La pian: Ieronim Buga, Liana Mareş
Prezintă Alina Bottez, Manuela Mocanu
Interpreți – Mihaela Stanciu, Alina Bottez, Manuela Mocanu, Lucian Ionescu, Maria & David-Ioan Bulboacă, Liana Mareș, Ieronim Buga
De data aceasta vă propunem un concert inspirat de ziua care a deschis luna aceasta – Ziua Internațională a Copilului, poate singura sărbătoare de care se bucură toată omenirea, fără diferențe și opreliști puse de credință. Datele diferă, dar iubirea de copii este universală. În 1857 a existat o primă inițiativă de a închina o zi copiilor, când un pastor din Massachusetts a creat o slujbă pentru copii și a numit acea zi Ziua Trandafirului și, ulterior, Ziua Copilului.
În mod oficial, Ziua copilului a fost menționată prima dată la Geneva la Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor în august 1925. Atunci, 54 de reprezentanți din diferite țări au adoptat Declarația pentru Protecția Copilului. Din 1950, majoritatea țărilor est-europene o sărbătoresc pe 1 iunie, iar din 1959, multe alte țări comemorează pe 20 noiembrie adoptarea Declarației Drepturilor Copilului din cadrul Adunării Generale a Națiunilor Unite.
Nouă ne place să credem că pe 1 iunie îi sărbătorim pe copiii mici și mari, inclusiv pe copiii din noi, cei care nu mai suntem la vârsta copilăriei, dar care ne-am păstrat în suflet capacitatea de a ne bucura, de a ne minuna, de a râde și plânge cu toată făptura.
În seara aceasta am cules pentru dumneavoastră pagini din câteva opere-povești, din musicaluri, opere rock și chiar și din desene animate. Dar ca să începem în modul cel mai autentic, vrem să le dăm cuvântul copiilor. Micuța Maria Bulboacă în vârstă de 6 ani și fratele ei, David-Ioan Bulboacă, proaspăt absolvent de clasa a 4-a, ne vor cânta împreună două cântece – “Twinkle, twinklem little star” și “Sur le pont d’Avignon”. După aceea, Maria, acompaniată de Ieronim, ne vor cânta “A plecat mama la piață” și “Cântecul gamei”.
Și pentru ca să le meargă bine tuturor copiilor mici și mari, ne-am propus să începem programul de muzică clasică cu o rugăciune din opera-basm Hänsel și Gretel de Engelbert Humperdinck, a cărei premieră a avut loc pe 23 decembrie 1893 și a fost dirijată de marele compozitor Richard Strauss. De atunci a rămas asociată cu Crăciunul și a fost montată pe toate marile scene. Deși libretul, scris de sora lui Humperdinck pe baza poveștii Fraților Grimm, prezintă o operă pentru copii, ea a fost mereu îndrăgită de publicul de toate vârstele din cauza combinației dintre poveste și muzica de influență wagneriană. În duetul lor dinainte să se culce în pădure, Hänsel și Gretel îi descriu pe cei 14 îngerași care îi veghează – doi la cap, doi la picioare, doi la dreapta, doi la stânga, doi deasupra, doi care îi trezesc și doi care îi conduc spre paradis. Numărul nu este întâmplător, căci în numerologia îngerilor, numărul 14 este asociat cu Mercur, deci cu schimbarea și cu explorarea tărâmurilor necunoscute – exact cu ceea ce trăiesc copiii în acel moment. Să le ascultăm în postură de copilași pe sopranele Mihaela Stanciu și Alina Bottez.
Mai rămânem puțin în atmosfera sacrului, dar ne îndreptăm spre cu totul alt gen muzical – opera rock. În 1970, Andrew Lloyd Webber a scris Jesus Christ Superstar pe versurile lui Tim Rice și, ulterior, spectacolul a devenit unul dintre cele mai populare din lume, aducând mult tineret în biserici în ciuda controverselor. Aria Mariei Magdalena, “I don’t know how to love Him”, o zugrăvește pe femeia transformată de predicile lui Hristos. După o viață în păcat, ea nu știe cu ce fel de dragoste să-L iubească pe Cel care i-a arătat un nou drum.
Continuăm cu alt gen, cel al musicalului, și cu altă piesă foarte îndrăgită de copii și adolescenți – My Fair Lady, cu muzica semnată de compozitorul austriac Friedrich Löwe naturalizat american (Frederick Loewe). Textul lui Alan Jay Lerner este inspirat de excepționala piesă Pygmalion de George Bernard Shaw, iar premiera a avut loc în 1956. Celebrul film cu Audrey Hepburn și Rex Harrison produs de Frații Warner a apărut în 1964. Din această capodoperă vă oferim aria gunoierului Doolittle – un bețiv needucat, dar cuceritor, care se teme că nu va ajunge la timp să se însoare la biserică.
Următoarea lucrare de care vă voi vorbi a fost creată de perechea cea mai celebră din lumea musicalului american – de adevărații urmași ai lui Gilbert și Sullivan, fondatorii acestui gen în Anglia victoriană. Probabil v-ați dat seama că este vorba de compozitorul Richard Rodgers și de libretistul Oscar Hammerstein, care, între multe alte capodopere, au compus și Sunetul Muzicii în 1959. Povestea este adevărată, inspirată de Memoriile Mariei von Trapp scrise în 1949. Ele istorisesc aventura familiei unui ofițer din marina austro-ungară care s-a opus nazismului. Epocii istorice și tramei politice i se suprapune povestea lui de dragoste cu Maria, postulantă la o mânăstire catolică unde voia să se călugărească. Dar soarta a făcut ca ea să devină guvernanta celor 7 copii ai căpitanului von Trapp, și apoi mama lor vitregă. Vă invităm să ascultați bine-cunoscuta arie a Mariei – “My Favourite Things” / “Lucrurile mele preferate”
Să ne lăsăm cotropiți în continuare de bucurie! Vom asculta de data aceasta un cântec românesc, cu limbaj muzical modern, dar inspirat din folclor. “Veselie” de Pascal Bentoiu este scris pe poezia lui Ștefan Octavian Iosif. Ea zugrăvește un tablou de iarnă, în care afară e urgie, iar oamenii se adăpostesc la crâșmă, unde beau, dansează și se veselesc ca să uite de frig. Cântecul repetă frumosul cuvânt orândă, care înseamnă cârciumă – probabil pentru că acolo poți primi de-ale gurii, os, oris însemnând chiar gură în limba latină.
Una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite povești este Motanul încălțat, dar un detaliu mai puțin cunoscut este că acest basm este de origine italienească. Giovanni Francesco Straparola a preluat într-o culegere a sa din 1550 varianta populară care circula din vechime. Cea mai cunoscută versiune, desigur, este aceea a inițiatorului basmelor ca gen literar – Charles Perrault, care a publicat-o în volumul Poveștile Mamei-Gâște în 1695. Mama Gâscă este numele generic pentru femeia de la țară care deapănă povești. Această “poreclă” a apărut pentru prima oară într-o revistă franceză la mijlocul secolului al XVII-lea, dar se pare că se baza pe un personaj real – o femeie care a trăit la Boston în acea perioadă și al cărei nume de familie era Goose.
Motanul cel iubit de mari și mici reușește, prin inteligență și viclenie, să mintă, să păcălească și să fure. Moralitatea care stă la baza acestei povești este cel puțin îndoielnică, dar personajul este încântător, așa că să ne concentrăm atenția asupra lui. România a dat, prin compozitorul Cornel Trăilescu, o operă minunată pentru copii inspirată de această poveste.
Să zâmbim în continuare cu un cântec românesc în care atât textul cât și muzica sunt semnate de Ion Runcu: “7 babe blestemate”. Pe-nserate, 7 babe și-un băboi fac ce știu ele mai bine – bârfesc! Vorbesc despre „o minune ca-n povești – să nu crezi, să te crucești!” Un element fantastic este, totuși, preluat din basme, pentru că Vlad al Stanei – spun ele tulburate – s-a ouat, a făcut întâi un ou, apoi zece și, în cele din urmă – senzație și stupoare – le-a clocit de-au ieșit chiar puișori!
La începutul operei Elixirul dragostei de Gaetano Donizetti¸ protagonista Adina, o fată de la țară, dar care e studioasă și citește mult, descoperă într-o carte celebra poveste medievală a lui Tristan și a Isoldei, un romanț cavaleresc care a circulat în multe variante începând cu secolul al XII-lea. Cavalerul Tristan din Cornwall o pețește pe frumoasa prințesă irlandeză Isolda pentru unchiul său, Mark. Pe corabie, cei doi beau o licoare magică – în unele variante accidental, într-altele la inițiativa Isoldei. Iar acest elixir îi face să se îndrăgostească pe loc. În versiunea pe care o citește Adina, Tristan este cel care suspină după Isolda și îi dă să bea poțiunea ca s-o înlănțuiască de el. Râzând, Adina își spune că tare ar vrea și ea să știe cine face asemenea licori.
Momentul cel mai așteptat, mai temut și mai spectaculos în apariția copilului îl reprezintă nașterea. După aceea copilul își face încet-încet loc în viața familiei, își urmează ursita și își face simțită personalitatea. Ca să le îndulcească această trecere și această adaptare la lumea noastră, toate mamele le cântă instinctiv copiilor lor cântece de leagăn. Dar uneori și tații își dezmiardă copiii, iar marele poet Tudor Arghezi i-a scris multe poezii fetiței lui. Între ele se numără și splendidul „Cântec de adormit Mițura”, care este mai mult o rugăciune decât un cântec de leagăn. Simbioza extraordinară a muzicii cu textul pe care a reușit-o compozitorul Paul Constantinescu a creat o miniatură de geniu.
Să revenim la Elixirul dragostei de Gaetano Donizetti. Nemorino suspină fără speranță după Adina, care pare să nici nu-l bage în seamă, ba mai mult – se logodește cu un soldat fanfaron. Șarlatanul Dulcamara sosește în sat ca să amăgească oamenii vânzându-le iluzii și minciuni, iar numele lui înseamnă, efectiv, dulce-amar, căci iluziile pe care le oferă sunt dulci, dar realitatea amară. Auzind că așa-zisul doctor vinde licoarea care te face să fii iubit pe loc de toată lumea, Nemorino cheltuiește o avere ca să o cumpere, înrolându-se în armată ca să facă rost de bani. Acest lucru o emoționează profund pe Adina, care îi răscumpără înrolarea. Dar nu mică-i este uimirea când vede toate fetele din sat roind în jurul lui Nemorino. Dulcamara știe că i-a vândut vin de Bordeaux, nu elixir, dar totuși încearcă s-o păcălească și pe Adina, care nu știe sectretul că Nemorino a moștenit o avere și că de aceea e atât de râvnit. Ea este, însă, foarte mândră și ageră la minte. Ea declară că elixirul este în ochii ei fermecători, rețeta e pe chipul ei și că o ochiadă, un zîmbet și o mângîiere vor face ca Nemorino să fie doar al ei.
Revenim la musical cu lucrarea extrem de cunoscută a lui Leonard Bernstein: West Side Story, în care povestea lui Romeo și a Julietei este adaptată la New Yorkul anilor 50. În loc de două case nobile din Verona, aici se încaieră două bande de gangsteri. Maria și Tony nu au cum să-și împlinească visul de dragoste, așa încât evadează în imaginație. O voce celestă le vorbește despre un timp al lor, în care vor avea pace, liniște și aer curat, în care vor putea fi împreună și ierta, dându-și mâna. S-o ascultăm interpretând acest vis escapist, “Somewhere”.
A venit vremea și pentru cea mai îndrăgită poveste americană – Vrăjitorul din Oz scrisă de Frank Baum în 1900. Un ciclon din Kansas ia pe sus casa fetei și o duce în Țara lui Oz. Însoțitorii ei în Orașul de Smarald sunt Sperietoarea de Ciori, Omul de Tinichea și Leul (pe lângă nelipsitul cățel Toto, bineînțeles). Fiecare vrea să-i ceară marelui vrăjitor o calitate pe care, de fapt, o are deja. În 1939, Metro-Goldwyn-Mayer a produs fantezia muzicală de neuitat cu Judy Garland, considerată de mulți a fi unul dintre cele mai importante filme din istoria cinematografului. Aici, scenariul este construit după modelul visului pe care îl are Alice în cartea lui Lewis Carroll. Visul fantastic al lui Dorothy este provocat de un ciclon din Kansas care face ca un chepeng să o lovească în cap, iar ea să-și piardă cunoștința. Și acesta este un rit de trecere, o etapă în maturizarea copilului care, cu ajutorul fantasticului și al visului, înțelege lumea și propria identitate. Ca și în parabola fiului rătăcitor, înțelege că trebuie să plece ca să se poată întoarce, pentru că nicăieri nu este ca acasă. Să ascultăm cântecul lui Dorothy de Harold Arlen în care fata, înainte de ciclon, visează la un loc îndepărtat în care să nu o certe nimeni și să nu existe necazuri – dincolo de lună, dincolo de curcubeu.
Tot America a dus pe cele mai înalte culmi și genul cel mai îndrăgit de copii – desenele animate! Dacă filmele clasice Disney cele mai iubite au fost Albă-ca-Zăpada, Bambi, Doamna și vagabondul sau Cărțile Junglei, în ultimii 9 ani copiii s-au îndrăgostit de o poveste veche țâșnită dintr-una veche – Crăiasa Zăpezii de Hans Christian Andersen, care s-a metamorfozat în Frozen sau Regatul de gheață tot în studiourile Disney, care chiar ieri și-au lansat noul canal de televiziune, accesibil și în România. Succesul acestui film de animație se datorează nu în ultimul rând coloanei sonore semnate de Kristen Anderson-Lopez și soțul ei, Robert Lopez.
Oare care sunt personajele care ne atrag cel mai mult în povești? Unii visează la prinți și prințese, alții la dragoni sau unicorni, dar cert e că vrăjitorii și vrăjitoarele ne acaparează tuturora atenția și preocuparea. În 1768, la vârsta de 12 ani, Wolfgang Amadeus Mozart a scris o scurtă operă într-un act, Bastien și Bastienne, care se spune că i-ar fi fost comandată de renumitul doctor și magnetist Franz Mesmer, cel care a pus bazele hipnozei. Lucrarea, scrisă în stil combinat german și francez, s-a vrut a fi o satiră a genului pastoral la modă atunci, și chiar țintit o parodie a operei Ghicitorul din sat de Jean-Jacques Rousseau. Vrăjitorul Colas se preface că intonează o vrajă pentru a o face pe Bastienne să-l iubească pe Bastien din nou. Dar cum dragostea nu murise nici un moment, sunt doar cuvinte goale, un simulacru de vrajă.
Și ajungem la o altă Vrăjitoare și la un alt fragment din Hänsel și Gretel de Engelbert Humperdinck. Unul dintre rolurile poveștilor pentru copii este cel apotropaic. Ele sunt menite să-i ferească pe copii de rele – nu doar în mod magic, ci și cât se poate de real. Apărute în vremuri în care educația se făcea doar în familie, de către părinți ei înșiși needucați, în mod instinctiv ei le prezentau copiilor lor realitățile periculoase ale lumii într-un înveliș fantastic, în așa fel încât pe de o parte ei să se sperie și să știe să se păzească, dar pe de altă să nu asocieze răul cu existența lor adevărată. Așa au apărut balaurii, dragonii, zmeii și, mai ales, vrăjitoarele!!! În povestea fraților Grimm, vrăjitoarea îi aruncă pe copii în cuptor și îi transformă în turtă dulce ca să se ghiftuiască cu dulceața lor. Ca să nu rămânem cu spaima vrăjii, să ne consolăm cu faptul că în operă, mama vitregă e înlocuită cu o mamă adevărată, nu rea, ci doar excedată de oboseală și sărăcie. Amândoi părinții vor pleca în căutarea copiilor pierduți și îi vor aduce acasă la sfârșit.
Am vorbit deja despre minunatul basm Vrăjitorul din Oz. Și România are un musical îndrăgit, pe care îl putem vedea la Opera Comică pentru Copii: Micuța Dorothy de Marius Țeicu. Vă oferim acum un fragment simbolic, care descrie celebra potecă de cărămidă galbenă – cea care e menită să arate drumul spre Oz, dar care este, de fapt, drumul alambicat și anevoios către casă, către descoperirea de sine, către mulțumire și împăcare.
Repertoriu:
Prolog:
– Maria Bulboacă: “A plecat mama la piață” și “Cântecul gamei”
– piese cu David-Ioan Bulboacă solo pian + duo pian-voce cu Maria
- Engelbert Humperdinck: Hänsel și Gretel, duet Hänsel-Gretel – Mihaela Stanciu și Alina Bottez
- Andrew Lloyd Webber: Jesus Christ Superstar, aria Mariei Magdalena “I don’t know how to love Him” – Manuela Mocanu
- Frederick Loewe: My Fair Lady, aria lui Doolittle “Get me to the church on time” – Lucian Ionescu
- Rodgers and Hammerstein: The Sound of Music, aria Mariei “My Favourite Things” – Alina Bottez
- Pascal Bentoiu: “Veselie” (din ciclul Patru cântece pe versuri de
Șt. O. Iosif) – Lucian Ionescu - Cornel Trăilescu: Motanul încălțat, aria Motanului – Mihaela Stanciu
- Ion Runcu: “7 babe blestemate” (pe versurile compozitorului) – Lucian Ionescu
- Gaetano Donizetti: Elixirul dragostei¸ aria Adinei “Della crudele Isotta”
- Paul Constantinescu: „Cântec de adormit Mițura” (pe versuri de Tudor Arghezi) – Alina Bottez
- Gaetano Donizetti: Elixirul dragostei¸ duetul Adina – Dulcamara
- Leonard Bernstein: West Side Story, aria “Somewhere” – Manuela Mocanu
- Harold Arlen: Vrăjitorul din Oz, aria lui Dorothy – Alina Bottez
- Kristen Anderson-Lopez & Robert Lopez: Frozen, aria Elsei “Let it go” – Manuela Mocanu
- W. A. Mozart: Bastien și Bastienne, aria lui Colas “Diggi Daggi” – Lucian Ionescu
- Engelbert Humperdinck: Hänsel și Gretel, aria Vrajitoarei – Alina Bottez
- Marius Țeicu: Micuța Dorothy, “Cărare, cărare” – Tutti