A început să meargă la biserică încă de la patru ani. În copilărie nu avea prea mulţi copii cu care să se joace, aşa că de cele mai multe ori se juca singur în casă imitând tot ceea ce făcea preotul la biserică. Ceea ce începuse ca o joacă, avea să devină mai târziu o chemare la slujirea copiilor bolnavi de cancer. Matricea Românească vi-l prezintă pe părintele Mihai Dinu, preotul de la capela Spitalului ”Marie Curie” din Capitală.
Joaca de-a preotul
Născut pe Valea Popilor, aşa cum este cunoscută localitatea din care provine, părintele Mihai Dinu a ştiut de mic că vrea să se dedice slujirii celor năpăstuiţi. ”Mânat de ceea ce vedeam la biserică, îmi atârnam un prosop de gât, şi ziceam că ăla este epitrahilul, iar din pâinea mamei făceam proscomidia, apoi îngânam ceea ce înţelegeam de la biserică. Da, mi-a plăcut şi îmi place, iar de m-aş mai naşte de o mie de ori tot preot m-aş face“, a spus părintele Dinu.
De m-aş mai naşte de o mie de ori tot preot m-aş face
După terminarea facultăţii în 2007, a urmat două masterate: unul la Teologie şi altul la Drept, în urma căruia a obţinut titlul de Magister în Drept Canonic şi instituţii europene. Însă începutul slujirii sacerdotale avea să fie doi ani mai târziu. “După hirotonie am fost numit preot la Centrul Medico-social Sfântul Luca, un azil de bătrâni, acolo am slujit trei ani şi jumătate”, îşi aminteşte părintele.
Cum a improvizat un altar din frigiderul socrilor
Ca mai toate începuturile de drum, şi acesta a fost presărat cu provocări neaşteptate. Cea mai mare a fost lipsa unui spaţiun în care să ţină slujbele. ”Ţin minte că am fost nevoit să slujesc într-o sală de mese, acolo am improvizat un altar modest. Am folosit un frigider pe care l-am găsit la socri. Ei îl foloseau pe post de dulap, când l-am văzut i-am zis socrului meu să mi-l dea mie. Am pus un blat deasupra lui, l-am îmbrăcat în veşminte, şi i-am dat o utilitate liturgică. Apoi am aşezat de-a drepta şi de-a stânga lui două iconostase de metal şi am făcut un altar de rugăciune pentru bătrânii de la centru”.
Boala şi moartea sunt accidente în viaţa omului, voia lui Dumnezeu este ca toţi oamenii să trăiască
Inventivitatea n-a fost de ajuns. Părintele a constatat după un timp că îi era imposibil să-şi continue activitatea la instituția pentru bătrâni. Aşa că a decis să slujească copiilor internaţi la Spitalul ”Marie Curie” din Capitală. Iniţial a venit ca voluntar, iar mai apoi s-a eliberat un post de slujitor la capela spitalului. “Veneam din cartierul Titan, iar la ora şapte eram prezent pe secţia de oncologie. Făcem rugăciunea de dimineaţă, spovedeam şi împărtăşeam copiii, dar asta numai la invitaţia familiei. Vreau să-mi păstrez discreţia, întrucât spitalul, deși e un loc public, devine şi casă pentru unii”, a zis părintele Dinu.
Bibliotecă pentru copiii din spital
Pentru a face binele, părintele Dinu își găsește parteneri și colaboratori cât se poate de diferiți. Adeseori ei sunt cadrele medicale, alteori este sora de caritate de la casa romano-catolică din spatele bisericii. Iar de foarte multe ori îi sunt aproape părinţii copiilor răpuşi de cancer.
Experienţa spitalului este una care te apropie de Dumnezeu nu doar în calitate de părinte ci şi în calitate de medic
Recent, ei au iniţiat un proiect în care vor să amenajeze câte o mini-bibliotecă la fiecare etaj al spitalului. ”Momentan strângem cărţile, vrem să fie o bibliotecă diversă, în care se vor regăsi nu numai cărţi de spiritualitate, ci şi volume de beletristică, romane, cărți de povești. Vrem ca pe lângă Facebook şi tratamente, copiii din spital să-și petreacă timpul citind. Pe lângă asta am derulat un proiect pe secţia de dializă a spitalului. Mai exact copiii au scris ce îşi doresc de la Moş Crăciun, iar noi în colaborare cu o parohie din zonă le-am împlinit dorinţele“, a spus părintele Dinu.
Miracolul Crăciunului într-o familie îndurerată
Perioada Crăciunului nu este numai acel moment din an în care coşurile sunt pline, copii primesc daruri, iar colindele răsună. La Spitalul pentru copii ”Marie Curie”, Crăciunul înseamnă și durere. Este durerea acelor părinţi care şi-au pierdut copilul în urma bolii care i-a adus aici.
Vorbindu-mi despre asta, părintele Dinu oftează și-mi povestește. “Îmi aduc aminte de cazul unei familii din Bistriţa Năsăud care după 11 ani de încercări şi tratamente au dobândit o fată, Maria Miruna. La vârsta de patru ani, copila s-a îmbolnăvit grav. Când au adus-o la noi la spital. Ea era deja în comă. Părinţii erau atei. Medicii au făcut tot ce au putut, dar a trebuit să le spună celor doi părinți că fetiţa lor o să moară. Atunci i-am văzut venind la biserică și punându-şi nădejdea în Dumnezeu. Au cerut o minune, fetiţa lor să-şi revină. Şi minunea s-a întâmplat, numai că nu așa cum au cerut ei. Copilul lor a murit, iar ei au plecat acasă. Mama nu mai dorea să reia tratamentele, şi atunci i-am încurajat doar să facă ceea ce e în firescul lucrurilor pentru a avea un copil. După trei luni primesc un telefon de la ei în care îmi spune ca vor veni la Bucureşti să mă vadă. Ne-am întâlnit şi am început să-i încurajez, pentru că îi vedeam trişti. Le-am spus că rolul Mariei Miruna a fost de a le arăta că pot fi părinţi buni. După îmi spun că motivul venirii lor era altul. Nu i-am lăsat să-mi spună vestea, le-am luat-o înainte și am zis: ‘Ioane, nu ai ce să-mi spui, eu ştiu că soția ta e însărcinată! Află că Dumnezeul acela în care ţi-am spus să ai încredere, nu rămâne dator, şi ca să vezi cât de bun este, El îţi va dărui tot o fată“.
Când omul se încrede cu adevărat în Dumnezeu, transformă suferinţa nu în bucurie, ci în nădejdea că toate se vor termina bine
Nu puteam pleca fără să aflu de la părintele Dinu, cum vede Crăciunul un copil internat într-o rezervă de la Spitalul ”Marie Curie”. „Copii sunt inocenţi, suferinţa lor nu este mai mare decât cea a părinţilor care îi văd că se zbat să trăiască. Dacă Nașterea Domnului a adus împăcare între oameni şi Dumnezeu, tot aşa ar trebui să fie şi pentru noi, o sărbătoare a nădejdii, a bucuriei, şi a darului. E adevărat că orice sărbătoare se prezintă şi prin bucate alese, dar după cum nu machiajul de pe chip reprezintă persoana, tot aşa şi bucatele în sine nu sunt esenţa Crăciunului. Ele doar vin să împodobească bucuria sărbătorii”.