Un tren ratat definitiv? Gara din Hunedoara a încremenit în timp, iar Piaţa Gării rămâne simbolul decrepit al vremurilor când un oraş de provincie din România încă mai conta. Un material marca Matricea Românească.
În general, în Piața Gării oricărui oraș te-ai aștepta la forfotă, la un furnicar de oameni, unii venind, alții plecând, alții doar aflându-se acolo ca să mai vândă câte un ziar sau câte ceva de-ale gurii călătorului gata să părăsească localitatea. În multe orașe de provincie, „piața” nu este doar descrierea unei anumite poziții geografice a urbei, ci capătă și valențele unui comerț cu mărfuri, de unde amestecul de glasuri: ale roților de tren cu ale oamenilor aflați acolo.
În Hunedoara, însă, locomotivele nu mai șuieră, iar Piața Gării rămâne un simbol care dăinuie, mai degrabă, prin nume și prin memoria zilelor glorioase de altădată. Faptic, sunt puține de observat. Ba chiar, mai nimic. La colțul dintre Bulevardul Traian și Strada Avram Iancu, pe partea cealaltă a drumului, ascunsă undeva în spatele unui centru comercial și al clădirii autogării, se află gara. Încă „se află”, căci, abandonată, zace într-o stare de degradare care își duce lupta cu timpul.
Din ziua de Mărțișor a acestui an, Hunedoara a fost despărțită feroviar de restul țării
În fața gării – cu alte cuvinte, între gară și clădirea autogării, în ceea ce ar fi trebuit să fie, în adevăratul sens al cuvântului, „piața” – stau parcate câteva autobuze, poate vreo zece, încă vreo cinci microbuze și alte câteva taxiuri. Pe cine așteaptă taximetriștii este greu de ghicit.
Hunedoara, un oraş de provincie care îşi decelează istoria în liniştea roţilor de tren Foto: arhiva personală Vlad Roşca
Este duminică seară, pustiu, liniște, mașinile firmelor de transport sunt deja staționate, iar de sosiri nu se anunță nimic. Cu atât mai puțin pe cale ferată…
Din ziua de Mărțișor a acestui an, Hunedoara a fost despărțită feroviar de restul țării. Ultimele rămășițe ale odinioară intens circulatei rute Hunedoara-Simeria au fost și ele date uitării odată cu încetarea activității unui operator privat. Peste clădirea gării, oricum, fusese pus lacătul de acum trei ani. Sau, mai bine spus, fuseseră puse zalele, acestea ținând închisă poarta principală, cu toate că se poate ocoli foarte ușor și intra prin spate, dinspre peronul năpădit de buruieni. În anul 1884, în plin avânt al industriei metalurgice, era dat în folosintă tronsonul Simeria-Hunedoara. Linia principală venea de la Arad, iar la Simeria se bifurca, un braț coborând spre Hunedoara, iar altul spre Petroșani, prin Călan și Hațeg.
Actuala clădire a gării a fost proiectată în anul 1951 de către arhitecții Dan Titu Elian şi Dan Virgil Maiorescu, iar instituția feroviară hunedoreană și-a cunoscut avântul în cea de-a doua jumătate a secolului trecut, când industrializarea socialistă a făcut din orașul de pe Valea Cernei un pol de interes economic unde se produceau oțel, cocs metalurgic sau tricotaje. Populația s-a dublat între anii 1956 și 1977, așa că trenurile deserveau deopotrivă transportul de marfă și cel de persoane. Pentru a marca avântul muncitoresc, Paul Miracovici a pictat două murale în stilul realismului socialist, așezându-le față în față în holul central, în stânga și în dreapta intrării.
Astăzi, frescele au căzut victimă igrasiei, marfa a dispărut, iar persoanele au rămas să se descurce singure, cum pot, dacă vor să iasă din oraș. Soluția cea mai la îndemână este autoturismul propriu, la fel și pentru turiști. Un alt „turist”, Nikita Hrușciov, aflat în vizită de lucru, a avut totuși ocazia să coboare în Gara din Hunedoara în iunie 1962, însoțit de Gheorghe Gheorghiu Dej, poate momentul marcant al unei Piețe în care, astăzi, taximetriștii mai trag doar pentru odihnă sau pentru a-i așteapta pe cei câțiva, răzleți, cumpărători din centrul comercial sau clienți ai autogării. În rest, liniște…