Tag

Liceul Pedagogic Ortodox

Sărbătoarea artelor vizuale s-a desfășurat ieri la Liceul Pedagogic Ortodox ,,Anastasia Popescu” din Capitală, unde a avut loc  vernisajul expoziției „Poarta visului” semnată Gabriela Naftanailă și curatoriată de Rodica Marinescu și Maria Cioată. La eveniment au participat cadre didactice, elevi și iubitori ai frumosului.

 

Impresii la cald după expoziție

Seara a fost deschisă de cuvântul de bun venit rostit de doamna profesoară Monica Șerbănescu, directorul Liceului Pedagogic ,,Anastasia Popescu” care a reliefat modul în care elevii își cultivă simțul pentru frumos în cadrul instituției. ,,Noi beneficiem de cursuri de arte vizuale încă din grădiniță, iar copiii au mereu în față diferite forme de arta. Am avut și un curs de educația privirii susținut chiar de doamna Rodica Marinescu care a încercat să ne învețe cum să privim un monument, o statuie, o casă, chiar și păsări. Copiii beneficiază în totdeauna de această formulă de a găsi unghiuri care să recreeze obiectele din jurul lor“, afirmă doamna Șerbănescu pentru Matricea Românească.

 

 

Stând de vorbă cu doamna Gabriela Naftanailă, cea care semnează lucrările, am aflat că miniaturile expuse au fost realizate în anul 2020. ,,Privitorul are în față o explozie de culoare și o memorie a spațiului. Tema expoziției pleacă de la amintirile mele din copilărie când bunica îmi povestea tot felul de lucruri din viața de atunci care mi-au deschis o lume. Iar următoarea poartă mi-a deschis-o școala. Contactul copiilor cu arta în școală mi se pare cel mai bun lucru. De ce? Pentru că îi apropie de diverse tipuri de artă și le oferă un limbaj special. Arta nu este neapărat despre a înțelege, cât despre a simți.  A te simți apropiat sau a avea emoții în fața unei lucrări, fie ele pozitive sau negative, este o atitudine pe care o dobândești. Arta te face să te simți bine. După începi să ajungi la partea de înțelegere. Echilibrul se poate găsi prin artă și de aceea când ești copil și înțelegi de mic acest lucru, te va ajuta în viață.

 

 

Doamna Rodica Marinescu ne-a mărturisit că nu este primul vernisaj la care participă în cadrul Liceului Pedagogic Ortodox ,,Anastasia Popescu” și a subliniat importanța artei pentru dezvoltarea armonioasă a elevilor. ,,La această școală copii se îmbibă de foarte timpuriu cu adevărata artă. În această lume în care arta adevărată trăiește prin non-artă și tot felul de experimente, elevii pot să detașeze arta adevărată de nonvaloare. Cum? Îmbibându-se de frumos! Această școală îi face pe elevi să distingă frumosul, să-l  vadă imediat. Copiii trebuie să învețe să privească. Nu este suficientă o privire detașată, trebuie să fie o privire rafinată, să învețe să-și perfecționeze privire, iar aceste expoziții sunt o ocazii extraordinare de a-și exersa privirea, de a învăța să privească dincolo de aparențe“, afirmă doamna Rodica Marinescu.

Expoziția  „Poarta visului” poate fi admirată  în Galeria „Theodor Aman” din cadrul Liceului Pedagogic Ortodox ,,Anastasia Popescu” pentru încă o lună de zile.