,,Un prieten e mai vital decât un înger” (Nichita Stănescu)
Copiii nu învață despre prietenie dintr-un ghid. Și nici nu consultă un set clar de reguli când spun ,,vrei să fii prietenul meu?” Nu fac ,,sesiuni speciale” de prietenie și nici nu urmează vreun curs anume pentru asta. Își dezvoltă instinctele sociale observând cum se comportă cei din jurul lor.
Cum învață despre relații? Oare imită ce văd la părinți? Oare urmează tiparele pe care le-au văzut acasă, la adulți? Se uită la colegii de la școală și preiau comportamentele lor?
Uneori observăm și simțim că le scapă esența prieteniei. Oare de ce? Și de ce, în unele cazuri, nu reușesc să practice două calități fundamentale: încrederea și respectul reciproc?
O poveste despre descoperirea pasiunilor
Un prieten drag are un fiu pasionat de înot. Colegul lui de clasă este un entuziast al ciclismului. Amândoi sunt în clasa a VI-a și sunt prieteni de mai bine de doi ani. David, cel care practică înotul, a mers la competițiile lui Alex de mai multe ori: fie la curse locale, fie la campionatele din weekend. În tot acest timp, Alex nu a fost niciodată prezent la o competiție de înot. Într-o zi de duminică, mama lui Alex i-a spus: ,,La ora 4 mergem să-l susținem pe David la competiția lui.” Alex a fost surprins: ,,De ce să mergem? Nu am mai fost la o competiție de înot, și în plus, promisesem că ies cu băieții la un meci de fotbal.” ,,Ah!”, i-a răspuns mama, ,,mergem să-l susținem, să îi arătăm că suntem acolo pentru el.” ,,Dar David nu m-a invitat niciodată…” a continuat Alex, însă mama lui a rămas fermă.
La competiție, atmosfera a fost energică. David a câștigat câteva probe, iar Alex s-a trezit entuziasmat, aplaudând cu toată forța și strigând de bucurie. După competiție, cei doi prieteni au mers împreună să sărbătorească, discutând entuziasmați despre momentele-cheie. Alex i-a mulțumit mamei sale, realizând că pasiunea lui David pentru înot este la fel de importantă ca dragostea sa pentru ciclism. Oare nu tocmai acest tip de sprijin între prieteni face prietenia mai puternică?
Această poveste este un exemplu frumos despre susținerea reciprocă și despre cum înțelegerea pasiunilor celorlalți poate întări legăturile de prietenie. E clar, nu? O prietenie se construiește prin gesturi mici, dar semnificative.
Prieteniile părinților, prieteniile copiilor?
Să ne gândim: ar trebui părinții să fie prieteni cu părinții colegilor copiilor lor? Sau chiar cu părinții ,,rivalilor” copiilor lor? Oare nu ar trebui să discutăm cu ceilalți părinți de la primele semne de neînțelegeri între copii? Este suficient să așteptăm până când problema escaladează? Adesea, durerile și frustrările copiilor se reflectă intens și asupra noastră. Cum putem aplana conflictele înainte de a deveni probleme majore?
Conversațiile calme și deschise, chiar și între părinți, pot contribui enorm la relațiile sănătoase dintre copii. Ne-am întrebat vreodată cât de mult ar putea ajuta un simplu dialog?
Trăirile părinților și trăirile copiilor
Când copilul nostru trece prin momente dificile, noi, ca părinți, simțim durerea și frustrarea lor la un nivel profund. Nu este așa? Uneori, suferința lor pare chiar amplificată în sufletul nostru. Și totuși, copiii par să se refacă emoțional mult mai repede decât noi. Cum putem fi prezenți alături de ei fără să exagerăm trăirile lor? Ne-am întrebat vreodată de ce ei își revin mai ușor după mici conflicte sau jigniri, la fel cum își revin mai repede și după răni fizice?
Le spunem mereu că suntem lângă ei, indiferent de ce se întâmplă? Oare le dăm destulă încredere pentru a-și rezolva singuri problemele?
Încrederea, cheia relațiilor sănătoase
Copiii au nevoie de încredere. Îi ascultăm cu atenție, le dăm spațiu să-și exprime soluțiile proprii? Nu ar fi o idee bună să le arătăm că avem încredere în ei, dar să fim și pregătiți să intervenim când este nevoie? Cum putem să-i ajutăm să navigheze prin provocări sociale fără să preluăm complet controlul? Oare ei nu sunt capabili să repare relațiile lor mult mai ușor decât ne așteptăm noi?
Le spunem că suntem alături de ei, chiar dacă sunt în rolul de agresor sau victimă? Relațiile lor sociale ne aduc aminte de propria noastră copilărie? Dar cât de important este să nu confundăm trecutul nostru cu prezentul lor?