Tag

Revoluţia din 1989

Sensul generaţiei noastre de tineri e de a face pentru România ceea ce generaţia predecesorilor n-a vrut sau n-a putut.

De fiecare dată când aud un membru al generației care „a făcut Revoluția” rostind mantra „pe vremea lui Ceaușescu era mai bine”, încerc un sentiment contradictoriu. Să fie, mă întreb, paseism, confuzie psihică, sau doar o (explicabilă, de înţeles) nostalgie după tinerețea pierdută, după tovarăşele iernilor de altădată? Bineînțeles că să fii tânăr într-un regim totalitar e preferabil lui a fi bătrân într-o democrație neo-liberală (opresivă și ea, desigur, pe căi mult mai „libere”). Omul duce bine persecuția semenilor, mai greu pe cea a Timpului. Iar biologia e prea puțin interesată de politică, deși reciproca e mult mai adevărată.

Generația din care fac parte, a oamenilor între 25 și 40 de ani, nu e ostateca Istoriei – deși ar putea, prea bine, ajunge victima ei. Ceea ce nu e nicidecum un avantaj, dar nici o vină. Ni se reproșează, de către antecesori, că suntem generația fără rădăcini, uitându-se că rădăcinile le dau, sau măcar le prelungesc, cei dinaintea noastră. În sterilitatea luptelor civile și în scurmările păguboase ale anilor ’90-2000, în marginalizarea Istoriei și trimiterea (educaţi)ei la periferia conștiinței sociale, se pot găsi multe explicații pentru ignoranța și lipsa de mândrie a tinerilor de azi cu privire la originile lor. Ceea ce nu ni se poate imputa nouă sunt experimentele – generația dinaintea noastră a făcut (și a fost) un experiment colectiv, generația noastră face experimente individuale, cu bunele și cu relele lor. Nouă ne revine datoria de a ne transforma ignoranța în virtute pe care să construim.

Bineînțeles că să fii tânăr într-un regim totalitar e preferabil lui a fi bătrân într-o democrație neo-liberală

Racordați la, dar nu înlănțuiți de, Istorie, netributari păcatelor ei obsedante, putem să ne reconectăm la ea dacă devenim actori activi ai săi. Poate că „era mai bine pe vremea lui Ceaușescu” – sărăcia era, până la urmă, egală, cu alese excepții, vorba unui ministru vietnamez – dar Istoria Românilor nu se termină la Ceaușescu, și nici la „…eștii” de după el. Confruntată cu fantomele iritante ale unui trecut aproape tangibil, care-i aparţine prea puţin, dar detaşată de „bagajul” lui, generația noastră trebuie să-și facă misiune din a propune o figură luminoasă sau – preferabil – mai multe figuri înnoitoare, în jurul cărora să-și adune energiile. Nu va dura mult până să descopere că astfel de figuri nu sunt fenomene izolate, excepții în devenirea noastră istorică, ci constante.

Generația noastră nu trebuie să aștepte sine die schimbarea de gardă, care se va produce oricum inevitabil în următorul deceniu, pentru a lua puterea, ci trebuie să și-o asume. Dar nu printr-o lovitură de stat, ci lovind la temelia generației „asta este”. Acestui „asta este” resemnat, care ne-a furat nouă românilor decenii de istorie şi-n comunism, şi după, trebuie să-i opunem un sfidător şi temerar „așa nu mai merge!” Instrumentele noastre vor fi auto-educația spiritului, deschiderea la opinia contrară superioară, strădania fără scurtături, bunătatea necondiționată, angajamentul civic. Generația noastră va fi una a abnegației și a generozității, acolo unde generația precedentă a fost una hiper-absorbită de sine în cursa febrilă pentru supraviețuire și, un nivel mai sus, în goana nebună după parvenire.

Generația noastră, departe de a fi una fără Dumnezeu, e o generație pe care Dumnezeu o iubește, pentru că i-a rezervat scena principală la deschiderea unei stagiuni unice în istoria României. Ne-am repetat rolul 30 de ani, poate că o vom mai face încă 10. Fi-vom în stare să ne transfigurăm grimasele în animaţie fructuoasă, frustrarea dependenţei de cei vechi în zâmbet superior, dezamăgirile în acțiune decisivă? De acest răspuns depinde succesul generației noastre.

Generația noastră e obligată să redevină spirituală, după trei sau patru decenii de materialism mult mai acut decât materialismul dialectic. Ea va eșua dacă își va face viței de aur, pentru că ea ar trebui să învețe din păcatele părinților. Crassus a murit înecat cu aur de către parţi. Sufletul României sunt oamenii ei buni, elevaţi moral, și nu oamenii ei bogați.

Generația noastră, departe de a fi una fără Dumnezeu, e o generație pe care Dumnezeu o iubește, pentru că i-a rezervat scena principală la deschiderea unei stagiuni unice în istoria României

Generaţia noastră trebuie să fie muncită şi noaptea de ideea moştenirii ei, ideal pe care generaţia predecesorilor noştri şi l-a sugrumat. A lăsa ţara în chirie sau în arendă nu e o moştenire, a o lăsa într-o stare mai bună decât ai primit-o, cum îmi spunea odată Cătălin Tolontan, este.

Un om la care ţin mi-a reproşat recent că generaţia noastră „se va mai plânge încă 50 de ani de urmările comunismului”. Dacă va fi aşa, asta ne-ar transforma într-o generaţie ratată. Dar sensul generaţiei noastre e altul: să redea României speranţa şi curajul. Curajul desprinderii de angoase, de canoane, de paranoia prolifică şi-n mediul public şi-n cel privat, semn al duplicităţii morale, de cronysm-ul care afectează societatea zilei de azi. Sensul generaţiei noastre e cutezanţa instituirii meritocraţiei, pe care predecesorii noştri n-au ştiut sau n-au vrut să o implementeze.

L-am ascultat cu regret, nu demult, pe un profesor universitar care mi-e prieten, mărturisindu-mi cu vizibilă amărăciune că generaţia lui şi-a ratat misiunea istorică, bulversată de libertatea de după 1989, de prea multe posibilităţi care, în mod recurent, n-au dus nicăieri. Pentru generaţia noastră, libertatea nu e o trufanda de care abuzezi din poftă şi-o aduci la nivel de viciu, e însăşi substanţa vieţii noastre. Dacă nu vom irosi această substanţă pe lucruri vane, ci o vom canaliza spre binele comun, dacă vom îndrăzni să gândim singuri şi nu cu idei perimate sau rău-intenţionate, „confecţionate” de alţii, România va ieşi câştigată şi înnoită.

Cred în putinţa de a face bine a generaţiei noastre, în iscusinţa ei de a separa neghina stricăcioasă a trecutului de grâul încolţind al prezentului. Alungată de-acasă de bâjbâirile şi rătăcirile părinţilor, ademenită înapoi cu promisiuni parţiale şi interesate, dar îndeosebi de dorul şi de iubirea de patrie proprii, generaţia noastră va schimba România prin ea şi prin ceea ce va transmite după ea, prin oamenii adevăraţi pe care îi va ridica.

Sensul generaţiei noastre e acela de a face mult bine României, acolo unde alţii, îmbătrăniţi în rele şi-n compromis, i-au făcut un pustiu de bine.

 

Foto deschidere: okazii.ro

Carmen Bodiu este profesor de Limba şi Literatura Română şi director, Casa Corpului Didactic a judeţului Bihor. Cu ea, Matricea Românească a discutat la Oradea despre starea limbii noastre, despre cum ne “rost(u)im” viaţa ca români, despre marii noştri oameni de cultură, şi despre misiunea dascălului în societatea românească. Interviul integral, în curând pe www.matricea.ro.

Întrebată de către Matricea Românească dacă împărtăşeşte opinia artistului Grigore Leşe, care ne-a declarat că “după 1989, nu s-a schimbat mare lucru în structura spirituală a poporului român”, profesorul Carmen Bodiu a surprins, cu emoţie şi mâhnire în glas, o schimbare fundamentală, de discurs existenţial, a românilor.

Aşa cum îi şade bine unui profesor de Limba şi Literatura Română, cea care este dascăl de 25 de ani (!) a formulat schimbarea de paradigmă din existenţa românilor printr-o superbă subtilitate lingvistică.

Matricea Românească: Observaţi o schimbare în structura noastră morală post-decembristă? Suntem diferiţi de cum eram?

Ce cred că s-a schimbat în mentalitatea noastră, a românilor, după Revoluţia din 1989? Oamenii conjugă mai mult, din păcate, verbul «a avea», decât verbul «a fi»

Prof. Carmen Bodiu: Da, oamenii conjugă mai des verbul «a avea», decât verbul «a fi»! Am apelat la o exprimare destul de laconică, dar cred că suficient de expresivă ca mesaj. Da, oamenii conjugă mai mult, din păcate, verbul «a avea», decât verbul «a fi».

Tot ce am discutat înainte, vizavi de ce se întâmplă şi în educație, acea simplificare a programelor, acele schimbări care se petrec în majoritatea domeniilor, înseamnă accentuarea laturii materiale a vieții, a lucrurilor, și estomparea laturii spirituale, din păcate. De aceea vă spuneam, că am rămas profund impresionată de orașul Iași – acolo există un nivel de vibrație foarte ridicat, un nivel de vibrație pe care l-a perceput Sabin Bălașa, pictorul care a pictat frescele de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”.

Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:

Teodor Burnar

Vice-preşedintele Asociaţiei Culturale Matricea Românească şi editor coordonator al matricea.ro (2016-2018). Are 12 ani în presa românească, a scris trei cărţi şi este doctorand în Istorie. Îl puteţi contacta la teo[at]teodorburnar.com
Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:

Fost militar înainte de Revoluţie, ajuns azi patron de pompe funebre, Mugurel Şemberco e un român care s-a reinventat de nenumărate ori. Aflată în Bucovina, Matricea a poposit la Câmpulung Moldovenesc pentru a afla gândurile unui compatriot remarcabil care, deşi rugat de nemţi să rămână în Germania, a ales să revină în ţară.

În august 1990, am plecat în Germania. Când să plec, mama m-a întrebat: “Cât stai?” Şi am zis: “Mama, nu vin acasă fără un televizor color!”. Am avut o «păsărică» atunci, mi se pusese pata pe un televizor color.

Afară, am găsit tot ce nu aveam aici. Atunci, Occidentul era altceva. Nu era influenţa Estului, la nivelul la care este acum. I-a stricat şi pe nemţi, tot Vestul l-a stricat. În 1991 lucram la construcţii, cu o cunoştinţă, şi făceam un perete. Sub perete, trebuia să fie structura dreaptă. Acum, nu mai contează, banul să iasă! Nu mai au acel spirit de calitate, care era odată. Tehnologia germană? Made in China. Au făcut fabrică acolo, le importă.

În 1993 m-am întors în România. Mi s-a făcut dor, am zis “totuşi, e mai bine acasă”. La nemţi am lucrat, cumulat, şase ani.

Sunt mulţumit că am revenit în România. Am revenit de tot.

E total diferit să pleci azi în Germania, faţă de 1990. Nu mai este corectitudinea care a fost. Înainte, salariile se plăteau la timp. Ei au preluat din mers mentalitatea aceasta: lucrul de mântuială.

Fost militar, Mugurel Şemberco a trecut de-a lungul vieţii printr-o sumedenie de ţări - şi de cariere

Fost militar, Mugurel Şemberco a trecut de-a lungul vieţii printr-o sumedenie de ţări – şi de cariere

Dacă lumea nu ar vorbi numai să vorbească, în special unul cu altul – ba pe la colţ, ba pe la magazin – ci să pună mâna, să iasă afară, s-ar face treabă şi în România. Că de-asta profită alţii de noi: toată lumea vorbeşte pe la colţuri: “Ăla a făcut aşa, ăla a făcut aşa…” Dar, când e de făcut, nu face nimeni.

Mă uitam şi la Revoluţie: tot aşa, foarte puţini eram pe-afară. Doar vedeai perdelele, draperiile, trase înainte şi înapoi. De-aceea se striga: “Ieşiţi afară, dacă vă pasă!”

Românul este un pic cu două feţe: «Lasă să se ducă ăla să îmi rezolve mie problema!» Dar, prin spate, el îl toacă, spunând că nu e bun. Ca şi la televizor. Dar practica lipseşte.

Este un lucru ciudat, dar asta este mentalitatea noastră. Dacă faci ceva, e ciudă pe tine. Dacă nu faci, spune că eşti prost. Deci, oricum, nu eşti bine nicicum. Cum am păţit şi cu solarul meu. Vine unul: «E prea înalt!» Vine al doilea: «E prea jos!». Zic, «Dar voi aveţi, vreunul, solar pe acasă?» «Nu, dar aşa am auzit!» «E, dacă aşa ai auzit, când o fi gata al tău, vin şi eu să-l văd. Când ai unul, vino şi spune-mi, dă-mi idei»

Este un lucru ciudat, dar asta este mentalitatea noastră. Dacă faci ceva, e ciudă pe tine. Dacă nu faci, spune că eşti prost. Deci, oricum, nu eşti bine nicicum

Aici, în Bucovina, înmormântarea e o fudulie, un pic. E mai rău ca la o nuntă! Se cheltuie şi sute de milioane. La o nuntă, măcar ştii că îţi vin înapoi. Dar la o înmormântare?

În ianuarie, a fost cumplit în toată Europa. Nu ştiu ce a fost. Sfârşit de decembrie, ianuarie şi începutul lui februarie, au fost foarte multe decese. Eu fac şi export de coşciuge. Rămăsesem cu două sicrie în magazin. M-am şi speriat. S-a murit mult în Spania, în Italia. Te gândeşti.

Mie – şi am fost în foarte multe ţări – nu mi se pare deosebit afară. Ce e aşa deosebit în Elveţia? Nu au peisajele noastre sub nici o formă. Este curat, ceea ce la noi nu prea este, dar începe să fie… Ai ce să vezi la noi, chiar ai.

Boală românească veche: "Toţi îmi dădeau sfaturi cum să-mi fac solarul, fără să aibă unul"

Boală românească veche: „Toţi îmi dădeau sfaturi cum să-mi fac solarul, fără să aibă unul”

În 1990, dacă se făceau – nu altceva – doar drumurile la noi, cred că eram în altă parte. Acum, mai este cum mai este. Atunci, refuza lumea să intre în ţară pentru că îşi strica maşina.

Apreciez la români ospitalitatea. Noi insistăm, ne punem sufletul pe tavă. Nemţii îţi oferă o singură dată. Dacă vrei, bine, dacă nu – fii sănătos! Şi mai avem ceva noi, românii: simţul umorului mult mai dezvoltat. Limbajul nostru are multe cuvinte, cu multe sensuri. La ei, totul e direct, precis. Greu să găseşti portiţe.

Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:

Teodor Burnar

Vice-preşedintele Asociaţiei Culturale Matricea Românească şi editor coordonator al matricea.ro (2016-2018). Are 12 ani în presa românească, a scris trei cărţi şi este doctorand în Istorie. Îl puteţi contacta la teo[at]teodorburnar.com
Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:

Sensul generaţiei noastre

23 Martie 2018 |
Sensul generaţiei noastre de tineri e de a face pentru România ceea ce generaţia predecesorilor n-a vrut sau n-a putut. De fiecare dată când aud un membru al generației care "a făcut Revoluția" rostind mantra "pe vremea lui Ceaușescu era mai bine", încerc un...

Românii, radiografie rece de la Câmpulung Moldovenesc: “Vine unul: «Solarul tău e prea înalt!» Vine al doilea: «E prea jos!» Zic, «Dar voi aveţi, vreunul, solar acasă?» «Nu, dar aşa am auzit!»”

29 Mai 2017 |
Fost militar înainte de Revoluţie, ajuns azi patron de pompe funebre, Mugurel Şemberco e un român care s-a reinventat de nenumărate ori. Aflată în Bucovina, Matricea a poposit la Câmpulung Moldovenesc pentru a afla gândurile unui compatriot remarcabil care,...