Renato Lupu a îmbrățișat muzica încă de când era mic. A crescut cu ea, având în vedere că ambii părinți sunt muzicieni. S-a lăsat vrăjit de frumusețea ei și de atunci nu i-a mai dat drumul. A cucerit cu trompeta atât publicul din țara noastră, dar mai ales cel străin. Creează un raport intim cu scena de fiecare dată și necesitatea de a fi lângă mari artiști a devenit o funcție vitală a existenței sale. Săptămâna trecută unde a avut onoarea să fie pe aceeași scenă cu Maestrul Placido Domingo și Alessandro Safina și totodată mărturisește că i s-a îndeplinit cu această ocazie visul din copilărie.
Renato promite că îi va rămâne fidel acestei arte. Împărtășește și cu alții din tainele ei din calitate de profesor. Nu predă în România, ci în Turcia, acolo unde locuiește de mai bine de două decenii. Își încurajează elevii să nu se abată de la drumul lor precum a fost la rându-i în lupta cu „scârțâielile”. Să-l cunoaștem pe artistul Renato Lupu, una dintre elitele țării noastre care performează pe toate scenele lumii alături de familie și care azi ne introduce cu dragoste în universul sunetelor!
Provii dintr-o familie de muzicieni. Cât de mult te onorează?
Mă simt norocos pentru că am părinții muzicieni, ei m-au ghidat și îndrumat de mic copil. Mai ales când aveam mici neînțelegeri la cursurile de muzică (teorie-solfegiu) puteam apela la ajutorul părinților. Consider că am avut un avantaj față de ceilalți copii, deși a fost și greu câteodată, având părinții muzicieni trebuia să fiu la un nivel superior. Cel puțin așa credeau colegii și profesorii.
Acum sunt foarte onorat pentru că am ocazia să concertez împreună cu ai mei pe aceeași scenă, este un sentiment deosebit. Recent, am avut un recital de familie și am avut cu toții un mare succes.
Ce ai moștenit de la mama? Dar de la tata?
Muzica este ca un microb. Cu cât mai multă muzică asculți și apari pe scenă, simți că vrei tot mai mult. De la ambii părinți am moștenit talentul muzical, nu cred că aș putea să deosebesc de la cine am primit mai mult. În general, pot zice că am primit „calmul” de la mama și „agilitatea” de la tata.
În interiorul fiecărei familii sunt însușite considerente și principii cu care copiii pleacă în viață. Ce te-au învățat părinții? De la ce crez ți-au spus să nu te abați?
Am fost învățat de mic să fiu disciplinat și ordonat în toate. Viața de muzician necesită un ritm foarte calculat și cumpătat. Se aseamănă cu viața de sportivi. Un muzician de performanță trebuie să fie permanent în formă. Contează foarte mult alimentația și odihna fizică/ psihică. Mi-au spus întotdeauna că dacă respect un ritm de viață ponderat în toate voi avea succes.
Cum e să crești cu muzică?
Muzica pentru mine nu este doar o pasiune, e un mod frumos de a trăi. De mic copil mergeam la concertele părinților și eram fascinat de apariția lor pe scenă. Consider că nu este destul să ai studii în termenii muzicii dacă nu asculți muzică în același timp. Ascult muzică mereu când sunt acasă și mă relaxez. Este ca o terapie. Mai ales când fac treabă sau pregătesc ceva de mâncare, mă destinde muzica în fundal și parcă tot ce fac, îmi iese mai bine.
Care a fost primul instrument muzical cu care ai făcut cunoștință?
Pianul. Am început să studiez pianul la vârsta de 6 ani, părinții m-au îndrumat să iau ore private.
Unde ai învățat primele sunete? În România sau Turcia?
În România, am studiat la pian (în privat). După ce am venit în Turcia, în anul 2000, am dorit să încep trompeta. Tatăl meu m-a pregătit timp de un an de zile și apoi am dat audiție pentru a intra la școala de muzică din Ankara.
La ce vârstă ai ales trompeta și la ce vârstă ai avut și primul concert?
La vârsta de 11 ani am început să studiez la trompetă și după un an am avut primul concert.
Îți mai aduci aminte de tine, copil fiind, ce emoții purtai înainte de concert? Ce întâmplare îmi poți povesti?
Ca și copil sunt multe emoții, mai ales pentru primul concert. Este așa o stare de frică la început. Am mai avut apariții la serbările de Crăciun din timpul școlii generale, cu orga. Doar că nu se poate compara cu un concert clasic.
În clasa a șasea, am avut primul concert solo cu orchestra studenților. Îmi amintesc că eram foarte emoționat, tatăl meu, în același timp profesorul meu, m-a îmbărbătat și mi-a zis să mă concentrez la partitura mea, să nu mă uit la public. Totul a fost foarte bine, doar că la final am uitat să măsor 2 măsuri și am terminat înaintea orchestrei. Pentru mine este o amintire plăcută, acum le mai povestesc studenților mei această întâmplare.
Cum ai crescut, Renato, în universul muzical? De ce ingrediente ai nevoie ca să faci carieră ca artist?
Pentru a fi un muzician bun, este necesară multă muncă. Talentul nu este îndeajuns, trebuie multă răbdare și studiu zilnic.
Ca să ajung la un nivel, am muncit foarte mult și am fost întotdeauna disciplinat în studiu și nu numai, am avut grijă de sănătate. La fiecare concert se depune un mare efort psihic. Chiar dacă s-a terminat concertul încă simți energia și emoția după.
Ce visuri purtai cu tine la vremea copilăriei? Coincid planurile pe care le aveai când erai mic cu cele de acum?
În copilărie doream foarte mult să fiu la fel de admirat cum sunt părinții mei. Nu eram 100% sigur că voi deveni muzician. Visam să fiu pe scenă, să fiu aplaudat de public numeros. Nu ratam niciodată concertele de la televizor și îmi doream să cunosc personalități mari în domeniul muzicii.
Săptămâna trecută am avut un turneu în Aspendos (Antalya) și am avut onoarea să fiu pe aceeași scenă cu Maestrul Placido Domingo și Alessandro Safina. Pot spune că mi s-a îndeplinit un vis din copilărie.
Trompeta a devenit parte din tine ca om, ca artist, ca om al unei carierei de succes. Te găsim și în ipostaza de profesor. Ce sentimente te încearcă la catedră?
Să știți că este o mare diferență în a cânta la trompetă și a preda. Este mult mai dificil să le explici studenților cum să cânte mai bine, să le transmiți iubirea și pasiunea pentru instrument. În general, încerc să fiu ca și un prieten bun cu ei, consider că dacă ești mai apropiat față de studenți, ei se atașează mai mult de profesor și se creează o legătură de încredere. Am și momente când sunt mai sever cu ei, mai ales dacă vin nepregătiți la clasă.
Sunt două decenii de când locuiești în Turcia. Ce ți-a dat Turcia și nu ți-a dat România?
În România, am primit educația elementară, cei șapte ani de acasă cum s-ar zice. În schimb, pot spune că mi-am format caracterul în Turcia, aici mi-am continuat studiile. Le-am învățat limba la perfecție, tradițiile, obiceiurile. Turcia este pentru mine ca a doua țară-mamă.
Ce sentimente porți fiecărei țări în parte?
România este țara noastră frumoasă la care îi duc dorul mereu. Abia aștept să vină vara, să pot merge acasă, la bunici, rude, prieteni. Turcia este țara unde mi-am format un nume și o carieră muzicală. Iubesc ambele țări și pot spune că mă simt acasă și aici în Ankara.
Dacă ai vrea să schimbi ceva în parcursul tău, ai avea ce să schimbi?
Probabil aș fi dorit să am mai multe concerte și acasă în România. Din păcate, încă nu am avut oportunitatea să concertez pe marile scene din țară.
Ți-ai dezvoltat latura artistică. Au avut grijă părinții de asta, tu, profesorii, mentorii. Dar dacă nu ar fi fost o carieră pe această nișă, ce ar fi făcut Renato Lupu în viață? Ce rol ai fi avut în societate?
Când eram încă în România, eram foarte interesat de computere, dar nu știu dacă aveam același succes în domeniul IT. Cred că tot muzica aș fi ales.