Înainte de a veni la Alba Iulia pentru a lansa, miercuri, la Sala Unirii din Capitala de suflet a românilor, numărul inaugural al Revistei Matricea Românească, trimiţând invitaţia unei cunoştinţe nu foarte apropiate, am primit un răspuns care m-a frapat şi m-a umplut de o revoltă mocnită. Răspunsul era: “Mulţumesc, dar din păcate – sau din fericire – sunt plecată din ţară în această perioadă”.
Repet: “Din fericire, sunt plecată din ţară în această perioadă”.
Motivul pentru care (încă, la data scrierii acestor cuvinte) suntem la Alba Iulia, cred că e simplu. Noi, spre deosebire de duduia din povestea mea, suntem fericiţi că suntem în ţară. Şi se ştie că fericirea e mai mult un ideal, decât o realitate. Dar, ce ne ţine în viaţă, dacă nu idealurile? Ce ne ţine în viaţă, dacă nu speranţele – fie ele şi plăpânde – , dacă nu visele noastre comune, fie ele şi cu scadenţă întârziată?
O familie se naşte când doi oameni îşi proiectează un viitor împreună, când doi oameni îşi suprapun sufletele. O ţară se naşte când comunităţile de oameni care o locuiesc împărtăşesc, în mod voit – deşi azi suntem ademeniţi să credem altfel – suferinţe, dar şi bucurii, credinţe şi idealuri.
Poate vă întrebaţi ce au căutat o mână de moldoveni, munteni, basarabeni, de la proiectul cultural iniţiat de o casă de avocatură din Bucureşti, în Capitala de suflet a românilor, Alba Iulia. N-am venit în Ardeal nici să tăiem panglici, şi nici să furăm startul festivităţilor de Ziua Naţională.
Am venit să le facem un cadou fraţilor noştri români de aici şi de aiurea: revista noastră, expresia concretă a unui proiect cultural de suflet, născut în septembrie 2016. Atunci, avocatul Adrian-Cătălin Bulboacă şi cu mine, dimpreună cu colegii mei, puneam bazele Matricei Româneşti, după numele lucrării semnate de către artistul Ştefan Râmniceanu.
Matricea Românească, vorba Mântuitorului, nu e nici aici, nici acolo: e înăuntrul nostru. E în limba noastră, e în istoria noastră comună. E în bătrânii, şi în tinerii noştri
În ultimul an, am bătut ţara în lung şi în lat, ba chiar i-am şi depăşit graniţele, în căutarea Matricei Româneşti. Şi vă spun cu mâna pe inimă: am găsit-o şi n-am găsit-o. Matricea Românească, vorba Mântuitorului, nu e nici aici, nici acolo: e înăuntrul nostru. E în limba noastră, e în istoria noastră comună. E în bătrânii, şi în tinerii noştri.
Matricea Românească înseamnă, de fapt, capacitatea noastră de a rămâne deasupra valurilor. De a găsi mereu soluţii, cum discutam chiar ieri cu distinsa istorică a Albei, doamna Ana Dumitran. Dar, tot împreună spuneam: la 100 de ani de la majoratul nostru în faţa Istoriei, a sosit timpul să ne dorim ceva mai mult de la viaţă. Nu să fim mereu obligaţi să găsim soluţii la provocările vremelnice. Ci să construim peste imensul potenţial pe care îl avem.
Iar o ţară, dragi cititori, nu se construieşte pe betoane şi pe sticle, ci pe vise.
O ţară se construieşte şi reconstruieşte plecând de la sufletul locuitorilor ei, de la nebunia frumoasă a părinţilor ei fondatori. România, aşa cum discutam cu istoricul Carol Căpiţă, a fost făcută nu de oameni cuminţi, ci de nebuni frumoşi. Ne înclinăm în faţa ilustrelor figuri prezente în spirit în Sala Unirii: de la marii noştri oameni de stat, de la Basarab I până la Ferdinand I Întregitorul, şi până la marii noştri oameni de cultură.
Ca român, nu ai nevoie de motive să vii la Alba Iulia. La Alba Iulia – în Sala Unirii, unde pe biroul lui Aurel Lazăr, avocat (precum este şi fondatorul Matricei Româneşti), s-a semnat actul Unirii Transilvaniei cu Ţara – se vine ca la mamă. La mamă vii, te încarci cu energie bună, primeşti dojeni atunci când le meriţi, apoi te întorci şi iei din nou viaţa în piept.
Grigore Leşe – „Bată-te, Americă, bată” @ Lansarea Revistei Matricea Românească, Sala Unirii, Alba Iulia, 29.11.2017
Dragii noştri,
Marea Unire n-a fost o întâmplare, ci o minune realizată de români, înroşită cu sângele a sute de mii de soldaţi căzuţi în Primul Război Mondial, şi aprobată de undeva, de Sus.
Dacă voiam comoditate, rămâneam în Bucureşti, lansam revista Matricea Românească la târgul Gaudeamus, alături de tot felul de istorici pervertiţi, care ne învaţă mai nou că Unirea a fost o greşeală, o “chestie” care nouă românilor ne-a ieşit din întâmplare, fără să o vrem.
Îl invit pe domnul Boia să mai citească istoria neamului care, în bunătatea lui, l-a făcut miliardar din vândut cărţi, să mai studieze biroul avocatului Aurel Lazăr, iar apoi să se uite bine în oglindă.
Marea Unire n-a fost o întâmplare, ci o minune realizată de români, înroşită cu sângele a sute de mii de soldaţi căzuţi în Primul Război Mondial, şi aprobată de undeva, de Sus.
Generaţia copiilor noştri nu va face România Mare. Acest ideal le revine lui Dumnezeu şi Istoriei.
Generaţia lor va face însă România măreaţă, din nou.
Revista pe care o veţi avea, în curând, în mâini, e o dovadă că matricea românească lucrează, este vie şi are capacitatea redeşteptării, a transformării. Nu suntem perfecţi, dar nici nu trebuie: suntem români.
Trăiască România! La mulţi ani!
Discurs susţinut la Sala Unirii din Alba Iulia, la 29 noiembrie 2017