principii

De Crăciun, este vremea familiei şi a iubirii, prilej pentru Matricea Românească să vă aducă un răvaș cu povețe pentru sora mai mică. O depeşă îndrumătoare, despre fericirea de a fi femeie, despre valori și principii educate în familie și despre obligații față de sinele propriu.

Scumpa mea soră mai mică,

Învață să porți în tine dulceața clipei prezente, inocență și fericire să pui în fiecare particulă și să nu uiți că ai menirea de a face lumea asta mai bună. Venim pe Pământ cu un scop, pe care trebuie cu orice preț să îl realizăm, chiar dacă asta ne costă lacrimi, speranțe irosite și dezamăgiri.

Învață că nu lucrurile ne definesc, ci oamenii. Emoțiile pe care le trăim zi de zi în compania lor. Mama care ne așteaptă acasă cu brațele deschise, bunicii care stau pe prispa casei și privesc în zare, doar-doar ne vor vedea și ne vor primi înapoi în marea noastră familie. Aceste clipe sunt irepetabile, iar aroma lor se păstrează de acum și până la ultimul nostru suflu.

Învață că munca aduce roade și doar perseverența îți deschide uși, că nu există căi ușoare, iar greutățile ne călesc, pregătindu-ne pentru viața mare, pentru maturitate. Să descoperi pentru tine plăcerea celor mai simple simțăminte, de la felia de pâine proaspăt coaptă cu magiun a bunicii până la prima ninsoare a lui decembrie.

Învață să încerci, chiar dacă rezultatul scontat va fi altul, oricum vei fi mândră că ai făcut-o. Să înțelegi că încercarea vină n-are și doar fricoșii evită provocările, iar tu ai în ADN înscrisă victoria. Asta nu înseamnă că în momentele grele trebuie să faci eroisme inutile, curajul se măsoară în acceptarea unor realități și asumarea unor consecințe.

Învață că femeile trebuie să fie frumoase, la suflet și la chip. Doar zâmbetul ne împodobește și ne luminează ziua, așa că zâmbește din suflet, cu sinceritate, niciodată nu vei ști cui i-ai adus o bucurie în acele clipe.

Zece povețe despre valori și familie, dar și despre fericirea de a fi femeie, pentru o soră mai mică. Foto: ea.md

Învață să crezi cu toată puterea în valori și în principii, pe care ți le dăm în familie, și să nu faci concesii cu tine însăți, chiar dacă asta poate părea calea cea mai ușoară. Ține minte, doar pomii drepți rezistă furtunii.

Învață să speri, căci doar speranța ne impulsionează să mergem mai departe, indiferent de starea noastră de spirit. Păstreaz-o vie ca pe o flacără, în cămara cea mai de preț a inimii tale.

Învață să pui dragoste în tot ceea ce faci, asta va face diferența dintre tine și alții, te va aduce pe culmile succesului, acolo unde doar cei mai buni ajung. Nu uita, orice distanță poate fi parcursă dacă menții ritmul.

Învață că detaliile fac diferența, iar pentru o domnișoară asta este vital. Felul cum te porți, cum interacționezi cu oamenii, este cea mai bună carte de vizită. Oamenii iubesc mai întâi cu ochii, apoi cu sufletul, așa că dăruiește-le cea mai bună variantă a ta.

Învață să te reinventezi, dar să îți păstrezi echilibrul interior. În această lume dură doar calmitatea și balanța ta lăuntrică te vor aduce exact acolo unde îți dorești să fii. Asta nu înseamnă să te privezi de emoții, fără ele nu am fi fericite. Fii tu însăți o emoție vie, o reflexie a jovialității, a exuberanței tinere, naturale, firești. Nu învăța să porți măști, dar învață să fii naturală, numai bună de îndrăgit.

Nu știu cum și când va ajunge această scrisoare la tine, dar fii sigură că am pus pe hârtie toată dragostea cu care te-am iubit din prima clipă când ai sosit pe Pământ. Știu sigur că Dumnezeu mi te-a trimis în dar, doar nu putea să se despartă atât de ușor de un îngeraș.

Să crești mare, scumpa mea soră mai mică și nu uita, fericirea vine din tine!

Bosquito – Puiule de om

Foto deschidere: parentingpoetically.com/

În patria adoptivă a şaormeriilor, cultura nu poate fi nici ea exceptată măsurătorii cu toptanul, care pune semnul parităţii între notorietate ori cantitate şi valoare, între centimetri, kilograme, decibeli sau număr de spectatori şi satisfacţie (mereu efemeră, versus una ziditoare, pentru posteritate). Ce e mult, mare şi zgomotos, trebuie că-i bun, nu-i aşa?

Este greu să găseşti, în România, prea mulţi oameni de cultură autentici. Veţi găsi, fără doar şi poate, mulţi diletanţi, mulţi filosofi de cafenea – omniscienţi, mulţi impostori, mulţi pseudo-creatori în perpetua căutare a unui cec gras, mulţi artişti deveniţi entertaineri sau manageri culturali pentru că, vorba poetului, “poezie – sărăcie”. Să nu aruncăm cu piatra: principiile nu au forţă, vorba lui Mark Twain, decât când omul e bine hrănit. În rest, şi în cultură ca aiurea, supravieţuirea înseamnă compromis şi deviaţie (justificabilă, nu justificată) de la “drumul drept”. Sau, cum spunea plastic un apropiat, “întâi stomacul, şi abia apoi” – dacă mai e loc – “Coloana Infinitului”.

Recent încheiatul târg de carte Gaudeamus mi-a arătat, dacă mai era nevoie, o situaţie tristă a literaturii româneşti contemporane, cu autorii tineri cvasi-inexistenţi sau condamnaţi să publice la edituri de scară de bloc, în condiţiile unui flagrant şi revoltător dezinteres din partea marilor edituri, mult prea preocupate de “clasicii” cu care colaborează. O carte a provocatorului-şef Boia sau a unui poliţist-devenit-senzaţie-literară, ori a vreunei starlete de pe Facebook (dacă găteşte, şi mai bine!) e mult mai interesantă din perspectiva marketing-ului către publicul cumpărător, de regulă neavizat, decât pariul pe tinereţea şi exuberanţa unui debutant. Ale cărui esenţe creatoare, neîntreţinute, se vor mistui invariabil în cazanul junglei în care trăim, cinice şi neiertătoare, puţin după 30 de ani.

Una dintre cărţile prezente în oferta Gaudeamus 2016

Există, în aparenţă, zgândărind suprafaţa şi nimic mai mult, o efervescenţă culturală remarcabilă în spaţiul public (citadin) românesc. Fabrica de spectacole teatrale a intrat în supraproducţie, expoziţiile de “artă” nu mai contenesc, concertele şi seratele muzicale se succed cu o frecvenţă ameţitoare, care te bulversează ca spectator / potenţial interesat, festivalurile (eminamente, târguri) identitare şi de te miri ce altă natură nu mai prididesc, autorii sunt atât de prolifici încât nu lipseşte ziua fără lansare, în fine proiecte culturale dintre cele mai diverse se nasc peste noapte şi au longevitatea fluturilor.

Observând – ca la teatru – tot acest furnicar “cultural”, stai şi te întrebi, legitim: e bine că avem atât de multă cultură, una “cu de toate”? E această agitaţie de a produce cultură cu orice preţ, din ultimii ani, preferabilă penuriei resimţite poate la un moment dat? E maculatura preferabilă vidului şi o etapă necesară către veritabile realizări? Sau, dimpotrivă, nu reuşim să vedem pădurea din cauza uscăturilor care o obturează?

O carte a provocatorului-şef Boia sau a unui poliţist-devenit-senzaţie-literară, ori a vreunei starlete de pe Facebook (dacă găteşte, şi mai bine!) e mult mai interesantă decât pariul pe tinereţea şi exuberanţa unui debutant

În ce mă priveşte, consider fundamental greşită tendinţa de a judeca reuşita unui act cultural prin cuantificare şi apel permanent la unitatea de măsură specifică fiecărui mediu: de la asistenţa unui spectacol, la numărul de cititori, la analytics-urile comune internetului. Cultura este tocmai acel ceva care scapă numărătorii, pentru că roadele ei sunt imateriale, sunt primordial sufleteşti. Un singur om salvat de cultură este mugurele unui infinit de lumi mai bune. Şi poate că la cultură, printre altele, se gândea Einstein atunci când, în biroul său de la Princeton, a afişat celebra maximă, nu neapărat proprie: “Nu tot ce merită poate fi numărat, şi nu orice poate fi numărat merită”.

Să ne bucurăm că avem, în aparenţă, o cultură fertilă? Poate. Însă să fim sceptici în faţa hipermarketizării, a şaormizării culturii, în care inflaţia de produse culturale anunţă, ca o premoniţie funestă, falimentul unei culturi. Doar rafinarea gustului publicului românesc va reduce posibilitatea “fraudelor” şi va permite valorii să ia faţa “zgomotului” care, actualmente, îi împiedică expresia.

Foto deschidere: Marius Donici la “Cântăreaţa cheală”, Brăila 2016