Tag

lege

Rodica-Aida Popa este judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Penală. A făcut din profesia ei un crez pe care și-a construit toată viața. Am invitat-o să ne vorbească despre cum se formează un judecător și despre cum vede el greșeala, pedeapsa și iertarea. Am vorbit și despre lecturile magistratului, despre pasiunile și credința lui, ca și despre cât loc este pentru subiectivism în actul împărțirii dreptății. Rodica Aida Popa este și reprezentantul României la Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni de pe lângă Consiliul Europei, și este și cadru didactic la Universitatea Nicolae Titulescu.

Aveți acces la interviul audio printr-un clic în fereastra Soundcloud de mai jos. Textul care urmează este o sinteză a interviului audio.

 

 

Judecătorul este omul care împarte dreptatea. Înseamnă că un judecător, etic vorbind, trebuie să fie ireproşabil în viața de zi cu zi?

Da, profesia de a fi judecător implică această componentă a integrităţii: respectul faţă de lege şi apoi asumarea responsabilităţii în aplicarea legii.

Când se enervează în trafic, un judecător ce face?

Eu nu ştiu ce fac alţii, eu încerc să mă autoeduc şi să-mi exersez răbdarea. Fiindcă un judecător trebuie să asculte, și trebuie să-ți educi răbdarea pentru a putea fi în serviciul public, în slujba cetăţeanului care îşi expune solicitările sau apărarea. Deci ca judecător trebuie să ai răbdare.

În România cam câți judecători sunt?

În jur de 4000-4500 de judecători. La o populaţie de 19 milioane, este o cifră mică. Iar ca număr de cauze, în 2018 potrivit statisticilor au fost 2.900.000 de cauze şi 2.199.000 au fost soluţionate. Acestea sunt cifrele din raportul pe starea Justiţiei din 2018 furnizate de Consiliul Superior al Magistraturii.

Iar la Înalta Curte?

Şi acolo a crescut numărul de cauze, au fost în jur de vreo 32.000 anul trecut pe toate secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Media pe judecător la secţia penală a fost de circa 344 de dosare rulate şi 206 soluţionate, nu este puţin deloc, pentru că sunt cauze complexe. Complexitatea este conferită de numărul de părţi, de probatoriu, de complexitatea şi specificul infracţiunii. La nivelul Înaltei Curţi, la secţia penală este cel mai ridicat grad de complexitate.

Faptul că mereu în mass-media ultimilor ani se vorbeşte despre justiţie, creează un anumit efect asupra mentalul judecătorului?

Îmi e greu să răspund în general. La nivelul Înaltei Curţi pot să spun, colegii mei judecători nu resimt această presiune în mod deosebit. Ceea ce facem este cotidian. Nu ne sunt  indiferente părerile mass-media şi nici ale societăţii cu privire la hotărârile noastre, dar nu ca un factor de presiune, ci ca un factor conştient de asumare a răspunderilor pe care le avem.

Judecătorul are şi sentimente în sala de judecată? Îşi permite în actul de judecată să-şi lase şi partea emoţională să vorbească?

Există şi o componentă sigur subiectivă, intrinsecă, pentru că nu poţi fi robot. Dar în modul în care se pronunţă o hotărâre prevalează cauzele obiective. Există şi cele subiective, în funcţie de probele care sunt administrate de partea civilă,  în ceea ce privește persoana inculpatului, aspectele legate de familie, de starea sănătăţii inculpatului, de rolul său în societate.

Imaginea celebră cu zeiţa justiţiei care ţine balanţa şi este legată la ochi nu spune tocmai că judecătorul nu trebuie să fie altfel decât imparțial?

Judecătorul este un om. Un om care are şi o componentă de subiectivitate, dar nu în sensul de blândeţe la care oamenii se aşteaptă, nu.

Activitatea judecătorului este una care creează efecte imediate în viaţa celor asupra celor care se exercită. Asta are un efect asupra activităţii dumneavoastră de judecător?

Da, sigur că da, ne gândim întotdeauna la cei pe care îi judecăm, eu cel puţin îmi pun problema dacă am evaluat suficient de bine, cum să fac să apreciez toate nuanţele din probele care sunt administrate. Pentru că, să ştiţi, fiecare gest contează, fiecare mimică a feţei.

Pronunţaţi şi condamnări la închisoare. Știţi cum arată penitenciarele romaneşti?

Am fost să vizitez penitenciarele, orice judecător trebuie să o facă. Nu este o obligaţie, dar cred că face parte din etica profesiei noastre și din componenta de profesionalizare să vezi locurile de detenţie. Există o componentă educaţională semnificativă în locurile de detenţie. Sigur, este loc de mai bine, iar România a fost şi este în atenţia Consiliului Europei şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului sub aspectul locurilor de detenţie.

Penitenciarul, așa cum arată el în România, îşi îndeplineşte scopul principal, anume acela de a-l face pe omul care este trimis acolo o perioadă să înţeleagă că a făcut un lucru rău şi să se hotărască să nu îl mai facă?

Sigur că da, dar există şi loc de mai bine.

Dar există și concepţia că puşcăria e un loc de academie a infractorilor, este loc de specializare pentru comiterea de ilegalități.

Din păcate nu vă pot contrazice 100% sub acest aspect, pentru că sunt şi persoane care nu au înţeles rolul pedepsei aplicate şi perpetuează acest comportament şi după executarea unor pedepse. După o perioadă scurtă de timp comit alte fapte şi revin în locul de detenţie. Dar există şi persoane care conştientizează consecinţele pedepsei şi nu o să îi mai vedem acolo. Restrângerea dreptului la libertate are consecinţe, ea îşi pune amprenta asupra comportamentului şi atitudinii persoanei care a fost privată de libertate.

De cât studiu este nevoie pentru a ajunge judecător?

Pentru a ajunge judecător sunt studiile de patru ani la facultatea de drept, după care sunt şi cursuri de specialitate. Pentru cine doreşte să fie judecător este Institutul Naţional al Magistraturii, o școală la standarde europene. Și după aceea în activitatea curentă trebuie să fie un studiu permanent. Judecătorul trebuie să fie conectat în timp real cu modificările legislative care nu sunt puţine, cu prevederile legilor justiţiei, cu deciziile Curţii Constituţionale şi cu deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Ce citeşte un judecător în afară de legi şi hotărâri şi decizii ale Curţii şi ale Parlamentului?

Citeşte şi beletristică, citeşte şi cărţi de memorialistică, eseistică.

Ne spuneţi trei titluri de pe biroul dumneavoastră?

Am acum o carte despre Regina Maria. Tot acum citesc volumul ”Cum se distrau românii odinioară” a lui Adrian Majuru. Este o lucrare amplă de statistică, de antropologie urbană. Iar în plus ceea ce pe mine mă preocupă foarte mult este arta, am pe birou câteva albume de pictură impresionistă.

Aveţi mult timp liber?

Nu, dar un judecător trebuie să îşi facă şi un timp pentru partea sa de educaţie permanentă şi complementară aspectelor profesionale. Este absolut necesar pentru un judecător să simtă şi pulsul străzii, al societăţii. Fără a cunoaşte realitatea nu cred că ar putea fi un judecător bun, pentru că el judecă oameni.

Ce l-ați întreba pe un licean ca să știți dacă are ce-i trebuie pentru a putea deveni judecător?

Întotdeauna îl voi întreba cum se raportează la lege. Dacă înţelege ce înseamnă să fii integru. Trebuie să ai un comportament strict în raport cu dispoziţia legală şi să fii în acelaşi timp un om al cetăţii, al comunităţii. Să fii judecător este o chestiune de vocaţie, nu ești potrivit pentru ea dacă nu simţi respect faţă de lege și față de asumarea responsabilităţii. Trebuie să înţelegi atât litera legii cât şi spiritul ei.

În viaţa unui judecător religia are un loc, are un rol?

Aş putea să vorbesc doar pentru mine: eu răspund da, dat fiind faptul că justiţia este de origine divină. Componenta credinţei este intrinsecă umanităţii, inclusiv mie. Componenta spirituală există atâta timp cât crezi în liber arbitru şi crezi în Dumnezeu.