Decizia unui tânăr vlah macedonean de a traversa Dunărea pentru a ajunge în România avea să fie piatra de temelie a unei generații care şi-a dedicat viața și averea patriei adoptive. Ștefan Mina, urmașul acestui imigrant curajos (devenit „Minovici”, după obținerea unui pașaport sârbesc) a fost tatăl a 13 copii, între care s-au remarcat trei băieți, pe care românii de astăzi îi amintesc în discuțiile științifice care vizează pionieratul în medicină, dar și promovarea valorilor țării în care s-au născut, deși nu aceasta a fost țara lor de baștină.
Mina Minovici (1858 – 1933, cel care dă numele “Institutului de Medicină Legală” din Bucureşti), Ștefan Minovici (1867 – 1935) și Nicolae Minovici (1868 – 1941) sunt cei trei fii celebri ai tânărului emigrant, care și-au dedicat viața medicinei: Mina și Nicolae au fost medici legiști, iar Ștefan a ales chimia farmaceutică.
Cel mai mic dintre cei trei frați, Nicolae, avea să fie menționat peste ani și pentru dovezile sale de dragoste față de țara în care s-a născut, acesta dedicându-și averea promovării valorilor tradiționale românești. Cel de-al șaptelea copil al lui Ștefan Minovici a fost primul care a rupt „lanțul” pasiunii pentru științele reale a familiei și s-a înscris, după terminarea liceului, la Școala de Belle-Arte, unde a studiat timp de un an. Mina a reușit, totuși, să-și convingă fratele boem să urmeze, ca și el, drumul „rece” al medicinei legale. Însă Nicolae nu s-a limitat la simplele studii prezente deja în cărțile de anatomie și la practica specifică profesiei, ci și-a oferit corpul experimentelor inovatoare în medicină.
Nicolae Minovici (ilustrație) Foto: Mihai Vladu
Un muzeu ridicat din propriile finanțe
Firea caldă și sensibilă a lui Nicolae nu a fost influențată de caracterul lugubru al carierei de medic legist, întrucât marea sa pasiune a fost arta tradițională românească. Înclinația spre frumos a fructificat-o prin ridicarea, în 1905, a primului muzeu privat de etnografie din România, care poate fi vizitat și astăzi: Muzeul dr. Nicolae Minovici din București.
Matricea Românească a pășit în acest imobil, care reprezenta principala pasiune a aromânului îndrăgostit de frumusețea acestei țări, și a fost impresionată de ataşamentul medicului faţă de tradiția românească, ilustrată de prezența obiectelor artizanale.
O parte a ceramicii din colecția Nicolae Minovici
„Marea pasiune a lui Nicolae Minovici a fost arta românească, iar clădirea a fost construită, încă de la bun început, cu destinația de muzeu. Acesta a strâns, de-a lungul vieții, obiecte de artă populară, pe care le-a expus. În 1905 a început construcția casei, iar un an mai târziu s-a deschis primul muzeu privat din România. Nicolae nu a locuit niciodată în muzeu, dar aici lucra, susținea conferințe, întâlniri familiale, aducea oaspeți din străinătate, în ideea de a le prezenta obiectele populare și de a le promova. El s-a îndrăgostit de România și i se părea extraordinar ce ieșea din mâna omului”, a explicat muzeograful instituției.
Medicul legist de origine aromână a căutat să îmbogățească necontenit muzeul ridicat din propriile finanțe cu mici mărturii ale folclorului, din fiecare zonă a României
Acest medic legist de origine aromână a fost cucerit de tradițiile și de frumusețea României, și a căutat să îmbogățească necontenit muzeul ridicat din propriile finanțe cu mici mărturii ale folclorului, din fiecare zonă a țării. Astfel se face că muzeul deține astăzi mii de piese autentice de etnografie adunate în decursul a 40 de ani (1900 – 1940): ceramică, țesături, obiecte din lemn, icoane, ouă încondeiate, costume populare etc.
Un om nu-și poate înțelege și aprecia cu adevărat originile dacă nu îl cinstește pe Dumnezeu, iar credința în Cel de Sus a ocupat un loc special în muzeul de suflet al lui Nicolae Minovici, medicul amenajând o capelă frumos decorată, cu o serie de obiecte de cult datate în secolele XVII – XIX. Privirea vizitatorului curios este atrasă instantaneu de către poarta împărătească a unei catapetesme aduse de la o biserică dezafectată a secolului XVIII.
Poartă împărătească a unei biserici din secolul XVIII
Am mai aflat de la reprezentantul muzeului că Nicolae Minovici era extrem de bine văzut de către comunitatea bucureșteană, astfel încât cetățenii comunei Băneasa l-au numit primar, deși medicul nu candidase!
„La un moment dat, a fost numit de către Primăria Capitalei să stârpească cerșetoria și vagabondajul, și a reușit. Proprietatea sa cuprindea 14.000 metri pătrați: avea fermă, livadă, cultiva legume. Astfel, a adunat cerșetorii de pe stradă și i-a adus la fermă, ca să muncească în schimbul unui salariu. Produsele obținute în urma muncii vagabonzilor erau transportate la biroul pentru asistență în muncă și pentru asistență socială. Modelul privind eradicarea cerșetoriei a fost preluat și de către germani. Statisticile arată că, la vremea respectivă, în București erau 15.000 de cerșetori. Nu știm câți a ajutat Nicolae Minovici, dar din moment ce nu mai existau… Îi convingea să meargă la muncă”.
Muzeul Nicolae Minovici este o oază de liniște și de frumos, la marginea Bucureștiului
A găsit frumosul chiar și în răceala medicinei legale
Nicolae Minovici a manifestat seriozitate și interes și față de profesia de medic legist, încercând să găsească răspunsuri în ceea ce privește misterele corpului uman și reacțiile organismului la diferiți stimuli. Dar și aici, a încercat să caute frumosul: lucrarea sa de licență, „Tatuajele în România”, susținută în 1898, reprezintă o temă de pionierat în țara noastră și așa a rămas până astăzi. La muzeul din Băneasa pot fi admirate o serie de tatuaje, ale căror modele le mai întâlnim și în zilele noastre pe brațele sau pe pieptul românilor, dar realizate cu ceva mai multă îndemânare: sirene, stele, portretele iubitelor, ancore etc.
Tatuaje colecționate de către Nicolae Minovici
Mai mult, doctorul Minovici a fost preocupat de fenomenul strangulării, studiindu-l temeinic, prin intermediul ședințelor de autostrangulare voluntară, unele realizate în fața unei comisii (12 ședințe, cu durată între 4 și 26 de secunde). Dovadă de metoda care l-a însoţit permanent în timpul activităţii, el consemna toate reacțiile și trăirile sale din timpul ședințelor.
Medicul Minovici, în timpul unui experiment de autostrangulare Foto: observator.tv
„Prima dată când am încercat să-mi provoc moartea în chipul acesta, zăceam întins pe patul meu, privind cerul. Cu ambele mâini mi-am strâns cu putere gâtlejul în jurul mărului lui Adam. În secunda a cincea, simţeam cum se coboară peste mine un văl purpuriu şi apoi un văl negru. Cu o repeziciune uimitoare defilau apoi înaintea ochilor mei sufleteşti fel de fel de icoane. Apoi am simţit ceva asemănător cu o cumplită descărcare electrică, şi totul se făcu negru. Am pierdut simţul raţiunii”, a explicat medicul legist într-un interviu.
Nicolae Minovici a murit în 1941, măcinat de durerile provocate de cancerul laringian. Dar realizările vlahului macedonean îndrăgostit de România reprezintă o dovadă a faptului că frumusețile țării noastre nu trec neobservate de către străini, iar acțiunile sale ar trebui să dea de gândit multor români care caută esteticul peste hotare.