Vreți să vedeți cum arătau bucureștenii din secolul 18 și cum a evoluat imaginea lor până astăzi, trecând prin diferite epoci istorice? Aceasta este tema unei inedite colecții de portrete care este deschisă la Palatul Suțu. Despre conținutul expoziției și intenția din spatele ei l-am întrebat pe istoricul și antropologul Adrian Majuru, directorul general al Muzeului Municipiului București (credit foto: Andrei Ispas).
Ați expus câteva zeci de portrete, cele mai multe chipuri au nume fără notorietate publică. În ce cheie ați dori să citească vizitatorul această poveste vizuală?
Ne-am gândit că nu ar fi rău să propunem un exercițiu pe care oricum îl facem în viața noastră. Sunt convins că nu puțini sunt cei care au, în colțul unei camere, o mică poveste în fotografii a propriei familii, cu părinți, cu bunici, dar și cu rude mai îndepărtate, întâmplări ale altor generații. Însă aproape niciodată, în cursul vieţii noastre, nu avem acces la o memorie similară colectivă să putem observa pe chipul semenilor noştri cum le-a fost, bine sau mai rău, în funcţie de oscilaţiile mediului social şi ideologic în care au trăit. Drept urmare, am avut ideea unei expoziții cu imagini-portret ale unor bucureșteni care au trăit în orașul nostru din secolul al XVIII-lea până în prezent.
Știm că interesul dumneavoastră pentru chipurile umane portretizate este ceva mai vechi și că este de inspirație vieneză.
Da, între anii 2011 și 2012 am avut un stagiu de cercetare antropologică, sub coordonarea profesorului Thede Kahl, la Universitatea din Viena. Am lucrat aplicat pe valoarea antropologică a patrimoniului muzeistic din Kunsthistoriches Museum, prilej cu care am început să-mi notez o serie de similarități între chipuri umane portretizate la câteva secole distanță. Principala concluzie e că există ascuns un detaliu de fizionomie comună în interiorul profesiilor dezvoltate în Europa urbană.
Un chip, întreaga înfățișare, memorează de-a lungul timpului, mai mult sau mai puțin discret, anumite trăsături, după criteriile unui sculptor, ale unui artist ce urmărește să exprime ceva prin creație. Pentru că unele semne, urme ale unor evenimente, împrejurări, sunt urme ale propriei istorii care nu trebuie să se piardă.
V-am auzit vorbind despre chipul uman ca un muzeu personal ce aparține și orașului. Cât din ceea ce suntem, din felul cum arătăm, se datorează contextului în care trăim? Omul este după chipul și asemănarea urbei sau invers?
Factorul cultural modelează neîncetat și sub cele mai variate forme, pe diverse durate de timp, scurte, lungi sau permanente, haina materială cu care am fost înzestrați la naștere. Iar expoziția demonstrează din plin acest aspect: bucureșteanul, prin adopție, prin naștere sau tranzit, poate să vadă un numitor comun, între ceea ce este el, ceea ce reprezintă societatea de astăzi și cum arată, în oglindă cu realitatea în care au trăit antecesorii mai apropiați.
Acest numitor comun este determinat de factori externi de presiune, de modelare, cum ar fi familia în care crești și cea pe care ți-o formezi la maturitate, și evident anturajul social, profesia și societatea în ansamblul ei. În modificările fizionomiilor colective se poate vedea cât de tolerantă sau intolerantă ideologic a fost această societate pe parcursul vieții tale. Așa că dorim să oferim o imagine a expresiei urbane pe ultimii 100 de ani având Bucureștiul ca studiu de caz. Este fiind o perspectivă fără precedent pentru spațiul expozițional.
Între fotografii, fresce, tablouri, litografii, bancnote, farfurii și medalii cu imagini-portret ale bucureștenilor de altădată se găsește și o tabletă cu un spațiu generos de stocare pentru chipuri ale bucureștenilor care vor ajunge în această expoziție.
Da, invităm vizitatorul să completeze el însuși panoplia acestei frumoase povești despre noi, fotografiindu-se în spațiul expozițional. Ideea de a-ți prinde chipul alături de panelul prezentat deja este din punctul meu de vedere, pentru cel care va face această alegere, capătul unui segment de dreaptă, un punct final al unui drum al prezentului. Este mai bine, este mai rău, este mai vesel, este mai trist, el este și imagine a acestui oraș. Dincolo de circumstanțele particulare ale vieții trăite în prezent, pentru moment, există și un flux de afecte și sentimente care îți traversează viața și rămâne pe chipul tău până la senectute în funcție de cât de mult rămâi în această poveste pe care tu o trăiești.