Pentru unii, matematica este o junglă de cifre, educații și teoreme. Pentru alții, o limbă universală, prin care lumea își exprimă ordinea și logica. Pentru domul profesor Nicolae Iridon, matematica este mai mult decât o materie-e o poveste despre descoperire și curiozitate. Cu o experiență bogată în formarea elevilor și o pasiune autentică pentru științele exacte încă de când era mic, profesorul nostru nu se limitează la formule sau exerciții, ci caută mereu să descopere acel moment magic în care un elev exclamă „Aha! Am înțeles!”. Într-o lume în care totul se schimbă rapid, matematica rămâne un punct fix, o ancoră a rațiunii — iar profesorul Nicolae, predând cu dăruire, are puterea de a aprinde minți și de a construi caractere. De l-am putea multiplica, ce bine ar fi pentru sistemul nostru de educație!

Reușiți în rândul elevilor să îmbinați exigența academică cu susținerea emoțională. Care a fost momentul când ați considerat că nu e nevoie doar de calcule în viață, ci că ele fără un echilibru  mental nu ar avea loc?

Vreau să vă mărturisesc încă de la început că, pentru mine, meseria de profesor este cea mai frumoasă din lume. Am ocazia să mă descopăr pe mine în fiecare zi cu ajutorul copiilor. Să fiu mai bun, mai răbdător, mai ascultător și mai creativ. Dacă reușesc acest lucru de a îmbina exigența cu susținerea emoțională? Vreau să cred că da, deși elevii mei ar putea să vă spună mai multe despre asta. Încă de la începuturile mele ca profesor  am știut că trebuie sa fiu un arhitect al încrederii, deoarece așa îmi vedeam și eu cu ochii copilăriei dascălul din fața mea. Profesorul este și trebuie să fie deschizător de drumuri, creator de vise ce te poate duce într–o lume fantastică, lumea cunoașterii.

Cine v-a insuflat dragostea pentru numere? Poate un membru din familie?

Pentru mine matematica a fost, ca să spun așa, dragoste la prima vedere. Dragostea pentru numere a început din familie, cu părinții si bunicii, în rol de pedagogi, dar învățătorul meu a fost cel care m–a cizelat cu adevărat în această direcție. Le voi fi mereu recunoscător pentru asta.

Vă aduceți aminte pe dumneavoastră elev fiind? Cum ați fost când erați școlar?

Ca și elev, am fost silitor. Îmi plăcea să–mi termin repede temele, să pot ajunge cât mai repede la joacă. Terenul de fotbal din spatele grădinii, forfota de la poartă si minunatele jocuri alături de prietenii mei m–au fascinat pe viață.

Unde ați învățat? Oare în satul unde predați?

Am învățat la Orlat, o comună minunată din Mărginimea Sibiului.

Cu ce mesaje sau valori transmise de la profesorii dumneavoastră ați plecat în viață?

Învățătorul meu a fost un om simplu, ne povestea câte a pățit familia lui din cauza războiului. Spunea mereu să fim modești, recunoscători pentru ce avem, să dăm bună ziua, să ne iubim familia, țara asta frumoasă si limba româneasca. De la ceilalți profesori am învățat de asemenea să iubesc frumosul, arta, poezia, dragostea pentru natură.

Pe copiii dumneavoastră ce îi învățați? De ce ar trebui să țină cont pentru a reuși în călătoria lor prin viață?

Pe copiii mei doresc să-i învăț aceleași lucruri, valori fără de care în viața ești pierdut. Pentru a reuși e nevoie de muncă, seriozitate și respect .

Cum i-ați făcut să iubească matematica?

Matematica e tot ce ne înconjoară, e natura modelată in tot si in toate. Cum să nu iubești frumosul?

Dacă ar fi să faceți un portret al elevilor pe care îi aveți, cum ar suna acesta așezat în câteva rânduri?

Elevii de azi sunt oglinda societății in care trăim, cu bune și rele. Au multe oportunități pe care nici o alta generație nu le-a  avut. Încerc să–i conving să aleagă din acest imens buchet  de informații doar petalele valoroase.

Ce înseamnă un elev bun? Ce ar trebui să știe?

Pentru mine, un elev bun  trebuie să aibă respect. Restul se învață.

Cum îi vedeți pe elevii dumneavoastră în era zilelor noastre, cea digitală? Jonglează bine în aria aceasta?

Digitalizarea a adus in școlile noastre o mulțime de avantaje. Elevii sunt foarte bine conectați la tot ce este nou, din punct de vedere al tehnologiei. Rolul nostru este să le arătăm limitele între care să se încadreze, pentru a nu pierde cel mai valoros lucru pe care îl au, timpul. Să privească  tehnologia ca pe o unealtă, să evite pericolul de a deveni niște sclavi ai acesteia.

Pregătim copiii pentru anumite șabloane pe care trebuie să le rezolve la Evaluarea Națională. E corect în accepțiunea dumneavoastră?

Din punctul meu de vedere, Evaluarea Națională ne obligă sa pregătim copiii după niște șabloane. Consider grilele un adevărat factor dăunător, ce anulează creativitatea și gândirea critică a copiilor. Acest mod de evaluare ascunde în spate multe greșeli ce s–au făcut de–a lungul timpului în domeniul nostru. Felul in care arată subiectele, contrazice modul în care ni se cere să predăm.

De unde ar trebui să se producă schimbarea, de la nivel micro sau macro?

Schimbarea ar trebui să se producă fără doar și poate din interiorul nostru. O comunitate de oameni poate progresa dacă fiecare individ al ei aduce  un plus de valoare. Doar atunci putem spune că se pot schimba lucruri la nivel macro. Tocmai de aceea noi, profesorii, trebuie să fim conștienți de rolul pe care îl avem în școala și societate deoarece de modul în care ne facem datoria depinde ce se va întâmpla mâine în jurul nostru.

Ziua unui expert în matematică nu este scurtă, ci se termină după 12 h de muncă, dar profesoara care pregătește elevii pentru admitere în străinătate, Georgiana Popovici, nu se plânge. Din contră, este mulțumită căci este bucată din sistemul educațional și aduce contribuție în viața elevilor cu aspirații de a studia peste hotare, lucru pe care și l-a dorit încă din vremea pe când era, la rându-i, elevă.

Profesoara oferă meditații pe baza bonului fiscal, deci legal în propriul centru, Excellence in Education Centre. Nu a fost un scop la început de a face business din orele suplimentare, dar recomandările au curs și astfel are din ce în ce mai mulți elevi care doresc ore de matematică și statistică cu ea ca să fie cât mai pregătiți pentru bacalaureatul internațional. Singura din familie care a străbătut calea profesoratului, sprijinită din toate părțile, de mică a sacrificat timp pentru joacă în detrimentul studiului științei care o fascina.

Țelul de a ieși de pe mâna sa generații de matematicieni foarte buni și l-a atins. Face parte din învățământul privat, deși s-a construit ca dascăl în cel de stat. Crede cu tărie că matematica este utilă zilnic, dăm peste ea chiar și în întâmplările cotidiene ale fiecăruia dintre noi, deci vine cu multe suprapuneri în realitate.

Să o cunoaștem pe profesoara Georgiana Popovici, cea care prezintă această disciplină ca fiind bazată pe gândire critică, nu pe teorie!

Care este frumoasa poveste a escapadei dumneavoastră academice?

Am început să predau Matematică & Statistică imediat ce am absolvit Facultatea de Matematică, Universitatea din București, pe când eram studentă la Master, în 2002. Am fost angajată preparator în perioada 2002 – 2005, apoi, între 2005 – 2016 am fost Asistent la aceeași facultate. Din 2005 am lucrat, în paralel, în sistemul privat, la diverse școli din București. Din 2008, sunt doctor în Matematică.

Când v-ați dat prima întâlnire „oficială” cu disciplina pe care o predați? Din ce an vă aflați la catedră?

Din 2002 predau, deci sunt 21 de ani. Vai, ce mulți sunt!

Și totuși, o iubeați de când erați, poate, elevă și v-ați făcut un obiectiv de a ajunge profesoară de pe vremea respectivă?

Pasiunea mea pentru matematică este una timpurie, din clasa a 5-a îmi doresc să fiu profesoară de matematică, însă dragostea pentru numere rămâne eternă. Încă de la primele probleme rezolvate a izvorât din mine dorința de a decoda și de a aprofunda misterele acestei arte a logicii și a cunoașterii.

Ce vă aduceți aminte din vremurile acelea? Cum erați ca școlăriță?

Perioada copilăriei este, poate, cea mai frumoasă parte din viață noastră. Eu, personal, devin nostalgică când mă gândesc la acea etapă. Am amintiri deosebit de frumoase, cu oameni de suflet, cu zone pitorești, cu mirosuri îmbietoare, cu liniște și pace în suflet, cu bucurie, cu dragoste, cu dorințe și idealuri. Când mă gândesc la copilărie, parcă toate simțurile mi se ascut peste măsură și retrăiesc, atât în suflet, cât și mental, cu duioșie clipe unice din viața mea. Și le simt tactil, vizual, olfactiv, auditiv, emoțional…mă identific cu frumusețea și cu puritatea energetică a locului natal, cu sărbătorile celebrate în armonie și cu fast în familie, cu bucățele aburinde pregătite cu dragoste de mama. Niște vremuri pe care le ador, pur și simplu.

Iar pe școlărița Georgiana Popovici o revăd blândă, bună, cuminte, respectuoasă, poate ușor timidă, harnică și foarte determinată încă de mică să facă performanță. Am fost și pasionată, ce-i drept, de matematică, însă și dorința de a fi cea mai bună a contribuit la atingerea acestui deziderat, motiv pentru care încă de mică am sacrificat tot ca să îmi ating țelul.

V-a insuflat cineva din familie plăcerea și iubirea pentru matematică sau sunteți singura din familie care a îmbrățișat această meserie?

Sunt singura din familie care a îmbrățișat această meserie, dar părinții mei m-au susținut foarte mult în alegerea făcută.

Vorbiți despre matematică zilnic. Știu că aveți un program foarte încărcat. Cum arată o zi din viața unui profesor expert în științele exacte?

Lucrez în prima parte a zilei, de la 8:30 – 15:30, la o școală particulară din București, apoi de la 16:30 – 18:00 la o altă școală particulară și de la 19:00 – 21:00 la Centrul meu de meditații. Practic, muncesc 12 ore pe zi.

Predați și oferiți meditații elevilor care se pregătesc pentru a da bacalaureatul britanic, respectiv american. Simțiți că numărul elevilor care au dorința de a face studiile universitare peste hotarele noastre crește?

Da, tot mai mult. Elevii sunt puși în situația analizării propriei munci, discuțiile între elevi și profesori sunt încurajate, iar feedback-ul este o unealtă de bază în aceste sisteme. Gândirea creativă este și ea încurajată, ideile originale fiind apreciate. Astfel, când vei termina școala, vei fi pregătit (ă) pentru nivelul academic competitiv ce se regăsește în universitățile de top din întreaga lume.

V-ați lăsat amprenta și în sistemul de învățământ de stat? Ce vă dă sistemul privat și nu v-a dat cel de stat?

Am fost preparator din 2002 până în 2005, apoi Asistent în perioada 2005 – 2016 la Catedra de Probabilități, Statistică și Cercetări Operaționale a Facultății de Matematică și Informatică, Universitatea din București. Din 2005, m-am îndreptat, în paralel, spre sistemul privat.

Din punct de vedere al carierei, pentru mine așa a fost parcursul: am început cu sistemul de stat și am continuat în cel privat. De altfel, debutul nu-l poți face decât în cel de stat, unde m-am și format. Adică bazele cunoștințelor sunt fondate în perioada sistemului de stat. Cel privat a venit ca o continuare firească, o altă etapă a vieții mele științifice. Nu aș vrea să critic acum ceva anume, sunt până la urmă două platforme de funcționare educaționale care nici nu se exclud și fiecare are părțile bune.

Cel mai important, cred eu, este să-ți găsești calea care te împlinește în viață, așa cum le spun de fiecare dată și elevilor. Și poate și mai important este că atunci când observi că nu te mai regăsești într-un loc anume, să fii dispus să faci schimbările necesare. Chiar și asta am făcut în carieră atunci când n-am mai vibrat cu mediul în care mă manifestam. Și mă felicit pentru deciziile luate. Așa cum le sunt recunoscătoare și le mulțumesc tuturor acelora care m-au însoțit și mi-au fost alături pe fiecare drum în parte din parcursul meu, și de ce nu, uneori chiar ei m-au ajutat, mi-au deschis ochii și am realizat că, de fapt, îmi doream să abandonez drumul acela pe care mergeam împreună.

Meditații cu chitanță și factură. Se poate spune că v-ați făcut un business din meditații?

Da, este o mare nevoie ca profesorii să facă meditații ”la lumină”, legal și oficial. A face pregătire suplimentară nu este o rușine pentru elev sau pentru profesor, atâta timp cât se realizează într-un cadru demn și corect pentru ambele părți.

A fost o ideea născută din necesitate, din cererile multe venite indirect din partea elevilor sau a fost o dorință ticluită cu mult timp înainte și v-ați promovat?

Nu știu dacă am plănuit ceva de la începutul drumului. Pasiunea a dictat calea și urmând-o, dorești să devii cea mai bună versiune a ta. Apoi, numele meu a ajuns de la elev la elev. Au spus că am o metodă inedită, că explic foarte bine.

Ce vă luați frumos din relația cu elevii dumneavoastră? Pe ce se bazează ea?

Eu sunt un profesor exigent tocmai pentru că am, în primul rând, standarde proprii de a mă autoevalua, acesta fiind un reper în toate evaluările – nu pot să mă dezic de aceste repere. Însă am darul să îmbin această exigență cu faptul că le sunt apropiată elevilor. Am foarte multă empatie și capacitatea de a detecta unde se pierde elevul. De acolo îl iau, mă poziționez la nivelul lui, nu am aere de superioritate în relația elev – profesor. Le sunt apropiată copiilor, glumesc cu ei. Construiesc o relație cu elevii, de aceea mă iubesc și vin cu și de drag la orele mele. Le face plăcere să-mi fie în preajmă deoarece între noi se leagă o conexiune grație căreia transferul de informație se face eficient, atât calitativ, cât și cantitativ. În această relație pornim de la o probabilitate pe care o transformăm în certitudine, cu alte cuvinte, cât investești, atât ai. Aș spune că este o relație deschisă, în care este important să asculți și să fii ascultat.

Ce gând le transmiteți zilnic?

Folosesc un citat al lui Mark Twain din care fiecare va înțelege: „O carte de succes nu-i făcută din ceea ce este în ea, ci din ce-a fost lăsat în afara ei”.

Doamna Popovici, unde ar trebui să fie schimbarea în educație în accepțiunea dumneavoastră?

La noi, din păcate, matematica este predată ca o colecție de metode de aplicat pentru rezolvarea unor probleme, având ca scop luarea unui examen. Matematica are menirea să dezvolte gândirea critică: ar trebui să se pună mai mult accentul pe raționament decât pe tehnică.

Este dascălul pilonul cel mai important din învățământ?

Apariția și existența unui mentor în viețile noastre este esențială, definitorie, marcantă în sensul pozitiv. Din această perspectivă, dascălul are rolul de mentor în viața elevului. Îl ghidează, nu numai la nivel științific, ci îl poate ajuta să-și dilate mintea, descoperindu-i valențe și capacități nebănuite.

Pe lângă rolul de observator sau evaluator, profesorul are capacitatea să-și îndrume elevul de clasa a 5-a în concordanță cu capacitatea acestuia. Aș spune chiar, cu cât mai mic este elevul, cu atât mai bine să aibă această întâlnire prețioasă cu profesorul.

Aș vrea să dau contraexemplul clasic al oamenilor care, din pricina că nu au parte de acest ghidaj niciodată în viața lor, sfârșesc poate să facă meserii care nu-i inspiră, nu le oferă satisfacție și ajung pe un drum care nu este al lor. Și ca să înlătur perspectiva mercantilă la care mulți se pot gândi, aș vrea să adaug că această întâlnire cu profesorul este una sacră. Adică perspectiva financiară cade în derizoriu când vorbim de întâlnirea cu persoana care te poate ajuta să îți desenezi viața așa cum îți dorești.

Copiii pot întâmpina probleme de adaptare la mediu, la profesori noi, se pierde informație prețioasă în clasă. Orele de susținere pot consolida acele goluri care, în ani de zile, pot deveni vitale pentru a accede la un liceu foarte bun național și internațional.

Ca dascăl ar trebui, în primul rând, să-ți cunoști bine materia și să-și placă și ceea ce faci, pentru că întotdeauna copiii simt aceste lucruri.

Tânărul profesor Mădălin Ghiuler a intrat în învățământ imediat după ce a terminat facultatea. Emoțiile nu le-a cunoscut. Era pregătit de ce urma să îmbrățișeze. De la exclamația elevilor de pe holurile școlii „bă, cu ăsta o să facem matematică”, a ajuns profesor premiat Merito în acest an școlar.

Pe când era el elev, străbătea pe jos km buni ca să ajungă la ore. A învățat într-un sistem simultan unde, în fiecare an, i se schimba învățătorul. De la ideea aceasta ar dori să se producă și schimbarea în educație, pentru a nu trăi elevii săi aceeași soartă.  Să-i cunoaștem traseul profesoral!

Cine este profesorul Mădălin Ghiuler în fața elevilor?

Mădălin în fața elevilor este domnu’ de mate, care se străduiește să facă din fiecare oră, sau măcar aproape din fiecare, să fie „filmulețul” pe care oricare dintre ei și-ar dori să-l vizioneze. Pe de altă parte, este profesorul care notează riguros și periodic fiecare activitate din cadrul lecțiilor. Dar, să precizez și faptul că, fiecare clasă de elevi pe care am avut-o a fost curajoasă și deschisă pentru solicitări de tipul: film, prăjitură, tabără, idei pentru serbări etc. Deși profesor de matematică, mereu sunt alături de copii în orice activitate, pe orice formă a educației (formală, nonformală, informală) și cred că acest lucru îi face să mai uite de acea ,,exigență’’ de altădată.

Cine este el, dincolo de hainele de profesor?

Dincolo de hainele de profesor, este omul simplu, de la țară, modest și dispus să ajute. M-am integrat foarte bine în fiecare cancelarie, colegii îmi sunt prieteni, chiar și cei cu care activitatea s-a întrerupt în urmă cu 2,3,4 ani. Deseori sunt invitat la reuniunile,, familiei din cancelarie’’.

Cu ce gând pleci la școală în fiecare zi?

Gânduri sunt destul de multe, dar un prim gând este acela de a mai convinge măcar un copil că matematica este o prietenă a noastră, sau cum mai spun eu ,,trebuie să fac cumva să mai câștig și pe elevii x, y, z …’’

Ce semnificație are pentru tine școala în care predai?

Întotdeauna, școala este prima mea casă, nu a doua, căci familia de la școală este foarte numeroasă;  colegi prețioși, mulți copii faini și originalitate de activități, chiar și bucătărit ,,profesor la cratiță’’.

Care este traseul frumoasei tale escapade academice? Ce te recomandă diplomele, Mădălin?

Nu prea cred așa mult în diplome, sunt diplome între diplome. Diploma este un document care te ajută să traversezi o etapă, dar dacă de azi, de când ai primit diploma, nu mai lupți pentru a te dezvolta, pentru a învăța, pentru a cunoaște, ce folos? Există foarte mulți oameni minunați, cu o pregătire ,,uriașă’’ de la care învăț foarte multe lucruri, cred că au una sau două diplome. Nu am simțit musai să fac masteratul, după ce am citit programa și am văzut că în foarte mare parte se reiau noțiunile învățate la licență, dar legea educației nu permite să profesezi la nivel liceal fără studii postuniversitare, și mereu mi-am dorit să predau la liceu.  Din punctul meu de vedere, poate greșesc, traseul perfect sau aproape perfect al activității de la catedră este obținut din doi pași și anume acel har din naștere pe care îl ai, sau nu îl ai, multă dorință de a învăța.

Ce înseamnă pentru tine a fi dascăl?

Așa cum am spus și mai sus, dascăl înseamnă să învăț pe alții într-o formă pe care o consider eu mai potrivită, dar și dispus să învăț de la alții, chiar și de la copii. Mereu avem câte ceva de învățat și de la copii.

Pentru cea mai bună activitate didactică, avem nevoie de cinci tipuri de cunoștințe și anume cunoștințe de specialitate, cunoștințe de pedagogie și metodică, cunoștințe despre elevii cărora ne adresăm, cunoștințe despre noi ca profesori, cunoștințe despre contextual în care se desfășoară activitatea, și la nivelul fiecărei clase, că nu toate clasele sunt la fel, încerc să respect cele cinci tipuri de cunoștințe.

A fost o dorință ticluită de mic în minte să devii profesor sau s-a născut această idee în adolescență, poate, la îndemnul familiei?

Dorința a apărut în clasele a VIII-a și a IX-a, prin motivarea profesoarei de franceză din gimnaziu și a profesoarei de matematică din liceu. Menționez că am ajuns aici datorită omului extraordinar, profesor și prieten, Eugenia Noană, profesoară de matematică pe toată perioada liceului.

Nu pot să nu precizez și faptul că a studia la facultatea de Matematică, din cadrul Universității ,, Vasile Alecsandri’’ din Bacău, înseamnă a-ți dezvolta metodele de predare, acolo unde există profesori deosebiți, care vin în sprijinul studenților cu explicații metodice și științifice, chiar și la materia care nu se face în facultate, dar pe care noi, ca viitori profesori, o vom folosi.

Ce signifianță are pentru tine titlul primit în cadrul Proiectul Merito? Cât de mult te onorează?

Sunt foarte onorat pentru faptul că aici, în familia de profesori Merito, am găsit acei oameni la care visam cândva și anume foarte bine pregătiți, foarte creativi și mereu dispuși să ajute, să ne ajutăm. Nu m-am schimbat cu nimic de la premiere, sunt același Mădălin Ghiuler, dar doar cu mai multe idei de a face lecțiile mai faine și mai bogat sufletește că sunt în mijlocul unor oameni valoroși.

În ce an ai intrat în învățământ? Cât de mari au fost emoțiile? Ce îți aduci aminte din prima zi de profesorat?

Am intrat în învățământ în anul 2017, imediat după ce am terminat facultatea. Nu am avut emoții, doar așteptam ziua de marți pentru a intra la clase și a începe matematică. În prima zi, am fost la Școala Gimnazială din Mircești și îmi amintesc niște sunete din spate, de la copii: ,,bă, cu ăsta vom face mate’’.

Ce lipsuri ai remarcat în sistemul nostru de educație? În accepțiunea ta, de unde ar trebui să înceapă schimbarea?

Aici ar fi foarte, foarte multe se spus. În primul rând, să nu mai fie unii copii chinuiți cu schimbarea profesorilor în fiecare an, aici trebuie regândită modalitatea de fixare pe post a personalului didactic. Cel mai grav este în cazul celor din clasele primare, când li se schimbă învățătorul anual și, mai ales, majoritatea din mediul rural învață simultan, 3 sau 4,5 clase.

A absolvit Facultatea de Matematică în 2005, iar din 2006 a început să predea matematică la Școala Gimnazială nr. 156 din București. Câțiva ani mai târziu, în 2012, a absolvit Facultatea de Psihologie. În tot acest timp a continua să predea cu entuziasm matematică atât în colegii naționale, precum Colegiul Național George Coșbuc sau Colegiul Național Grigore Moisil din București, cât și în învățământul privat. În prezent, este doctorandă la Facultatea de Științele Educației, cu un proiect de cercetare despre anxietatea provocată de matematică în rândul elevilor și predă matematică elevilor de la Liceul Pedagogic “Anastasia Popescu”. Despre magia matematicii, despre schimbări și noua generație de elevi am povestit cu doamna profesor Alina Elena Grecu.

Cum ați ales cariera de pedagog, ce v-a inspirat?

Nu eu am ales cariera de pedagog, ci mai degrabă cariera de pedagog m-a ales pe mine. Încă din școala gimnazială am început să dau meditații la matematică, ajutând câteva prietene mai mici să învețe. Ulterior, rolul meu de profesoară s-a consolidat. Poate că a contribuit sentimentul de satisfacție pe care îl aveam când cineva îmi mulțumea pentru ajutorul dat. Poate că a contribuit întâlnirea cu câțiva pedagogi excepționali. Amintesc aici pe dl. Mugur Ciumăgeanu, un om deosebit care m-a inspirat prin încrederea lui în puterea educației. Amintesc și pe dna. prof. Monica Șerbănescu, un adevărat om al școlii, care a reușit că creeze o atmosferă propice educației de calitate la liceul pedagogic Anastasia Popescu.

Din punctul dumneavoastră de vedere, care este rolul unui cadru didactic, cât de mult modelează un profesor viitorul unui copil?

În discuția despre rolul unui cadru didactic, un lucru este cert: nu vom ști niciodată cu siguranță cât de mult au contat comportamentele noastre pentru un copil, dar ele sunt ca un bulgăre de zăpadă care se rostogolește și crește, fiecare vorbă ajungând mai departe, influențând, poate, o decizie de viață. Rolul meu e acela de a motiva elevii să lucreze cu plăcere la matematică, să nu se lase descurajați de o problemă mai dificilă. Mai în glumă, mai în serios, eu le spun: matematica nu poate aduna iubirea, nu poate scădea ura, dar ne învață că orice problemă are cel puțin o rezolvare.

Care sunt valorile pe care vă propuneți să le înrădăcinați în elevii dvs.?

Acum ceva vreme a apărut la editura Spandugino cartea “Inteligența inimii” scrisă de Bogdan Tătaru-Căzăban. Ea constituie, printre altele, o pledoarie pentru micile virtuți ca prim pas pentru virtuțile mai mari (Binele, Frumosul, Dreptatea și Adevărul, cum le aminteau anticii). Așa văd și eu lucrurile. Codul bunelor maniere (cartea Aureliei Marinescu) este încă actual; compasiunea față de colegi și bunăvoința sunt necesare în ziua de azi. De asemenea, mi-ar plăcea ca elevii mei să își pună întrebări, întrebări legate de viața lor, întrebări legate de mediul în care trăiesc, întrebări legate de oamenii din jurul lor și chiar întrebări legate de sensul existenței lor. Și punându-și aceste întrebări, să aibă capacitatea de analiză, de a discerne binele de rău și de a propune soluții inovative.

Ce ați simțit în prima zi în calitate de cadru didactic?

Încă din prima zi în meseria de profesor, am simțit pe umerii mei responsabilitatea pe care o am față de ochii aceia vioi și curioși care mă urmăreau cu privirea.

În primul an, am predat la clasa a V-a și aceasta este o clasă specială, deoarece trebuie să le facem elevilor trecerea ușoară de la școala primară. Îmi amintesc că am scos matematica din clasă la lecția despre unități de măsură, făcând măsurători precise în curtea școlii. Am folosit telefonul. Am refăcut experimentul lui Eratostene pentru a determina circumferința Pământului.

Ce ați observat că îi motivează și le trezește interesul elevilor de astăzi?

În ceea ce privește predarea matematicii, am observat că utilizarea poveștilor le stârnește curiozitatea. Când predau teorema lui Pitagora, le spun despre discipolii lui Pitagora care credeau că numerele explică tainele Universului și că aceștia au descoperit legătura dintre muzică și matematică. Faptul că un tânăr de școală primară, Gauss, a reușit să descopere o formulă de calcul a sumei primelor numere naturale consecutive le crește încrederea în forțele proprii.

Percepeți anumite diferențe între copiii de acum și cei din generațiile anterioare? Sunt mai curioși, mai implicați, prin ce se diferențiază?

Și noi, profesorii, suntem diferiți față de generațiile trecute. În principal, utilizarea tehnologiei ne face diferiți. Atât noi, cât și elevii noștri, avem acces la Internet și la o mulțime de aplicații care ne pot ajuta sau nu să învățăm. Este datoria noastră de a le arăta elevilor noștri că putem învăța cu ajutorul calculatorului, că sunt aplicații care trasează grafice de funcții, că sunt lecții Khan Academy interesante.

Care este cartea dumneavoastră preferată și de ce?

Un om drag mie avea Biblia pe noptieră și citea în fiecare seară. Așa că, prin imitație, am preluat acest obicei, mai ales că este o carte pe care nu reușești niciodată să o citești în profunzime. De asemenea, cărțile lui I. Perelman m-au impresionat: “Matematica distractivă”, “Astronomia distractivă”, “Geometria distractivă”.

Ce v-au învățat elevii de-a lungul anilor?

Elevii mei constituie o sursă inepuizabilă de exersare a afectivității, exact așa cum spunea Dostoievski – “sufletul se reface în prezența copiilor”. Aș spune că cel mai important lucru pe care îl putem învăța de la copii este să privim totul cu mirare, ca și cum am vedea pentru prima dată, și că, uneori, trebuie să credem, asemenea lor, că singurul adevăr este cel al inimii.

Din punctul dumneavoastră de vedere, pe ce ar trebui să se bazeze relația dintre elev și profesor? Ce stă la baza unei relații puternice și productive?

Empatia este ingredientul special al relației dintre profesor și elev, iar competența profesională este fundamentul relației.

Care vă este cea mai dragă amintire din postura de profesor?

Întotdeauna serbez cu bucurie ziua numărului π, pe 14 martie. Atunci toată școala recită din zecimalele numărului π, auzi glume cu π (cum că ar fi irațional sau că nu se mai termină), vezi desene vesel colorate prin școală. Amintesc cu mândrie și  două foste eleve care sunt acum profesoare de matematică.

Ce îmbunătățire ați aduce actualului sistem de învățământ?

Eu am o viziune mai practică: aș vrea să fie mai puțini elevi într-o clasă și fiecare elev să aibă posibilitatea de pregătire individuală cu profesorul său, doar așa se vor schimba lucrurile, atunci când se va ține cont de ritmul propriu de învățare al fiecărui elev.

Predă matematică mereu cu zâmbetul pe buze și este un pedagog cu o dăruire ieșită din comun. Însă relația Mihaelei cu științele exacte nu a debutat în cel mai agreabil mod. În școala generală nu le înțelegea deloc, dar tactul profesorilor pe care i-a întâlnit în viață a făcut minuni. Cufundarea în calcule, cifre și formule a continuat la Universitatea  Politehnică, loc în care și-a descoperit pasiunea pentru pedagogie. Încurajările profesorilor dublate de admirația elevilor au făcut-o să pășească plină de încredere către Liceul Pedagogic Ortodox ,,Anastasia Popescu”, unde predă de mai bine de șase ani. Am stat de vorbă cu profesoara Mihaela David și am povestit despre debutul la catedră și cum îi face pe elevi să îndrăgească matematica.

Interviul pe scurt:

• Profesorii care ne zidesc: ,,Apropierea de matematică s-a produs datorită unor dascăli care au reușit să-mi explice frumusețea acestei materii. În facultate, profesorii m-au ținut pe lângă ei și așa am descoperit că pot explica și altora tainele matematicii.”
• Menirea unui pedagog în zilele noastre: ,,Cred că pedagogul trebuie să-i dea copilului un pic din harul său. E foarte important cum îi explici elevului și ce reușești să-i transmiți. Eu, totdeauna când încep o lecție, îmi propun să le prezint latura practică a matematicii, cu alte cuvinte să vadă unde este punctul în care viața lor se intersectează cu matematica.“
• Rolul greșelii în procesul de învățare: ,,Cu toții învățăm din greșeli. Dacă un copil greșește și i se explică în ce a constat greșeala, atunci el nu o va repeta. Consider că e foarte important ca un copil să întrebe, să fie auzit și să i se răspundă.“

Când destinul îți scoate în cale profesorii potriviți

Mihaela nu a visat niciodată ca va deveni profesoară, cu atât mai mult, profesoară de matematică. În școala generală avea o relație mai curând rece cu această materie. Pur și simplu nu o înțelegea; dar, cu timpul, tactul pedagogilor pe care i-a întâlnit avea să schimbe lucrurile. ,,Apropierea de matematică s-a produs datorită dascălilor care au reușit să-mi explice frumusețea acestei materii. În facultate, profesorii m-au ținut pe lângă ei și așa am descoperit că pot explica și eu, altora, tainele matematicii. La un moment dat, am avut de ales între a mă înscrie la un modul pedagogic sau la unul de sport. Ei bine, am optat pentru primul, iar, ulterior, am început să merg la clasele unde se făcea practica pedagogică, într-un liceu cu rezultate modeste. Copiii erau însă foarte ascultători. Mi-am ținut ora pe care trebuia să o predau și, la final, profesoara care asista mi-a zis: „Să știi că ești talentată și explici foarte bine. Ești printre puținii studenți care le-au captat atenția elevilor.”

,,Apropierea de matematică s-a produs datorită dascălilor mei.”

Cu mai mult curaj, după acest episod, Mihaela a început să lucreze cu copiii prietenilor. Evoluția lor, faptul că se îndrăgosteau de matematică și rezultatele remarcabile pe care le obțineau erau încă o dovadă că locul ei era la catedră. Chiar dacă matematica este o știință exactă, iar greșelile de calcul le dau fiori elevilor, Mihaela are o soluție. ,,Cu toții învățăm din greșeli. Dacă un copil greșește și i se explică în ce a constat greșeala, atunci el nu o va repeta. Consider că e foarte important ca un copil să întrebe, să fie auzit și să i se răspundă. În momentul în care nu e sigur pe el, în momentul când nu își dă seama cum se rezolvă o problemă, eu îi încurajez să întrebe”, afirmă Mihaela David.

Pedagogia, o picătură de har

Îmi povestește cât de mult ține ca elevii să vadă latura frumoasă a matematicii, să scape de angoase și să se deschidă în fața cunoașterii. Pornind de la acest lucru, o întreb pe Mihaela David, care este misiunea unui pedagog. ,,Cred că pedagogul trebuie să-i dea copilului un pic din harul său. E foarte important cum îi explici elevului și ce reușești să-i transmiți. Eu, totdeauna când încep o lecție, îmi propun să le prezint latura practică a matematicii, cu alte cuvinte, să vadă unde este punctul în care viața lor se intersectează cu matematica. Dacă pui un elev să memoreze formula ca pe o poezie, atunci e clar și că într-o lună de zile i se va șterge din memorie. Trebuie să-i explici de ce este formula în acest fel și nu în altul; copilul trebuie să-și clarifice cunoștințele, pentru că numai așa va vedea latura practică a matematicii”, lămurește profesoara David.

,,E foarte important cum îi explici elevului și ce reușești să-i transmiți”

Întâlnirea cu Liceul Pedagogic Ortodox ,,Anastasia Popescu” s-a produs în urma unui lanț de întâmplări  neașteptate. Tocmai se afla în concediu pentru fetița sa de nici doi ani, când, deodată, telefonul începe să sune. La celălalt capăt, o bună prietenă  îi solicită ajutorul pentru copilul ei care avea un examen în față și întâmpina dificultăți la matematică. A acceptat pe loc. Cu timpul, munca, devotamentul și exercițiul au făcut adevărate minuni. Copilul a urcat de la o notă sub cinci, la 8,50! „Atunci prietena mea a zis că trebuie să merg să predau la o școală și așa am ajuns să o cunosc pe doamna director Monica Șerbănescu, cea care m-a primit cu brațele deschise și cu multă încredere. Pentru început, am lucrat cu copiii pentru consolidarea cunoștințelor, în cadrul programului extins pe care îl oferea (și îl oferă) școala, iar evoluția lor a fost semnificativă. Ușor, ușor, am realizat că aici este o altă lume; am preluat, la propunerea doamnei Șerbănescu, o clasă primară, într-un deosebit de interesant proiect pedagogic, împreună cu colega mea, profesoara de limba română. Timpul a trecut, copiii au crescut, eu am început să predau la clasele gimnaziale, iar, anul trecut, am putut avea prima „recoltă” de rezultate la Evaluarea Națională, cu note mari, chiar de 10, în pofida lunilor dificile de lecții online! Anul acesta continui să îi ajut pe elevii noștri să îndrăgească matematica, trecând cu bine prin perioada de readaptare la cursuri, în timpul școlii de vară, apoi toamna, la începutul noului an școlar, cu prezență față în față sau online, în funcție de situația generală care va fixa, cu siguranță, în istorie, anii 2020 și 2021.

 În tot acest timp, am învățat în rând cu elevii mei și, împreună cu toți colegii, am căutat mereu soluții care să sprijine și studiul individual, și legătura cu familia, și menținerea coeziunii clasei, mai cu seamă acolo unde sunt dirigintă. Încrederea și susținerea școlii au fost foarte importante pentru mine”, conchide Mihaela David, care se bucură de toată aprecierea colegilor pentru calitățile sale de bun organizator, pentru seriozitate, perseverență și puterea de a se implica fără preget în bogatele proiecte ale liceului.