Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Tag

marea adunare de la alba iulia

Originar din satul Nerău, Coriolan a crescut într-o familie unde cartea era la loc de cinste. Părinții l-ar fi vrut preot, dar după ce fusese declarat admis la Institutul Teologic din Arad, tânărul abandonează și pleacă pe cărarea științelor juridice. Studiază în Budapesta și Cluj, apoi se înscrie stagiar în Baroul Timiș. În 1918 gustă din amărăciunea frontului, iar la finalul primei conflagrații mondiale participă ca delegat titular la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Ca politician, a fost membru al Partidului Național Român, statut care i-a adus două mandate de primar în Timișoara și unul de prefect. Retras din politică în 1940, Coriolan Băran s-a dedicat trup și suflet avocaturii până în 1950, când a fost arestat de comuniști și condamnat la cinci ani de detenție.

Când dragostea pentru avocatură este mai mare

Născut pe meleagurile bănățene, în ziua de 6 octombrie 1896, Coriolan avea să crească într-o atmosferă eminamente academică. Pavel și Sofia, părinții săi, erau învățători, astfel, copilăria sa a fost sub semnul cărților. Face școala primară în localitate, după care urmează cursurile școlii maghiare din Dumbrăvița. Începe viața de licean în cadrul Liceului din Mako, dar diploma de bacalaureat o va obține la Brașov, unde va deveni bun prieten cu poetul Lucian Blaga. Când veni momentul admiterii la facultate, tânărul era împărțit între visul părinților, care îl vedeau student la Institutul Teologic din Arad, și dorința proprie de a păși pe calea științelor juridice. Viața de teolog venea la pachet cu scutirea stagiului militar, un motiv care ar fi trebuit să-i risipească ezitarea. Nedorind să iasă din cuvântul familiei, Coriolan dă examen la Institut, unde va fi declarat admis, dar va renunța spre surprinderea multa și se va orienta către Facultatea de Drept din Budapesta. După o vreme, se transferă la Cluj, loc unde va obține licența, apoi doctoratul. În anul 1920, figurează ca stagiar în Baroul Timiș și face practică în biroul avocaților Aurel Cosma și Vasile Chiroiu. Se dovedește un tânăr de viitor, așa că după finalizarea uceniciei, se va înscrie la examenul pentru obținerea dreptului de liberă practică organizat la Oradea.

Din birou direct în focurile războiului

Lucrurile mergeau ca pe roate. Procesele începeau să bată la ușă, câștigase aprecierea colegilor de breaslă, iar clienții luau cu asalt cabinetul său. Nenorocirea avea să vină în 1916, când este concentrat la Szeged, apoi trimis pe front în Italia. Luptă cu vitejie, doarme în tranșee, dar cu toate acestea este grav rănit în bătălia de la Doberdo și primește îngrijiri medicale la Budapesta. Se recuperează abia după doi ani de zile și este trimis din nou pe frontul italian, de unde va reveni cu bine. În toamna lui 1918, se consultă cu avocatul Nestor Oprean, și pune umărul la organizarea Gărzii Naționale din Sânnicolau Mare, iar tot atunci, este delegat ca membru titular la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. După înfăptuirea Marii Uniri, își face debutul în viața politică. Se înscrie în Partidul Național Român, filiala Timiș-Torontal, unde va avea mai multe funcții de conducere. Printre procese și demnități politice, Coriolan iubea cuvântul, astfel, pune bazele ziarului Voința Banatului.

Condamnat la cinci ani de temniță

Perioada interbelică reprezintă pentru politicianul Brediceanu apogeul carierei. Este ales primar al Timișoarei între 1929-1938, apoi prefect al județului Timiș. Pe plan național, a fost subsecretar de stat în guvernele Miron Cristea și Arman Călinescu. Tot acum înființează Societatea “Corala Banatului”, este ales la cârma Astrei bănățene, și a Institutului Social Banat-Crișana. Șirul demnităților continuă cu funcția de director general al Băncii Comerciale din Timișoara, iar pentru că iubea sportul rege, între 1938-1942, a fost președintele clubului de fotbal Ripensia.

Credit foto: memorialsighet.ro

Sătul de tumultul vieții politice și de responsabilități, Coriolan se retrage definitiv în 1940, decis să se ocupe mai mult de avocatură. După preluarea puterii, comuniștii încep vânătoare foștilor demnitari și oameni politici. În 1950, i se pune sechestru pe bunuri, este arestat și condamnat la cinci ani de temniță. În ciuda vârstei înaintate, este plimbat prin penitenciarele de la București, Gherla și Aiud. Ispășindu-și pedeapsa, este dus în fața tribunalului din Timișoara pentru a fi judecat. Martorii, majoritatea muncitori din fabricile bănățene, au depus mărturie în favoarea lui, motiv pentru care este achitat, primindu-și casa înapoi. Ajuns la vârsta de 83 de ani, slăbit după experiența temniței, nu mai poate lupta și părăsește această lume pe 2 iunie 1979.

Surse: Biblioteca Digitală BCU Cluj;

Născut într-o familie de maeștri cojocari, George este îndrumat de mic către cariera militară. Neîndrăznind să iasă din cuvântul părinților, se înscrie la Școala de Ofițeri din Viena, dar în paralel frecventează și cursurile Facultății de Drept. Se dovedește un student eminent, motiv pentru care Fundația lugojeană “Ana Alexandrovici”, îi va acorda o bursă de studii. Își face ucenicia de avocat în biroul marelui Coriolan Brediceanu, apoi va continua pe cont propriu. În anul 1900, avocatul Dobrin alături de alți colegi de breaslă înființează ziarul Drapelul, apoi sare în apărarea celor acuzați în procesul memorandumului. S-a implicat activ în organizarea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, prin mobilizarea populației și organizarea transportului CFR.

Când dai peste cap planurile părinților

Vine pe lume la 19 aprilie 1862, ca fiul al unei familii de maeștri cojocari din Lugoj. Debutează în viața de elev sub îndrumarea dascălului Ștefan Lipovan, apoi își continuă studiile la Liceul de stat din Lugoj. Părinții și-ar fi dorit să urmeze cariera militară, dar George avea alte planuri. Inima lui era împărțită între ascultarea față de părinți, și pasiunea pentru drept. Pornește în viața de student pe două cărări, mai întâi se înscrie la Școala de Ofițeri din Viena, apoi la Facultatea de Drept, unde primește o bursă de studii din partea Fundației “Ana Alexandrovici”. Pe parcursul studenției, s-a remarcat prin implicarea în activitățile desfășurate de Societatea România Jună. Licența în avocatură o va obține la Debrețin, iar în 1888, devine doctor în drept.

Stagiatura, se consumă în biroul avocatului Coriolan Brediceanu, pe care îl va succeda ulterior la conducerea organizației județene a Partidului Național Român din Lugoj. După ce își deschide propriul birou, George participă în vara lui 1892, la Conferința Națională a P.N.R de la Sibiu, iar doi ani mai târziu, îl vedem pledând la bară ca reprezentant al lui Titus Mera în procesul memorandumului.

Un liberal cu condeiul în mână

În debutul anului 1900, se întoarce la Lugoj, unde își dă întâlnire cu fruntașii bănățeni. Problema drepturilor românilor, dar și destinul națiunii au fost pe buzele tuturor. Era neapărată nevoie de un semnal de alarmă, care a luat forma gazetei Drapelul. Primul număr apare în data de 14 ianuarie 1901, iar George publică peste 160 de articole cu tematică politică, națională și culturală. Și pentru că tot am pomenite de politică, tot în acea vreme, avocatul Dobrin încheie un pact cu liberalii, fiindu-i încredințată conducerea organizației județene Caraș-Severin.

Odată cu intrarea României în focurile primei conflagrații mondiale, George Dobrin este pus sub paza politică a autorităților austro-ungare. În toamna lui 1918, se implică în organizarea Comitetului Național Român din Lugoj, apoi contribuie decisiv la constituirea Gărzii Naționale. În pragul Marii Adunări, soția sa cade la par și este nevoit să vegheze la căpătâiul ei. Participanții nu au uitat rolul pe care l-a jucat avocatul Dobrin, astfel, îl aleg membru în cadrul Marelui Sfat Național.  

O viață închinată dreptății și națiunii

Bucuria Marii Uniri, este umbrită de moarte soției în toamna lui 1919. Tot atunci, este numit în funcția de prefect al județului Caraș-Severin, fiind cel care s-a ocupat cu numirea administrației românești în mai multe localități din județ. În subordinea sa, au trecut mai multe instituții judecătorești, prima a fost Tribunalul Lugoj, iar ulterior Tribunalul Caransebeș. Cu toate aceste, nu se rezumă la aceste funcții, și vrea să facă mai mult, astfel, întreprinde mai multe acțiuni pe lângă Consiliul Dirigent cu scopul de a începe tratativele pentru retragerea totală a armatei franceze de pe teritoriul Banatului. În momentul înființării Baroului Severin-Lugoj, este ales în funcția de Decan al acestuia. Colaborator de nădejde, i-a fost un alt coleg de breaslă și anume, avocatul Aurel Cosma, care odată instalat în funcția de prefect al județului Timiș, a decis ca unele localități ce aparțineau de județul Caraș să treacă în administrația Timișului. În 1952, ajuns la vârsta onorabilă de 90 de ani, cu un trecut juridic și politic presărat cu multe realizări, George Dobrin își dă obștescul sfârșit, și este înmormântat în locurile natale.

Surse: Biblioteca Digitală BCU Cluj;

Iubitor de frumos și cultură, avocatul Toma Cornea a pus bazele unei rețele de biblioteci în mediul rural, apoi contribuie cu suma de 1.000 de coroane la Fondul cultural al Mitropoliei de Alba Iulia și Făgăraș. Odată cu debutul Primului Război Mondial, este chemat la arme și încorporat în armata austro-ungară. Revine acasă în toamna lui 1918, și pune umărul la Organizarea Consiliului Național Român din comitatul Târnava Mare. Pe 25 noiembrie, este delegat la Marea Adunarea Națională de la Alba Iulia, cu vot decisiv. Continuă să pledeze la bară, iar din anul 1930, se mută la Sibiu. Într-o zi, se urcă în primul tren cu destinația București. Nimeni nu bănuia că exact în acea zi, 4 aprilie 1944, cerul Capitalei va fi împânzit de aproximativ 220 de bombardiere B-17 și peste 93 de bombardiere B-24. Centrul orașului, cartierul Grivița și Gara de Nord au fost principalele ținte. Peisajul devenise lugubru, mii de morți și zeci de clădiri afectate. Salvatorii scormoneau printre dărâmături asemeni unor câini înfometați. Trupul  lui Toma rămâne de negăsit.   

Un avocat pasionat de cultură  

A dat piept cu viața într-o zi de vară, mai precis pe 7 iulie 1874, în Făgăraș. Clasele primare le urmează în locurile natale, apoi gimnaziul în orașul Brașov. Simion Cornea, fratele său, a fost avocat, apoi notar public la Mediaș, nu-i exclus ca Toma să fi văzut în el un exemplu demn de urmat. Între 1894-1899 urmează cursurile Facultății de Drept și Științe politice din cadrul Universității Regale Maghiare din Budapesta. Student eminent, tânărul va beneficia de o bursă acordată de Societatea “Transilvania”, iar doctoratul îl va susține la Universitatea Ferencz Jozsef din Cluj.

După finalizarea uceniciei, își deschide propriul birou de avocatură în Sighișoara, unde se luptă pentru drepturile românilor din zonă. Toma Cornea a fost tot timpul un om al faptei, dovadă,  contribuția la ridicarea nivelului economic și cultural. Ia parte la deschiderea Institutului de credit și economii ”Târnăveana”, unde va ocupa postul de director executiv, apoi se implică în activitățile culturale care îi aduc funcția de director al Despărțământului Astrei din Sighișoara. În această calitate contribuie la inaugurarea a 40 de biblioteci în mediul rural și donează  Fondului cultural al Mitropoliei de Alba Iulia și Făgăraș, suma de 1.000 de coroane.

Participant cu vot decisiv la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia

Ar mai fi avut și alte lucruri de pus la punct, dar izbucnirea primei conflagrații mondiale îi zădărnicește planurile. Primește ordin de încorporare în armata austro-ungară și fără să mai stea pe gânduri, se prezintă la arme încă din primele zile. Duce la bun sfârșit întreaga campanie, apoi revine acasă, unde nu are pace. În detrimentul unui concediu binemeritat, se implică în organizarea Consiliului Național Român din comitatul Târnava Mare. Numit în fruntea acestui organism și cu o echipă de elită în spate, Toma se pune pe treabă. Pe 25 noiembrie 1918, adunarea electorală din circumscripția Sighișoara, îl desemnează ca participant cu vot decisiv la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Ia parte la ședința din 30 noiembrie unde se dezbate proiectul de hotărâre ce urma să fie suspus aprobării Marii Adunări. Pe când discuțiile erau în plină desfășurare, Toma ia cuvântul și subliniază necesitatea unirii Transilvaniei cu Regatul Român.     

Trenul care gonește către moarte

După citirea proclamației Unirii, este ales ca membru în Marele Sfat Național Român. Leapădă definitiv trecutul de activist al Partidului Național, și nu mai vrea să audă de politică pentru o vreme. Dar, propunerea generalului Alexandru Averescu a fost atât de ispititoare, încât își clacă peste propria voință și trece în barca acestuia. Așa se face că  între aprilie 1920 și 29 decembrie 1921, Toma Cornea va ocupa funcția de prefect al județului Odorhei. Continuă să profeseze avocatura, iar în 1930, își ia soția și copiii, și se stabilește la Sibiu.

Pe 4 aprilie 1944, este nevoie să facă o deplasare până la București. Se dichisește, își alege cel mai bun costum, ia actele și iese pe ușă pentru ultima dată. Nimeni nu bănuia că exact în ziua aceea 220 de bombardiere B-17 și peste 93 de bombardiere B-24, vor năvăli asupra Capitalei. Centrul orașului, cartierul Grivița și Gara de Nord au fost țintele principalele. Abia coborât din vagon, Toma își croiește drum prin valurile de călători care veneau și plecau fără încetare. În văzduh, se aude ceva neobișnuit. Oamenii duc mâinile în dreptul ochilor mijiți care încercau să decodifice steagul inscripționat pe marginea avioanelor. Unu, doi, trei, și totul e una cu pământul. În urma atacului, 3.000 de persoane și-au pierdut viața, iar alte 2.126 de persoane au fost grav rănite. După îndelungi săpături, trupul lui Toma a fost de negăsit. Nici până azi nu i-a fost ridică o piatră funerară.

Surse: Biblioteca Digitală BCU Cluj;

S-a născut în 1871, ca fiu al cizmarului Ștefan Ispravnic din județul Arad. Odată ajuns la vârsta studenției, Sever decide să pășească pe calea juridică. La facultate este întreținut de sora sa, Silvia, și îl va avea coleg de generație pe avocatul Aurel Vlad. La început a lucrat în cadrul Băncii Victoria, dar cu timpul își va deschide propriul birou de avocatură. Măiestria de care dădea dovadă, l-a propulsat în postul de prodecan al Baroului din Arad, funcție pe care o va deține vreme de șase ani. Pe 16 august 1952, autoritățile comuniste îl arestează alături de fiul său, apoi sunt încarcerați la Penitenciarul Aiud. Seniorul este eliberat peste câteva luni, dar juniorul mai avea ani de pătimit.

Anii de studiu și debutul în avocatură

Vine pe lume în data de 10 iulie 1871 la Curtici, ca fiu al soților Ștefan și Rozalia Ispravnic. Bunicul său, pe nume Petru, a fost învățător. Probabil de la el să fi moștenit dragostea pentru carte. A făcut clasele primare în locurile natale, apoi, primul an de liceu s-a consumat în orașul Arad. În cele din urmă, se transferă la Liceul Piarist din Timișoara, unde va susține și examenul maturității. Odată bifat și acest hop, tânărul se va înscrie la Facultate de Drept a Universității Ferencz Jozsef din Budapesta. Nu și-ar fi putut finaliza studiile dacă nu i-ar fi fost alături Silvia, sora sa, care l-a susținut material și moral, între anii 1891-1895. Aici, a fost coleg de generație cu avocatul Aurel Vlad, promotor de seamă al Marii Uniri și fruntaș al Partidului Național Țărănesc.

Aflat la început de drum, se angajează ca jurist consult la Banca Victoria, iar pe 25 februarie 1895, își face debutul ca avocat stagiar în biroul memorandistului Aurel Suciu și al avocaților Ilie Precupă, Ioan Suciu și Virgil Bogdan. Ucenicia a durat trei ani, între timp Sever devenise doctor în drept și promovase examenul de liberă practică. Aurel Suciu, omul care îl descoperise, știa că tânărul va fi om de ispravă, astfel, îi încredințează biroul său din Arad. Pe 24 martie 1898, a devenit membru deplin al Baroului Arad, statut pe care l-a avut până în 1948, când a fost epurat de regimul comunist.

Când războiul oprește ascensiunea

Procesele veneau în valuri, iar la fiecare trebuință de judecată, clienții dădeau fuga la biroul lui. Statornicindu-și locul pe piață, Sever este ademenit de fervoarea vieții politice. Se regăsește în crezul și ideile țărăniste, fapt pentru care va activa în conducerea Partidului Național Țărănist din comitatul Arad. Numai că deliciul vieții politice avea să fie suprimat de izbucnirea războiului, care vine la pachet cu mobilizarea pe front și transferul la Tribunalul Militar, apoi la Garnizoana din Arad. În perioada următoare, scapă de fiorii conflictului militar,  și este ales de cercul electoral din Pecica ca reprezentant la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Alături i-a fost soția sa, Adriana Ispravnic, care a participat și ea în calitate de reprezentantă a Reuniunii femeilor Române din comitatul Arad. Pentru activitatea desfășurată, este distins în 1922 cu Ordinul Coroana României în grad de cavaler, iar în 1926 primește Ordinul Steaua României în grad de ofițer.

Tată și fiu puși sub acuzare

Odată cu Marea Unire, lucrurile începeau să se așeze frumos. Sever se întoarce la meseria de avocat, fiind ales membru în Consiliul superior de disciplină și afaceri administrative pentru avocați. În 1935 pășește pe treapta de prodecan al Baroului Arad, funcție pe care o va îndeplini până în 1941, când, va demisiona alături de dr. Silviu Moldovan. Pătimirile aveau să înceapă încă din primele zile ale regimului comunist. Văzut ca un potențial pericol, autoritățile îl exclud din Barou și i se refuză pensionarea. Motivul înlăturării era activitatea gazetărească și politică liberală profascistă. Iar ca umilința să fie deplină, la scurtă vreme, conducerea de partid îi confiscă toate proprietățile și casa. Securitatea nu-i dă pace nici la vârsta de 81 de ani. În data de 16 august 1952, este ridicat alături de fiul său, și încarcerați la Penitenciarul Aiud. Seniorul este eliberat la scurtă vreme, dar juniorul aveam să fie pus sub acuzare și închis doi ani la Pitești. Sever Ispravnic părăsea această lume pe 28 iulie 1954, exact în anul în care Sever jr. era eliberat.

Sursa: Biblioteca Digitală BCU Cluj;

Ioan, fecior de preot, a început să studieze dreptul la Budapesta, a continuat la Viena, obținându-și în cele din urmă diploma la Universitatea din Cluj. În perioada studenției, s-a dedicat activităților cu caracter național. Ajuns lider al studențimii, îl provocă la duel pe redactorul șef al ziarului Ujsa, deoarece într-un articol studenții români fuseseră numiți “ploșnițe ale ungurilor” și “studenți valahi idioți”. După absolvire, tânărul începe stagiatura în biroul avocatului Liviu Lemeny din Sibiu, și continuă în cel condus de avocatul Aurel Isac din Cluj. A pledat în procese răsunătoare ale României Mari, iar parteneri i-au fost marii avocați ai vremii. Printre robe și dosare, se îndeletnicește cu editarea ziarului ”Glasul libertății” și a revistei sociale Coasa”, conferențiază, toate cu scopul de a ridica nivelul cultural al satului românesc.

 

Liderul studenților este gata de duel

Ioan se naște pe 24 martie 1877, ca fiu al preotului Nicolae Giurgiu din Chiteni, și nepot al protopopului greco-catolic Vasile Podoabă. Traseul său educațional a fost unul fluctuant. Pentru început debutează ca elev al școlii primare din Dej, după aceea, își începe studiile liceale la Liceul Piarist din Cluj. Nu stă mult timp și se transferă la Bistrița, ca în cele din urmă să devină absolvent al Liceul român greco-catolic din Blaj. Nici în privința studiilor universitare lucrurile nu diferă prea mulă. În 1897, se înscrie la Facultatea de Drept din cadrul Universității din Budapesta, după un semestru, se transferă la Universitatea din Viena, unde va sta până în anul doi. În cele din urmă se oprește la Universitatea din Cluj, pe care o absolvă cu brio. Pe 18 aprilie 1903, Ioan devine doctor în științe juridice, dar în timp ce lucra la teză începe să frecventeze cursurile Facultății de Filosofie, Limbi și Istorie. Rezultatele bune la învățătură îl fac beneficiarul unei burse de studiu oferite de Societatea Transilvania, cu ajutorul căreia va efectua un stagiu de doi ani în capitala Franței.

Ioan Giurgiu s-a dovedit a fi un lider încă din perioada studenției. Devine membru al societăților ”Petru Maior” și ”România Jună”, apoi participă la serbările organizate cu ocazia dezvelirii monumentului lui G. Candrea, și la jubileul de 300 de ani de la Unirea lui Mihai Viteazul. Era ca un adevărat leu. Ajuns lider al studențimii, nu înghite calomniile la adresa studenților români numiți în presa maghiară “ploșnițe ale ungurilor” și “studenți valahi idioți”. Se aprinde de-a binelea și îl provocă la duel pe redactorul ziarului cu pricina.

 

Apărătorul românilor în fața autorităților maghiare

Odată isprăvită studenția, își începe stagiatura la biroul de avocatură al lui Liviu Lemeny din Sibiu. Rămâne un deschizător de drumuri gata oricând să facă diferența. Dovadă stă implicarea sa activă în organizarea fastuoasei serbări prilejuite de adunarea generală a Astrei. Ultimii trei ani de stagiatură, se consumă în biroul avocatului Aurel Isac din Cluj. În 1908  susține examenul pentru obținerea certificatului de liberă practică, iar odată promovat, nu ezită să-și deschidă propriul cabinet de avocatură. Se înscrie în baroul din Cluj, dar peste un an se mută în comuna Iara, unde a devenit un real sprijin pentru moții ce se luptau cu nedreptățile autorităților maghiare.

Debutul Primul Război Mondial, a generat o seamă de înrolări din mai toate tagmele. Mulți practicanți ai avocaturii au fost trimiși pe front, iar de pe urma acesta vor profita cei care scăpaseră de înrolare. Scăpat de o parte din concurența acerbă, Ioan revine cu biroul la Cluj. Traversează o pantă ascendentă și devine apărătorul românilor trimiși în fața Curții Marțiale. Printre procesele în care a fost implicat figurează cel al protopopului greco-catolic Elie Dăianu, dar și al celor 15 români acuzați de spionaj în favoarea României. Autoritățile maghiare sunt vizibil stânjenite de zelul cu care Ioan Giurgiu luptă pentru cauza națiunii sale, și speră să scape de el odată cu trimiterea forțată pe front.

 

Ascensiunea fulminantă de după război

Războiul se termină, armele sunt puse în teacă, iar supraviețuitorii își jelesc morții. Nu e și cazul eroului nostru, care se întoarce teafăr acasă. Anii petrecuți între tunuri și gloanțe nu i-au știrbit zelul. Alături de trei tineri organizează apărarea noilor organisme de conducere și reprezentare ale românilor din comitatul Cluj. Pe lângă asta, circumscripția Cluj II, îl trimite ca reprezentat la Marea Adunare Națională, alături de președintele Senatului Național Român, dr. Amos Frâncu.

În perioada de după  Marea Unire a cunoscut din nou ascensiunea profesională. Administrația clujeană îl numește în funcția de consilier al primăriei orașului Cluj cu probleme edilitare. Tot acum redeschide biroul de avocatură bucurându-se de un număr însemnat de clienți. Numele său figurează în procesele importante din România Mare, avându-i drept colegi pe marii avocați ai vremii. Printre robe și dosare, se îndeletnicește cu editarea ziarului “Glasul libertății” și a revistei sociale ”Coasa”, conferențiază, toate cu scopul de a ridica nivelul cultural al satului românesc.

În viața politică nu a cunoscut același succes ca în avocatură. A baletat între Partidul Național Român, care i-a adus un mandat de deputat, apoi în 1922 trece de partea liberalilor. Cochetează pentru un răstimp cu Garda de Fier, iar pe final vizitează tabăra Partidului Țărănesc. Ulterior devine susținător al Partidul Renașterea Națională aflat sub conducerea lui Ioan G. Stoian. După o viață închinată celor mai înalte idealuri, avocatul Ioan Giurgiu se stinge în pace la date de 12 ianuarie 1941.

 

 

Surse: 1) Biblioteca Digitală BCU Cluj;

 

Pe umerii lui Liviu Cigăreanu atârnă blazonul familiei Rațiu de Noșloc, una dintre cele mai vechi familii nobiliare românești de pe teritoriul Transilvaniei. După finalizarea studiilor universitare, este etichetat persona non grata”. Debutează în avocatură la biroul condus de dr. Armin Koning din Vâșet, apoi continuă la dr. Alexa Mangiuca și dr. Mihai Gropșianu din Oravița. Intră rapid în viața politică de partea Partidului Național Român, iar în 1918, este ales delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Odată înfăptuită Marea Unire, Liviu se retrage la Timișoara, unde practică avocatura și devine jurist consult la Întreprinderea Uzinelor și Domeniilor Reșița. Ajunși la putere, bolșevicii nu-l văd cu ochi buni și-l arestează în noaptea de 15 aprilie 1952, ultima din Săptămâna Patimilor.

 

Luptă pentru drepturile românilor și este exmatriculat din facultate

Liviu vine pe lume la 7 decembrie 1875, ca fiu al lui Ion și al Anei Cigăreanu. Este descendent al familiei Rațiu de Noșlac, veche familie nobiliară, care a avut un rol important în lupta pentru emanciparea românilor din Transilvania. Debutează în viața de școlar la Turda, după care își continuă studiile liceale la Blaj. La 17 ani, își ia bacalaureatul, iar în 1893, se înscrie la Facultatea de Drept din Cluj. Abia dacă apucă să se acomodeze cu viața de student, pentru că la un an distanță, este exmatriculat alături de alți 41 de colegi din mai multe facultăți. Motivul? Ei bine, se pare că mai marilor nu le-a picat bine adeziunea tinerilor la semnarea unui apel care avea drept scop apărarea memorandiștilor.

 

1

 

Toată tevatura a fost remediată prin intervenția guvernului român, care a depus un memoriu la Curtea de la Viena prin care solicită reînscrierea studenților exmatriculați. Autoritățile străine aprobă în cele din urmă memoriul, iar în octombrie 1894, Liviu Cigăreanu își reia viața de student. Când ajunge în anul IV, se transferă la Universitatea din Budapesta, unde obține licența, apoi titlul de doctor în științe juridice. Promovează examenul de cenzură în 1904, și obține diploma de avocat. Cu toate acestea, nu se bucură de aprecierea celor din jur, ba din contră, este catalogat drept “persona non grata” și se auto exilează pentru o vreme la Biserica Albă.

 

Avocat, politician și gazetar

Ucenicia și-o face la birourile patronate de dr. Armin Koning din Vâșet, dr. Alexa Mangiuca și dr. Mihai Gropșianu din Oravița. A intrat de timpuriu în viața politică, mai exact, în 1894, ca membru al Partidului Național Român. În această calitate, Cigăreanu ia inițiativa și mobilizează românii de pe valea Carașului cu scopul adoptării activismului. Prin 1906, cochetează puțin și cu gazetăria. Alături de învățătorul Gheorghe Jian, Ion Nedelcu și Ion Epure, avocatul pune bazele ziarului Progresul, iar un an mai târziu dă drumul unei tipografii. Publicația nu are viață lungă, în 1913 și-a stopat complet activitatea.

 

2

 

Fire combativă și aplecată către idealurile naționale, se implică pe la 1918, în evenimentele de pe Valea Almăjului. Consiliul Național Român din zona Oravița fondează Consiliul de Război, în fruntea căruia este ales Cigăreanu. Sarcina noii structuri era de a-i judeca pe călcătorii de lege și a institui ordinea. La 26 noiembrie 1918, este ales din partea cercului electoral Oravița, ca reprezentant la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia.

 

Arestat în Săptămâna Patimilor și condamnat la doi ani de muncă silnică

Odată înfăptuită Marea Unire, Liviu Cigăreanu se stabilește împăcat la Timișoara. Continuă să pledeze la bară, și devine jurist consult la Întreprinderea Uzinelor și Domeniilor Reșița. În 1927, în cadrul Congresului avocaților din Timișoara, este ales vicepreședintele Uniunii avocaților. Aici, Cigăreanu urcă la tribună și se dezlănțuie într-o cuvântare de zile mari, din care redăm: ”Este bine ca nimeni să nu vorbească de sine însuși, faptele să vorbească. De aceea mă voi sili ca faptele mele să fie la înălțimea mandatului ce mi s-a încredințat. Prin muncă vă voi arăta mulțămirea mea”.

Măiestria și devotamentul de care dă dovadă, îi aduc trei mandate de Decan al Baroului, iar pe lângă asta, între 1928-1930, este ales prefect al județului Timiș. Nu trebuie neglijată nici participarea în calitate de asistent al lui Mircea Vaida-Voevod, la Conferința de pace de la Paris. În 1930, este distins cu Ordinul Corona României în grad de Comandor, și cu Ordinul Ferdinand în grad de ofițer, pentru serviciile aduse la înfăptuirea marii Uniri.

 

Placă comemorativă așezată pe fațada Colegiului Tehnic „Dr. Ioan Rațiu” din Turda

Placă comemorativă așezată pe fațada Colegiului Tehnic „Dr. Ioan Rațiu” din Turda

 

În 1939 pune roba de avocat în cui și devine notar public. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, este ales ca șef de cabinet la Președinția Consiliului de Miniștri. Se ridică împotriva dictaturii lui Ion Antonescu și manifestă o atitudine eminamente democratică. Adăpostește două familii de evrei în locuința personală, iar în 1943, îl ascunde pe Mircea-Dimitrie Rațiu, nepotul său, care era urmărit de Siguranța Statului.

Odată cu instaurarea dictaturii comuniste, reprezentanții fostului regim trebuiau exterminați. Mai întâi, i-au confiscat bunurile și casa, apoi sâmbătă, pe 15 aprilie 1952, în Săptămâna Patimilor, securiștii îl arestează, și-l condamnă la 24 de luni de muncă silnică în colonia de la Penitenciarul Văcărești. Ajuns la vârsta de 77 de ani, trupul șubrezit de enterită dizenteriformă, nu mai rezistă. A executat doar patru luni din pedeapsa infernală, apoi pe 18 august 1952, s-a stins. Comuniștii nu au permis organizarea unei înmormântări creștinești și i-au aruncat trupul într-un loc neidentificat până în zilele noastre.

 

 

Surse: 1) Biblioteca Digitală BCU Cluj; 2) Wikipedia

 

marea adunare de la alba iulia






Avocatul Liviu Cigăreanu, o viață în slujba unității naționale. Participă la realizarea Marii Uniri, dar comuniștii îl arestează în Săptămâna Patimilor și-l închid la Văcărești

14 august 2020 |
Pe umerii lui Liviu Cigăreanu atârnă blazonul familiei Rațiu de Noșloc, una dintre cele mai vechi familii nobiliare românești de pe teritoriul Transilvaniei. După finalizarea studiilor universitare, este etichetat “persona non grata”. Debutează în...

 
×

Donează

Împreună putem construi un viitor în care cultura românească este prețuită și transmisă mai departe. Alege să susții Matricea Românească!

Donează