Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Tag

nevazator

Nu vede, dar e fericit. E împăcat cu viața pe care o are. Nu stă pe loc. Este implicat cu totul în activitățile sportive. Unii dintre noi, poate, am fi fost supărați pe viață, dar Răzvan Nedu, un tânăr de 26 de ani, nevăzător, a îmbrățișat-o așa cum a venit ea. În lumea sa întunecată, a găsit lumină în familie, colegi, prieteni și toți cei care au îndepărtat prejudecățile, uneori, impuse de societate.

Oamenii îl compătimesc, dar el chiar nu are nevoie de asemenea sentiment. Curajul îl definește. A atins cele mai înalte culmi escaladând. Câmpul său vizual este doar la 1% din capacitatea normală, dar nu a fost un obstacol să ajungă campion la escaladă.

 

 

Cine este Răzvan? Cum te vezi prin ochii proprii?

Răzvan este un tânăr, căpitanul Lotului Național de Paraclimbing, vicecampion mondial la paraclimbing categoria B1 și antrenor de escaladă la Asociația Club Sportiv Climb Again.

Mă văd ca fiind un tânăr activ și plin de energie care încearcă și poate uneori chiar și reușește să mobilizeze cât mai mulți copii și tineri cu și fără dizabilități să facă mișcare și să-și descopere adevăratul lor potențial.

 

Ce-ți place la tine?

Calitățile pe care le apreciez cel mai mult la mine sunt cele care îmi definesc umanitatea: empatia, entuziasmul și puterea perseverenței.

Dar ce nu-ți place?

Sunt un om foarte ocupat și de multe ori îmi este greu să-mi prioritizez lucrurile și ajung să fac foarte multe lucruri care mă încântă dar în cele din urmă să mă simt foarte obosit.

 

Ce te-au învățat părinții și ai luat cu tine permanent? Ce valori ți-ai însușit în sânul familiei tale?

Familia mea m-a învățat că trebuie să muncești pentru ceea ce îți dorești și că numai făcând-o cu rigurozitate îți vei atinge obiectivul. Totodată ei m-au învățat că toți oamenii sunt egali și au aceleași drepturi și că trebuiesc susținuți toți, nu contează cum sunt ei.

 

Ce-ți aduci aminte despre băiețelul Răzvan? Cum era? Te cățărai peste tot ca acum sau erai foarte liniștit?

Băiețelul Răzvan era timid și vorbea puțin. Se juca cu toți copiii jocuri normale.

 

Avem cu toții amintiri dragi din copilărie. Ce-ți amintești despre perioada copilăriei?

Îmi amintesc cu bucurie cum era Crăciunul când eram mic, căci parcă era altă sărbătoare, cu mai multă zăpadă și bucurie, când bunica făcea cozonaci și mirosea în toată casa și ne adunam cu toții să mâncăm.

 

Unde ai copilărit? Dar studiile unde le-ai făcut?

Am copilărit în Dobroești și am învățat la Școala Pentru Deficienți de Vedere din București.

 

 

Ai fost într-o școală specială din cauza deficienței tale de vedere? Ce-mi spui despre escapada ta academică?

Da, am fost într-o școala specială în care am învățat în plus alfabetul Braille. Făceam ore că orice alt copil numai că uneori orele erau adaptate prin hărți tactile sau tot felul de imagini scoase la termoformă, adică un aparat care imprimă o imagine făcând-o tactilă.

 

Ce visai că o să devii când vei crește mare?

Sincer, nu-mi mai aduc aminte, dar cred că am trecut prin toate joburile standard la care visează un copilaș, însă crescând am realizat că am o dizabilitate și începusem să-mi îngrădesc din ce în ce mai mult perspectiva spre ceea ce aș putea face, escalada însă lărgindu-mi orizontul și învățându-mă că pot face mult mai mult decât cred.

 

Când ai gustat prima oară din acest sport? Cum ai aflat de el?

La finalul clasei a 12-a cei de la Asociația Club Sportiv Climb Again  au venit cu un panou mobil în curtea liceului în care eu învățam și atunci am experimentat pentru prima oară escalada.

 

Ai fost beneficiar mai întâi al Climb Again, apoi ai intrat în alt rol, cel de antrenor. Cum de? Povestește-mi puțin despre traseul tău.

După ce m-am cățărat prima oara pe turn, Claudiu Miu, președinte și fondator Climb Again, m-a invitat la sala de escaladă unde eu am început ca beneficiar și unde vedeam copii mai mici decât mine care se cățărau mult mai bine, ceea ce m-a făcut să-mi doresc să evoluez și pe nesimțite am ajuns să fac trasee din ce în ce mai grele și să le explic acelor copii cum să le facă și ei.

 

Cât timp ți-a luat să fii numit campion?

Campion înseamnă aur, iar eu până acum cele mai bune medalii le-am avut de argint, deci nu sunt decât vicecampion mondial. Pentru acest titlu am muncit 5 ani jumătate, cam 15 ore pe săptămână, în care am depus efort și pasiune. Am ajuns însă să fiu considerat un campion nu numai pentru medaliile sau vârfurile montane cucerite, cât și pentru că încerc să-i învăț și pe alții să facă asta.

 

Ce sentimente te cuprind atunci când ești numit campion?

E o combinație între sentimentul de onoare și dorința de a fi văzut ca un om simplu ca toți ceilalți.

 

Ce părere au avut ai tăi când le-ai comunicat cât de mult îți place acest sport? Nu te-au avertizat că este periculos.

În primii ani au considerat că e doar un sport ca oricare altul și că e sănătos pentru mișcare. Când am început să le spun că vreau să merg pe vârfuri montane mi-au spus că este periculos și că mai bine să nu merg, iar când m-au văzut cu accidentări de la antrenamente îmi spuneau să renunț. Dar în prezent, sunt mândri de fiul lor.

 

 

Îți trebuie curaj, un strop mare de nebunie, curiozitate, dorință de a-ți depăși limitele pentru a practica acest sport?

Da, toate cele de mai sus și pot să spun că le an, dar ele sunt cu adevărat necesare dacă vrei să practici acest sport de performanță. Altfel, tot ceea ce-ți trebuie este să fii deschis la experiențe noi căci curajul va apărea fără să-ți dai seama.

 

Simți în zilele noastre că ți-ai transformat dizabilitatea în abilitate?

Da. Faptul că de multe ori nu văd ce este în fața mea cu ochii și pot judeca doar cu rațiunea și cu inima mă face să privesc altfel lucrurile și mă ajută să nu judec lucrurile după aparențe.

 

Oare ai mai fi avut aceeași ambiție de a dobândi în viață dacă nu ai fi purtat cu tine această lipsă de vedere?

M-am mai întrebat cum ar fi fost viața mea dacă aș fi văzut, dar mi se pare că ar fi fost probabil total altfel pentru că noi suntem modelați de oamenii pe care îi întâlnim și de experiențele pe care le trăim. Cu siguranță aș fi avut alți profesori, alți colegi de școală, alți prieteni. Și probabil acel Răzvan ar fi fost diferit, ce ar fi rămas ar fi fost principiile de viață învățate de la familia mea.

 

Tu nu vezi deloc, Răzvan? Ți-ai imaginat vreodată sau ai visat că ți-a revenit vreodată vederea?

Văd puțin, este foarte greu să îți explic cum văd. Este mult în funcție de lumină și contraste, lucrurile fiind oricum vagi, iar atunci când lumina este scăzută, tot ceea ce văd sunt punctele de lumină: stâlpi, faruri din apropierea mea.

 

 

Nevăzător de la naștere, Alex Benchea este tânărul care cucerește cele mai înalte culmi de-a dreptul. Nu este special pentru că poartă o deficiență de vedere, ci pentru că zace în el o forță interioară fără limite. Are 23 de ani și tot de atâția ani nu vede, dar nu l-a împiedicat nimeni și nimic să-și urmeze pasiunea. Escaladează munții și ajunge pe cele mai înalte vârfuri, masivul Kilimanjaro fiind deja cucerit de către acesta în 2019, iar Elbrus în 2021. 

Este sportiv în cadrul lotului național de paraclimbing unde practică și escaladă sportivă. A fost la câteva concursuri până acum, însă marea sa pasiune rămâne tot muntele. Obiectivul lui Alex pe termen lung este proiectul Seven Summits și anume escaladarea fiecărui celui mai înalt munte de pe cele 7 continente.

Alex Benchea a devenit o voce și un exemplu de „așa da” în rândul oamenilor. Unii îl compătimesc, dar el menționează că nu trebuie să o facă. Militează pentru independență, nu se plânge că viața sa este întunecată, nici că a învățat într-o școală specială, deși avea dreptul să facă parte din învățământul de masă. Faptul că el nu vede ce este în fața lui, ci doar simte, doar l-a învățat să își depășească condiția.

 

 

Cine este omul Alex?

Alex este un tânăr la fel ca toți ceilalți, are 23 de ani și este originar din Adjudeni, județul Neamț. Acum locuiește în Cluj, pentru că aici a terminat facultatea de Geografie.

 

Dar sportivul Alex? Ce abilități deține?

Ambiție, hotărâre și pasiune. Acestea sunt câteva din abilitățile pe care le dețin. Acestea m-au ajutat să reușesc în tot ceea ce mi-an propus și consider că sunt potrivite oricărui om care vrea să reușească în orice domeniu.

 

În jurul căror cuvinte te perinzi?

Prietenie, pasiune, ambiție, minte deschisă, statornicie și viață. Acestea sunt câteva dintre piesele care compun puzzle-ul persoanei mele.

 

Ce-ți aduci aminte despre băiețelul Alex? Cum era? Te cățărai peste tot ca acum sau erai foarte liniștit?

Nu, de mic am iubit natura și aventurile. Am fost un copil tare energic și curios de a descoperi tot ce îl înconjoară, mai pe scurt un explorator. Pentru că provin dintr-o familie numeroasă, mai am 4 frați și o soră, pot spune că la ce sunt azi a contribuit și fratele meu geamăn cu care am început să explorez și să cunosc lumea aceasta.

 

 

Avem cu toții amintiri dragi din copilărie. Ce-ți amintești despre perioada copilăriei?

Un lucru care mă bucură când mă gândesc la copilărie este faptul că am avut norocul să mă nasc și să copilăresc la sat. Dacă ar fi fost altfel, probabil că parcursul meu ar fi fost altul. Sunt multe de povestit, dar cert este că eu eram cel cu ideile, năzbâtiile. Într-o vacanță de vară, fix după ce terminasem clasa a-VIII-a, l-am luat pe fratele meu și am plecat pe jos până în Târgu-Frumos, noaptea și fără să zicem nimănui ce avem de gând. Eram doar niște copii și când mă gândesc la asta îmi dau seama că eram tare curajoși dacă am ajuns să facem o așa nebunie.

 

Unde ai copilărit? Dar studiile unde le-ai făcut?

Am copilărit în Adjudeni, județul Neamț, un sat pitoresc de pe valea Siretului unde mă întorc cu drag de fiecare dată. Studiile le-am urmat în Târgu-Frumos, județul Iași, unde este un liceu care școlarizează elevi cu deficiențe de vedere. Am absolvit liceul în 2017, profil filologie, iar apoi am plecat la Cluj-Napoca unde am studiat un an istorie urmând ca mai apoi, în 2018, să mă înscriu la facultatea de geografie, deoarece aceasta era marea mea pasiune încă din clasa a-VI-a.

 

Ai fost într-o școală specială din cauza deficienței tale de vedere? Ce-mi spui despre escapada ta academică?

Da, așa a fost contextul, am studiat într-o școală specială, în Târgu-Frumos județul Iași, deși persoanele nevăzătoare au posibilitatea să studieze și în școala de masă. Însă, eu sunt mulțumit pentru că aici m-am format ca persoană, aici mi-am descoperit pasiunile pentru lectură, geografie și altele. Aici mi-am făcut prieteni pe viață și aici am avut profesori dedicați care au investit în noi.

 

Ți s-a spus că nu vei reuși în viață din cauza deficienței tale de vedere? Poate au fost copii răutăcioși, profesori care nu ofereau încurajări?

Nu-mi amintesc să-mi fi spus așa ceva. Desigur că se mai întâmplă să te mai lovești de oameni răutăcioși sau de situații neplăcute, dar consider că fiecare are puterea să aleagă cum se raportează la ce i se întâmplă. Pot menționa că uneori au existat oameni care mă descurajau în sensul că mă apostrofau că de ce umblu eu singur, că e greu și că am nevoie de însoțitor. De obicei acești oameni nu înțeleg că noi suntem capabili să ne descurcăm singur în foarte multe situații, că suntem oameni normali la fel ca ei.

 

 

Îndrăzneai să visezi că vei îmbrățișa o meserie? Ce visai că o să devii când vei crește mare?

Datorită pasiunii mele pentru geografie, de mic mi-am dorit să devin profesor de geografie, însă acum sunt concentrat pe proiectele mele sportive. Poate că la un moment dat voi ajunge și la catedră.

 

Când ai gustat prima oară din acest sport? Cum ai aflat de el?

Lucrurile s-au legat într-un mod frumos. Datorită pasiunii mele pentru natură, sport, geografie și explorare pot spune că am ajuns să urc munți. Pot spune că au fost două contexte care au contribuit la evoluția mea: primul a fost atunci când l-am cunoscut pe mentorul meu Florin Năstase, de la care am preluat pasiunea pentru munte. Cu el am făcut prima mea ascensiune în Făgăraș, pe vârful Moldoveanu. Acest moment a cântărit foarte mult pentru că eram la prima mea ieșire pe munte mai serioasă, a contat faptul că a avut încredere în mine că am să reușesc, deși nu avea nicio experiență cu persoanele cu dizabilități până să mă cunoască pe mine.

A doua etapă a început atunci când am descoperit asociația Climb Again care mi-a oferit contextul de a evolua ca și sportiv, într-un cadru organizat și profesionist. Climb Again face terapie prin sport pentru persoanele cu dizabilități și pot spune că a funcționat și în cazul meu. Sportul are puterea de a te include social și de a-ți deschide foarte multe orizonturi.

 

Cât timp ți-a luat să fii numit campion?

Nu mă consider chiar un campion, dar mă bucur când oamenii din jurul meu apreciază ce fac și modul în care o fac. Este o muncă continuă și abia sunt la început, însă consider că e important să avem oameni care ne inspiră să ne depășim condiția.

 

 

Care sunt cele mai importante titluri și realizări ale tale?

Sunt sportiv în cadrul lotului național de paraclimbing unde practic și escalada sportivă. Am fost la câteva concursuri până acum. Am participat la campionatele mondiale din Franța și Federația rusă, un Master în Austria, însă anul acesta am participat la două competiții, una în Salt Lake City unde m-am clasat pe locul trei și a doua în Villars, Elveția, unde am ieșit pe locul patru. Însă marea mea pasiune rămâne tot muntele, obiectivul meu pe termen lung este proiectul Seven Summits (escaladarea celui mai înalt munte de pe cele 7 continente).

Am escaladat doi din cei șapte munți și anume Kilimanjaro în decembrie 2019 și Elbrus în august 2021. În afara țării am mai urcat pe Musala, Grossglockner și Mont Blanc. În România, am escaladat mulți munți, atât în Făgăraș, Bucegi, Retezat și Orientali sau Piatra Craiului, însă notabilă rămâne ascensiunea pe acele Morarului din Bucegi, ascensiune care a avut loc în luna iunie a acestui an.

 

Îți trebuie curaj, un strop mare de nebunie, curiozitate, dorință de a-ți depăși limitele pentru a practica acest sport?

Da, toate acestea și o documentare temeinică, pasiune. Însă, fără pasiune, probabil că șansele de a continua în acest sport ar fi fost mai mici.

Da, muntele este un mediu periculos și ostil uneori, sunt conștient de tot ce presupune escaladatul munților și că acest sport nu poate fi îmbrățișat chiar de ori cine. Însă, ce îmi place tare mult la această activitate, este faptul că mă face să simt că trăiesc cu adevărat. Este nevoie și de contextul potrivit și de oamenii potriviți pentru a practica acest sport, asta în cazul persoanelor în aceeași situație la fel ca mine.

 

Oare ai mai fi avut aceeași ambiție de a dobândi în viață dacă nu ai fi purtat cu tine această lipsă de vedere?

Nu se știe. Probabil că parcursul meu ar fi fost cu totul altul, însă eu sunt mulțumit și știu că se poate și mai rău. Nu îmi mai fac nicio grijă despre cum ar fi fost dacă aș fi văzut. Eu îmi trăiesc oricum viața la cote maxime, am călătorit în 17 țări și am urcat mulți munți și am practicat multe sporturi extreme, așadar lipsa vederii nu este un așa mare impediment. Eu iubesc viața asta așa cum este ea și mă bucur de toate experiențele și de prietenii mei.

 

 

Tu nu vezi deloc, Alex? Ți-ai imaginat vreodată sau ai visat că ți-a revenit vederea?

Nu văd deloc, dar am ajuns să înțeleg tot ce e în jurul meu făcându-mi o reprezentare 3D a tot ce mă înconjoară. Dacă oamenii obișnuiți au în memoria vizuală forma obiectelor la fel și eu am în memorie forma obiectelor, asta după ce le-am pipăit sau dacă mi-au fost descrise. Când visez, visez doar chestiuni cotidiene, fără ca vederea să aibă alt rol decât cel cunoscut, dar pentru a răspunde la întrebare menționez că încă nu am visat că mi-a revenit vederea. Un lucru care mă amuză strașnic este atunci când oamenii îmi spun că e bine că nu văd pentru că în lumea asta sunt foarte multe lucruri rele și ispite.

 

Ce ai învățat despre tine în toți acești ani?

Am învățat că nu tot ce ne propunem se și întâmplă și că trebuie să învățăm să acceptăm asta.  Am învățat că nu există o cale scurtă către vârf și că pentru a ajunge acolo este nevoie de timp, antrenament și sacrificii. Și am mai învățat că la rândul meu trebuie să dau mai departe și să ajut oamenii aflați în situații similare sau cei care sunt descurajați. Pe scurt, am învățat să ajut și să fiu un om mai bun.

 

Pentru ce te pregătești în perioada aceasta?

După cum spuneam obiectivul meu pe termen lung este proiectul Seven Summits. iar în calendarul de anul acesta este prevăzut Aconcagua 6962 m, cel mai înalt munte din America de Sud. Mai exact, ascensiunea este programată pentru luna decembrie.

 

 

Tânărul nevăzător Răzvan Nedu, învingător în propria sa viață

1 decembrie 2022 |
Nu vede, dar e fericit. E împăcat cu viața pe care o are. Nu stă pe loc. Este implicat cu totul în activitățile sportive. Unii dintre noi, poate, am fi fost supărați pe viață, dar Răzvan Nedu, un tânăr de 26 de ani, nevăzător, a îmbrățișat-o așa...