Tag

muzica corala

Alexandru vine pe lume în Chișinău, la finele anului 1890. Primește botezul ortodox în prima zi de Crăciun și este crescut în duhul blândeții și al temerii de Dumnezeu. Se face remarcat prin calitățile vocale, astfel, se înscrie la Școala de muzică din Chișinău, unde absolvă ”Magna cum Laude”. Tânărul predă cântul bisericesc la mai multe școli din Basarabia, iar ulterior la Școala eparhială de fete. Conduce corul acestei instituții pe cele mai înalte culmi și câștigă prețuirea Regelui Carol al II-lea. Compune melodia pentru poezia “Limba noastră“, care din 1995, este imnul de stat al Republicii Moldova. Ultimii ani din viață îl găsesc în plină activitate. Praznicul intrării Maicii Domnului în Biserică era aproape. Părintele Cristea își neglijează problemele de sănătate și depune o muncă istovitoare pentru ca totul să iasă exemplar. Avea să fie ultima apariție în fața publicului.

 

 1

 

O viață sub semnul muzicii bisericești

Ștefan și Elena așteaptă cu sufletul la gură venirea pe lume a lui Alexandru. Primul scâncet se aude pe 13 decembrie 1890, în Chișinău. Botezat în prima zi de Crăciun, pruncul este crescut într-o familie în care dimensiunea spirituală nu era deloc neglijată. Primele studii le face la școala de aplicație de pe lângă seminarul teologic. În toamna lui 1900, patruzeci de candidați se luptau pentru cele câteva locuri din cadrul Școlii Spirituale. Pe listele aspiranților îl găsim și pe Alexandru Cristea, care avea în față probele de religie și limbă rusă. Se prezintă bine, iar când listele se afișează, flăcăul este printre cei admiși. În timpul studiilor, se face remarcat prin calități vocale fără cusur. La disciplina cânt bisericesc, elevul Cristea avea nota maximă. Darul psalmodierii venea pe filieră paternă, Ștefan Cristea era un iscusit cantor la biserica Sfântul Gheorghe din Chișinău. În 1907, are loc examenul de absolvire, la care participă treizeci de elevi. La disciplina cânt bisericesc, doar Cristea și Iona Macovei reușesc să obțină nota maximă.

 

2

 

Își continuă studiile la clasa I, din secția a doua paralelă a seminarului teologic. Tulburările ivite în viața instituției, exmatricularea unui număr de aproximativ 88 de elevi și neputința autorităților bisericești de a îmbunătăți situația, l-au făcut să abandoneze. În data de 19 ianuarie 1909, Alexandru înaintează o cerere Direcției Școlii Spirituale pentru a susține examenul de învățător. Obține certificatul mult râvnit și predă disciplina, cânt bisericesc.

 

Traseul unui pedagog debutant

Mânat de setea perfecțiunii, se înscrie la Școala de Muzică din Chișinău. Intră cu nota zece, iar la vârsta de 38 de ani, Cristea absolvă cu mențiunea ”Magna cum Laude”. După, se înscrie la cursurile Conservatorului particular “Unirea”, unde obține cele mari mari note la canto, solfegiu, armonie, și inevitabil primește certificatul cu mențiunea “Laude”.

 

3

 

Debutează ca pedagog la 21 octombrie 1909, în cadrul școlii primare bisericești din comuna Otaci, județul Soroca. Prin hotărârile Consiliului Școlar Eparhial din 12 octombrie și 3 noiembrie 1911, este strămutat în comuna Tatarbunar. Aici, este numit maestru titular provizoriu la catedra de muzică a școlii primare bisericești. Nu prinde rădăcini, iar în toamna lui 1915, suferă al doilea transfer. De această dată, în orașul Ismail, unde a predat la trei instituții de învățământ. După unsprezece ani, dorul de casă îl mână la Chișinău. Profesorul Alexandru Cristea dorea să fie transferat la Liceul de băieți ”Hașdeu”. Cererea nu a fost aprobată, astfel, este repartizat la catedra de muzică vocală a Liceului Eparhial de fete din Chișinău.

 

Corul care a stârnit invidia concurenței

Înființată în 1864, Școala Eparhială de fete din Chișinău, era una din instituțiile de referință din acele vremuri. Corpul profesorul, un adevărat panteon al celor mai buni dascăli, a stârnit curiozitatea Reginei Maria și a Principesei Elisabeta, care în 1920 vizitează școala. Prin muncă și devotament, Alexandru Cristea a ridicat corul școlii pe culmi nebănuite. Cu peste o sută de concerte în cadrul serbărilor școlare și culturale, corala a câștigat aprecierea unor personalități precum Regele Carol al II-lea, Patriarhul Miron Cristea, Ministrul Instrucțiunii Publice domnul Anghelescu, și mulți alții. Repertoriul erau unul foarte bogat, de la cântări religioase, cum ar fi Îngerul a strigat de A Sequens, axioane și torpare grecești, până la melodii populare românești.

Poetul Sergiu Matei Nica, îl descria pe Cristea astfel: “Ca dirijor, Alexandru Cristea aprindea glasurile pe care le conducea. A fost cel mai impetuos și mai duios conducător de cor, care a zăpăcit invidia multora. Fără să-și arunce mâinile în toate părțile, ca pe niște vâsle fără cumpănă, fără să-și clocotească părul, ca într-o tremurare epileptică, Alexandru Cristea știa, în afară de zguduitoarea strângere a glasurilor într-o deplină armonie, să-și păstreze frumusețea ținutei și să sondeze respirația ascultătorilor săi.“

 

Când muzica e mai puternică decât moartea

Este uns preot în data de 23 august 1942, și repartizat la capela Școlii Eparhiale din Chișinău. De geniul muzical al părintelui Cristea se leagă actualul imn al Republicii Moldova. Poezia “Limba noastră”, pe versurile altui cleric de seamă, Alexe Mateevici. În 1939, melodia este interpretată cu ocazia manifestărilor jubiliare ale “Tinerimii române“, iar de acolo se răspândește în toată țara. Din mărturiile muzicologului Gheorghe C. Ionescu aflăm că “Limba noastră” figura în tematica pentru examenul de admitere la seminariile teologice din România.

 

4

 

În 1940, odată cu cedarea Basarabiei, părintele Cristea însoțit de familie, se refugiază în România. Întâmpină mari dificultăți financiare, dar nu se oprește din muzică. Între 1940-1941, ocupă catedra de religie-muzică a Gimnaziului “Ion Heliade Rădulescu” din București. Va reveni pe pământ basarabean, însă vremurile tulburi îl fac să poposească din nou în Capitală, unde este detașat la Liceul de băieți “Titu Maiorescu“ din București.

 

5

 

Din pricina bolii de cord, medicii i-au spus să nu se mai consume, însă părintele nu se menaja când venea vorba de muncă și muzică. La 21 noiembrie, Școala Eparhială de fete prăznuia Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Cu această ocazie, părintele Cristea a fost solicitat să pregătească un program. Repetițiile istovitoare, atenția la detalii, nopțile nedormite, i-au fost fatale. Face o treabă excepțională, dar asta îl costă viața. În dimineața zilei de 27 noiembrie 1942, după o suferință de-un ceas, sufletul părintelui Alexandru Cristea se înalță la cer. Este prohodit la cimitirul central ortodox din Chișinău, de profesori, preoți și elevi.

 

 

Surse: Maria Vieru-Iașaev, “Alexandru Cristea. Viața și activitatea reflectate în timp”, Ed. Civitas, 2001.