Situat în munții Harghitei, în masivul Ciomatu, Lacul Sfânta Ana este singurul lac vulcanic din România. Se află la o altitudine de 946 metri și impresionează turiștii prin frumusețea naturală și valoarea sa ecologică.

Lacul Sfânta Ana s-a format într-un crater vulcanic al unui vulcan stins, Ciomatu Mare, acum aproximativ 9.800-10.000 ani. Procesul geologic prin care acesta s-a format este unul spectaculos: în urma erupțiilor vulcanice, craterul s-a umplut, treptat, cu apă provenită exclusiv din precipitații. Astfel, lacul nu are izvoare subterane, ceea ce face ca apa din acesta să fie extrem de pură.

Cu o formă aproape circulară, lacul are o suprafață de aproximativ 19,3 hectare și o adâncime maximă de 7 metri. Datorită lipsei afluxurilor externe, apa lacului are un pH ușor acid, iar flora și fauna sunt specifice acestui mediu.

De jur împrejurul lacului regăsim o pădure densă de conifere și foioase, ce creează un spațiu de poveste. În apropiere se găsește Tinovul Mohoș, o rezervație naturală de turbă care adăpostește plante rare, precum roua cerului, o plantă carnivoră. Combinația între lacul vulcanic și mlaștina din apropiere oferă o experiență aparte vizitatorilor.

Desigur, există și legende în ceea ce privește Lacul Sfânta Ana, care, de-a lungul timpului, au contribuit la sporirea atractivității acestuia. Cea mai cunoscută poveste spune că o tânără pe nume Ana a fost forțată să se căsătorească împotriva voinței sale și, într-un act de disperare, a fugit și s-a aruncat în lac, care ulterior a fost numit în memoria sa.

Lacul Sfânta Ana este un loc cu o energie specială, fiind apreciat de cei care cred în puterea regeneratoare a naturii. De asemenea, acesta este o destinație populară pentru turiștii care caută liniște și peisaje spectaculoase. Cei interesați să viziteze, trebuie să țină cont că accesul în zona lacului este reglementat pentru a proteja mediul fragil. Înotul este permit doar în anumite condiții și perioade, pentru a nu afecta ecosistemul sensibil al lacului.

Fiind o arie naturală protejată, Lacul Sfânta Ana face parte din Parcul Natural Putna-Vrancea. Autoritățile și organizațiile de mediu lucrează constant pentru a menține echilibrul ecologic al zonei și pentru a preveni poluarea. Vizitatorii sunt rugați să respecte regulile de conservare, să evite lăsarea deșeurilor și să nu deranjeze flora și fauna.

În apropiere, turiștii pot vizita și Capela Sfânta Ana, un mic lăcaș de cult care completează experiența spirituală a locului.

Capela a fost construită în onoarea Sfinei Ana, considerată protectoarea familiei și a copiilor. Deși data exactă a construirii inițiale nu se știe, capela a devenit un simbol al regiunii. De-a lungul timpului, capela a beneficiat de mai multe reparații și renovări pentru a-și păstra farmecul și funcționalitatea.

Capela este o construcție simplă, de dimensiuni reduse, realizată din lemn și piatră. Decorul acesteia este modest, cu icoane dedicate Sfintei Ana și elemente tradiționale.

În tradiția creștină, Sfânta Ana este considerată mama Fecioarei Maria și protectoarea mamelor și a familiei. Capela atrage pelerini care vin să se roage pentru sănătatea copiilor, fericirea familiei sau pur și simplu pentru a căuta liniștea sufletească.

De-a lungul anului, capela este vizitată de numeroși pelerini, dar cea mai importantă sărbătoare are loc pe 26 iulie, de Sfânta Ana. În această zi, sunt organizate slujbe speciale și procesiuni religioase, atrângând oameni din toată țara.

Capela este ușor accesibilă pentru turiști, fiind situată într-o zonă cu trasee bine marcate. Turiștii care ajung aici se pot bucura nu doar de spiritualitatea locului, ci și de peisajul natural deosebit oferit de pădurile din jur și de Lacul Sfânta Ana.

Sursă foto: tusnad.ro, romania-turistica.ro, mohos.ro

Atras inițial de parașutism, viața i-a rezervat un alt parcurs lui Teo. A urcat prima dată pe munte în timpul liceului, moment în care drumețiile, cățăratul și alpinismul l-au cucerit pentru totdeauna. 20 de ani mai târziu, relația lui Teo cu munții este la fel de apropiată – este ghid montan și antrenor de alpinism. De-a lungul timpului a cucerit unii dintre cei mai înalți munți ai lumii, de fiecare dată cu și mai mult entuziasm. Vf. Lenin (7134m), Vf. Pumori (7161m), Vf. Nanga Parbat (8126m), Vf. Everest (8848m) sunt doar câteva dintre reușitele sale.

Munții oferă senzația de putere, te fac să te simți umil mult mai des și astfel ajungi să te cunoști mai bine, poți fi cu adevărat sincer cu tine, este de părere Teo. Ruta West Rib de pe vârful McKinley (6194m) din Alaska, ruta Salathe Wall din El Capital, precum și vârful Khan Tengri (6995m) din Tien Shan – sunt trei expediții care au avut un impact major asupra parcursului său, i-au modelat drumul în alpinism, oferindu-i o altă perspectivă asupra sa – i-au arătat și i-au dat încredere în ceea ce poate realiza. Despre cum l-a cucerit alpinismul și ce-i oferă munții, despre eșec și ce a învățat de-a lungul anilor, într-un interviu cu Teofil Vlad.

Cine este Teo și ce-l motivează?

Sunt alpinist, ghid montan și antrenor de alpinism. Mă motivează să urc munți, să escaladez pereți, să descopăr locuri exotice și să întâlnesc oameni din diverse colțuri ale lumii.

Când și cum te-a cucerit alpinismul? Îți aduci aminte momentul când ai decis că asta îți dorești să faci, să cucerești cei mai înalți munți din lume?

În liceu am luat contact cu drumeția, apoi cu cățărarea și, ulterior, cu alpinismul. Făceam la nivel incipient mai multe activități care îmi ofereau provocări fizice și mentale și am realizat că nu poți ajunge prea departe dacă îți împrăștii energia în prea multe direcții. Învățam pentru admiterea la facultate imediat după bacalaureat și urma o săptămână de salturi cu parașuta la un aeroclub de stat. Era al doilea sezon de salturi pentru mine. După primele salturi, câțiva colegi s-au accidentat și instructorii au decis că trebuie să mai facem instrucție, să mai dăm examene, iar asta însemna zile în care nici nu săream, nici nu învățam, nici nu eram pe munte. Atunci am renunțat la parașutism și mi-a fost clar că nicio altă activitate nu se compară cu alpinismul pentru mine. A fost un moment în care am prioritizat.

Ce îți oferă munții?

Senzația de putere. Sincer. E o senzație de care omul are nevoie, eu accept asta. Evident că muntele te face mult mai des să te simți umil și atunci pot să zic că în munți poți să te vezi mai bine așa cum ești și să fii cu adevărat sincer cu tine.

Am învățat să mă bucur de lucruri simple, de momente

 

Ce te ajută să mergi mai departe când simți că nu mai poți?

Uneori ambiția, uneori dorința de supraviețuire, uneori orgoliul, uneori chiar nu e cazul să mai mergi și uneori chiar nu mai poți. Știu că se poartă sloganurile motivaționale, dar în alpinismul pe care îl practic eu nu e loc de ele, trebuie să ai grijă de tine și nu mereu e acolo cavaleria care să te scoată din belea. Așa că sunt momente când faci și cale întoarsă.

Ce îți oferă satisfacție și îți aduce bucurie?

Simt satisfacție când reușesc să îmi ating obiectivele atât pe munte, cât și în viața de zi cu zi. Mă bucur când pot împărtăși starea mea de bine, când pot să îi bucur cumva pe cei dragi, când văd bucurie în jur – am învățat să mă bucur de lucruri simple, de momente. Viața nu este liniară și merită să trăiești cu bucurie momentele ei.

Am învățat cât de fragili suntem, că muntele nu este nici bun, nici rău, este indiferent și nu îi pasă de CV-ul tău

 

Ce te-au învățat munții despre tine, de-a lungul anilor?

Am învățat cât de fragili suntem în fața munților, cât de mult contează atât pregătirea, cât și norocul, atât credința în tine, cât și hazardul. Am învățat că muntele nu este nici bun, nici rău, este indiferent și că muntelui nu îi pasă de CV-ul tău.

În 2019 ai cucerit cel mai înalt vârf din lume, Vf. Everest – privind în urmă, ce ți-a adus cea mai mare bucurie – ascensiunea sau momentul când ai ajuns în vârf?

Momentul când am ajuns jos în tabăra de bază în siguranță. Multe lucruri pot merge rău acolo sus și am simțit că mereu a trebuit să mă descurc în situații neplanificate în acea tură.

Care îți este cea mai dragă expediție?

Am în cap trei momente: ascensiunea pe Khan Tengri, 6995m, în 2004, parcurgerea versantului Rupal al vârfului Nanga Parbat, 8126m, în 2013 și ruta nouă deschisă pe Pumori, 7161m, în 2018.

Care sunt munții tăi de suflet?

Peretele Văii Albe din Bucegi, zona Călțun din Făgăraș, Dolomiți și Anzii din Peru.

Care este următoarea provocare pentru tine? Fie ea în strânsă legătură cu alpinismul sau nu.

În ianuarie voi merge în Anzi având ca obiectiv Aconcagua, 6962m. Visez să urc, poate iarna viitoare, pe Vinson, cel mai înalt vârf din Antarctica. În paralel, mă gândesc să dezvolt o activitate lucrativă complementară celei de ghid montan.

Știi să apreciezi altfel succesul când ai văzut că nu e garantat

 

Ce este eșecul pentru tine?

Aș vrea să dau un răspuns convențional, „o sursă de învățare”. Uneori chiar înveți din eșec, dar alteori e doar frustrare, disperare, necunoscut, sunt multe întrebări la care nu afli mereu răspunsul. Alteori te bucuri de experiență și de atmosferă, indiferent de rezultat. Dar eșecul face parte din alpinism, din viață. Știi să apreciezi altfel succesul când ai văzut că nu e garantat.

Ce ți-ai dori să spui și nu ai avut încă ocazia să o faci în cadrul unui interviu?

Multe dintre realizările de care sunt mândru se datorează prietenilor cu care am făcut echipă pentru a le atinge. Uneori ei sunt cei care au venit cu motivația pe care eu nu o aveam, alteori ei m-au susținut pe ultimii 10% care sunt și cei mai grei, când simțeam că nu mai pot sau cei care au dus greul în momente când eu mă simțeam nesigur.

Teo este unul dintre susținătorii Asociației Climb Again, a cărei viziune este de a o oferi o șansă la o viață normală copiilor și tinerilor cu nevoi speciale.  Încă din 2014, Climb Again organizează sesiuni gratuite de terapie prin escaladă, kinetoterapie și consiliere psihologică pentru copii și tineri cu dizabilități: deficiență de vedere, de auz, tulburare de spectru autist, tulburări locomotorii, deficiențe asociate. Expediția pe Vârful Everest a dedicat-o Asociației Climb Again, pentru a-i ajuta pe membrii Lotului Național de Paraclimbing să aibă vizibilitatea și susținerea necesară pentru a continua să se cațăre, în ciuda faptului că mulți dintre componenții Lotului au capacitate de vedere de doar 2-3%.

Ce înseamnă proiectul Expediția Viva Everest pentru tine?

Proiectul Viva Everest a fost menit să promoveze, prin ascensiunea mea pe Everest, activitatea sportivilor cu dizabilități de la Climb Again. Pentru mine înseamnă mulțumirea că pe de-o parte am pus umărul la cauza lor, iar pe de altă parte bucuria că mi-am îndeplinit un vis vechi de douăzeci de ani, acela de la cuceri vârful Everest.

Ce sfat le dai celor care acum descoperă alpinismul?

Să se instruiască temeinic, să acorde atenție pregătirii formale, să aibă curaj să viseze.

Sursă fotografii: Facebook Teofil Vlad – https://www.facebook.com/teofil.vlad