Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Tag

Nicolae Petrascu

Editura Paul Editions anunța lansarea unei colecții de memorii biografice despre cele mai reprezentative personalități pe care le-a avut țara noastră. Cartea în două volume „Mari Romani – La răscruce de veacuri” semnată Nicolae Petrascu cuprinde o serie de scrieri unice, istorisiri și trăiri adevărate ale autorului. Primul volum apare astăzi, 18 septembrie, iar cel de-al doilea volum se va lansa pe data de 25 septembrie.

În cele aproape 300 de pagini ale volumului I, cititorii sunt transpuși în veacuri demult apuse și vor avea ocazia să îi descopere și altfel pe unii dintre cei mai mari poeți, scriitori, pictori, sculptori și diplomați romani. Primul volum din serie începe cu viața poetului Vasile Alecsandri. Autorul povestește pe larg despre frumoasele momente de dragoste trăite de poet cu franțuzoaica Dridri, Maria Cantacuzino și Elena Negri care a fost „Pasiunea cea mai mare și cea mai romantică a lui Alecsandri. Dragostea aceasta i-a inspirat poeziile „Lăcrămioarele”, care prin suflul lor liric ating culmea eroticii și elegiei lui.”

Volumul continua cu mărturii despre Nicolae Grigorescu, Dimitrie Bolintineanu, Ion I. C. Brătianu, Theodor Șerbănescu, sculptorul Ioan Georgescu, poetul, dramaturgul și prozatorul Dimitrie Constantin Ollanescu-Ascanio, Duiliu Zamfirescu, George Cavadia, Mihail Kogălniceanu (căruia autorul îi dedica patru capitole în care povestește despre omul, diplomatul, familistul și iubitorul de artă Kogălniceanu), Costache Negri și marea lui dragoste Giuseppina Berta, Cesar Bolliac, dascălul Ioan Popescu, fabuloasă nunta a Mariei Bibescu, Ioan Mincu, pictorul G. Demetrescu Mirea și opera sa de „tablouri idealiste, adică cele de imaginație sau evocație, și cele realiste, portretele”; amintiri asupra originii și familiei lui Ion Luca Caragiale; primari „de odinioară” ai Bucureștilor și se termină cu un capitol dedicat Crăciunurilor „de altădată”.

„În plenitudinea mulțumirilor, după ce pun la cale și purcelul fript cu mărul în gură și feliile de cozonac moldovenesc cu stafide roșii, mici, fără sâmbure, și crescut cât snopul – orgoliul gospodinelor – și după ciocniri de pahare cu vin roșu de Nicorești care aduce a viorele, simt nevoia cântecelor de lume, și, la un semn al lui conu Costache, Marghiolita își drege glasul și începe să cânte acompaniindu-se cu chitara, ținându-i isonul încet, conu Costache, melodia nostalgică de tinerețe: De-aș fi iubito, gingașa floare, /Ce crește ’n vale lângă pârâu, /Mi-aș da și rouă și mândrul soare, /Pe-o rază dulce din ochiul tău… Ea-i transporta pe toți. N-or fi având și oamenii aceștia suferințele lor, neplăcerile lor, tristețele lor? Desigur, da. Dar credința în Cel de Sus îi întărește. Fiecare e mulțumit de soarta lui. Viața li se pare frumoasă, pașnică, senină. E un Crăciun al credinței, al credinței vii și sfinte”.

În volumul II al seriei „Mari Romani – La răscruce de veacuri” printre titanii care au rămas în istorie și pe care autorul îi aduce în atenția publicului, se numără: George Enescu, Mihai Eminescu, Veronica Micle, Ion Ghica, Matei Millo, Take Ionescu și Grigore Manolescu.

Nicolae Petrascu, fratele pictorului Gheorghe Petrascu, a trăit în perioada marilor schimbări și progrese care au așezat România în rândul celorlalte state europene. În 1885 este numit atașat în Ministerul de Externe, iar în 1888 devine șef de cabinet al lui Petre P. Carp. Este numit secretar de legație la Paris în 1889 și apoi la Istanbul în 1890.

La recomandarea lui Titu Maiorescu, tine, începând din 1892, un curs facultativ de Istoria literaturii romane la Universitatea din București. L-a înlocuit pe Ion Luca Caragiale la Direcția Teatrelor, pe timpul lipsei acestuia din țară. S-a remarcat prin campania dusă pentru reorganizarea teatrelor naționale și a conservatoarelor de muzică și artă dramatică. A susținut necesitatea că scriitorii și artiștii să fie sprijiniți de către stat. A fost un prețuitor al artelor plastice și a cunoscut îndeaproape multe dintre personalitățile vremii. Pentru a își arăta recunoștința în fata geniului multora dintre ei și cu scopul de a nu rămâne uitați, acoperiți de praful neiertător al timpului, Petrascu a publicat lucrarea de față în care face fiecăruia o scurtă biografie și rememorează cele mai semnificante și tăinuite momente din viața lor.

„În atingerea gândului urmărit, mărturisesc a fi fost ajutat de o predispoziție firească, darul de a admira cu sinceritate tot ce am întâlnit în înfăptuirile lumii că bine, frumos și adevăr. Optimismul aprecierilor mele, despre fiecare în parte și despre toți în general, ca și despre spiritul secolului, a găsit un răsunet mai presus de toate așteptările.” (N. Petrascu)

Cele două volume „Mari Romani – La răscruce de veacuri”, de Nicolae Petrascu vor fi disponibile, împreună cu ziarul Adevărul, la chioșcurile de presa din data de 18 septembrie, pe site-ul editurii, www.pauleditions.ro, în magazine online (Libris.ro, Elefant.ro, Librărie.net, Bookzone.ro, Librex.ro, LibrariaDelfin.ro, Carturesti.ro), în librăriile din toată țara (Compania de Librarii București, Carturesti, Sedcom Libris Iași, Prăvălia cu cărți) și în curând pe rafturile librăriilor Sedcomlibris Suceava (Librăriile Alexandria) și Compact Brașov (Librăriile Bookcity).

Editura Paul Editions a fost înființată în anul 2016. Cărțile publicate acoperă domenii diverse precum istorie, memorialistica, jurnale, biografii etc. Printre autorii de renume ai editurii se numără: Nicolae Iorga, I.G. Ducă, Alexandru Marghiloman, Alexandru Tzigara-Samurcas, Cristian Troncota, Paul Niculescu-Mizil, Constantin Argetoianu (Seria „Memorii pentru cei de mâine”); Constantin Dimitrescu-Severeanu (Volumele „Din amintirile mele. Intimități din cercul palatului regal”) și mulți alții.