O echipă de elevi de la Colegiul Național „Sfântul Sava” din București a pus România pe harta internațională a inovației spațiale, câștigând Marele Premiu (Grand Prize) la prestigiosul concurs internațional „NSS Gerard K. O’Neill Space Settlement Contest”, organizat anual de National Space Society (NSS) în Statele Unite. Proiectul lor vizionar, intitulat Zenith Station, a fost ales cel mai bun dintre peste 4.900 de lucrări înscrise de 26.000 de elevi din 25 de țări, impresionând experții NASA și deschizând o nouă eră pentru cercetarea spațială românească.

Echipa Zenith, formată din opt elevi pasionați – Sasha-Mihail Iosifescu, Ioan-Nectarie Ivana, Sophia-Maia Iordache, Vlad-Ioan Daraban, Alexandra-Diana Nae, Oana-Andreea Bordei, Darius-Andrei Cașcaval și Theodor-Mihai Crainic – a demonstrat că România are tineri capabili să inoveze la cel mai înalt nivel internațional. Sub conducerea Colegiului Național „Sfântul Sava” și în cadrul campaniei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, inițiată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, proiectul „Zenith Station” a fost dezvoltat ca răspuns la una dintre cele mai mari provocări ale umanității: locuirea în spațiu.

Lucrarea nu este un simplu exercițiu de imaginație, ci o propunere științifică riguroasă, concepută să susțină o comunitate autonomă de până la 20.000 de persoane într-o singură stație spațială complet funcțională. Proiectul lor abordează o serie de probleme critice ale secolului XXI – resursele limitate ale Terrei, suprapopularea, criza climatică, dar și riscurile unor fenomene cosmice precum o replică a Carrington Event, o furtună solară de proporții care ar putea paraliza infrastructurile tehnologice globale.

Elevii au integrat cunoștințe din fizică aplicată, inginerie aerospațială, biotehnologie, arhitectură, economie, psihologie și energie regenerabilă, dezvoltând soluții inovatoare pentru:

• Gravitație artificială
• Protecție împotriva radiațiilor cosmice
• Autonomie energetică și sustenabilitate
• Model social și economic rezilient, adaptat mediului extraterestu

Zenith Station este gândită ca un laborator social și științific, un nou model de civilizație bazat pe cercetare, inovație și valori umane.

În semn de recunoaștere a excelenței și complexității proiectului, echipa Zenith a fost invitată să susțină un discurs oficial la International Space Development Center (ISDC), un eveniment reprezentantiv organizat de NSS în perioada 19-22 iunie 2025, în Orlando, Florida. În fața liderilor NASA, a cercetătorilor și inovatorilor din întreaga lume, tinerii români vor prezenta Zenith Station drept un simbol al capacității noii generații de a modela viitorul explorării spațiale.

Un exemplu de excelență românească

România a avut o prezență remarcabilă la competiția NSS din acest an – 36 de echipe, 178 de elevi și 35 de premii câștigate. Însă doar proiectul Zenith a fost desemnat Grand Prize Winner, performanță ce confirmă talentul, rigoarea științifică și potențialul global al tinerilor români.

Această reușită arată că atunci când educația este bazată pe excelență, colaborare și gândire interdisciplinară, rezultatele pot schimba lumea – sau chiar pot crea altele noi, dincolo de ceea ce cunoaștem deja.

În noua mea casă din Bremen totul trepidează. Tot timpul meu aici s-a transformat într-un studiu continuu, așa cum nu știam că este posibil înainte: de dimineață până când adorm, citesc, caut, iau notițe sau discut. Parteneri de la care să pot învăța sunt peste tot. Cel mai tare învăț oameni.

Un indian genial care mai are încă de învățat

R. este din India și are 18 ani. Încă de când era mic a vrut să lupte cu cel mai mare ucigaș din lume: bolile infecțioase. După ce a studiat tot ce a putut despre ele în școală, la biblioteci și pe internet, a abordat un grup de profesori universitari și i-a întrebat ce ar putea face pentru a contribui la eliminarea acestui inamic al omenirii, însă nu a fost luat în serios. Cum să iei în serios un puști de 17 ani? Așa că de unul singur, neluat în seamă, a reușit să creeze un algoritm prin care poate identifica persoanele cele mai predispuse la a fi infectate de o astfel de boală și a ajuta autoritățile atât să izoleze cazurile cât și să le prevină. Iar tot acest sistem se poate aplica pe grupuri largi de oameni cu o precizie fantastică. Pentru această descoperire a primit un premiu științific internațional la 17 ani. De asemenea, în timpul liber, R. construiește mini sateliți pe care NASA îi lansează în spațiu. L-am cunoscut pentru că într-o seară, în timp ce vorbeam cu un grup de prieteni despre nevoia de educație filosofică azi, R. m-a întrebat timid ce înseamnă asta mai exact. ”Știu sigur că m-ar putea ajuta, însă nimeni nu m-a putut face să înțeleg la ce este bună filosofia”.

După câteva ore petrecute împreună, mi-am dat seama că îmi plăceau  nu doar poveștile sale, ci atitudinea și mentalitatea sa. Și mă uimea: R., o persoană cu reușite validate, cu un plan de carieră extrem de bine stabilit, poate afirma senin în fața unui alt coleg că există lucruri la care nu se pricepe și este deschis să învețe. Important nu este neapărat că explicația mea l-ar fi lămurit, ci că am înțeles și mai adânc cât de important este să fiu curios, să caut mereu, în toate planurile. R. a realizat, cu mult înaintea majorității, că excelența într-un singur domeniu nu asigură imunitate împotriva haosului lumii. În seara aceea am adormit la birou făcând o listă interminabilă cu toate subiectele pe care vreau să le învăț.

Iranienii care au crescut în sărăcie, iar acum studiază științele creierului

A. și H. sunt un cuplu de studenți doctoranzi din Iran. I-am cunoscut pentru că sunt asistenții ce se ocupă de etajul căminului în care locuiesc eu și am devenit foarte repede prieteni buni. A. studiază și lucrează îmbinarea dintre psihologie și neuroștiință. A realizat numeroase studii despre funcțiile regenerative ale creierului și neuroplastie (modelabilitatea creierului). Studiile lui sunt folosite în mediul educațional și medical. H. lucrează de asemenea în neuroștiințe și cercetează efectele mediului asupra patologiilor fizice și psihice. În ziua în care am fost un subiect de test pentru unul din experimentele comune ale celor doi, am aflat câteva dintre lucrurile care i-au marcat. Pasiunea lor pentru știință este imensă. Viața însă nu le-a fost deloc ușoară până acum. Copilăria și adolescența le-a fost plină de limitări, așa că momentul de față, în care fac ce le place și o fac la superlativ, este cel mai mare dar pe care îl au în viață. Le este dor de familie și muncesc cu dor răscolitor. Sunt smeriți și recunoscători pentru tot.

Război și pace în campus

În campus sunt oameni care provin din locuri cu provocări foarte diferite de cele obișnuite mie. Observ deseori relațiile dintre persoane ale căror țări sunt în conflict una cu cealaltă. Unii discută liber, alții păstrează liniștea, unii își apără ideile cu tărie, alții nu se preocupă de astfel de probleme. Unii sunt pur și simplu prieteni, anulând cu un zâmbet războaie vechi.

Toate clipele de aici capătă o însemnătate aparte. Zilele sunt foarte scurte, așa că trebuie să-mi dozez fiecare minut mai eficient. Cât timp învăț? Cât timp citesc, cât timp discut și mai ales, cât timp petrec reflectând? În fiecare zi mi se relevă lucruri noi: generația mea nu mai studiază pentru o carieră sau un loc de muncă stabil. Cu toții încercăm să ne aproximăm cât mai bine viitorul, deși intuim că va rămâne incert. Nu cum va arăta, ci mai ales ce va trebui noi să facem atunci. Care vor fi rolurile noastre? Ce factori ne vor influența cel mai mult? Cine vor fi conducătorii noștri și câtă importanță le va mai da lumea? Cât de valoros este un lider bun? Pentru ce ne pregătim noi de fapt?

Să nu mă căutați în cameră

Nu știu nimic. Lăsați-mă să-nvăț și să mă mai învăț. Și iar mă trezesc dimineața știind când plec dar neștiind când vin. Și iar îmi arunc sacul în spate și merg să cunosc oamenii și viețile și gândurile.

Dacă mă căutați în cameră, să știți că nu-s. Am plecat la învățat.