Nicu Covaci, figură emblematică a muzicii rock din România, s-a stins din viață la vârsta de 77 de ani la începutul lunii august. Muzician, compozitor și pictor român, Nicu Covaci a fost fondator și lider al trupei Phoenix, una dintre cele mai mari trupe rock din România. S-a remarcat de-a lungul vieții prin combinarea muzicii tradiționale românești cu rockul occidental, luând astfel naștere un stil unic, recunoscut și iubit pe plan local și internațional.
Începuturi
S-a născut la data de 19 aprilie 1947 în Timișoara, fiind de mic copil pasionat de artă. A învățat să cânte la pian, acordeon, iar după ce a învățat singur să cânte la muzicuța, a luat lecții și de chitară. În paralel a studiat limbile străine, printre care franceza, germana și engleza.
La începutul anilor ’60, când încă era un adolescent, alături de Kamocsa Camo Bela, Nicu Covaci a fondat trupa „Sfinții”, fiind inspirați de ce se întâmpla peste hotare. Ulterior, trupa a devenit Phoenix, pentru ca, potrivit Rador Radio România, activiștii culturali comuniști să îi permită accesul la festivalurile organizate de Uniunea Tinerilor Comuniști, întrucât „Sfinții” era un nume care avea legătură cu religia, fapt respins de regimul comunist.
Nu a durat mult până când Phoenix a devenit una dintre cele mai inovatoare trupe din România, la începutul anilor ’70, ieșind în evidență prin modul în care îmbinau muzica rock cu folclorul românesc. Se bucurau de un succes imens, însă, trupa ajunsese să fie un fenomen underground, fiindu-i interzise, pe rând, accesul la concerte, televiziune și radio, din cauza cenzurii comuniste.
Albumele din acea perioadă, precum Cei ce ne-au dat nume (1972) și Mugur de fluier (1974) sunt și în prezent repere esențiale în muzica românească, piesele de pe acestea fiind considerate de fani adevărate imnuri ale rockului românesc.
Evadarea din România
Cum libertatea artistică era sever restricționată în timpul regimului comunist din România, trupa Phoenix s-a confruntat cu cenzură. Astfel, în 1977, Nicu Covaci a reușit să fugă din țară, revenind ulterior să își ia și colegii de trupă, ascunzându-se în boxele echipamentelor muzicale dintr-un camion. Evadarea le-a permis să-și continue cariera în străinătate. S-au stabilit mai întâi în Olanda, apoi în Germania și, în cele din urmă, în Spania. Deși au continuat să creeze muzică în străinătate, trupa nu a avut niciodată succesul pe care l-a avut pe plan local. În ceea ce privește fanii români, trupa a păstrat legătura cu aceștia, revenind periodic în țară pentru concerte și turnee.
Revenirea în România
Odată cu căderea comunismului, în 1989 Nicu Covaci a revenit în țară, reluând astfel activitatea trupei Phoenix. Moștenirea lăsată este una deosebită, nu doar prin prisma contribuțiilor sale muzicale, dar și prin influența pe care artistul a avut-o asupra multor generații de artiști și fani.
Pe lângă pasiunea pentru muzică, Nicu Covaci a fost pasionat și de pictură, având expoziții atât în România, cât și în străinătate. Picturile sale reflectă o îmbinare a tradiției și modernității, a vechiului și a noului, exact ca și muzica sa.
Probleme de sănătate
La începutul acestui an, în luna martie, Nicu Covaci a început să simtă că îi amorțește fața, iar ulterior au urmat probleme cu vederea. Rezultatul unui RMN a indicat prezența unei tumori pe creier. În urma unei intervenții care a durat șase ore, tumora de pe creier a fost extirpată chirurgical. La finalul lunii iulie, colegii din trupa Phoenix au anunțat publicul că tratamentul postoperatoriu nu s-a putut finaliza, din cauza unor complicații apărute.
În seara de 2 august 2024, Nicu Covaci s-a stins din viață la vârsta de 77 de ani, lăsând în urmă o moștenire semnificativă pentru peisajul muzical rock românesc.
Surse foto: Adrian Coleașă, Facebook Phoenix Transsylvania