marea unirea

Absolvent al Facultății de Drept din Budapesta, Vasile Avramescu debutează ca stagiar pe 4 ianuarie 1897. Învață meserie de la avocatul arădean Sigismund Nemeș, iar când obține censura se stabilește definitiv la Radna, unde începe treaba. Odată cu declanșarea primei conflagrații mondiale este chemat la arme și răspunde imediat. Uns căpitan în rezervă, se ocupă de organizarea Comandamentul Liniilor Ferate din Arad. Ulterior, va fi desemnat din partea Gărzilor Naționale Române, filiala Arad, ca reprezentant la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, alături de Ioan Montani și Vasile Simion. După Unire, este numit primul președinte român al Tribunalului Arad. Pe plan politic, a îndeplinit funcția de consilier în Ministerul Justiției cu atribuții în vestitul “proces al optanților“. 

Formarea și debutul în profesie

Vine pe lume la 18 decembrie 1873, în comuna Șiștarovăț, județul Timiș-Torontal (Aradul de azi). Tatăl, dascălul Moise Avramescu, se ocupă îndeaproape de educația junelui care urmează  cursurile școlii primare și secundare la Arad, Oradea și Timișoara. După ce obține bacalaureatul, se îndreaptă către lumea științelor juridice și se înscrie la Facultatea de Drept a Universității “Ferencz József” din Budapesta, unde îi va avea colegi pe Iuliu Maniu, Aurel Vlad și Sever Ispravnic. Se remarcă rapid prin seriozitate, ambiție și rezultate excelente, motiv pentru care devine bursier al Fundației ”Emanoil Gojdu”. Debutează ca stagiar pe 4 ianuarie 1897, când se înscrie în Baroul din Szeged. De aici se va muta în cancelaria avocatului arădean Sigismund Nemeș. Între timp își obține doctoratul, iar la ceva vreme, censura de avocat la Curtea de Casație din Budapesta. Pe 1 iunie 1901 este numit avocat cu acte în regulă. Aruncă un ochi pe hartă și decide să se stabilească la Radna, unde își deschide propriul birou.

În viața personală, Vasile se înamorează de Victoria Suciu, sora avocatului și liderului politic român Ioan Suciu. Cei doi se iau cu acte în regulă și începe să fie privit cu alți ochi. Profesionalismul cu care pleda indiferent de proces trece de granițele Radnei, fapt pentru care se implică în organizarea vieții sociale, economice și culturale.

Participarea la Marea Unire și implicarea în politică

Elanul cu care pornise în viață și-n carieră, este zădărnicit de izbucnirea primei conflagrații mondiale. Fără să mai zăbovească, răspunde degrab apelului și este mobilizat cu gradul de căpitan în rezervă la Regimentul 93 Infanterie. În octombrie 1918, Vasile Avramescu se ocupă îndeaproape de Comandamentul Liniilor Ferate din Arad, după care se va implica în organizarea și redactarea Statutelor Gărzilor Naționale Române. Datorită implicării sale în evenimentele războiului, va fi desemnat din partea Gărzilor Naționale Române, filiala Arad, ca reprezentant la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, alături de Ioan Montani și Vasile Simion.

După înfăptuirea Marii Uniri, avocatul Avremescu este numit primul președinte român al Tribunalului Arad (1919-1921), iar în paralel a suplinit timp de trei luni fotoliul de prefect al județului, după demisia lui Iustin Marșieu. Din data de 1 aprilie 1921 până la 1 mai 1937, a deținut postul de avocat șef al Serviciului Contencios Regional Arad. Tot acum, își transformă cancelaria din Arad într-un spațiu dedicat formării avocaților tineri din perioada interbelică. Pe plan politic, în mandatul lui Nicolae Titulescu, a îndeplinit funcția de consilier în Ministerul Justiției cu atribuții în vestitul “proces al optanților“.

La apus de viață și carieră

Pe 1 aprilie 1937 acceptă postul de director al Institutului Național de Credit Agricol, sucursala Arad. Însă această demnitate va stârni un val de intrigi în rândul celor care socoteau postul ca fiind incompatibil cu meseria de avocat. Pasionat al condeiului, Vasile Avramescu a dat curs cererii Ministerului Agriculturii și Domeniilor, care l-a solicitat să redacteze lucrarea “Instituția cărții funduare”. Pentru întreaga activitatea desfășurată a fost decorat cu Ordinul Coroana României și cu medalia Răsplata Muncii pentru învățământ, clasa I. Ajuns la vârsta senectuții privește cu mândrie în trecut și cu seninătate la cât mai are de trăit. Trece la cer în data de 16 februarie 1949 și este îngropat la Radna.

Surse: 1) Biblioteca Digitală BCU Cluj;

Crescut într-o familie de intelectuali și beneficiar al unei burse ”Gojdu”, Aurel Cosma a studiat dreptul, inițial la Debrețin, apoi la Budapesta. După o perioadă de ucenicie în birourile avocaților Pavel Rotariu și Emanoil Ungurianu, tânărul obține dreptul de a profesa avocatura independent. Fără să stea mult pe gânduri, își deschide propriul cabinet avocațial în Timișoara. Ulterior intră pe scena politică de partea Partidului Național Român, al cărui președinte va deveni în 1902. În timpul Primului Război Mondial, este mobilizat și plimbat prin mai multe unități. Pentru întreaga activitate, Aurel Cosma a fost distins cu numeroase ordine și medalii, atât din partea statului român, cât și din partea unor state străine.

Când ucenicul își urmează maeștrii

Născut în satul Beregsăul Mare din județul Timiș, Aurel a cunoscut de mic ce înseamnă atmosfera academică. Tatăl, Cosma Damaschin era învățător, iar mama, Maria Panaiot era aromâncă. Își începe educația la Topolovățul Mare, odată cu transferul tatălui său la școala primară din sat. După aceea, se înscrie la Liceul Piarist din Timișoara, unde își ia bacalaureatul în 1888. Rezultatele bune la învățătură, îl fac beneficiarul unei burse acordate de Fundația “Emanoil Gojdu“, și reușește să plece la studii peste hotare. Inițial se înscrie la Facultatea de Drept din Debrețin, dar după o vreme se transferă la Budapesta. Trece cu bine peste ciclul licențial, iar în 1894, își obține doctoratul cu lucrarea “Pedeapsa cu moartea”.

După ce bifase și acest obiectiv, Aurel intră ca ucenic la birourile avocaților timișoreni Pavel Rotariu și Emanoil Ungurianu. În anul 1896, odată cu obținerea dreptului de a profesa independent, își ia inima în dinți și deschide un cabinet avocațial la Timișoara. Dacă așa stau lucrurile, Cosma decide că e timpul să mai facă un pas important și intră în politică. Zelul și pregătirea de care dă dovadă, îl fac un membru de referință al Partidului Național Român, al cărui președinte va deveni în anul 1902. A reușit să împletească armonios politica cu gazetăria, publicând diverse articole în ziarul Dreptatea, Tribuna, și multe altele.

Luptă pe front și participă la Marea Unire

Ascensiunea continuă, iar în 1914, este ales în consiliul baroului. La o privire de ansamblu, nimic nu părea să zdruncine soclul pe care urcase. Însă vremurile se schimbă brusc, armele sunt gata de tragere, marile puteri își pun la punct strategiile, și iată-ne în plin Război Mondial. Cosma este mobilizat și mutat prin mai multe unități militare. În toamna lui 1918 prezidează adunarea națională a românilor din Timișoara, ca mai pe urmă, să fie proclamat președinte semnificativ în constituirea Consiliilor Naționale și a Gărzilor Naționale Române.

Când sosi momentul Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, Aurel Cosma participă ca delegat al cercului electoral Becicherecul Mic. Odată ajuns la locul cu pricina, mai exact pe 30 noiembrie 1918, ia inițiativa și organizează întrunirea tuturor delegaților bănățeni pentru susținerea Unirii. În timpul ședințelor, avocatul aduce în centrul discuțiilor problema românilor din zona Timocului, și solicită integrarea lor în Banat. Delegatul Partidului Social Democrat, I.D. Suciu, și-a manifestat tot sprijinul pentru domnul Cosma, dar opoziția formată din Iulia Maniu și Ioan Mihuțiu, a fost mai puternică.

Ministru în guvernul Brătianu și Decan al Baroului Timiș

Odată cu realizarea Unirii, Consiliul Dirigent îl numește în funcția de prefect al județului Timiș-Torontal. Între timp devine Decanul Baroului Timiș, și renunță la funcția de prefect în 1920, pentru a gospodări filiala din Banat a Partidul Național Liberal. Între 1922-1923 ocupă postul de ministru al Lucrărilor Publice în guvernul condus de Ione I.C. Brătianu, ca peste opt ani să fie ales senator. De-a lungul carierei a primit o seamă de distincții și medalii din partea statului român, dar și din partea celor străine. Aurel Cosma se putea mândri cu ordinul Regele Ferdinand în rang de comandor, Coroana României în rang de Mare Cruce, Ordinul Sf. Sava al Serbiei  în rang de Mare Cruce, Ordinul Phoenix al Greciei  în rang de Mare Cruce, etc.

Imagine de la înmormântarea lui Aurel Cosma

Vlăstarul Banatului se stinge la 31 iulie 1931 și este prohodit pe 2 august. Mari personalități, dar și oameni de rând, au trecut prin fața catafalcului pentru a-i aduce un ultim omagiu. Soborul de preoți condus de părintele Patriciu Ticura, a oficiat slujba înmormântării, iar la final s-au rostit mai multe necrologuri. Ajuns la Cimitirul Buziașului, sicriul a fost coborât în groapă, acompaniat de aplauzele și suspinele mulțimii.

Surse: 1) Biblioteca Digitală BCU Cluj; 2) banatulistorievie.ro