Într-un timp grăbit, în care educația riscă să devină un algoritm sau o simplă etapă de bifat, există oameni care reușesc să-i păstreze sufletul viu. Ema este unul dintre acești oameni rari. Educator, curator de emoții, arhitect de lumi ludice – ea nu oferă doar învățare, ci trăire. Construiește contexte în care mirarea copiilor devine formă de cunoaștere, iar joaca – un act cultural în sine.
Lucrând la intersecția dintre pedagogie și expresie artistică, Ema redefinește granițele dintre școală și comunitate. Festivalul Magic&Ludic, pe care îl semnează cu o emoție discretă, dar temeinică, nu este doar un eveniment pentru copii, ci o pledoarie pentru o educație care îndrăznește să se transforme în spectacol, în ritual colectiv de apropiere și sens.
Ceea ce impresionează la Ema nu este doar dăruirea — ci limpezimea cu care își asumă misiunea: aceea de a menține vie „patria copilăriei”, nu ca refugiu, ci ca spațiu esențial al formării umane. Într-un prezent marcat de tehnologii grăbite și relații fragmentate, vocea sa devine un contrapunct delicat, dar ferm, ce reamintește că educația adevărată nu luminează doar mintea, ci și inima.
Ema, mă bucur să povestim și îți mulțumesc că ai răspuns pozitiv invitației mele. Să-ncepem așadar.
„De ceva timp spun că port în mâini și în suflet cea mai frumoasă meserie, cea mai jucăușă și cea mai distractivă. Drept urmare, a păstra vie copilăria în sufletele copiilor înseamnă, de fapt, a le proteja bucuria autentică, curiozitatea și încrederea în lume.”
Ema, ce bucurie să fiu acum de partea jurnalistului care întreabă, și acum am în minte interviul pe care tu mi l-ai conturat, este poate cel mai frumos portret pe care cineva mi l-a schițat într-un astfel de context. Ema, ,,copilăria e patria fiecărui om”, ne spunea Antoine de Saint-Exupéry. Cum reușești, prin munca ta, să păstrezi vie această „patrie” în sufletele copiilor cu care lucrezi?
Cu plăcere deosebită am primit invitația ta! De astă dată am schimbat rolurile și îți mulțumesc că vezi în mine un „actor” ce poate presta pe scenă în fața unui public, publicul nostru fiind cititorii. De ceva timp spun că port în mâini și în suflet cea mai frumoasă meserie, cea mai jucăușă și cea mai distractivă. Drept urmare, a păstra vie copilăria în sufletele copiilor înseamnă, de fapt, a le proteja bucuria autentică, curiozitatea și încrederea în lume. Ne hrănim sufletul reciproc. Copilăria nu trebuie grăbită. Merită trăită prin joc și joacă. Merită să lăsăm spațiu de imaginație, să zburde. Nu e vorba de a-i feri de griji, nici despre a le umple programul cu activități, ci despre a nu le stinge lumina din priviri.
„Copilăria nu trebuie grăbită. Merită trăită.”
Dacă ai privi educația ca pe un vin bun, care are nevoie de timp și răbdare, ce crezi că îi lipsește sistemului nostru pentru a deveni o „recoltă” valoroasă?
O întrebare foarte bună pe care și eu, la rându-mi, o adresez pentru că, părerea mea, fiecare idee contează și poate deveni o voce puternică. Sistemul nostru are nevoie de echitate, coerență, predictibilitate, o strategie națională bazată pe cercetare educațională făcută la firul ierbii, curriculum modern bazat pe gândire critică, colaborare, creativitate, educație financiară, digitală, civică și emoțională. Dar „recolta”, că tare frumos te-ai exprimat, e formată și din oameni dedicați care se conjugă cu verbul „ a face”.
„Sistemul nostru are nevoie de echitate, coerență, predictibilitate, o strategie națională bazată pe cercetare educațională făcută la firul ierbii, curriculum modern bazat pe gândire critică, colaborare, creativitate, educație financiară, digitală, civică și emoțională.”
Într-o lume în care copiii cresc printre ecrane, cum reușești să le redai bucuria de a descoperi lumea reală — iar părinților, bucuria de a o privi prin ochii lor?
Ecranele, ce e drept, au devenit „ferestrele” spre cunoașterea lumii copiilor. Motorul principal al copiilor este curiozitatea pe care, sper să nu se stingă și prin activități în aer liber, activități care cer atingere, miros, gust, mișcare, le-o putem satisface. Noi, adulții, suntem modelele vii. Dacă ne văd pe noi cu o carte în mână, încep întrebările, așa-i?
,,Educația este o armă a păcii.” Cred mult în această expresie mai ales în contextul global actual. În ce fel crezi că un educator de grădiniță poate fi un constructor de pace într-o lume care pare din ce în ce mai agitată și fragmentată?
Se vorbește despre starea de bine a elevilor, cât și a profesorilor. Da, este esențială. Să nu uităm pentru ce suntem în fața lor. Ah, și nu cu mâinile dictând sau stând la spate, dând comenzi și sarcini.
„Am găsit o modalitate de a îmbina educația formală cu cea nonformală, iar printre actorii principali să se numere și părinții sau bunicii sau familia extinsă.”
În fiecare an creezi contexte de joacă și învățare — dar și festivaluri unde imaginația devine spectacol. Ce te inspiră să treci de la clasă la scenă și de la lecție la experiență colectivă?
Copiii mei, ai noștri, ai tuturor. Ei sunt motivația principală. Ah, și fetița Ema care nu s-a jucat suficient la vârsta când trebuia să se joace. Am găsit o modalitate de a îmbina educația formală cu cea nonformală, iar printre actorii principali să se numere și părinții sau bunicii sau familia extinsă.
„Mi-am dat seama că am o resursă importantă și anume oamenii și că pot să îi pun la un loc ca și ambasadori ai educației, ai distracției, ai învățării prin joacă și bucurie.”
Care a fost momentul în care ai înțeles că poți transforma educația în eveniment cultural, nu doar în proces școlar?
Nu a fost un obiectiv inițial. A fost o idee pe care am aruncat-o către univers. Dinspre univers am coborât-o pe pământ la colegii mei, nu întâmplător de 1 iunie și cum bine știm cu toții sărbătorim atunci Ziua Mondială a Copilului. În 2023 s-a creionat Magic&Ludic Festival. A fost un heirup ca în patru săptămâni să materializăm eu și Andreii mei ce azi îl numesc vis, o dorință ce nu mai este de mine știută și îmbrățișată de colegii mei și nu doar. Părtași la vis au devenit festivalierii ce ne-au călcat pragul în cele 6 ediții ticluite divers până acum. Mi-am dat seama că am o resursă importantă și anume oamenii și că pot să îi pun la un loc ca și ambasadori ai educației, ai distracției, ai învățării prin joacă și bucurie.
Cum aduci arta în viața copiilor tăi — fie în grădiniță, fie în cadrul festivalurilor pe care le organizezi la Iași? Și te întreb asta pentru că Brâncuși avea o vorbă … ,,arta ne educă simțurile” și cred cu tărie în vorba asta.
Ce frumos ai conturat întrebarea! Prin activitățile din cadrul festivalului nostru, îi conducem să guste din frumusețe ce vine prin mai multe forme și anume prin cinema în aer liber, prin pictură, prin ceramică, prin teatru, prin dans, prin mișcare creativă, prin jocurile de rol îmbrățișate de personaje din povești sau desene animate.
„Prin activitățile din cadrul festivalului nostru, îi conducem să guste din frumusețe ce vine prin mai multe forme.”
În festivalul Emagic & Ludic, aduni joacă, artă și comunitate într-un spațiu viu. Ce înseamnă pentru tine „magia” acestui eveniment — și care e lecția pe care ți-au dat-o copiii de acolo?
Magia din cadrul Magic&Ludic pentru mine este să văd perechi de mâini care bat în același timp, inimi care bat pe același ritm, să aud zgomot de bucurie și să văd tălpi care aleargă pe iarbă. Ca și lecție frumoasă pentru suflet e faptul că indiferent de câte provocări întâmpini de la logistică, la „disfonia” din echipă sau oboseala de pe chip și trup și nu o mai cântărești, copiii te mențin vie orice ar fi și pentru ei merită să treci peste orice și să ai credința că îi vei face fericiți. Ei nu trebuie să simtă ce este în spate, ei trebuie să se bucure și atât.
Când privești spre un copil care creează ceva, simți mai multă speranță sau responsabilitate?
Speranță că nu este îngrădit și că nu va fi îngrădit și că va învăța să se exprime liber, dar și responsabilitate să îi fiu far în continuare cu toate instrumentele pe care le cunosc.
„Faptul că mă trezesc cu bucurie dimineață și știu că am găsit sens în viață, e motivul real să cred că meseria nu e doar o profesie. Nu și când copiii sunt puntea.”
Într-un interviu, ai spus că îți dorești ca educația să fie „o experiență, nu o obligație”. Cum transformi un concept atât de idealist într-o practică zilnică, între resurse limitate și sisteme rigide?
Aplecându-mă asupra lor, înțelegându-i, ajutându-i să învețe prin trăire. Viața o descoperă, o experimentează: cum plantează semințe, cum construiesc coșulețe pentru legume, când se joacă la centrul Joc de rol.
În ce momente ai simțit că meseria ta nu e doar profesie, ci un mod de a trăi, pentru că educația este cu adevărat viața însăși.
M-am emonționat! Am avut un traseu liniar, dar îmi aduc aminte că m-am înscris cu mama de mână la liceul cu profil pedagogic în 2004 pentru că o voce masculină puternică mi-a zis „fă-te învățătoare ca mătușă-ta Ana!”. Zis și făcut. Anii au trecut, m-am perfecționat cu dorință în timp. Am descoperit că cei mici au multe surprize lăuntrice, că sunt un soare luminos ce intră în camera inimii mele zilnic și nu este copil în care să nu văd ceva frumos. Faptul că vorbim aici după 16 ani de experiență, nu mă văd făcând altceva decât ce ar pune în centru copilul. Faptul că mă trezesc cu bucurie dimineață și știu că am găsit sens în viață, e motivul real să cred că meseria nu e doar o profesie. Nu și când copiii sunt puntea.
„Faptul că tangențial meseriei s-a născut un festival unde ideile mele și ale colegilor se unesc și creează încântare e iarăși emoționant pentru mine. Orice ediție pe care o construim e inima noastră toată și vine cu satisfacție indiferent de numărul participanților.”
Când organizezi un festival pentru copii, cum alegi echilibrul între distracție și sens? Ce te face să spui „da, ăsta e un eveniment care îi schimbă cu adevărat”?
Nu spun/spunem despre festivalul ce îmi poartă amprenta că îi schimbă cu adevărat, dar știu că contribuie un strop la crearea de amintiri făcute în familie. Îmi doresc să devină un motor social și cultural unde activitățile sportive cu cele de învățare prin joacă, cele muzicale se vor îmbina în mod armonios mereu.
Ai lucrat cu sute de copii, părinți, artiști, parteneri. Care a fost cea mai emoționantă întâmplare care ți-a arătat că munca ta are un ecou real în comunitate?
Sunt multe momente în care, deși n-am umblat după onoare și faimă, a venit răsplata. Și când vorbesc despre răsplată, mă refer la cea sufletească. Bucuria copiilor când mă văd sau, mai corect spus, când ne vedem, vorbește în locul cuvintelor. O voce care ar putea vorbi este una colectivă, cea a părinților care exclamă: „Ce generație frumoasă a fost! Suntem foarte mulțumiți de cum a evoluat copilul meu!”
Faptul că tangențial meseriei s-a născut un festival unde ideile mele și ale colegilor se unesc și creează încântare e iarăși emoționant pentru mine. Orice ediție pe care o construim e inima noastră toată și vine cu satisfacție indiferent de numărul participanților. Îmi aduc aminte la prima ediție, în iulie 2023, că la un moment dat ne-am întâlnit la un copac toți trei. Cu zâmbet, ne-am spus: „hai că am făcut-o și pe asta”. Oh, un gând care mi-a trecut acum prin minte e că la fiecare festival îl iau pe tata în mintea mea, dacă nu de mână. Îi dau un bilet la distracție. Știu că, deși nu mi-a exprimat niciodată, e mândru.
„…la fiecare festival îl iau pe tata în mintea mea, dacă nu de mână. Îi dau un bilet la distracție. Știu că, deși nu mi-a exprimat niciodată, e mândru.”
Dacă ai putea „reeduca” adulții prin joc, așa cum o faci cu cei mici, ce activitate i-ai pune să facă — și de ce? Crezi ca s-ar deschide către un așa joc?
Oh, cred că prin ateliere de pictură, prin teatru și construcții părinții ar accepta imperfecțiunea.
Ce mesaj crezi că va purta generația de copii pe care o formezi și cum te asiguri că e unul de speranță, nu de teamă? Ema, lasă-mi un gând aici, să-l recitim peste ani și ani.
Îmi doresc să plece cu convingeri bine închegate în viață, să se exprime liber. Îmi doresc să simtă că sunt văzuți, auziți, înțeleși. Îmi doresc să înțeleagă că orice emoție trebuie testată și, în egală măsură, să înțeleagă că greșelile nu sunt eșecuri, nici nu le conturează un profil.
„Îmi doresc să simtă că sunt văzuți, auziți, înțeleși. Îmi doresc să înțeleagă că orice emoție trebuie testată și, în egală măsură, să înțeleagă că greșelile nu sunt eșecuri, nici nu le conturează un profil.”
