Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Tag

Regina Maria

Cea mai nouă ediție Art Safari sărbătorește femeile cu o contribuție impresionantă în arta și cultura românească, aducând în atenția publicului o serie de expoziții dedicate Reginei Maria a României, Ceciliei Cuțescu – Storck, prima femeie profesor de artă din Europa, dar și lui Sibylle Bergemann, una dintre cele mai apreciate fotografe contemporane din Europa. Ediția Art Safari dedicată exclusiv femeilor a fost deschisă la Palatul Dacia – România vineri, 6 septembrie.

 

Maria a României – Regină și artistă

Expoziție deschisă în perioada 6 septembrie – 15 decembrie

Figură emblematică a monarhiei românești, Maria a României, spirit artistic înăscut, susținătoare a artiștilor români pe care i-a promovat și colecționat toată viața, a rămas în istorie nu doar prin faptele eroice din timpul Marelui Război, dar și prin latura sa artistică.

Încă din tinerețe, principesa Maria a arătat interes pentru pictură și desen, pasiuni care o preocupau foarte mult și care deveniseră materii aproape obligatorii în educația tinerilor din familiile regale.

Tânăra principesă a luat primele lecții foarte bune, timp de șase săptămâni, cu profesoara Ruth Mercier, „renumită pentru pictarea florilor”, a cărei „tehnică în acuarelă era fără pereche”.

Având decența de a nu se considera o mare artistă în domeniu, regina era, totuși, conștientă de talentul său, ale cărui mărturii se păstrează și astăzi în muzeele din țară sau în colecții private. „Niciodată n-am lucrat destul ca să ajung o adevărată artistă, dar ce ieșea din mâna mea avea o oarecare originalitate și vigoare, pe cât se pare; desenul era bun și aveam netăgăduit darul culorii”. Deși viața nu i-a oferit șansa de a face studii serioase în domeniul artei, Maria și-a dezvoltat talentul „într-o anumită direcție, cu aplecare spre partea decorativă”, conform declarațiilor Art Safari.

Pasionată întreaga viață de grădini și de flori – „de la mama am moștenit, cu toatele, nemărginita noastră iubire pentru flori” –, tânăra principesă va picta exclusiv flori, într-o manieră specifică stilului Art Nouveau, în care naturalul se împletește armonios cu decorativul. Pictează împreună cu sora sa, Victoria Melita, atât de des invitată la Castelul Pelișor din Sinaia, unde locuiește într-un apartament de la etajul al doilea, situat chiar vizavi de atelierul de pictură.

Din ultima perioadă artistică a principesei Maria, Muzeul Național Peleș păstrează o piesă de valoare excepțională: manuscrisul dedicat soțului său, principele Ferdinand, realizat în anul 1906 la Castelul Pelișor, compus din 50 de file de pergamoid, pe care au fost pictate flori, însoțite de versuri de dragoste.

În colecțiile Muzeului Național Peleș regăsim mai multe acuarele semnate de principesa Maria, al căror subiect sunt crinii sau macii pe care i-a iubit atât de mult, nuferii și irișii, alături de lalelele pictate în 1902 la Cotroceni. De asemenea, s-au păstrat în același patrimoniu de la Peleș și albumele cu fotografii ale reginei Maria, cele dedicate copiilor având coperțile pictate de ea însăși.

Florile au fost decorul în care regina Maria a trăit o viață întreagă, la Cotroceni, la Sinaia, la Bran și la Balcic, la Scroviștea ori la Copăceni. Primăvara sau la începutul verii, suverana le admira în grădina de la Cotroceni, unde „florile se ivesc una câte una, după anotimp: ghiocei, brebenei, narcise, zarnacadele, lalele, stânjenei, liliac, bujori, trandafiri, crini, iar copiii aleargă de colo-colo fericiți, fără griji, plini de viață cotropitoare. Mireasma salcâmilor și, mai târziu, a teilor umple aerul cald, peste tot sunt albine și fluturi de toate culorile”. Toate „casele de vis” ale reginei au avut grădini atent îngrijite și permanent îmbogățite cu flori de toate felurile.

S-a implicat activ în viața artistică din România, fiind președinta de onoare a societății Tinerimea Aristică. Toată viața a colecționat artă, fiind mereu pasionată de muzică, teatru și film. Regina a avut o legătură specială cu George Enescu.

Capitolul „Maria a României, regină și artistă” din cadrul Art Safari este realizat în parteneriat cu Muzeul Național Peleș, Muzeul Național Brukenthal, Muzeul Municipal Regina Maria Iași și Muzeul Național Cotroceni.

 

 

Cecilia Cuțescu-Storck – Prima femeie profesor de artă din Europa

Expoziție deschisă în perioada 6 septembrie – 15 decembrie

Puternică, ambițioasă, mamă, soră și soție, muncitoare și dornică să arate că locul femeilor este alături de bărbați – acestea sunt cuvintele care o descriu cel mai bine pe Cecilia Cuțescu-Storck (1879-1969), artistă cu o puternică influență în viața culturală din perioada interbelică, prima femeie profesor de artă din Europa.

 

Sibylle Bergemann – Modă, artă, cultură prin lentila unei femei

Expoziție deschisă în perioada 6 septembrie – 15 decembrie

Această expoziție oferă vizitatorilor o imagine de ansamblu asupra întregii opere a uneia dintre cele mai importante fotografe contemporane din Germania. Fotografiile realizate de Sibylle Bergemann (1941-2010), născută la Berlin, sunt impresionante. Inițial, aceasta s-a remarcat ca fotograf de modă, în scurt timp devenind cunoscută pentru eseurile sale fotografice și datorită observațiilor precise asupra unor detalii ascunse. Fotografiile sale au apărut în publicații internaționale: Der Spiegel, Stern, The New York Times.

Expoziția este organizată în parteneriat cu ifa, Ambasada Republicii Federale Germane în România și Goethe Institut.

Sursă foto: www.artsafari.ro

Carte poștală Principesa Maria a României în balconul Palatului Pelișor. Datare cca 1905-1907, atelier fotografic Alfred Brand Sinaia

Carte poștală, Regina Maria încoronată, 1922. Datare cca 15 octombrie 1922, atelier fotografic Guggenberger-Mairovits, Sibiu.

 

Dintr-o joacă candidă, Florian a început să scormonească prin podul bunicului patern. Printre lăzile prăfuite de vreme, a descoperit câteva manuale interbelice de pe care nu și-a mai putut dezlipi ochii. La 13 ani, devine camaradul singurului anticar din Craiova. Într-o zi, primește dreptul de a intra în depozitul anticarului. De atunci, pasiunea pentru colecționarea lucrurilor rare, nu a mai cunoscut hotar. Florian Ciobanu deține în prezent o colecție impresionantă de periodice și este un expert al genului. 

 

Articolul pe scurt:
  • O copilărie în compania anticarului: “Țin minte că la 13 ani, anticarul mă pusese să spăl geamurile magazinului. Pe vremea aceea, cărțile se vindeau pe sub mână, iar domnul anticar m-a luat cu el în depozit, unde mi-am cumpărat tot ce-mi doream“
  • C. A. Rosetti, pionier al reclamei românești: “În 1857, C. A. Rosetti pune bazele ziarului Românul, o publicație cotidiană în care ultima pagină era plină de reclame (…) Publicația lui Rosetti depășea granițele Bucureștiului și era disponibilă în mai multe regiuni alte țării“
  • Regina Maria, emblema reclamei interbelice: “Cea mai folosită imagine în publicitate, era cea a Reginei Maria. Chipul ei apărea pe diverse produse, de la ciocolată până la pachete de unt“

 

Ciocolată și unt cu chipul Regiei Maria din 1924

Ciocolată și unt cu chipul Reginei Maria din 1924

 

Puștiul de la geamul anticarului

Oltean get-beget, pasiunea lui Florian a început din joacă. Locul cu pricina a fost podul bunicului patern prin care cotrobăia. “Acolo am găsit niște manuale din perioada interbelică pe care le-am luat cu mine la școală. Nu înțelegeam de ce sunt atâtea arhaisme, așa că am întrebat. Nu am o explicație exactă de unde vine această pasiune pentru vechi, dar este undeva în interiorul meu“, a spus Florian Ciobanu pentru Matricea Românească.

 

Țin minte că la 13 ani, anticarul mă pusese să spăl geamurile magazinului

 

Drumul lui se intersecta zilnic cu singurul anticar din Bănie. Inevitabil, s-au împrietenit. “Țin minte că la 13 ani, anticarul mă pusese să spăl geamurile magazinului. Pe vremea aceea, cărțile se vindeau pe sub mână, iar domnul anticar m-a luat cu el în depozit, unde mi-am cumpărat tot ce-mi doream. Anticariatul nu mai există astăzi, după revoluție spațiul a fost vândut. Dar, acum vreo 5-6 ani, l-am reîntâlnit pe anticar la parterul unui magazin. E la pensie și dă meditații la șah“, povestește Florian.

 

Poza nr 2

 

Venirea în București și câte ceva despre reclama autohtonă

Într-o zi, un prieten care lucra în București l-a chemat la un interviu. Nu se aștepta să treacă cele trei probe, dar olteanul o făcu’ și pe asta. “După interviu m-am mutat în Capitală, asta era prin 1998. Am ocupat un post de entry level în advertising la o multinațională, iar în 2005, am intrat în acționariatul unei reviste“, a spus Florian Ciobanu.

 

Prima formă de reclamă a fost cea strigată, apoi în 1850, avem reclame tipărite

 

Florian deține o colecție impresionantă de periodice. De la Curierul Românesc din 20 februarie 1830, până la publicații din 1998. Am încercat să facem o radiografie a advertisingului românesc și să scoatem la iveală lucruri mai puțin știute. “Prima formă de reclamă a fost cea strigată, apoi în 1850, avem reclame tipărite. Atunci, reclamele apăreau și în Monitorul Oficial, nu doar în ziare. În 1857, C. A. Rosetti pune bazele ziarului Românul, o publicație cotidiană în care ultima pagină era plină de reclame. Sigur, era vorba de o reclamă primitivă, nu putea rivaliza cu cele de peste hotare. Publicația lui Rosetti depășea granițele Bucureștiului și era disponibilă în mai multe regiuni alte țării“, lămurește Florian.

 

Ziarul lui C. A. Rosetti avea cel mai mare tiraj din epocă, 2000 de exemplare

Ziarul lui C. A. Rosetti avea cel mai mare tiraj din epocă, 2000 de exemplare

 

Maria, regina cu chip de ciocolată și unt

Povestește cu înflăcărare despre marile agenții de publicitate și despre figurile celebre ale reclamei românești. “În 1905, o agenție grandioasă a fost Carol Schulder, apoi în interbelic cred că cea mai mare agenție a fost Rudolf Mosse. Avea birouri în marile orașe ale României și producea orice în materie de publicitate. Cea mai folosită imagine în publicitate era cea a Reginei Maria. Chipul ei apărea pe diverse produse, de la ciocolată până la pachete de unt. La fel ca în zilele noastre, dominau reclamele la produse farmaceutice, la diverse servicii, cărți, restaurante, croitorii“, menționează Florian.

 

Cea mai folosită imagine în publicitate era cea a Reginei Maria

 

Din palmaresul său nu lipsesc expozițiile și premiile de la Festivalul de Publicitate Ad’Or. A vrut să împărtășească pasiunea sa și altor oameni. În urmă cu zece ani, Florian a deschis o pagină pe social media, dedicată reclamei autentice.”În 2010, o prietenă mi-a dat un email prin care eram anunțat că la ICR va avea loc o expoziție cu reclame românești. M-a dus din curiozitate, dar acolo am fost surprins să văd niște printuri A4 care nici măcar nu erau pe carton, iar pe deasupra erau prinse cu bolduri. Așa că am zis să fac o pagină unde să prezint reclamă autentică. Din păcate în România nu avem un muzeu al publicității. Mi-ar plăcea să pot face unul în care să expun toată colecția într-un mod corespunzător“, conchide încrezător Florian Ciobanu.

 

 

Eremia Grigorescu, eroul de la Oituz și Mărășești, Fotin Enescu, ministrul de finanțe al României, Prințul Erik al Suediei și Norvegiei, sunt doar câteva răsunătoare nume din șirul elitelor răpuse de gripa spaniolă. Pomelnicul putea fi întregit de Regina Maria a României: suverana a fost țintuită la pat, dar în cazul ei firul vieții a fost mai robust.

 

Un război se încheie, iar altul abia începe

Pe 11 noiembrie 1918, armele erau date la o parte, supraviețuitorii ieșeau de sub dărâmături și eroilor naționali li se promitea recunoaștere veșnică. Într-o astfel de cheie se sfârșea prima deflagrație mondială care a retezat 20 de milioane de vieți. Mediul insalubru generat de război a înlesnit apariția multor tipuri de virusuri, purtătorii erau soldații din tranșee. Reîntoarcerea în sânul familiei fără un consult în prealabil a fost primul pas către pandemie.

România, încheie războiul cu un bagaj de victorii tactice, dar insuficiente. Tabloul era de-a dreptul dezolant: clădiri distruse, copii rămași orfani, cadavre neidentificate, un dezastru! Poate doar momentul Marii Uniri să mai fi dat un strop de speranță, căci în rest situația nu era prea bună: virusul gripei spaniole decretase stare de asalt asupra omenirii. Bogați, săraci, tineri ori bătrâni, toți mureau pe capete.

 

Regina Maria a României

Regina Maria a României

 

Agonia unei regine în carantină 

Ediția din decembrie 1918 a Monitorului Bucovinei se deschide cu următoarea știre:

În seara de Miercuri în 11 Decemvrie M. S. Regele Ferdinand, încunjurat de comandanții trupelor franceze și române, a luat masa de seară împreună cu soldații francezi și români ai trupelor din capitală, cari au fost răniți pe front și decorați pentru acte de bravură. M. S. Regina, bolnavă fiind de gripă, nu a putut lua parte la această masă“.

Infectată, regina stă în carantină zile bune și nu vede pe nimeni din cei dragi. În izolare nu face altceva decât să se odihnească, boala nu ține cont dacă ești rege sau bufon. Când stările de greață dispar, iar arșița febrei se domolește, Maria ia pana, o înmoaie în călimară și scrie:

Am fost bolnavă, foarte bolnavă, lovită brusc și pe neașteptate, pe la spate, cum s-ar spune, și am fost țintuită la pat – tocmai când lumea voia să se bucure alături de mine. Boala m-a luat de sâmbătă, m-am trezit cu capul greu și dureros, am îndurat cu greu câteva audiențe… Dar am fost bolnavă – o boală oribilă, dureroasă, cum n-am avut în viața mea. Zile întregi de febră chinuitoare și greață, slăbiciune, halucinații crunte și insomnia neîntreruptă, până am crezut că voi înnebuni. Deci aceasta e celebra gripă spaniolă – ei bine, de acum știu că nu e de glumă cu ea”- 26 decembrie 1918

După trei săptămâni de la debutul bolii, starea de sănătate a reginei se îmbunătățește semnificativ.

Mă târăsc de colo-colo, dar în fiecare zi sunt tot mai puternică. Nu îmi accept invaliditatea, detest din tot sufletul viața aceasta în care sunt obligată să-mi menajez sănătatea și nu pot face un pas fără să se agite în spatele meu cineva după un șal, o fereastră deschisă sau altceva”, nota Maria de parcă ar fi fost o leoaică în cușcă.

Pe 4 ianuarie 1919, organismul reginei iese biruitor în lupta cu virusul gripei spaniole, exact la timp pentru a fi prezentă la aniversarea celor zece anișori ai principesei Ileana.

 

Spital pentru tratarea gripei spaniole. Credit foto: Wikimedia

Spital pentru tratarea gripei spaniole. Credit foto: Wikipedia

 

Cuvântul reginei către poporul român

Suverana nu avea cum să rămână indiferentă față de tragedia în care poporul se scălda. Ar fi vrut să facă ceva, dar neputința era cheia dominantă. Gripa a mărșăluit după bunul plac până prin luna decembrie 1920. Statisticile erau sumbre și incerte: între 50 și 100 de milioane de morți. Cei mai afectați au fost tinerii. Maria hotărăște ca peste câteva luni să adreseze un mesaj de încurajare întregii națiuni. Direcțiune gazetei Cultura Poporului anunța pe prima pagină: “M.S Regina Maria în dragostea sa pentru poporul Românesc (…) a binevoit să scrie un articol special ”.

Oamenii așteptau cu sufletul la gură mesajul regal apărut în mai 1921. Iată aici doar câteva fraze din amplul discurs de încurajare către poporul greu încercat:

Trăim în grele vremuri, în vremuri de primeneală, în vremuri de luptă și de prefaceri. Întreaga lume civilizată pare a sta cu ochii țintuiți în viitor și cu puternice bătăi de inimă este în așteptarea unei mari fericiri, care într-o zi va sosi negreșit. Dar fericirea nu vine deodată ca nenorocirea (…) Țara noastră a tecut prin foc și pârjol, dar s-a oțelit prin flacăra jertfei și acum este gata să-i aștepte pe cei care vor lega rănile, a tuturor celor care vor întări trupul ei, care o vor ajuta să aibă o viață mai lungă, mai bună, mai strălucitoare (…) În război am fost cu toții frați, n-am putea oare să fim frați și în vreme de pace? După sfârșitul luptei sângeroase, n-am putea să punem umăr la umăr, precum am făcut atunci, pentru a clădi, în loc de a dărâma? Ce muncă minunată s-ar  face pe această lume dacă omul ar iubi, în loc de a urî, dacă ar ajuta în loc de a pune piedici, dacă ar binecuvânta, în loc de a blestema, dacă, în loc de îndoială, el ar fi stăpânit de sfânta credință!

 

 

Surse: 1) Jurnal de Razboi 1917 – 1918 Vol II – Maria, Regina României; 2) Gazeta Societății Cultura Poporului”, Nr. 2, anul 1921. 

 

 

Se spune că cel mai cunoscut chip, cea mai frumoasă imagine a României, în istoricul an 1918, nu era al unui român, ci al unei englezoaice care a ales ca, printr-un devotament necunoscut până atunci, să-și slujească țara care a adoptat-o: Regina Maria. Fire energică, extrem de curajoasă, plină de dragoste şi compasiune, femeie frumoasă şi mamă a şase copii, Maria îi fascina şi pe români, şi pe străini. Astăzi, vineri 10 mai, de Ziua Regalității, se joacă la Muzeul Țăranului un spectacol de teatru inspirat din Jurnalele de Război ținute de Regină.

 

Chipul reginei în timpul Războiului

Au făcut înconjurul lumii fotografiile în care Regina României îngrijea răniţi pe câmpul de luptă sau în spitalele de campanie. Cea mai iubită imagine a fost cea în uniformă de Cruce Roşie. O parte a vieții ei, frământată, plină de tragedii, personale și naționale, este prinsă în însemnările pe care le-a făcut începând cu august 1916. 14/27 august 1916, ziua intrării României în Primul Război Mondial, este şi ziua când regina Maria începe să-şi ţină jurnalul, pe deplin conştientă că trăieşte un moment foarte important, atât pentru ţară, cât şi pentru ea personal. Ea însăși mărturisește că „nu-și vede soarta ei despărțită de soarta țării,” trăia și respira odată cu poporul ei.

 

Regina_2

 

Regina Maria, despre traumele trăite în Primul Război Mondial (în Jurnal de Război. 1918)

Câte tragedii, câtă suferinţă, nenorocire, nădejde, disperare am trăit în aceşti doi ani! Pare aproape de necrezut câtă muncă şi câte eforturi am dus la capăt! Dar mai toată a fost o muncă binecuvântată, m-a adus foarte aproape de inima poporului meu, m-a adus extrem de aproape de mizerie, durere, sărăcie şi nevoie.
Mă simţeam pe deplin mama poporului acestuia suferind, sfâşiat, neînţeles, adesea nedemn, dar iubit din toată inima, cu atâta tărie… Mi se părea că văd tot ce a fost şi tot ce ar fi putut să fie, nădejdile zdrobite, visul sfărâmat, realitatea crudă, multele greşeli, toţi morţii căzuţi pentru o cauză în care, ca şi mine, au crezut. Ochii mi s-au umplut de lacrimi şi am plâns, am plâns cum nu poate plânge decât o mamă cu inima frântă – mama unui copil mort, mama unor speranţe moarte și a inimii sângerânde a unui popor îndurerat pe care a învăţat să-l iubească şi care a învăţat s-o iubească şi el pe ea. Neamul va trăi, trebuie să trăiască, voi trudi pentru el cu toată inima și cu tot sufletul.

 

Liliana Ceterchi în rolul Reginei Maria

Liana Ceterchi în rolul Reginei Maria

 

INTERVIU Liana Ceterchi, regizor și actor în spectacolul ”Regina Maria, Regina tuturor românilor”

Care este principala motivație a interesului dumneavoastră cultural pentru istoria Casei Regale a României?

Ca probabil 99 % din populația României, am învățat la școală că acești regi sunt niște străini care au venit să ne fure țara, să ne ia bogățiile. Cam asta a fost mentalitatea în care am crescut. Imediat după Revoluție au apărut niște cărți, această optică s-a schimbat treptat și mă bucur că lucrurile se limpezesc din ce în ce mai mult. Eu încerc să pun umărul la această schimbare de mentalitate, de readucere a istoriei adevărate a României pe tapet.

Înainte de Maria a fost Ileana. Ați produs  un alt spectacol cu prilejul Centenarului Marii Uniri, ”Ileana, Principesă de România”, după romanul „Trăiesc din nou”, publicat în 1951 de fiica reginei Maria.

Fascinanta personalitate a reginei Maria a făcut ca multe actrițe să-și dorească să joace acest rol. M-au rugat să le ajut în acest sens, pentru că m-am specializat pe monologurile one woman show în producția Asociația Femeilor din Teatru IF…/…Dacă pentru femei. Apoi, căutând despre regina Maria, am ajuns la capitolul copii, și așa am descoperit-o pe principesa Ileana. Atunci m-am luminat, mi s-a ridicat un văl de pe ochi și am înțeles cum acești ”străini” (de fapt ei au fost mult mai români decât românii noștri) au iubit acest petec de pământ, au iubit România mai mult decât orice și au avut o mare responsabilitate față de un legământ. Carol I a făcut un legământ cu România, cu boierii, cu aristocrația românească: să le fie devotat în totalitate. A pus piciorul pe pământul românesc și a spus ”Eu de acum sunt român!”. Acest angajament s-a perpetuat și la Ferdinand și la Maria. Mi se pare important pentru noi, ca popor, să știm cine suntem, ce înseamnă Casa Regală pentru destinul nostru istoric.

Jurnalele de război ale reginei Maria sunt și jurnalele unei țări ce trecea în anii aceia, 1916, 1917, 1918, prin război, prin foamete, epidemii, prin lipsuri de tot felul. Și sunt și însemnări despre mari izbânzi naționale.

Sunt trei volume, fiecare cu peste 500 de pagini, pe care cred că foarte puțină lume este tentată să le citească, probabil în afară de istorici. Sigur, regina și-a reluat amintirile din perioada războiului în volumul ”Povestea vieții mele”. Mi s-a părut important să ai relatările exacte, precise, fierbinți, de atunci. Meritul Reginei în Primul Război Mondial este unul singular. Sigur că toate casele regale, doamnele din aristocrație au fost infirmiere, au ridicat spitale… Ceea ce a făcut regina Maria, spre deosebire de celelalte, a fost excepțional: a ajuns în tranșee, a ajuns în prima linie în timpul bătăliei. Zilnic, se ducea în cele mai sărăcăcioase locuri, în cele mai amărâte sate, să distribuie din avutul ei și din ce primea ca donație, la un moment dat chiar din partea Imperiului Țarist sau din Anglia. Cu mâna ei dădea și mângâia. Avem mărturii în biografia feldmareșalului german Mackensen: amintește că pe câmpul de luptă vedea prin binoclu o siluetă în alb în prima linie. Era regina Maria. El spunea cu admirație: ”Această femeie merită orice!”. Mi se pare important ca toate aceste lucruri să se știe. Din jurnale aflăm că ea a fost o luptătoare nu numai pe front, a luptat cu inerția boierilor români, cu egoismul lor, cu tensiunile lor. Era diplomata care negocia între imperiul țarist și englezi, fiind verișoara țarului Nicolae al II-lea. În momentul de panică în care România începuse să fie invadată și se retrăseseră la Iași, când situația era disperată, regina a fost cea care a menținut starea de optimism. Georges Clemenceau a recunoscut la Conferința de Pace de la Paris că a fost singurul om care a crezut până la sfârșit în victoria Antantei, a fost împotriva păcii de la Buftea-București. Datorită ei regele și Parlamentul nu au semnat această pace și datorită acestui lucru noi existăm astăzi între aceste granițe.

 

Regina_4

 

Regina Maria e o personalitate exemplară, în special din punct de vedere uman. Ce trăsături dominante sunt prezentate în portretul pe care îl faceți reginei în acest spectacol tribut?

În primul rând aș vrea să chem oamenii să vadă pe viu aceste trăsături. Cred că e important de subliniat legătura ei cu Dumnezeu, marea ei credință. De pildă, a fost rugată să nu atingă bolnavii, era epidemie de tifos exantematic, de febră tifoidă. A replicat: ”Dumnezeu mă va ocroti să nu mă molipsesc ca să fiu de folos țării mele…” Și așa a fost. Ca să spun așa, lucra cu Dumnezeu.

Cum v-ați simțit în rolul reginei Maria?

E greu să îmbraci o haină atât de mare. Când începi să intri în gândurile atât de pline de dăruire, de compasiune, de forță ale acestei persoane este ceva uluitor. Înainte de fiecare reprezentație mă rog să mă pot ridica la intensitatea și la puterea ei cu care s-a dăruit și cu care s-a luptat.

Spectacolul ce va fi jucat astăzi la Muzeul Țăranului Român face parte dintr-un turneu ce cuprinde mai multe orașe din țară. Inițiativa aparține Asociației Femeilor din Teatru IF…/…Dacă pentru femei.

Noi suntem o asociație de teatru independent, resursele noastre sunt puține, dar credem foarte mult în ceea ce facem, credem că merită să fie aduse în conștiința publicului toate aceste lucruri. Trebuie să ne recuperăm istoria, să ne redescoperim ca români și să ne mândrim cu modelele pe care le avem și care sunt demne de urmat. Modele fără fisură! Singura noastră bucurie este să fim văzuți de cât mai multă lume.

 

Nicolae Iorga, despre Regina Maria

Niciodată, desigur, o Regină n-a impus mai mult în afară de rangul ei suprem. Regalitatea vitejiei și milei de oameni o fac să poarte totdeauna o coroană nevăzută care e mai scumpă decât toate juvaierele lumii.

 

 

Citeşte aici partea I

Citeşte aici partea a II-a

Nu foarte bucuros la plecarea din ţara natală, generalul Berthelot rămâne, în decursul şederii sale în România, atras permanent de gândul plecării. El îşi încheie numeroase scrisori trimise în patrie cu optimistul gând de a repune cât mai grabnic piciorul pe pământ francez.

Şi totuşi, multe se schimbă în acest răstimp, în aşa fel încât, la părăsirea României pentru a doua oară, în luna mai a anului 1919, generalul Berthelot se simte în ţara de adopţie ca în a doua sa patrie. Dovezile de prietenie pentru aliaţii români sunt suficiente, de la chestiuni practice şi punctuale, care ţineau de cotidianul misiunii asumate cu onestitate, până la intervenţii juste şi la fel de oneste în momente cruciale. Aceste lucruri nu scapă, de altfel, nici atenţiei altora.

Este deja celebră remarca generalului Gurko, şeful Stavka, care-l acuză direct pe Berthelot, într-un limbaj cu multiple nuanţe, că „este mai român decât românii”. Conversaţia are loc într-un context tensionat – când generalul Berthelot are motive să se îndoiască şi de girul propriei ţări, şi de hotărârea fermă a românilor, şi de bunăvoinţa rusească – în care, după căderea Bucureştiului, Stavka propune retragerea trupelor române în spatele frontului, în Rusia, pentru refacere şi instrucţie. Argumentaţia lui Berthelot – personal crede că astfel reluarea ofensivei ar fi întârziată cu cel puţin două luni şi că retragerea pe teritoriul aliat, dar străin, ar avea un impact dezastruos asupra naţiunii şi Armatei Române – pare să-l convingă pe Gurko, care cedează aparent în faţa expunerii generalului francez. La un moment dat în discuţie, însă, Gurko intervine: „Dar sunteţi mai român decât românii! Ce interes aveţi dumneavoastră ca Armata Română să fie reformată, şi încă atât de repede?” [10].

Se ştie însă mai puţin de un reproş similar adresat lui Berthelot, venit, surprinzător, din partea lui Georges Clémenceau. La finalul lunii decembrie 1918 şi începutul lunii ianuarie, generalul Berthelot întreprinde o călătorie „de pacificare” în Transilvania şi Banat pentru a vedea starea de fapt în teritoriile disputate şi înaintează plângerile justificate ale românilor către Paris. Rezultatul, după propriile spuse, a fost că i s-a interzis să mai trimită ofiţeri în misiune. Premierul francez, care nu a iertat României „reintrarea tardivă” în război – despre care Berthelot însuşi spune că a fost aleasă la decizia lui –, chiar înainte de capitularea Germaniei, îi reproşează lui Berthelot sentimentele românofile.

Ceea ce îl mână în luptă pe generalul Berthelot este însă un complex de factori: încredinţarea că sprijinirea cauzei româneşti avusese o pondere importantă în susţinerea cauzei aliate, înţelegerea faptului că o viitoare colaborare post-război între Franţa şi România ar fi fost benefică pentru ţara natală, menţinerea influenţei franceze în România și prin aceasta în Europa Orientală, cunoaşterea temeinică a oamenilor, clasei politice şi problemelor locale şi, desigur, solidaritatea care se născuse între popor şi misiunea aliată franceză în perioada greu încercată pe care aceasta o petrecuse în România.

Soldatul român este urmaşul demn al ţăranului celto-latin (sic!). Sobru, frugal, având puţine nevoi şi mulţumit cu ce are, realist, deşi poet câteodată, dar mai întâi de toate un om de bun-simţ, care ştie că nimic nu se obţine fără muncă, nativ disciplinat şi iubind pe cel care-l iubeşte

Deşi detestă clasa politică, pe care o consideră „mai rea aici decât în Franţa”, Berthelot creează o rapidă şi durabilă legătură cu Ferdinand I şi cu Regina Maria. De amândoi se simte apropiat prin faptul că personalitatea sa optimistă şi combativă îşi găseşte un ecou în comportamentul şi acţiunile suveranilor români.

Este, de asemenea, sedus de vitejia, rezistenţa şi loialitatea oamenilor simpli, fie că sunt ţărani sau ostaşi: „Soldatul român este urmaşul demn al ţăranului celto-latin (sic!). Sobru, frugal, având puţine nevoi şi mulţumit cu ce are, realist, deşi poet câteodată, dar mai întâi de toate un om de bun-simţ, care ştie că nimic nu se obţine fără muncă, nativ disciplinat şi iubind pe cel care-l iubeşte”. [11]

Generalul francez vorbeşte în cunoştinţă de cauză, căci cunoaşte îndeaproape ostaşul român. Vizitează adesea trupele şi se simte în largul său printre combatanţi. Comandă chiar dicţionare român-francez şi francez-român pentru a se putea face înţeles şi a facilita comunicarea dintre ofiţerii francezi şi camarazii români. Şeful misiunii militare franceze devine, astfel, o figură familiară pentru soldatul de rând, care, aşa cum spune însuşi Berthelot, ştie să răsplătească afecţiunea arătată. Chipul lui este ţinut alături de icoane şi, în pur stil românesc, i se găseşte rapid o poreclă în care se îmbină afecţiunea şi umorul, sprijinită de apropierea fonică de numele, dar şi de statura şi proporţiile impresionante ale generalului francez: Taica Burtălău.

La aniversarea sa din 7 decembrie 1917, când împlinea 56 de ani, generalul Berthelot primeşte un cadou original din partea Diviziei 3: o poezie dedicată prieteniei franco-române, misiunii franceze şi şefului acesteia.

La France, notre sœur aînée [12],
Ľ étoile du monde entier,
N’a pas oublié Mărăcine [13]
Le dit marquis de Ronsard.
La France notre bonne sœur
Nous envoie tout ce qu’elle a
Et nous envoie en plus
Une poigne de braves.
Berthelot c’est leur chef à eux
Ancien chef d’état-major de Joffre,
Il a été pour nous un grand aide:
Tous les Roumains le disent en chœur.
À Mărăşti, Oituz, Siret,
C’est avec lui que nous avons tenu tête
Et nous avons battu l’ennemi
Plusieurs fois dans l’année. [14]

Şi dacă aceste versuri l-au tuşat cel mai probabil, distincţiile primite din partea Statului român nu l-au lăsat nici ele indiferent. În data de 4 iunie 1917, Berthelot este numit cetăţean de onoare al României, iar, cu ocazia unui dineu de gală la Palatul Regal, i se conferă Ordinul „Mihai Viteazul” cl. I, cea mai înaltă distincţie de război română. Mai mult, pe 27 martie 1923, Guvernul României îi dăruieşte o proprietate de 60 ha la Fărcădinul de Jos (azi comuna General Berthelot), Hunedoara, pe care Berthelot o donează prin testament Academiei Române – al cărui membru de onoare devine în 1926 –  pentru ca, din veniturile realizate, să se acorde burse pentru continuarea studiilor în Franţa unor tineri români merituoşi.

Misiunea franceză şi matricea românească: „acasă”, pentru Generalul Berthelot

Până la moartea sa, pe 28 ianuarie 1931, generalul îşi revede ţara adoptivă frecvent. În octombrie 1922, asistă la încoronarea suveranilor României Mari de la Alba Iulia şi prezidează inaugurarea, în parcul Cişmigiu, a monumentului închinat memoriei soldaţilor francezi morţi în România în Marele Război. De asemenea, revine în România în mai 1930, când, în onoarea sa, este convocată o şedinţă solemnă a Parlamentului.

Anunţul morţii sale suscită o vie emoţie în România. Drapelele sunt coborâte în bernă şi un recviem este oficiat în prezenţa regelui şi a cavalerilor Ordinului „Mihai Viteazul”. La înmormântare asistă regele Carol al II-lea şi pe sicriu sunt depuse coroane de flori cu mesaje din partea Guvernului, Parlamentului şi Armatei Române.

Azi, generalul Berthelot este încă un nume în România. Pentru unii un nume cunoscut sau, cu propriile cuvinte ale lui Berthelot, „c’est la famille” [15]. Pentru alţii, doar un nume de stradă ori comună. În această ultimă ipostază, soarta lui nu-i diferită de a altor nume înscrise pe diverse plăcuţe, al căror scop a trecut pe nesimţite de la rememorare întru neuitare la o banală funcţie de orientare spaţială. Şi, dacă nimeni nu le mai invocă amintirea, asta rămâne soarta numelor imortalizate – şi, paradoxal, mortificate – pe plăcuţe. Prinse ca într-un insectar pe ziduri, ele nu mai învie o amintire, ci evocă o utilitate urbană: H. M. Berthelot colţ cu Spiru Haret.

În treacăt fie zis, n-ar fi rău, ca exerciţiu de reconstruire a memoriei pierdute în alzheimerul vieţii cotidiene, să ne propunem o revizitare a tuturor acestor nume inerte, dar sonore. O  hartă a memoriei oraşelor, în care numele să ne spună ceva prin ele însele, nu să închipuie vocabule lipsite de sens în metalimbajul infrastructurii urbane.

Să spunem că reamintirea generalului Berthelot ar putea fi un astfel de demers, prin care să ne refacem paşii înapoi prin istorie, până la un moment de maximă importanţă, pe care în acest an îl sărbătorim: Marea Unire. A noastră, a tuturor, români de aici şi de aiurea.

Note:

10 Henri-Mathias Berthelot, Memorii şi corespondenţă: 1916-1919, Editura Militară, Bucureşti, 2012, p. 143.

11 Jean-Noël Grandhomme, Berthelot – Du culte de l’offensive à la stratégie globale, ECPAD, Paris, 2012, p. 527.

12 În traducere, versurile ar suna cam aşa: Franţa, sora noastră mai mare / Steaua lumii-n întregime / N-a uitat de Mărăcine / Cum o spune şi Ronsard / Franţa, sora noastră bună / Ne trimite tot ce are / Şi ne mai trimite-n plus / O mână de viteji. / Berthelot e şeful lor / Lui Joffre i-a fost şef de stat major / Şi pentru noi un mare ajutor / Toţi românii-o spun în cor / La Mărăşti, Oituz, Siret / Cu el am reuşit / Şi am învins pe duşman / Mai mult de o dată într-un an.

13 Se spune că poetul şi marchizul Pierre de Ronsard a avut un strămoş de pe meleagurile Olteniei, numit Banul Mărăcine.

14 ISPAIM, Revista de Istorie Militară, no. 3-4 / 2006, „Relaţii militare franceze de-a lungul secolelor”.

15 Asistând, alături de generalul Foch la defilarea unui detaşament român la parada militară de la Paris, în anul 1919, Berthelot îşi avertizează conaţionalul: „Saluez, Foch! C’est la famille!” („Salutaţi! E familia!”).

Fotografii: forez-info.com

Regina Maria

Ediție Art Safari dedicată exclusiv femeilor

16 septembrie 2024 |
Cea mai nouă ediție Art Safari sărbătorește femeile cu o contribuție impresionantă în arta și cultura românească, aducând în atenția publicului o serie de expoziții dedicate Reginei Maria a României, Ceciliei Cuțescu – Storck, prima femeie profesor...





 
×

Donează

Împreună putem construi un viitor în care cultura românească este prețuită și transmisă mai departe. Alege să susții Matricea Românească!

Donează