Tag

pneumolog infectat cu COVID

Oana Gheorghiu este de peste 10 ani medic pneumolog în Franța. Lucrează la Spitalul Simone Veil din Eaubonne, regiunea pariziană. În ultimele trei luni a tratat aproape exclusiv bolnavi COVID-19 și a fost ea însăși infectată cu virusul. Dr. Gheorghiu a acordat un interviu Matricei Românești, în care vorbește despre cât de mortal este virusul COVID-19 și povestește despre situația dramatică pe care a traversat-o alături de bolnavii pe care i-a tratat. Citiți sinteza de mai jos și vizionați interviul integral în format video.

 

Cum v-ați îmbolnăvit și cum s-a manifestat boala în familia dumneavoastră?

În familia noastră, copiii au fost primii infectați, de la școală. Apoi s-a propagat virusul și acasă, am fost toți patru COVID pozitiv. Copiii au avut simptomatologie mult mai mică decât noi adulții, fără complicații. Soțul meu a avut cefalee puternică și a fost foarte obosit, iar eu am făcut o miocardită drept complicație. Fără să avem alte comorbidități, fără alte boli cum ar fi diabetul, obezitatea sau hipertensiunea.

În toată perioada aceasta am avut un program foarte dens, am fost la spital de dimineață la 8.30, până seara la ora 8-9. La spital știau că sunt infectată cu virusul, dar pentru că nu am avut o simptomatologie respiratorie, ci doar cardiacă, deci pentru că nu tușeam, și pe fondul lipsei de personal, a trebuit să lucrez. Spitalele erau pline, pline de oameni grav bolnavi, și nu avea cine să-i trateze. A venit personal medical și din sudul Franței, unde nu au fost atât de afectați, dar au fost mai mult infirmieri, nu medici, de asta a trebuit să lucrăm intens.

Au fost mulți bolnavi internați în spitalul în care lucrați?

Secția de pneumologie din spitalul Eaubonne are 30 de paturi. Toate au fost rezervate bolnavilor COVID, pentru că toți bolnavii de COVID care ajung în secția de pneumologie sunt bolnavi grav. Ei au deja insuficiență respiratorie, necesită oxigenoterapie și un tratament adecvat. Plus că tot spitalul s-a mobilizat, cele 50 de paturi de la Chirurgie au fost și ele lăsate cele mai multe pentru COVID, deci chirurgia nu a mai lucrat decât cazurile acute. Am avut în total cel puțin 100 de paturi COVID în spitalul nostru, la care s-a lucrat zi de zi. Am avut foarte mulți pacienți gravi care au plecat în Reanimare. 

Ce rată a mortalității estimați că a fost la pacienții pe care i-ați avut în tratament? 

De exemplu, eu am tratat cam 200 de pacienți, dintre care 30 au murit în decurs de două luni. O astfel de rată a deceselor este ceva înfricoșător pentru mine ca medic! Unora dintre cei din jurul nostru li se pare că nu trebuie să ne îngrijorăm, că este ca o gripă. Da, poate avea simptomatologie de gripă, dar se poate complica cu o pneumonie  virală, care duce la detresă respiratorie, care îl duce pe pacient în Reanimare, iar din Reanimare mulți se vindecă, dar am avut mulți care au murit. Au murit deci și în sectorul nostru, și în Reanimare. Boala duce nu doar la detresă respiratorie, ci și la o maladie inflamatorie vasculară. Duce la embolii pulmonare masive și pot fi și alte complicații mai grave, renale, hepatice, intestinale. Deci este o maladie foarte vastă, din care poți să mori. Am avut pacienți fără comorbidități, care erau tineri, cu vârsta de 40 de ani, și care au murit.

Cel mai dramatic lucru pe care l-ați trăit?

Nu am avut cum să-i tratăm, asta a fost cel mai înspăimântător pentru noi, medicii, să n-avem un tratament eficient, să știm că administrăm acest tratament și boala va fi tratată. Sunt foarte multe studii clinice, pe foarte multe medicamente, dar nu există acum niciun medicament miraculos și nu avem niciun vaccin. Virusul acesta este un virus ucigaș. Poate să se manifeste ca o gripă, depinde de sistemul imunitar al fiecăruia, dar pentru mulți este mortal.

Ce urmează, ce ne recomandați?

Nu știu cum înțeleg oamenii în România situația, dar eu am spus familiei mele din țară că trebuie să ne protejăm. Să ne protejăm pe noi însine, ca să protejăm pe celălalt de lângă noi. Atât timp cât aplici prevenția, nu are de ce să-ți fie frică. Trebuie mereu să porți mască, să speli mâinile. În general noi, românii, nu credem până nu ne îmbolnăvim, până nu murim. Dumnezeu te ajută, dar nu-ți bagă în traistă. Trebuie să fii foarte atent, să te protejezi, pentru că virusul nu ocolește pe nimeni.

Cunoașteți și contextul francez, și pe cel românesc. De ce credeți că sunt mult mai multe cazuri în Franța decât în România?

În România s-au luat măsuri foarte repede. În Franța suntem foarte multe nații. Cel puțin în zona pariziană suntem foarte multe naționalități. Franța a păstrat granițele deschise la început și bineînțeles că toți ne-am infectat, unul de la celălalt. În schimb, în România s-au închis granițele, iar izolarea s-a făcut foarte bine de la început. Dacă Franța lua măsuri măcar cu două săptămâni mai devreme, probabil nu se ajungea la situația pe care am trăit-o.

Ce e de făcut acum?

Precauția este singurul lucru care ne poate ajuta să depășim pandemia. Noi de acum înainte trebuie să trăim cu acest virus. Este un stil de viață. Pentru nu știu cât timp, poate pentru câteva luni, poate mai mult.

Cum a traversat această perioadă comunitatea de români din care faceți parte?

Soțul meu, care este preot, după infectare nu a mai mers la biserică. În perioada de dinaintea Paștelui ne-a fost greu, oamenii nu se mai puteau spovedi, nu mai puteau participa la slujbe, dar am fost bucuroși pentru că nu a murit nimeni din comunitate. Soțul meu a slujit Liturghia acasă în toată această perioadă și a transmis-o direct pe Zoom. Așa că am fost cu toții conectați. Și parcă am fost mai aproape de Dumnezeu în aceste zile. Iar Fraternitatea Medicilor Ortodocși a susținut foarte mult moral comunitatea de români din Franța.