Aici îşi dorm somnul de veci mari români basarabeni, precum poetul Grigore Vieru şi artiştii neamului Ion şi Doina Aldea-Teodorovici, dar şi sute de mii de oameni simpli. Matricea Românească vă prezintă povestea locului considerat a fi cel mai mare cimitir din Europa: cimitirul Doina din Chişinău, Basarabia.
Umbrele apusului se lasă încet peste pietrele funerare, mimând o linişte veşnică. Doar cucuvelele mai sparg, din când în când, firescul acestei somptuozităţi. Dar nimeni nu este deranjat de ele, iar ecoul cântului lor nefericit şi rău-vestitor nu mai poate supăra existenţa celor care odihnesc în Cimitirul Doina din Chișinău. Numele uzual, implantat în memoria basarabenilor, este contrariant şi bizar, dar atât de familiar, încât nu ne imaginăm un altul mai potrivit.
Ştii, omul este construit aşa de uimitor, încât crede foarte uşor în moartea tuturor celor din jur, numai în a lui nu – Scrisorar, de Mihail Şişkin
Pornit de pe la 1966, acesta a devenit un veritabil oraş al umbrelor, al amintirilor dizolvate în neant. Amplasat în inima Capitalei Chișinău, locul de veci are circa 266 de sectoare, adăpostind un număr impunător de 300.000 de morminte, ceea ce i-a făcut pe englezi să îl catalogheze drept cel mai mare cimitir din Europa. Devenit emblematic pentru basarabeni, acest cimitir a reuşit astfel să apară şi pe harta mortuară a Europei, pervertindu-ne la rangul de sfetnici tăcuţi ai morţilor obosiţi. Căci la noi se moare de istoveală, de epuizare, de dizolvare a spiritului în apele tulburi ale existenţei. Bătrânii dispar din viaţă ca şi fluturii care se apropie prea tare de foc, iar Cimitirul Doina îi primeşte în braţele sale imense, trecându-i peste adâncimile Styxului şi aşternându-le coşciuge de faimă şi de glorie.
Cimitirul Doina din Chișinău, un „veritabil oraş al umbrelor” Foto: timpul.md
Purtând hramul Sfântului Lazăr, Cimitirul Doina a intrat în atenţia publicului atunci când, în 2011, HBO a lansat un film documentar în regia lui Pavel Cuzuioc, intitulat „Doina Groparilor”. Pelicula a atins anume acele particularităţi basarabene ale riturilor mortuare, care pot provoca adeseori stupoare. De exemplu, aici în Chișinău, ne rezervăm locurile la cimitir încă de pe timpul vieţii – şi să nu credeţi că e o treabă uşoară! Nici pe departe. Vă aşteaptă o luptă acerbă cu vulpoii birocratici şi cu cei care au transformat cimitirele într-o afacere prosperă.
https://www.youtube.com/watch?v=GBO98eNYtWo
Doina groparilor – promo
Documentarul descrie, în egală măsură, şi obiceiurile activităţii de gropar, care presupune nervi de fier şi răbdare de cal, mai ales pe timpul iernii, când pământul nu mai primeşte cu atâta uşurinţă trupurile neînsufleţite. Şi pentru că, la noi, moartea coseşte cu perseverenţă, iar Cimitirul Doina devine tot mai neîncăpător, administraţia instituţiei funerare a înaintat în 2016 un demers cu privire la extinderea teritorială cu încă 50 de hectare. S-ar spune că umbrele invadează hotărât acest oraş trist…
Lăsând de o parte această melancolie uşor depresivă, am putea privi Cimitirul Sf.Lazăr ca pe un element contrastant în comparație cu celălalt mare panteon din Chișinău, Cimitirul Armenesc. Acesta din urmă a devenit veșnic loc de odihnă pentru ilustre personalităţi basarabene trecute în nefiinţă, precum: Grigore Vieru – cel mai iubit poet contemporan al neamului românesc, soprana Maria Bieşu – figură emblematică a Operei, cea care ne-a dăruit-o pe autentica Madama Butterfly, Cio-Cio-San, nemuritorul cuplu de inimi gemene – Doina şi Ion Aldea Teodorovici, precum şi sculptorul Alexandru Plămădeală, cel care a creat statuia lui Ştefan cel Mare din Grădina Centrală a Capitalei, dar şi bustul lui Alexei Mateevici.
Statuia marelui poet român Grigore Vieru, veghind locul de veci al acestuia, din Cimitirul Armenesc din Chișinău Foto: unimedia.info
Mormântul celor două inimi gemene în dragoste, cânt şi poezie, marii români basarabeni Ion şi Doina Aldea-Teodorovici Foto: elldor.info
Dacă în Cimitirul Armenesc dăm peste opulență, lux și exces, în Cimitirul Sf. Lazăr stau sub adăpostul vremii generații de basarabeni. Nici istoria demult apusă nu a lăsat neatinsă acest petic de pământ, iată de ce la Sf.Lazăr sunt îngropați și soldaţi germani căzuţi în cel de-al II Război Mondial, iar comemorarea lor demonstrează o dată în plus că suntem egali în fața Providenței.
Noi suntem pur şi simplu o formă de existenţă a timpului. Suntem purtătorii lui. Şi vectorii. Deci timpul este un fel de boală a Cosmosului
Cert este că imaginea Cimitirului Doina inspiră respect, iar uliţele lui denotă o infrastructură aparte, care în penumbra apusului solar se transformă într-unul din decorurile desprinse din romanele lui Daphne du Maurier sau Edgar Allan Poe. Atunci când păşeşti pe străzile acestui oraş căzut în bernă, te simţi minuscul, uitat, iar statuile în mărime naturală amintesc şi mai mult cât de peren şi spumos poate fi timpul, aşa cum îl vede şi autorul rus Şişkin care spune că „noi suntem pur şi simplu o formă de existenţă a timpului. Suntem purtătorii lui. Şi vectorii. Deci timpul este un fel de boală a Cosmosului”. Se prea poate că acest cimitir este ultima staţie a gării, de unde trenul nu va mai purta înapoi pasagerii îmbătrâniţi.
Cimitirul Doina din Chișinău este scena unor morminte opulente Foto: report.md
Foto deschidere: timpul.md