4 iulie 2024 O casă cu poveste și cu valoare arhitectonică semnificativă din satul Remuș, județul Giurgiu, care urma să fie demolată pentru a face loc unei parcări, a fost relocată în comuna Măgurele, județul Ilfov. Casa urmează să-și recapete strălucirea de altă dată cu ajutorul pro bono al oamenilor care vor răspunde apelului la voluntariat lansat de Asociația Monumente Renăscute, singurul proiect non-profit de salvare a caselor cu valoare culturală din sudul Munteniei. Casa a aparținut lui Ilie Micu, telefonist în satul Remuș (fost Vlașca) în perioada interbelică, el fiind printre primii telefoniști din România. 

În pofida tuturor eforturilor depuse de Asociație de a o salva in situ, în locația originară, casa Ilie Micu a primit ordin de demolare pentru a face posibilă extinderea unei parcări de magazin sătesc, astfel că s-a luat decizia strămutării. 

”Ilie Micu a fost un mare iubitor al proporțiilor, detaliilor și frumosului, transpuse în locuința sa pe care a ridicat-o în 1932. Pentru mulți, această casă a fost un fel de Voroneț al caselor interbelice din sudul Munteniei. Mă bucur enorm că am reușit să o aducem în comuna Măgurele, județul Ilfov, și să demarăm procedura de restaurare și replicare a ornamenticii care s-a distrus”, spune Florin Radu Ștefănescu, fondatorul Asociației Monumente Renăscute.

Acesta a lansat deja pe canalele social media o invitație către oricine și-ar dori să pună umărul în mod voluntar la refacerea acestei bijuterii cu valoare arhitecturală și istorică. 

”HAIDEȚI LA CLACĂ! Pe 6 iulie, ora 7:00, începem finalizarea ei. Vom umple cu pământ și paie pereții. Toți cei ce vor să participe la renașterea și restaurarea unei perle a patrimoniului construit vernacular al Munteniei sunt așteptați cu mare drag!”, se arată în mesajul lansat de Monumente Renăscute.

Salvarea casei din Remuș survine după un alt proiect important al Asociației: strămutarea și restaurarea Casei Frusina în 2023, pe un teren pus la dispoziție de primăria din Corbeanca. 

Asociația Monumente Renăscute a fost înființată în urmă cu trei ani, cu scopul de a salva casele valoroase abandonate din sudul Munteniei. Este vorba de casele tradiționale care ”încă vorbesc”, a anexelor gospodărești din satul românesc și a altor clădiri de patrimoniu aflate în prag de colaps. 

Asociația, care se bazează în mare parte pe sprijinul sponsorilor și voluntarilor, dorește să pună în valoare nestematele arhitecturii vernaculare Românești, să le restaureze și să le dea o nouă viață și funcționalitate rezidențială sau turistică, fie pentru actualii proprietari, fie pentru alții, sau să le ofere unor entități publice educativ-sociale. 

Asociația are un interes deosebit pentru casele în pericol din sudul Munteniei (Giurgiu, Ilfov, Dâmbovița, Argeș, Teleorman), unde, spre deosebire de Transilvania sau Bucovina, acest subiect este aproape inexistent, în ciuda unui patrimoniu arhitectural foarte valoros și neștiut. Foarte multe dintre aceste case au fost deja puse la pământ sau riscă să dispară deoarece proprietarii nu le cunosc valoarea sau nu dispun de fonduri și know how ca să le renoveze corect. Asociația dorește păstrarea identității culturale a zonelor unde casele sunt identificate, scopul fundamental fiind ca aceste imobile să fie salvate in situ. Unde nu este posibil, ca să nu se piardă definitiv, asociația încearcă strămutarea lor, dar nu departe de locația inițială.

Renovările și relocările se fac cu sprijinul autorităților locale, unde există deschidere, și cu ajutorul fondurilor de la acestea, deocamdată puține, dar esențiale, dar și de la companii locale. Nu în ultimul rând, lucrările se realizează prin eforturile voluntarilor, studenți și elevi interesați de practică și chiar de copii preșcolari curioși să afle metodele constructive de odinioară.

Motto: Dacă am fi atât de siguri de virtuţile memoriei, nu am mai ridica nici o statuie.

Citesc cu uimire şi absolut inopinat despre planurile Primăriei Capitalei de a-i ridica, în centrul Bucureştiului (nu, nu la periferie!), o statuie fostului preşedinte american Ronald Reagan. Explicaţia primarului în exerciţiu e, pe cât de ridicolă şi inadecvată în cosmopolitismul şi spiritul ei forţat-democratic, pe-atât de halucinantă:

“Doresc să avem în Bucureşti statuia preşedintelui american Ronald Reagan, pentru că acesta reprezintă un simbol al democraţiei, al luptei împotriva comunismului, al respectării drepturilor omului, al libertăţii presei, dar şi al economiei de piaţă. Acest monument va fi amplasat în centrul oraşului şi îi reasigur pe toţi cetăţenii Bucureştiului că investiţiile culturale nu se realizează în detrimentul proiectelor sociale, de infrastructură sau din domeniul sănătăţii. Capitala României trebuie să se dezvolte unitar, atât din punct de vedere cultural, cât şi social şi economic.”

Ca absolvent de Istorie, nu pot decât bănui revolta pe care ştirea a declanşat-o în Universitatea bucureşteană şi prin liceele ţării, în inimile unor profesori inimoşi, care-şi educă elevii şi studenţii în spiritul iubirii de ţară şi al preţuirii acelor înaintaşi care ne-au dăruit, prin jertfa lor, România de azi.

Ca om care a trăit, în faza lor terminală, dezagregarea blocului sovietic şi disoluţia Cortinei de Fier, precum şi ca gazetar, îi sunt recunoscător lui Ronald Reagan, dar doar ca un afterthought, dacă tot e să gândim şi să vorbim „americăneşte”. Pentru mine, şi pentru tinerii din generaţia millennials din care fac parte, cei care într-un deceniu vor moşteni România, Reagan nu înseamnă nimic, sau nu mai mult decât prinţul de Monaco, cel căruia Primăria oraşului îi pregăteşte o altă statuie controversată.

Faptul că noi, tinerii «millennials», mâncăm la KFC şi ne încălţăm de la Nike, în timp ce savurăm savant o sticlă de Cola imaginându-ne vestici, nu înseamnă că ne dorim sau că avem nevoie de statui ale lui Reagan, Marilyn Monroe sau Mickey Mouse, în centrul oraşului lui Bucur

Nimeni nu le neagă lui Reagan şi lui Rainier al III-lea, personalităţi recunoscute ale lumii, dreptul la o statuie. Poate chiar în Bucureşti, date fiind veleităţile noastre democratice şi pro-occidentale. Însă iniţierea aiuritoare a unor astfel de proiecte, fără nici o legătură cu spiritul locului în care vor fi amplasate, fără o consultare civică autentică, are toate caracteristicile unei bufonade ce riscă să ne înstrăineze şi mai mult de fărâma de identitate pe care o mai avem: e absurd şi revoltător să-i ridici o statuie lui Reagan în condiţiile în care, cu un an înainte de Centenarul Marii Uniri, Bucureştiul n-are o statuie a lui Ferdinand I Întregitorul, după ce originalul amplasat în Şoseaua Kiseleff a fost distrus de către comunişti în 1948.

Da, România nu trebuie să-şi renege rădăcinile democratice şi nici parteneriatele strategice cu aliaţii vestici. Dar, înainte de a-şi oferi prinosul marilor personalităţi ale Occidentului, ale căror decizii epocale au marcat prin contagiune şi istoria noastră, ar trebui să nu uităm că, înainte de NATO sau Uniunea Europeană, înainte de Schengen şi de McDonald’s, a mai existat o mână de români care au făcut o ţară.

Cu tot respectul pentru acele valori occidentale care s-au dovedit benefice aici, faptul că noi, tinerii millennials, mâncăm la KFC şi ne încălţăm de la Nike, în timp ce savurăm savant o sticlă de Cola imaginându-ne vestici, nu înseamnă că ne dorim sau că avem nevoie de statui ale lui Reagan, Marilyn Monroe sau Mickey Mouse, în centrul oraşului lui Bucur.

Foto deschidere: pbs.org