Tag

Muzeul Județean de Etnografie

Expoziţie de cămeşi din patrimoniul

Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș şi

fotografii realizate de Gabriel Motica

30 martie – 30 aprilie 2022, Sala Tancred Bănăţeanu

Muzeul Național al Țăranului Român

 

Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș și Muzeul Național al Țăranului Român, vă așteaptă miercuri, 30 martie 2022, de la ora 17.00, la vernisajul expoziției „Chipuri și cămeși”, care va avea loc la Sala Tancred Bănăţeanu.

 

„Chipuri și cămeși” nu este doar o alăturare fericită de cuvinte, este un demers expozițional care se supune unui dublu discurs – unul științific, realizat prin cercetarea etnografică a portului popular din Țările Maramureșului, iar celălalt, artistic, realizat prin alăturarea la semnele și însemnele cusute pe cămăși a chipurilor care spun povești din vremuri de demult, surprinse de artistul fotograf Gabriel Motica în peregrinările sale prin Maramureșul nostru drag. Aceste chipuri alăturate cămeșilor expuse sub forma unor îngeri în zbor, sunt legătura între cosmic și terestru, între trecut și prezent, dar, mai ales, o cale spre viitor.

 

Cele două muzee nu se află la prima colaborare. În anul 2019, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș a găzduit expoziția temporară ,,Așa văzut-a Zaharia – Improvizații într-o lume captivă”, organizată de Muzeul Național al Țăranului Român, în colaborare cu Academia de Muzică, Teatru și Arte plastice – Catedra multimedia din Chișinău și Asociația ADOF -Chișinău, cu sprijinul Ambasadei Republicii Moldova în România.

 

Expoziția va putea fi vizitată la Sala Tancred Bănățeanu, până pe 30 aprilie 2022, de marți până duminică, între orele 10.00 şi 18.00. Lunea este închis.

 

Prețul biletului de intrare: adulți – 8 lei; pensionari – 4 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor – 2 lei.

 

 

Chipuri și cămeși

8 aprilie 2022 |
Expoziţie de cămeşi din patrimoniul Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș şi fotografii realizate de Gabriel Motica 30 martie – 30 aprilie 2022, Sala Tancred Bănăţeanu Muzeul Național al Țăranului Român   Muzeul...