sală de curs din lume nu poți să obții cu adevărat o perspectivă globală a relațiilor și a culturilor lumii, așa cum o faci în sala de mese sau pe iarba verde a campusului atunci când suntem cu toții laolaltă.

Ne creștem unii pe ceilalți, ne susținem unii pe ceilalți

Pentru mine, ultimele luni au fost de-a dreptul revelatoare arătându-mi lumea din jurul meu într-un nou mod, remodelându-mi puternic gândirea. Am devenit mai conștient de dezavantajele naturii mele de extrovert pronunțat, așa că am tăcut, am privit, am ascultat și am ajuns să înțeleg una dintre cele mai importante idei pentru stadiul meu, în acest deceniu: ce viziune dețin despre mine și cum aș putea eu exista cel mai bine în lume dăruindu-i acesteia puterea mea.

Un lucru greu pentru mine a fost eliminarea filtrelor personale pentru a înțelege ce se întâmplă în jurul meu și am ajuns să realizez că este momentul să mă opresc din a fi un expert ce trăiește doar în bula sa și că doar ieșind din aceasta îmi pot atinge adevăratul potențial. Acum vreau să citesc mai mult ca niciodată, să întreb ca niciodată și să învăț ca niciodată. Știu că este timpul să descopăr ce zace adânc înăuntrul meu.

Să schimb lumea nu este ceva ce știu sau pot să-mi imaginez acum clar cum să fac. Sunt determinat însă să aflu drumuri spre această direcție. Voi lăsa comunitatea academică de la Jacobs să pună lumini în calea mea.

Crezul meu este că trebuie neapărat să fiu pregătit pentru ceea ce va fi și să înțeleg de ce și cum momentul transformator al viitorului va veni pentru mine și generațiie contemporane mie în cele mai multe planuri ale vieții. Întrebarea mea de căpătâi este acum: cum vom lăsa lumea celor ce ne urmează? Care este moștenirea pe care o lăsăm în urmă?

Ceea ce mi s-a confirmat până acum este că atunci când credința, componentele fizice, logice, spirituale din noi lucrează împreună, putem fi pregătiți să înfruntăm viitorul.

Sunt curios despre mine cel de mâine sau din noiembrie sau din iunie 2029 și aștept să mă povestesc vouă în continuare.